Sunteți pe pagina 1din 23

COEFICIENŢI TERMODINAMICI

Orice sistem termodinamic omogen şi izotrop are starea fizică


determinată dacă se cunosc doi parametri independenţi, ceea ce
înseamnă că sistemul considerat are două grade de libertate, unul termic
şi unul mecanic. În aceste condiţii, ecuaţia caracteristică de stare cu cei
trei parametri fundamentali p, v şi T , respectiv f (p,v,T) = 0, se poate scrie
şi sub forma :
v = v (p,T)
p = p (v,T) (1)
T = T (p,v)

Fiecare dintre funcţiile (1) admite diferenţiale totale deoarece mărimile p,


v şi T sunt parametri de stare.

Dacă se consideră o transformare infinit mică prin care fluidul trece din
starea iniţială caracterizată prin parametrii p, v, T într-o stare apropiată cu
p+dp, v+dv, T+dT, atunci variaţiile mărimilor p, v, T se obţin prin
diferenţierea funcţiilor (1) :
v v
dv  ( ) T dp  ( ) p dT (2)
p T
p p
dp  ( ) T dv  ( ) v dT (3)
v T

T T
dT  ( ) v dp  ( ) p dv (4)
p v
Din relaţia (2) rezultă :

v
( )p
dv  T dT
1
dp  (5)
v v
( )T ( )T
p p
Dacă se identifică coeficienţii lui dv şi dT din ecuaţiile (3) şi (4), rezultă :

v p T (6)
( ) T ( ) v ( ) p  1
p T v
Derivatele parţiale din ecuaţia (6) au semnificaţii fizice bine definite.

a) Dacă unitatea de cantitate (m=1kg) dintr-un corp este încălzită la


presiune constantă (dp = 0) astfel încăt temperatura să crească de
la T la T+dT, din relaţia (1) rezultă că volumul său va varia cu :

v
dv  ( ) p dT
T
Dacă această variaţie elementară a volumului se raportează la volumul
iniţial v, rezultă :
1 dv 1 v
 ( ) p   ( grad 1 ) (7)
v dT v T
Unde α – reprezintă coeficientul real de dilatare volumică
la temperatura T şi presiunea constantă p.
La o creştere finită a temperaturii respectiv de la T la T+ΔT,
volumul va creşte de la v la v+Δv. În aceste condiţii,
ecuaţia (7) capătă forma :
1 v
  mp
v T (8)
unde αmp – reprezintă coeficientul mediu de dilatare
volumică între temperaturile T şi T+ΔT la presiunea
constantă p.
b) Dacă unitatea de cantitate dintr-un corp este încălzită
astfel încât temperatura acestuia să crească de la T la
T+dT în condiţii de volum constant (dv=0), din relaţia (3)
rezultă :
p
dp  ( ) v dT
T
Dacă această variaţie de presiune este raportată la presiunea iniţială p, se
obţine :

1 dp 1 p
 ( ) v   ( grad 1 ) (9)
p dT p T
unde β - reprezintă coeficientul real de creştere a presiunii la
temperatura T sub volum constant.
Când variaţia temperaturii are loc între limite finite, adică de la T la T+ΔT,
presiunea va varia de la p la p+Δp şi ecuaţia (9) capătă forma :

1 p
  mv (10)
p T
unde βmv reprezintă coeficientul mediu de compresibilitate termică în
intervalul de temperatură T şi T+ ΔT, la volumul constant v.
Pentru gazul perfect
1
   ( grad 1 )
273,15
c) Dacă unitatea de cantitate dintr-un corp se încălzeşte la temperatură
constantă (dT=0) astfel încât presiunea să crească de la p la p+dp,
volumul corpului va scădea de la v la v-dv. În aceste condiţii, din ecuaţia
(2) rezultă :
1 v
 ( )T   (11)
v p
 – reprezentând coeficientul de compresibilitate termică la presiunea
p şi sub temperatura constantă T.

