UNIVERSITATEA DIMITRIE CANTEMIR PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI

TARGU MURES (AN III, Sem.2)

Student: Koncz (Szalai) K.Zsuzsa

POLIHANDICAPUL
-AUTISMUL-
Introducere

-Deficiențele multiple,sau polihandicapul presupune existenţa a două sau mai multe

forme de deficiențe, asociate la aceeaşi persoană, însoţite de o varietate de tulburări.
-Diversitatea tulburărilor este dependentă de gravitatea acestora şi de numărul
simptomelor care sunt asociate într-o formă de bază de tip sindrom.
-deficiențe severe sau profunde, fie într-un palier al activităţilor fizice şi psihice, fie cu
dificultăţi în toate componentele principale ale activităţii psihofizice.
-putem întâlni şi handicapuri singulare, reunite, şi care pot fi, insă, extrem de grave
(profunde) şi la care componenta afectată este deteriorată total şi pe toate
secvenţele acesteia. Astfel, apar disfuncţionalităţi la nivel organic, care pot să
afecteze, negativ, planul psihic general.
-o astfel de tulburare multiplă din domeniul defectologiei este autismul.
“In scolile normale, ei pot fi
vazuti ca excentrici sau
singuratici, dar atat timp cat
cerintele lor educative raman in
pragul normalitatii si
comportamentul lor nu atrage
prea mult atentia, atunci ei vor fi
tolerati”. Gillian Taylor, “Autism –
Professional Perspectives and
Practice”, p 79
-autismul este o tulburare de dezvoltare care înregistrează o creștere
alarmantă în toate mediile, în toată lumea
-la ora actuală estimările spun că există un copil cu tulburare din spectrul
autist la 100 de copii fără această tulburare
- este o tulburare pervazivă de dezvoltare caracterizată de scăderea
capacitatii de a interactiona pe plan social si de a comunica, comportament
stereotip și repetitiv, cu simptome ce se manifestă de obicei înaintea vârstei
de 3 ani. Aproximativ 75 % din indivizii afectati manifestă și handicap mintal.
-pionerii in domeniul autismului sunt considerati doctorii Leo Kanner si Hans
Asperger.
-in literatura de specialitate, această tulburare mai este întâlnită și sub
denumirea de Tulburări din Spectrul Autismului (TSA), autismul fiind
tulburarea centrală care evocă cel mai bine în ce constă simptomatologia.
Definitie/Terminologie

-„Autos”-cuvânt grecesc care înseamnă „pentru sine însuși”- folosirea lui în aceast
cadru indică modul în care acești copii sunt închiși în propriul univers.
-termenul de „autism”-folosit în sensul larg de „tulburări din spectrul autismului”.
-tulburare de dezvoltare de origine neurobiologică, considerată drept una dintre cele
mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei.
-termenul “oficial” folosit în sistemele internaţionale de clasificare (Diagnostic and
Statistic Manual, DSM IV; International Classification of Diseases-ICD 10) este cel de
tulburări pervazive de dezvoltare (pervasive developmental disorders) care mai includ
şi Tulburarea dezintegrativă a copilăriei şi Sindromul Rett.
Prevalenţa/Statistici
-prevalenţa la băieţi este de 4 ori mai mare decît la fete
-apare în aceeaşi măsură în familii aparţinînd tuturor culturilor, claselor şi conditiilor
sociale, indiferent de nivelul de instruire al părinţilor.
-1970 Wing şi Gould: în întreaga lume 5 din 10.000 de persoane au “autism clasic”,
iar aproximativ 20 din 10.000 de persoane au tulburări din cadrul întregului spectru al
autismului.
-2003 Eric Fombonne- cercetător Canadian- la Congresul Internaţional Autism
Europe de la Lisabona din, vorbea de o prevalenţă estimată 10 /10.000 pentru
autismul classic, 60-70/10.000 pentru întregul spectru al tulburărilor autismului
(Autism, Sindrom Rett, Tulburarea dezintegrativă a copilariei, Sindrom Asperger şi
Tulburări globale de dezvoltare –nespecificate altfel/PDD NOS), 2,5 /10.000 pentru
sindromul Asperger, 15 / 10.000 pentru tulburări globale de dezvoltare –nespecificate
altfel/PDD NOS;
 Studiile recente arată o creştere alarmantă a cazurilor
de tulburări din cadrul spectrului autismului.
-în Marea Britanie, cel mai recent studiu al Consiliului
de Cercetare Medicală (Medical Research Council)
(2001) din această ţară a determinat că prevalenţa este
de 1 la 166 din totalul populaţiei, o creştere de 1600%
doar în ultimii 10 ani).

