DEFECTE PARIETALE

Definitii
Regiunile herniare
Anatomie
Etiopatogenie
Anatomopatologie
Tratament
 Definitii
 Hernia= exteriorizarea unui viscer din cavitatea in care este
continut, prin intermediul unui defect la nivelul peretelui.

 Hernia abdominala= exteriorizarea totala sau partiala a

unuia sau mai multe viscere din cavitatea peritoneala la
nivelul unor zone slabe ale peretelui abdominal,
preexistente anatomic

 Eventratia= exteriorizrea unui viscer abdominal acoperit de

peritoneu parietal, sub tegumente, printr-o bresa a stratului
musculo-aponevrotic, dobandita ( aparuta posttraumatic
sau postoperator)

 Evisceratia= iesirea viscerelor abdominale la exterior printr-

o solutie de continuitate a peretelui abdominal (inclusiv
tegumentul) in circumstante posttraumatice sau post
operatorii
 Definitii

 Hernia externa= sacul herniar iese complet din perete

 Hernie intraparietala= sacul herniar este la nivelu pereteui
 Hernie interna = sacul herniar este in interiorul cavitatii
 Hernie reductibila = viscerul exteriorizat poate fi readus in
abdomen
 Hernie ireductibila sau incarcerata
 Manevra taxis = reducerea manuala a sacului de hernie
 Hernie strangulata = hernia in care vascularizatia
viscerului exteriorizat este compromisa,de obicei la nivelul
colului
 Hernia Richter = hernia in cazul careia continutul sacului
consta doar dintr-un perete intestinal (intotdeauna cel
antimezenteric) (strangularea intestinului poate sa apara
fara ocluzie intestinala concomitenta).
 Regiunile herniare
 = zonele unde aponevrozele si fasciile sunt lipsite de suportul
protector al muschilor striati

 - regiunile inghinale
 - ombilicul
 - linia alba
 - linia semilunara alui Spieghel
 - diafragmul
 - perineul, triunghiul lombar superior Grinfeltt, trigonul lombar
inferior Petit, gaurile obturatorii si sciatice
 Anatomia regiunii inghinale

 Canalul inghinal = interstitiul dintre

m. oblic intern si m. transvers
abdominal, care este strabatutde
funiculul spermatic la ♂ si de lig. rotund
al uterului la♀.
 Anatomia regiunii inghinale -
 Cordonul spermatic – incepe la nivelul inelului
profund
- contine : canalul deferent si
a. deferenta, a. si vv. testiculare, limfatice, nervi
vegetativi, tesut adipos
- distal , in special dupa
tubercululu pubian se afla venele plexului
pampiniform, lacare ajung vv. testiculare
- la nivelul inelului profund
elemetele cordonului spermatic se separa :
canalul deferent impreuna cu artera sa coboara
pana la tubii seminiferi, in timp ce vasele
spermatice, limfaticele si gg. dreneaza spre
regiunea renala
 Anatomia regiunii femurale
 Regiunea femurală = regiune anatomică
situată la baza („rădăcina”) membrului inferior,
între ligamentul inghinal şi scheletul osos al
bazinului (iliac, pubis), alcătuită din două spaţii
(lacuna neuromusculară, situată supero-
lateral, şi lacuna vasculară, situată infero-
medial) delimitate între ele prin bandeleta
iliopectinee (întinsă între eminenţa iliopectinee,
de la mijlocul conturului osos, şi lig. inghinal) →
reprezintă o altă zonă slabă a peretelui
abdominal anterior, pe unde se pot produce
herniile femurale.
 Conţinutul lacunei
musculare este
reprezentat de:
 - pântecul musculo-
aponevrotic al m. psoas iliac
(cel mai puternic flexor din
organism, excursia fiind
asigurată de m. psoas, iar
puterea de m. iliac);
 - N. femural şi N.
femurocutanat lateral (ramuri
ale plexului lombar).
 Conţinutul lacunei
vasculare este reprezentat,
dinspre lateral spre medial,
de:
 - ram femural al N.
genitofemural;
 - a. femurală;
 - v. femurală;
 - limfonodul Cloquet-
Rosenmüller, în aria canalului
femural.
 Tipuri de hernii femurale