Relaţia (11) a fost afectată de semnul minus pentru a rezulta o valoare


pozitivă pentru coeficientul  , aceasta ca efect a faptului că în condiţii de
T = const., variaţiile lui dp şi dv sunt de semne contrare.
Dacă expresiile (7), (9) şi (11) sunt introduse în ecuaţia (6), rezultă :

  p    (12)
PRIMUL PRINCIPIU AL TERMODINAMICII
CĂLDURA
Sistemele termodinamice şi mediul ambiant pot realiza, pe lângă
interacţiuni de natură mecanică, şi un schimb de energie prin contact
termic pus în evidenţă prin modificarea temperaturii sistemului. Această
energie schimbată poartă denumirea de căldură. Căldura primită de un
sistem termodinamic serveşte la creşterea energiei sale interne şi la
producerea de lucru mecanic, ceea ce conduce la trecerea sistemului
dintr-o stare iniţială 1 într-o stare finală 2 ; astfel, se poate scrie :
Q1, 2  L1, 2  U1 2  L1, 2  (U 2  U1 ) , iar pentru mărimi specifice
q  l  u  l  (u  u ) [ m=1kg ]
1, 2 1, 2 1 2 1, 2 2 1

Experimental, s-a constatat că energia schimbată sub formă de căldură


este proporţională cu masa sistemului (m), cu variaţia de temperatură (dt)
şi cu un coeficient de proporţionalitate numit capacitate termică masică :

Q  m  c  dT
q  c  dT
Într-un proces 1-2, căldura schimbată de sistem Q1-2 (q1-2) se obţine
prin însumarea cantităţilor de căldură elementare :
2 2 2

Q12   m  c  dT  m  c  dT , respectiv q12   c  dT


1
1 1

Căldura primită este pozitivă deoarece serveşte la creşterea temperaturii


sistemului. Căldura cedată este negativă.

Capacitatea termică specifică : cantitatea de căldură necesară unităţii de


cantitate de substanţă pentru a realiza toate transformările legate de
variaţia temperaturii cu un grad, fără modificarea stării de agregare.
Se cunosc :
- căldura specifică masică c [J/kg∙grad] ;
- căldura specifică molară CM [J/kmol∙grad] ;
- căldura specifică volumică CN [J/m3N ∙grad]
Relaţia de legătură : CM = M∙c = VMN ∙ CN , unde
VMN = 22,414 [m3N/kmol] - volumul normal al unui kilomol
Căldurile specifice sunt influenţate de natura substanţei,
starea de agregare, felul transformării termodinamice,
temperatură şi presiune.
a. Dependenţa de temperatură a căldurii specifice se face
printr-o funcţie c = c(t) de forma :
c = a + b∙t + c∙t2 + d∙t3….,
unde coeficienţii a,b,c se determină pe cale experimentală.
b. În practică se lucrează cu valori medii c şi se determină cu
2
relaţia :
2
 c  dt
Q12  m  c  dt  m  c  (t 2  t1 ) , de unde c 
1

1
t 2  t1
c. Pe cale experimentală s-au determinat capacităţile medii în
intervale de temperatură de la 00C la o valoare oarecare t,
t
c o , iar căldura specifică între două temperaturi t1 şi t2 se
calculează cu relaţia :

