Sf.

Ciprian
Introducere
 Capitolul I: Viața
1.Viața până la episcopat

Ciprian, numit și
Thascius, s-a născut
între anii 200 și 210 în
Africa, probabil la
Cartagina. Provenea
dintr-o familie bogată
și foarte cultă. El a
urmat cursul normal al
studiilor și a ajuns
retor. Îi mărturisește
numai lui Donatus, un
prieten, că tinerețea
 Cert este că la
Cartagina, Ciprian, și-a
făcut o frumoasă
reputație de retor și de
maestru al elocinței.
Cu toate acestea,
sufletul său, sătul de
imoralitatea și corupția
din ambientul său și
atins de har, începe să
caute ceva mai înalt.
Astfel, sub
influența preotului
Caecilius, care i-a pus
 Convertirea a fost totuși destul de dificilă
pentru acest
tânar monden după cum ne mărturisește:

„Rătăceam ca un orb în întunericul nopții, pornit la

întâmplare pe marea agitată a lumii, pluteam în derivă,
ignorând viața mea, străin de adevăr și de lumină. Cu
obiceiurile mele de atunci, credeam că este foarte greu ceea ce
îmi promitea bunătatea divină pentru mântuirea mea, anume
că cineva se poate renaște la o viață nouă prin baia apei
mântuitoare a botezului, în care să lepede omul cel vechi și că,
deși trupul rămânea neschimbat, omul se schimba la sulflet și
în gândire. Cum e cu putință, mă întrebam, să se lepede într-o
clipă instinctele naturale care s-au întărit în noi sau
obiceiurile care s-au învechit în noi cu timpul?”
 2. Ciprian,
episcop
Puțin după
convertire, spre sfârșitul
anului 248, a fost hirotonit
preot iar în 249 „prin
judecata lui Dumnezeu și
alegerea poporului” este
ales episcop de
Cartagina, cu toate că au
existat și opoziții, în frunte
cu un anumit preot
Novațian.
Imediat se consacră
îmbunătățirii disciplinei și
reformei moravurilor.
Această persecuție a semănat
panică între creștini, care năvăleau
la Capitoliu să sacrifice, înainte să fie
chemați. Cei mai de vază îi luau cu
ei și pe sclavi. Tot așa, și unii preoți și
chiar episcopi. Alții, în loc de
sacrificiu, își procurau bilete de
mărturisire păgână, care îi puneau
la adăpost.
În tot acest timp, episcopul stătea ascuns în
apropierea Cartaginei, de unde putea
veghea cu grijă asupra comunității. Această
„fugă”, ce a durat aproximativ 14 luni, a
provocat comentarii răuvoitoare la Cartagina
și la Roma. Cu conține scrisori în care își
justifică atitudinea. La întoarcere a trebuit să
rezolve cazuri delicate.
 Reîntors în
Cartagina, Ciprian a găsit
Biserica pradă unei mari
agitații pe tema „lapșilor”
care doreau să se
întoarcă în sânul ei. El nu
a acceptat reprimirea lor
în Biserică doar pe baza
recomandării unui preot
(Libellus pacis), ci De aici ia naștere o
pretindea și pocăință.
schismă care îi avea în
frunte pe Fellicimus și
Novațian, care erau mai
deschiși în această
privință. După mai multe
dificultăți, Ciprian reușește
 Nu după mult timp, noi
încercări se abat asupra
creștinilor din Africa: în anul 252
izbucnește o ciumă îngrozitoare
de care sunt făcuți responsabili.
Puțin după aceea, Gallus (251-
253) pornește o persecuție
împotriva lor.
În astfel de încercări,
Ciprian nu se rezumă să mențină
curajul celor suferinzi, ci
organizează ajutoare și face
nenumărate vizite, fără să facă
deosebire de religie.
 Ultimii ani de apostolat au fost întunecați de
conflictul pe
care l-a avut cu papa Ștefan, în privința
validității botezului
conferit de eretici. Ciprian, ca și Tertulian și unii
episcopi din Orient, s-a pronunțat pentru
invaliditatea acestui botez; convoacă chiar un
conciliul pentru a întări obiceiul african de a-i
boteza pe ereticii care se converteau.
Papa Ștefan, bazându-se pe învățătura
tradițională a Bisericii Romei, se pronunță pentru
validitatea botezului oferit de eretici spunând:
„Nici o inovație contrară tradiției!”(Nihil innovetur
nisi quod traditum est!).
Ciprian rămase însă pe poziția episcopilor africani,
iar Papa era gata să îl excomunice dacă moartea
 În 257, noua persecuție dezlănțuită de