În România nu există nici o statistică care să arate numărul de persoane cu

autism, prevalenţa sau rata de incidenţă. In 2012, erau înregistrate 7.179 de
persoane diagnosticate cu autism (conform Ministerului Sănătătii) însă numărul
real al acestora este mult mai mare – specialittii estimează cel putin 15.000 de
persoane, majoritatea nefigurând în evidenta oficială.
Manifestare,simptome,diagnosticare:

-o largă varietate de manifestări clinice, presupuse a fi rezultatul unor disfunctionalităţi de

dezvoltare multifactoriale ale sistemului nervos central sau genetice;
-se manifestă în prima copilărie, între 1,6 şi 3 ani.
-nu poate fi diagnosticată la naştere pentru că semnele (tiparele comportamentale pe baza
cărora se face diagnosticarea) nu apar sau nu pot fi uşor identificate înainte de 18 luni.
-uneori există o perioadă de dezvoltare aparent normală, după care copilul se izolează şi
pierde din abilităţile dobîndite
-dificultăţile pe care le au persoanele cu autism la nivelul interacţiunilor sociale cu ceilalţi
este principalul simptom al acestei tulburări şi totodată principalul criteriu de diagnosticare-
studiile arată că acest deficit este permanent şi este întîlnit indiferent de nivelul intelectual al
pesoanei.
-în ciuda diferitelor cauze organice şi a unei largi varietăţi a manifestărilor clinice, există un
tipar comun al disfunctionalităţilor psihofiziologice şi neuropsihologice.
 -descrierea tulburărilor din cadrul spectrului autismului se face la trei nivele:
biologic (creierul), psihologic (psihicul) şi comportamental.
-nu s-au descoperit încă factorii biologici specifici care ar provoca apariţia autismului, deşi
cercetările din ultimii ani au relevat existenţa anomaliilor şi disfunctionalităţilor în diverse
regiuni şi sisteme ale creierului, diferenţe structurale, funcţionale sau chimice.

-există un consens general în ceea ce priveşte simptomele pe baza cărora se face

clasificarea tulburărilor din spectrul autismului.

-“Clasificarea Internaţională a Bolilor” (1977, 1992) şi “Manualul de diagnostic şi

statistică a tulburărilor mentale” (1980, 1987, 1994) este aproape identică şi are la
bază “triada de deteriorări”/ “triad of impairments” formulată de Lorna Wing (1993):
deteriorări / tulburări la nivelul interacţiunilor sociale, în comunicare şi în imaginaţie,
repertoriu restrâns de interese şi comportamente (prezenţa unui comportament înalt
obsesiv, repetitiv sau rutinier.
Este foarte important ca diagnosticarea să fie făcută cît mai devreme cu putinţă.
La orice semn în comportamentul copilul care îi îngrijorează pe părinţi, aceştia
trebuie să apeleze la profesionişti pentru o evaluare a copilului, evaluarea fiind
importantă pentru stabilirea corectă a diagnosticului, pentru că reprezintă baza
oricărei intervenţii.

Evaluarea clinică pentru stabilirea diagnosticului se bazează pe inregistrare

detaliata a istoricului tuturor semnelor care îi îngrijorează pe părinţi, a istoricului
dezvoltării copilului, atenţie acordîndu-se tuturor nivelelor şi ariilor de dezvoltare, şi
pe un inventar al tuturor bolilor pe care le-a avut copilul. Se acordă atenţie tuturor
semnelor care pot fi importante în diagnostic.
 Ce strategii poate folosi cadrul didactic când copilul prezintă autism?

-identificarea din prima clipa (copilul cu autism trebuie abordat altfel de la bun început, el are
nevoi speciale, are nevoie de alt stil de predare, de mai mult timp,repetitie etc.)
-în primele zile de şcoală fiecare învatator ar trebui sa aplice câteva teste pentru vârsta
mentală de 6-7 ani copiilor din clasă, eventual câteva desene, desenul casei, al familiei, al
arborelui, al omuletului.
Din aceste desene reiese pregătirea copiilor, fara prea multe cunostinte de psihologie, doar
comparându-le. Daca s-au depistat copii slab pregatiti, cu deficiente, va trebui cerut ajutorul
unui logoped si psihologului care raspunde de scoală.

-cadrul didactic trebuie sa identifice dacă

copilul prezintă intr-adevăr semne ale
autismului sau are o altă boală psihiatrică.
Pentru acest lucru treuie ca să se informeze si
să cunoască această boală.
Câteva caracteristici al copilului cu autism (mentionate în Ghidul îndrumator pentru
integrarea scolară a copilului autist (Editat de Asociatia Casa Faenza-centru comunitar
pentru copii autisti, Timisoara, August 2004):

Comunicare: nu are contact vizual, pare a fi surd, posturi neobisnuite ale

corpului, ecolalie, începe sa folosească unele cuvinte, apoi nu le mai foloseste;

Relatii sociale: nu arată că observă când intra sau pleacă persoanele din aceeasi
încapere, nu îsi manifestă bucuria sau tristetea, nu initiează jocul

