Sunteți pe pagina 1din 15

Violenţa în

mediul şcolar

Neagu Elena
Grupa H113, an şcolar 2014-2015.
• J. C. Chesnais subliniază faptul că violentă este
schimbătoare, adesea insesizabilă și identifică trei tipuri
de violenţă pe care le imaginează în trei cercuri
concentrice:
• Violenţa fizică;
• Violenţa economică;
• Violenţa morală.

Tipologia violenţei
a)- violența fizică este nucleul dur al violenței, în care sunt incluse faptele 
cele mai grave: omorurile  voluntare sau tentativele de omor, violurile, 
loviturile și rănirile voluntare grave, furturile armate sau cu uz de violență, 
vătămările corporale, tâlhăriile. Cu privire la acest tip de violență Chesnais 
subliniază că „violența fizică este singura violență măsurabilă și 
incontestabilă. Este un prejudiciu direct, corporal, contra persoanelor. Ea 
are un triplu caracter: brutal, exterior și dureros. Ceea ce o definește este 
utilizarea materială a forței”.
b)-violența economică este aceea care afectează bunurile materiale 
(distrugeri, degradări de bunuri).  Chesnais crede că ea nu poate fi cu 
adevărat calificată drept violență deoarece „violența este esenţialmente un 
prejudiciu adus autonomiei fizice a unei persoane” .
c)- violența morală (sau simbolică)  este o construcție intelectuală ce 
trimite la conceptul de autoritate,  la modul în care se exercită raporturile de 
dominație, din punctul de vedere al lui Chesnais, pentru care violența 
adevărată este doar violență fizică, a vorbi de violență morală este „un abuz 
de limbaj propriu unor intelectuali occidentali, prea confortabil instalați în 
viață, pentru a cunoaște lumea obscură a mizeriei și a crimei” .
• O altă perspectivă asupra tipolologiei violenţei ne-o oferă 
Michel Floro spunând că pleacă de la faptul că violenţa 
se naşte în situaţiile în care interacţionează mai mulţi 
actori, combinând trei categorii de factori:
• Actorii ( individul, grupul);
• Modalităţile de acţiune (producătorul violenţei, ţinta 
violenţei);
• Natura factorilor ( violenţa afectivă, violenţa simbolică) .
• Aceste tipologii readuc in discuţie faptul că există grade diferite 
de violenţă.
• Nu putem în niciun caz, să punem în acelaşi plan o violenţă 
fizică ( crimă, o tâlhărie) cu o violenţă verbală. Violenţele 
delimitate de Codul Penal ( crime şi delicte contra persoanelor) 
constitue doar un nivel de violenţă, este cel mai grav, dar nu este 
singurul.
• Un alt nivel al violenţei se situaează, ceea ce  au numit francezii 
„ les incivilites ” ce ţin de încălcarea bunelor maniere, a 
modurilor de viaţă în societate şi în general tot ce creează 
dezordine. Chiar dacă acest tip de de violenţă nu este atât de 
şocant precum agresiunile fizice, ele pot fi la fel de dăunătoare 
deoarece afectează profund mediul unei societăţi, periclitează 
sentimentul de siguranţă şi in esenţă ţin de ceea ce înseamna 
calitatea vieţii.
• Ce reprezintă şcoala ?
• Şcoala reprezintă locul de producere şi transmitire a cunoaşterii, de formare a compenţelor 
cognitive, de înţelegere a sensului vieţii şi a lumii care ne înconjoară, de înţelege raporturile cu 
ceilalţi şi cu noi înşine.
• Misiunea şcolii nu este doar pentru a crea noi forţe de muncă ci are menirea pentru a profila 
caractere , pentru  al determina pe tânăr să înveţe şi pentru a reuşi să facă faţă schimbarilor pe 
piaţa muncii.
• Un învăţământ care şi propus să tolereze aspectul reproductiv în locul orientării, ceea se 
numeşte problem solving are nevoie de existanţa unui mediu dedicat învăţării pentru a genera 
cunştinţe şi competenţe acţionale.
• În acest context este greu de aşteptat să existe violenţă unde am putea zice că avem cele mai 
bune condiţii penrtu formarea şi dezvoltarea elevului, poate parea un subiect nevorosimil de 
aceea, cunoştinţele noastre in acest domeniu sunt destul de vagi.
• Singurele informaţii sigure provin din statisticile Ministerului de Interne unde vizează diferite 
tipuri de infracţiune comise de minori ( omoruri, tentative de omor, vătămări corporale grave, 
violui, furturi, tâlhării) .

Violenţa în mediul şcolar


• Putem vorbi de o creştere a
violenţei in rândul elevilor?
• Care sunt faptele care pot fi
incadrate în violenţa şcolară?
• Există zone şi şcoli care sunt
mai predispuse la violenţă?
• Ce poate face şcoala pentru
prevenirea violenţei juvenile?