împăratul Valerian, tulbură pacea Bisericii. În
această persecuție Papa Ștefan este ucis iar
Ciprian este exilat la Curubis, urmând ca
după un an să fie condamnat la moarte.
Iată un„Curând
fragment din procesula de
condamnatul fostexecuție:
condus la locul
supliciului. Și-a dezbrăcat mantia, apoi dalmatica pe
care a lăsat-o diaconilor, păstrând numai tunica de
lână. Îngenunchează pentru a se cufunda într-o lungă
rugăciune. Îi dădu călăului, cu măreție regală,
douăzeci și cinci de monede de aur. Își legă singur
banderola în jurul ochilor, dispuse să-i fie legate
mâinile de către un preot, pentru a oferi ultimul lui
sacrificiu, și primi lovitura de moarte”.
 Capitolul II: Opera
Operele
sale se împart în
două mari
categorii: tratate
şi scrisori.
Pontius,
diaconul și
biograful lui
Ciprian, precizeză
de 11 tratate. În
ceea ce privește
scisorile ele s-au
păstrat aproape
 Către Donatum este cea
1. Tratate mai veche scriere a lui Ciprian.
Provocată de însăşi convertirea
sa la creştinism, e un monolog al
autorului adresat prietenului său
Donatus, trecut şi el, de curând
Ad la credinţa lui Ciprian.
Este un document
Donatum interesant relatând atât situaţia
personală a autorului cât şi
situaţia generală a societăţi
păgâne contemporane, pe care
convertitul o expune ca pe o
246 motivare a schimbării propriei
sale vieţi.
 De habitu Virginum
(249-250)
Despre ţinuta fecioarelor este un
îndemn pastoral dat de Ciprian
fecioarelor creştine. Scopul urmărit este
importanţa disciplinei sau a educaţiei în
general. Această operă e una dintre
primele tratate despre feciorie apărute în
literatura patristică, după opera lui
Tertulian.
 Despre cei căzuţi
este o lucrare scrisă îndată
după încetarea persecuţeie
lui Decius şi după
revenirea lui Ciprian în
De Cartagina, probabil în
prima jumătate a anului
lapsis 251. Opera se ocupă cu
problema dogmatică a
creştinilor apostaţi în
timpul persecuţiei şi care
acum doreau să fie
251 reprimiţi în Biserică.
 Despre unitatea
bisericii universale este cea
De mai celebră lucrare a
sfântului Ciprian şi singurul
Catholicae tratat de ecleziologie pe care
ni-l oferă antichitatea
Ecclesiae creştină. Scrisă în vara
anului 251 acest tratat se
unitate ocupă cu problema schismei
de la Cartagina, provocată
de Felicissimus în chestia
celor căzuţi de la credinţă, în
251 timpul persecuţiei lui Decius.
 „Mai întâi, stăpânul
păcii și al unității nu a voit
ca noi să ne rugăm
individual și în parte, pentru
ca cel ce se roagă să nu se
De roage pentru el. Nu spunem:
dominica Tatăl meu, care ești în
ceruri, și nici: pâinea mea…
oratione Rugăciunea noastră este
publică și comunitară, și
când ne rugăm, nu ne
rugăm doar pentru unul
singur, ci pentru tot
252 poporul, căci împreună cu
poporul noi suntem una.”
 Este un răspuns
adresat păgânului Demetrius
care îi acuză pe creștini că ar
fi cauza atâtor rele ce se abat
peste imperiu și, în special, a
Ad ciumei din Africa. Sfântul
Ciprian dă mai întâi o
Demetrianum explicație naturală a acestor
rele, apoi arată că e vina
păgânilor, a căror viață
imorală este cauza relelor și
252 termină îndemnându-i să
găsească mântuire în Isus.
 De mortalitate
Despre moarte este o operă scrisă cu
ocazia ciumei din 252-254 în care explică
de ce Dumnezeu permite ca credincioșii Săi
să fie loviți de nefericire și îi îndeamnă să o
suporte cu curaj, având speranța în viața
vesnică.
 Ad
Fortunatum
ede
exhortatione
martyrii
2. Scrisori

Sfântul Ciprian are o colecţie de scrisori

care cuprinde 81 de exemplare: 65 scrise de el, 13
adresate lui şi 3, care nu-i sunt nici adresate, nici
scrise de el. Multe din aceste scrisori au stat la
baza elaborări discilplinei bisericeşti ale acelor
tipuri. Aceste scrisori sunt întinse sau scurte,
către martiri, către mărturisitori, scrisori
privitoare la schisme, la erezii, la diferite
întâmplări din biserica Africii, a Romei etc.