c t2
0  t 2  c t1
t1
0
c t2

t 2  t1
t1

La gazele reale, până la presiunea de 20 bar, căldura


specifică variază puţin cu presiunea, iar la presiune mai
mare de 20 bar influenţa presiunii asupra căldurilor specifice
este considerabilă.
LUCRUL MECANIC
Este o formă de energie schimbată de un sistem termodinamic
cu mediul ambiant în cursul unei interacţiuni mecanice.
1. Lucrul mecanic exterior (absolut, fundamental) se notează
cu L şi este o mărime de proces, produsă ca urmare a
variaţiei volumului sistemului termodinamic. Se consideră
un sistem termodinamic închis delimitat de un cilindru şi un
piston mobil. Notăm cu dx o deplasare elementară (dx→0,
p=const.) şi atunci lucrul mecanic elementar δL se
calculează :
L  F  dx  p  A  dx  p  dV sau l  p  dv
Pentru o transformare 1-2, lucrul mecanic se obţine prin
însumarea lucrurilor mecanice elementare :
2
L12   p  dV
1
Lucrul mecanic este pozitiv când este efectuat de sistem şi cedat mediului
ambiant, deoarece variaţia de volum este pozitivă ( dv > 0 ).
Lucrul mecanic este negativ când este efectuat de mediu asupra
sistemului deoarece dv < 0.
Diagrama p-v se numeşte diagramă mecanică deoarece oferă
posibilitatea determinării pe cale grafică a lucrului mecanic :
L12 = A12ba1
Astfel, lucrul mecanic schimbat într-o transformare 1-2 reprezintă aria
cuprinsă între curba transformării şi perpendicularele coborâte din aceste
puncte pe axa volumelor.
Dacă într-o instalaţie termică se produce o transformare ciclică (ciclu
termodinamic), atunci pe transformarea 1A2 se cedează lucru mecanic,
iar pe 2B1 se primeşte lucru mecanic : L1A2 > 0 , L2B1< 0.
Transformarea ciclică având loc în sensul acelor de
ceasornic (1A2B1), instalaţia termică produce lucru mecanic
pe baza aportului de căldură din exterior şi atunci se
numeşte maşină motoare (de ex. motor termic, turbină ).

Lucrul mecanic total :

Lciclu = L1A2 – L2B1 = A1A2B1

Dacă ciclul termodinamic este parcurs în sens invers


(trigonometric, antiorar ) 1B2A1, maşina este
consumatoare (de ex. generator de curent, compresor,
pompă).
2. Lucrul mecanic de deplasare (dislocare)
Se notează cu Ld şi apare în sistemele deschise datorită interacţiunii de tip
gaz-gaz. Se consideră o conductă (galerie, canalizaţie, traseu de
admisie-evacuare etc.) în interiorul căreia curge un gaz la presiune
constantă p=const. Pentru deplasarea unui volum V ( tranşă ) de gaz din
poziţia I în II pe distanţa x se schimbă un lucru mecanic :

Ld  F  x  p  A  x  p  V sau ld  p  v

Lucrul mecanic Ld este un parametru de stare pentru că p ∙V = f (T).

Regula de semne :
Ld > 0 când fluidul intră în maşina termică ;
Ld < 0 la ieşirea fluidului din maşină.
3. Lucrul mecanic tehnic
Se notează cu Lt şi reprezintă lucrul mecanic utilizabil în exteriorul maşinii
termice, fiind de fapt suma dintre L şi Ld , calculându-se cu relaţia :
Lt = L + Ld sau lt = l + ld .
Fie o maşină termică (M.T.) în care intră un agent termic caracterizat prin
p1,V1, la ieşire fluidul având p2, V2 , la arbore culegându-se Lt12. Pentru
această transformare 1-2 la care este supus agentul de lucru, lucrul
mecanic tehnic este :

2
Lt1 2  L12  Ld1 2   p  dV  ( p1V1  p 2V2 ) 
1
2 2 2 2
  p  dV   d ( p V )   ( p  dV  p  dV  V  dp)    V  dp
1 1 1 1
Interpretarea geometrică - lucrul mecanic tehnic schimbat
într-o transformare 1-2 reprezintă aria suprafeţei cuprinsă
între punctele iniţial şi final ale transformării şi
perpendicularele duse din aceste puncte pe axa presiunilor :

Lt12 = A12dc1 + A1c0A1 - Ab2d0b = Aa12ba


ENERGIA INTERNĂ

Este o mărime de stare care caracterizează energia termică a


unui corp într-o stare termodinamică oarecare. Se notează
cu U, iar cea specifică cu u : u = U / m.
După teoria cinetico-moleculară, energia internă se defineşte
astfel :
U = Ucin + Upot + U0 , unde Ucin = Utr + Ur + Uv
Utr - energia cinetică moleculară corespunzatoare mişcării de translaţie ;
Ur - ………… // ………………………. // …… rotaţie ;

Uv - ……………………….. // ………. // ……... vibraţie ;