La nivelul lacunei vasculare se produc, în caz de slăbire a

structurii peretelui abdominal, herniile femurale (la nivelul
lojei musculonervoase se pot produce foarte rar) → după
raportul cu elementele anatomice ale regiunii, sunt de mai
multe tipuri:
 - hernie femurală clasică (prin inelul şi apoi canalul
femural);
 - hernia Laugier (printre fibrele lig. Gimbernat);
 - hernie produsă prin loja vasculară: înaintea vaselor
femurale (hernie Moschcowitz), înapoia vaselor femurale
(hernie Glasser), printre vasele femurale.
 - coexistenta herniei femurale cu hernia inghinala – hernia
Berger
 Inelul femural fiind de regula mic si
inextensibil, sacul herniar este de
asemenea mic, iar organele din el
sunt predispuse la strangulare
 Continutul sacului – de regula
intestin sau epiplon
 Simptomatologia e comuna,
fenomenele durerase fiind mai
evidente
 ETIOPATOGENIE

CONGENITALE DOBANDITE

Perete abdominal Persistenta canalului Scaderea rezistentei Cresterea presiunii

incomplet dezvoltat peritoneo-vaginal peretelui abdominal intraabdominale
 Factori generali ce
influenteaza anatomia
si calitatea structurilor
peretelui abdominal

Discolagenoze

Boli consumptive : afectiuni

inflamatorii
acute, cronice, neoplazii

Obezitatea, hipotiroidia

Decompensari ascitice de
origine cardiaca
sau hepatica

Sexul, care prin

particularitatile anatomice
specifice la ♀explica frecventa
h. femurale la acestea
 FACTORI
DETERMINANTI
(PRESIONALI)

Eforturi mici dar repetate

(tusea cronica, Eforturi mari brutal
constipatia efectuate
disuria)
 VARIANTE ALE
H.
INGHINALE

H. INGHINALE H. INGHINALE
H. INGHINALE
OBLICE OBLICE
DIRECTE
EXTERNE INTERNE

CONGENITALE DOBANDITE
 Herniile inghinale
Hernii inghinale congenitale
- sunt consecinţa persistenţei canalului peritoneovaginal,
care normal se obliterează după naştere şi rămâne ca
lig. Cloquet în interiorul cordonului spermatic, iar în
caz de fibrozare parţială dă naştere aşa-numitelor
inele Ramonede
- se descriu:
- Hernii peritoneo-vaginale: canal complet
permeabil, conţinut herniar în contact cu testiculul;
posibilă asociere a hidrocelului comunicant (dispare în
clino-statism);
- Hernii peritoneo-funiculare: canal obliterat
deasupra vaginalei testiculului;
- Hernii vaginale închistate: la situaţia anterioară
se adugă hidrocelul;
- Hernii funiculare cu chist al cordonului (la femeie,
rar, poate exista chist al canalului Nűck): între sacul
herniar şi vaginala testiculară se interpune un chist de
cordon;
 Herniile inghinale
N.B.:
1. În hernia inghinală congenitală (posibilă manifestare la
maturitate), elementele funiculului spermatic sunt dispuse
circumferenţial faţă de sacul herniar (printre elementele
funicului spermatic), în timp ce în hernia dobândită, elementele
funiculare (inclusiv lig. Cloquet) sunt adunate pe o parte a
sacului herniar (in afara elementelor funicului spermatic) →
posibilă orientare diagnostică intraoperatorie.