Câteva întrebări puse pe


marginea acestui subiect
CE ESTE VIOLENŢA ŞCOLARĂ?
• În primul rând, când vine vorba despre violenţă şcolară nu putem să ne limităm la 
actele de violenţă care cad sub incidenţa legii, doarece statisticile Ministerului de Interne  
nu arată decât o parte a realităţii acestui fenomen, de alfel un fenomeni mult mai vast ce 
trebuie evaluat cu ajutorul altor indicatori.
• Jacques Pain reperează două tipuri de violenţă în mediul şcolar:
• a) violenţele „obiective” ( crime, delicte) în care se intervine fruntal, iar aici poliţia şi 
justiţia sunt obligate să colaboreze cu Institutele şcolare.
• b) violenţele subiective, ţin de atitudine şi afectează climatul şcolar. Constau in ostilitate, 
dispreţ, umilire, jignire sfidare, lipsa de politeţe, absenţele de la ore, refuzul de a fi activ 
la ore sau de a participa la anumite activităţi duc la aşa numitele atidudini antişcolare. O 
formă de violenţă extrem de răspindită este violenţa verbală. Eglezii folosesc termenul de 
bullying pentru a desemna atât atacurile verbale cât şi presiunea psihică ( intimidările) .
• În al doilea rând, a spune despre un fapt ca este violent inseamnă că se emite o judecată 
de valoare asupra acelui fapt. Judecata corespunde unor norme sociale determinate de 
cultura unei societăţi, sau în funcţie de valorile grupui de apartenenţă. De aceea, violenţa 
resimţită de un elev într-o anumită şcoală poate trece neobservat in ochii elevilor de la o 
altă şcoală.
• Violenţa în şcoală trebuie determinată luând în calcul contextul şi cultura şcolară. 
Violenţa dintr-un mediu şcolar perturbă, astfel încât afecteată raporturile elev-elev şi 
elev-profesor , generând sentimente de insecuritate, teamă, angoasă care influenţează 
negativ dezvoltarea normală a elevului.
• Problema violenţei din mediul şcolar a demarat cercetări asupra acestui fenomen în 
ţările occidentale. De exemplu, în 1994, pe baza unei cercetări sociale şi 
instituţionale , a fost lansat pentru prima oară în Franţa un vast program de cercetări 
empirice asupra violenţei şcolare. Temele de studiu au fost organizete in jurul a 
două mari probleme:
• Cunoaşterea fenomenului violenţei şi găsirea modalităţilor de stăpânire şi prevenire 
a acesteia. (Floro, 1996) .
      Rezultatele cercetărilor au arătat că problematica violenţei şcolare trebuie discuată 
în două planuri:
Planul global ( naţional ) care identifică factori generali şi local se caută forme 
specifice de manifestare a violenţei dar şi mijloace specifice de privenire a acesteia.
   Un alt cercetător francez, Eric Debarbieux, abordează violenţa şcolară ca fenomen 
relativ. De exemplu, în acelaşi loc, subiecţii confruntaţi cu aceleaşi fapte pot să 
interpreteze în maniere diferite. Violenţa nu este un simplu fapt, independent de 
context, care poate fi uşor de observat şi cuantificat. Căutând adevărul violenţei 
suntem obligaţi să căutăm interpretarea subiecţilor.
Teoria interpretării comprehensive a lui Max Weber spune că „ realitatea trece prin 
filtrele credinţelor, valorilor şi finalităţilor. Adevărul rezultă astfel din sensul pe care îi 
dă subiectul evenimentelor şi actelor.” 
Astfel, in opinia lui Debarbieux, violenţa este şi fapt şi reprezentare prin comparare si 
articulare a faptelor si a reprezentărilor violenţei.
• Anchetele de teren ( Pain, 1992) au pus în evidenţă o mare diveritate a 
formelor de violenţă ce se manifestă în mediul şcolar: de la violenţă verbală la 
violenţele fizice, degradări ale bunurilor, refuzul de a lucra, absenteism, 
perturbarea cursurilor, pâna la furturi, agresiuni armate, violenţe sexuale, 
consum de droguri. Astfel, în aceste condiţii, unii elevi se simt ameninţaţi şi 
chiar terorizaţi de ideea de a merge la şcoală.
• Pentru surprinderea aceste dimensiuni ale violenţei, echipa care era condusă 
de Eric Debarbieux a analizat violenţa şcolară nu din perspectiva faptelor 
violente, ci din perspectiva „ambianţei şcolare”, al relaţiilor elevi-profesori, 
elev-elev, a propriei opinii a elevilor despre propria şcoală, a imaginii elevilor 
despre prestigiul şcolii dar şi a cartierului unde este plasată şcoala.
• Debarbieux, a ajuns la concluzia că nu şcoala este lumea delictelor ( fără a 
minimaliza importanţa faptelor delictuale) ci este mai mult o lume a 
„incivilizaţiilor” şi a dezorganizării . Incivilizaţiile ocupă primul loc la 
periclitarea fancţionării şcolii, de unde vine şi dificultăţile acesteia.
• Aşadar, acest fenomen al violenţei şcolare se întinde pe scară largă , la 
capatul căreia se află violenţa fizică ( medatizată, dar fără redarea clară a 
cauzelor acesteia) respectiv incivilizaţiile ( ce pot afecta grav amibianţa 
şcolară) .
REALIZATOARE: NEAGU
ELENA

proiect realizat pentru psihologia educaţiei.