Upot – suma energiilor potenţiale datorate forţelor de interacţiune dintre


molecule ;
U0 – suma energiilor din interiorul moleculelor sau atomilor.
Din energia internă nu fac parte energia cinetică datorată
mişcării sistemului în întregime faţă de mediul ambiant şi nici
energia potenţială a sistemului privit ca întreg aflat într-un
câmp de forţe externe.
Energia internă este o mărime de stare extensivă care
depinde de parametrii de stare ai sistemului. În calculele
termotehnice nu interesează valoarea absolută a energiei
interne ci numai variaţia sa atunci când sistemul trece dintr-o
stare în alta.
Variaţia energiei interne într-un proces termodinamic se
notează cu ΔU :
ΔU = U2 – U1, unde
U1,2 – energia internă a sistemului în stările iniţială şi finală.
ΔU = ΔUcin + ΔUpot = ΔUsens
Pentru un corp izolat, U0 = const. şi, de aceea, la trecerea
sistemului dintr-o stare termodinamică în alta, variază numai
energia internă sensibilă, alcătuită din energia cinetică şi cea
potenţială a moleculelor.
ENTALPIA
Este o mărime de stare extensivă ce caracterizează nivelul
energetic al unui sistem termodinamic, fiind suma dintre
energia internă şi energia de deplasare. Se notează cu I
(sau H), respectiv i = I / m – entalpia specifică.
I = U + p∙V sau i = u + p∙v [ m = 1kg ]
Conceptului de entalpie i se poate da o interpretare intuitivă,
considerând un sistem format dintr-un gaz închis într-un cilindru
aşezat în poziţie verticală, cu un piston mobil de masă m şi care
asigură menţinerea presiunii la o valoare p. Dacă pistonul are aria
A, presiunea gazului va fi p = m∙g / A . Energia sistemului gaz-
piston va fi formată din energia internă a gazului U, la care se
adaugă energia potenţială Ep a pistonului, luând ca bază de
referinţă fundul cilindrului faţă de care pistonul se află la înălţimea
z:
Etot = U + Ep = U + m∙g∙z = U + m∙g / A = U + p∙V = I
Cunoscând că :
2
Lt12   p  dV  p1  V1  p 2  V2
1
2
L12   p  dV
1

Q12  L12  (U 2  U1 ) rezultă :

2
Lt12   p  dV  p1  V1  p 2  V2  L12  p1  V1  p2  V2  Q12  U 2  U1  p1  V1  p2  V2 
1

 Q12  (U 1  p1  V1 )  (U 2  p 2  V2 )  Q12  ( I 1  I 2 )  Q12  Lt12  I

În cazul transformării adiabatice :

Lt1 2  I 1  I 2 deoarece Q12  0


Formulări ale primului principiu al termodinamicii
Primul principiu al termodinamicii reprezintă principiul
conservării energiei aplicat sistemelor termodinamice şi
arată că, pentru producerea unui lucru mecanic, se
consumă o cantitate echivalentă de energie sub formă de
căldură sau de altă formă de energie.
Se cunosc următoarele formulări :
1. Căldura poate fi produsă din lucru mecanic şi se poate
transforma în lucru mecanic, întotdeauna în baza
aceluiaşi raport de echivalenţă.
În Sistemul Tehnic de unităţi de măsură (S.T.) avem :
[ L ]S.T. = kgf∙m , [ Q ]S.T. = kcal şi atunci Q = A∙L ,
A – echivalentul caloric ( în căldură ) al lucrului mecanic
1
A [kcal / kgf  m]
426,83
În Sistemul Internaţional de unităţi de măsură ( S.I.), atât L cât
şi Q au aceeaşi unitate de măsură :
[ L,Q ]S.I. = J (joule)
Ca urmare, relaţia de echivalenţă care se stabileşte între cele
două sisteme este :
1 [ kcal ]S.T. ≈ 427 [ kgf∙m ]S.T. = 4185,5 [ J ]S.I.
2. Este imposibil să se realizeze o maşină care să producă în
mod continuu lucru mecanic fără să consume căldură sau o
altă formă de energie în cantităţi echivalente. O maşină care
ar putea să realizeze acest lucru se numeşte perpetuum
mobile de speţa I.
3. Este imposibil să se realizeze un perpetuum mobile de speţa I.
4. Energia unui sistem termodinamic izolat rămâne constantă.
5. Formularea lui Clausius : Căldura absorbită de un sistem
termodinamic serveşte la creşterea energiei sale interne şi la
producerea de lucru mecanic .