2. Hernia congenitală se asociază adesea şi cu anomalii de migrare

a testiculului, descriindu-se:
- hernie inghino-properitoneală (testiculul blochează orificiul
profund, o parte a sacului herniar insinuându-se între peritoneu şi
fascia transversalis);
- hernie inghino-interstiţială (testicul oprit în plin traiect inghinal);
- hernie inghino-superficială (testiculul blochează orificiul superficial,
fiind depăşit parţial de sacul herniar care se insinuează între
aponevroza oblicului extern şi piele).
 Herniile inghinale
Hernii inghinale castigate

Se descriu:
- punct herniar: sacul herniar se află la nivelul
orificiului herniar profund;
- hernie interstiţială: sac aflat în plin canal inghinal;
- bubonocel: fundul sacului se găseşte la nivelul
orificiului inghinal superficial;
- hernie inghino-funiculară: sacul depăşeşte orificiul
inghinal superficial;
- hernie inghino-scrotală: sac ajuns în bursa
scrotală;
 Herniile inghinale
Hernii directe
- Se produc la nivelul fosetelor inghinale mediale,
si sunt supranumite “de slabiciune”

- Sacul herniar este globulos, cu gatul larg iar

traiectul antero-posterior.

- La palpare se percepe defectul larg situat medial

de pulsatiile a. epigastrice inferioare
 Herniile inghinale
Hernii inghinale oblice interne
- Se produc la nivelul foselor inghinale
mediane

- Sunt exceptional de rare deoarece acest

segment parietal este puternic intarit de
ligamentul Collesi (stalpul posterior al
orificiului inghinal sperficial), tendonul
conjunct, si ligamentl Henle.
 Herniile inghinale
Diagnostic
Simptomatologie: dominată în general de durere
percepută ca senzaţie de greutate, tracţiune, dar care poate
să aibă caracter viu, accentuat de efort sau ortostatism

Examenul obiectiv (efectuat obligatoriu atât în

ortostatism, cât şi în clinostatism):
- în caz de hernie inghinală indirectă care a depăşit orificiul
inghinal superficial, se constată deformare pseudotumorală
parietală ce se întinde, în funcţie de stadiul evolutiv, între
orificiul inghinal superficial şi hemiscrotul corespunzător;
- în caz de hernie inghinală directă se constată deformare
predominant în regiunea peretelui anterior al canalului
inghinal;
- deformarea dată de hernia inghinală e plasată clasic superior
de linia lui Malgaigne (linia care uneste spina iliaca antero-
superioara si tuberculul pibic), în timp ce deformarea dată
de hernia femurală este situată sub această linie.
 Herniile inghinale
Diagnostic
Examen local:
- inspecţie: deformare parietală într-o regiune anatomică cunoscută a fi
sediul unor puncte slabe preformate → caracter mai pronunţat în
ortostatism, cu eventuală reducere parţială sau totală la trecerea în
clinostatism; bolnavului în ortostatism i se cere să tuşească → se observă
accentuarea deformării ( „expansiune la tuse” );
- palpare:
- se examinează formaţiunea deformantă ca orice altă formaţiune tumorală
(apreciere a formei, dimensiunilor, consistenţei, structurii, conturului,
sensibilităţii), cu constatare a plasării unuia din poli în zona unui orificiu
herniar;
- se evaluează reductibilitatea prin presiune manuală (în ortostatism şi
clinostatism), cu apreciere a dimensiunilor, sediului şi elasticităţii
orificiului herniar (în cazul herniei inghinale, se caută palparea
pulsaţiilor arterei epigastrice inferioare);
- conţinutul sacului herniar poate fi apreciat atât prin palpare (caracter
renitent-elastic → enterocel, consistenţă moale cu suprafaţă granulară →
epiplocel) cât şi prin percuţie (matitate, timpanism, etc.) sau auscultaţie
(prezenţă sau absenţă a zgomotelor peristaltice);
- bolnavului în ortostatism i se cere să tuşească în prezenţa vârfului
indexului introdus în canalul herniar → se percepe „lovitura” viscerului în
degetul explorator ( „impulsiune la tuse” ).
Ca si investigatii paraclinice, pot fi utilizate ecografia abdominala
si CT abdominal. Daca prima, ecografia este folosita, fiind utila in
a arata sacul herniar sau hernia in totalitate, CT abdominal este
ffrar folosit.
 Herniile inghinale
Diagnostic

