Sunteți pe pagina 1din 13

Nevoi de sănătate.

Categorii de necesităţi specific umane:


• de subzistenţă;
• de dragoste şi acceptare;
• de statut social;
• de autoactualizare (de evoluţie);
• de securitate (în care este
inclusă şi nevoia de protecţie
împotriva bolilor);
Clasificări ale nevoilor de sănătate
• nevoile normative; nevoile definite de profesionişti şi comparate cu
nivelul de îngrijiri existent, disponibil; are la bază un standard (de
specialişti) şi este comparat cu standardul existent actual
• nevoi resimţite (simţită), definite şi ca dorinţe, sunt nevoile
conştientizate de individ sau colectivitate;
• nevoile exprimate reprezintă solicitarea unui anumit tip de serviciu
medical de către individ (reprezintă consumul pasiv);
• nevoile comparative rezultate din examinarea comparativă a nivelului
serviciilor acordate unor populaţii distincte dar identice ca structură.
Caracteristici ale acestui tip de nevoi:
• nu sunt statice, ci ele suportă modificări în timp;
• depind de determinanţii culturali, etnici precum şi de nivelul
cunoaşterii ştiinţifice;
• nevoia exprimată se transformă în cerere.

CEREREA se identifică cu “dorinţa” populaţiei şi este influenţată de:


• nevoia resimţită;
• comportamentul faţă de boală
• oferta de servicii.
SATISFACEREA CERERILOR de îngrijiri de
sănătate se realizează prin:
ÎNGRIJIRILE FORMALE (oficiale) sunt reprezentate de medicina
tradiţională (alopată) sau de terapiile alternative care presupun cadru
şi pregătire formală (oficială) precum şi existenţa recompensei (a plăţii).

ÎNGRIJIRILE INFORMALE presupune acea activitate de îngrijire care se


desfăşoară în afara cadrului oficial de către persoane fără pregătire de
specialitate şi care activitate nu presupune recompensa (constă în
sfaturi şi recomandari fara recompense)
Factori care influenţează consumul de servicii:
- CREŞTEREA este influenţată de:
• introducerea unui nou serviciu şi informarea despre acest aspect;
• amplasarea de servicii mai aproape de pacienţi.

- SCĂDEREA cererii este influenţată de:


• descurajare (plata, bariere psihologice, fizice, sociale);
• întârzierea (liste de aşteptare);
• reorientare a pacientului (medicul de familie);
• refuzul de acordare a îngrijirilor (norme de tratament);
• diluţia (scăderea calităţii).
Economie sanitară. Particularităţi.
Economia sanitară în sens restrâns se ocupă cu studiu producerii şi
consumului de servicii pentru sănătate.

• Scopurile sistemelor de sănătate


• Acces universal şi egal la îngrijirile de sănătate
• Controlul costurilor serviciilor şi menţinerea lor la niveluri tolerabile
• Utilizarea eficientă a resurselor
Modelul general al unui sistem se servicii
pentru sănătate

Management

Producerea Organizarea Furnizarea Populaţie Mediu


resurselor resurselor de servicii

Suportul
economic
Oferta de servicii se analizează din punct de
vedere al:
• costului producerii serviciilor;
• compararea costurilor diferitor tipuri de furnizare a serviciilor pentru
sănătate (ex. asistentă primară comparativ cu asistenţa secundară);
• substituirea capitalului investit pentru muncă şi înlocuirea unui tip de
activităţi cu altul (activităţile curative cu cele preventive);
• determinarea comportamentului producătorilor de servicii de sănătate prin
diferite metode de plată;
• căutarea unui punct optim, de echilibru, între volumul serviciilor acordate
de instituţiile sociale ale autorităţii locale, organizaţiile non -
guvernamentale şi instituţiile formale ce furnizează servicii de sănătate.
Cererea de servicii (deosebiri fundamentale)
• în acest domeniu se urmăreşte ca cererea să nu se bazeze pe dorinţe
şi pe posibilitatea de a plăti a indivizilor, ci pe nevoile acestora;
• apare în practică percepţia costului nul (cunoscut ca şi gratuitate) al
serviciilor de sănătate cu care acestea sunt consumate
individual(costul nu ar mai constitui un element de limitare şi
echilibrare); chiar în ţările bogate nici un individ nu-şi poate permite
consumul de servicii de sănătate la costurile care ar exista;
Funcţionarea particulară a pieţei de servicii de sănătate
este generată de următoarele aspecte obiective:
• sănătatea nu este un bun în sine; sănătatea nu poate fi
comercializată şi deci nu are valoare de schimb; utilizarea serviciilor
de sănătate porneşte de la premisa menţinerii sau îmbunătăţirii stării
de sănătate;
• serviciile de sănătate nu au valoare “de utilizare” (excepţie fac spre
exemplu unele servicii de chirurgie plastică), dar contribuie la sporirea
utilităţii consumatorului;
• consumatorul nu cunoaşte relaţia dintre contribuţia serviciilor de
sănătate şi menţinerea sau îmbunătăţirea propriei sănătăţi şi nu
poate aprecia valoarea de schimb a acestora în contextul valorii de
utilizare a sănătăţii;
• pacienţii doresc sănătate şi primesc servicii pentru sănătate;
• relaţia medic – pacient caracterizată prin asimetrie informaţională
(medicul este cel care deţine informaţia validă) asupra utilităţii,
generează nivelul consumului medical (chiar dacă pacientul poate
respecta sau nu prescripţia); această “ignoranţă” a pacientului, care
nu poate stabili care serviciu îi poate reda sănătate determină starea
de risc şi incertitudine pe care o manifestă individul faţă de consumul
medical şi stă la baza situaţiei de monopol natural.
• Consumul serviciilor de sănătate este imposibil de planificat,
putându-se opera în acest sens numai asupra producerii şi ofertei;
• Medicii, ca producători de servicii, pentru a intra pe piaţă trebuie să
depăşească o multitudine de bariere. Intraţi în sistem trebuie să se
supună unor standarde şi reglementări impuse.
Tehnici de evaluare economică.
I. Analiza costului.
II. Analiza de minimizare a costurilor.
III. Analiza cost – eficacitate.
IV. Analiza cost – utilitate.
V. Analiza cost beneficiu.