Explorarea mediului: ramâne fixat asupra unei singure activitati sau obiect, pare că
nu-l doare atunci când se loveste; nu arată locul lovit, se autostimulează: legănatul,
flutură mainile, bate din palme,
vrea ca lucrurile din încăpere sa ramână în aceeasi ordine.
Câteva terapii și materiale ajutătoare:
-Terapia ABA:
-realizată pentru a ajuta copiii cu autism şi cu tulburări de
dezvoltare asociate;
-creat de dr. Ivar Lovaas în anii 70, centrat pe ideea că anumite
comportamente ale copiilor apar sau nu în funcţie de mediu;
-bazată pe teoriile comportamentale, demonstrează că schimbând
anumite condiţii în mediu, comportamentele copiilor se schimbă;
-este un sistem de învăţare, un program care îşi propune să
modifice comportamentul copilului cu autism în mod sistematic şi intensiv;
-are obiective clar formulate, împărţite în sarcini mici, astfel încât evoluţia copilului să poată fi
măsurată permanent.
-întărirea comportamentului se face cu recompense, întreg sistemul funcţionând pe baza
acestora, fie că recompensele sunt materiale sau sociale;
-Ghidul îndrumator pentru integrarea scolară a copilului autist (Editat de Asociatia Casa
Faenza-centru comunitar pentru copii autisti, Timisoara, August 2004)
cateva recomandări: (Cristina Muntean, Psihopedagog si Nicoleta Zvanciuc-Datcu, Psihopedagog)
-Pentru deprinderea aptitudinilor sociale este esentiala introducerea copilului intr-un grup de copii
fara probleme de socializare, invatarea regulilor sociale si a situatiilor in care acestea se aplica este
foarte importanta pentru integrarea copilului.
- Insistenta pentru contactul vizual (se cere copilului sa priveasca fata adultului) cand acesta ii
vorbeste.
- Nu se va insista pentru contactul fizic, decat daca acesta aduce un beneficiu imediat copilului,
deorece unii pot prezenta o hipersensibilitate tactila ( contactul corporal fiind foarte inconfortabil
pentru ei).
- Invatarea formelor de salut, formule de politete, raspunsuri la anumite intrebari
- Comunicarea trebuie sa fie rara, clara, concreta, constanta
- Folosirea cuvintelor pe care copilul le intelege; utilizarea aceluiasi cuvant pentru descrierea
aceleiasi situatii
- Folosirea propozitiilor scurte si simple
- Utilizarea suportului vizual in comunicare (imagini, pictograme): acesta atrage si mentine atentia,
reduce anxietatea, concretizeaza conceptele.
Stilul educational trebuie adaptat la nevoile de bază ale sindromului autist, iar această
adaptare se refera în primul rând la formularea clară a cerintelor, structurarea cerintelor si
structurarea spatiului si timpului.

În cazul copiilor cu dizabilităti, egalizarea sanselor trebuie

înteleasă ca drept al acestora de a rămane în comunitate
si de a primi sprijinul necesar în cadrul structurilor
obisnuite de educatie, sănătate si a serviciilor sociale. A
avea acces real la educatie pentru acesti copii este vital
dacă luăm in considerare cel putin două aspecte:
valorizare ca fiintă umană si integrarea scolară ca formă
efectiva de întegrare socială.
Nu putem vorbi de integrare socială în contextul în care
copilul nu este integrat scolar. Integrarea socială reprezinta
chiar procesul obisnuit, firesc de a trăi, invata si munci al
persoanelor cu handicap sau fără aflate sau nu în
dificultate.
Experientele insa ne arata ca toate incercarile de integrare a copilului cu autism in
scoala de masa au demonstrat ca nu s-a gasit inca formula care sa conduca spre
un real succes in scolarizarea copilului cu autism.
Pentru cei care cunosc specificitatea copilului cu autism este mai usor de inteles de
ce in structurile actuale ei nu reusesc sa se adapteze. Atunci cand dorim sa-i
integram intr-o astfel de institutie trebuie sa ne gandim daca aceasta reuseste sa
abordeze autismul din perspective diverse.

Perspectiva psihologica, pedagogica, sociologica si medicala sunt dintre cele mai

importante in procesul integrarii scolare.
Abordarea scolara prin prisma acestor dimensiuni trebuie sa vizeze disponibilitatile
reale ale copilului.
Premergator integrarii copilului intr-o forma de invatamant trebuie sa ne asiguram ca
acesta a beneficiat de un program de recuperare individualizat care sa-i sporeasca
capacitatea de efort si de receptivitate in fata interventiilor educational instructive.
BIBLIOGRAFIE:

 Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania (2000) Manual de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor
Mentale DSM IV,Romania, Bucuresti.
 Asociatia Casa Faenza centru comunitar pentru copii autisti (2004) Ghidul indrumator pentru
integrarea scolara a copilului autist, Timisoara
 Lovaas Oe IvanI (1987) "Behavioral treatment and normal educational and intellectual
functioning in young autistic children"
 Lovas Ole Ivan (1981) Teaching Developmentally Disabled Children: The Me Book, 1981
 Gillberg C., Coleman M (2000 ) The Biology of Autistic Sindrome, Mac Keith Press
 Karen Siff Exkorn (2010) Sa intelegem autismul,Editura Aramis,Bucuresti

Pagini web:
www.autism.ro
www.helpautism.ro