 Diagnostic diferenţial
a) al herniei inghinale se face cu:
 - tumori benigne ale regiunii inghinale: fibroame, lipoame,
angioame;
 - adenopatii inghinale;
 - chisturi de cordon;
 - hidrocel;
 - varicocel;
b) în cazul herniei femurale → se face cu:
 - hernia inghinală;
 - hernia obturatorie;
 - adenopatia femurală;
 - ectazia crosei venei safene mari;
 - anevrismul arterei femurale
 Herniile inghinale
Complicatii
1. Strangularea herniară:
- este complicaţie de temut (potenţial letal crescut), ce se
situează pe primul loc ca frecvenţă şi justifică, în ultimă
instanţă, indicaţia chirurgicală absolută în cazul oricărei
hernii ce prezintă risc de dezvoltare a acestei complicaţii
(strangularea este în primul rând apanajul herniilor mici, cu
defect parietal inextensibil);
- este o formă de hernie ireductibilă în care viscerul herniază
brusc (presiune abdominală crescută ce forţează orificiul
herniar) dar nu mai poate reveni în cavitatea peritoneală în
condiţiile unui inel fibros inextensibil → stânjenire a
circulaţiei venoase la nivelul viscerului herniat, cu edem
consecutiv ce accentuează constricţia → jenare a circulaţiei
arteriale, cu ischemie şi producere de leziuni ireversibile
(gangrenă).
 Herniile inghinale
 Se descriu trei stadii evolutive ale herniei strangulate:
 - stadiu congestiv (stază venoasă): organ roşu-violaceu,
edemaţiat, cu funcţie păstrată (este stadiu reversibil în
condiţiile aplicării unui tratament corect);
 - stadiu ischemic: organ violaceu-închis, cu echimoze
subseroase; şanţul de strangulare prezintă leziuni
avansate; lichid tulbure-hemoragic în sacul herniar;
 - stadiu de gangrenă cu perforaţie şi peritonită herniară (se
poate asocia peritonită generalizată).
 Clinic evoluează cu dureri extrem de puternice (cu agitaţie
psihomotorie) şi semne de ocluzie (în cazul existenţei unei
anse intestinale în sacul herniar, dar posibil şi în cazul
strangulării epiploonice, prin pareza intestinală reflexă
secundară). Explorarea radiologică poate găsi semnele
ocluziei intestinale (nivele hidroaerice).
 Herniile inghinale
Forme patologice particulare:
- pensarea („ciupirea”) laterală (hernia Richter): strangulare doar a unei mici zone an-
timezostenice a peretelui unei anse intestinale, cu evoluţie rapidă spre sfacel şi
flegmon piostercoral; clinic se constată accelerare paradoxală a tranzitului (holera
herniară a lui Dieulafoy);
- strangularea retrogradă (hernia Maydl, în „W”): se caracterizează prin interesre a 3
bucle intestinale, două prezente în sac iar cea de a treia, de legătură,
intraabdominală (aceasta este afectată cel mai frecvent de procesul ischemic →
trebuie investi-gat cu atenţie întreg conţinutul sacului herniar înainte de eliberarea lui
în cavitatea abdominală).

hernie Richter
hernie retrogradă Maydl
(ciupire laterală)
 Herniile inghinale
 2. Peritonita herniară: produsă de traumatisme sau corpi
străini intestinali ce determină perforaţia anselor din sac.
 3. Tuberculoza herniară: asociată tuberculozei peritoneale.
 4. Tumori herniare: punct de plecare la nivelul structurilor
perisaculare sau al organelor conţinute în sac.
 5. Corpi străini herniari intrasaculari: provenienţă din tubul
digestiv.
 6. Ireductibilitatea herniară: expune la complicaţii (ruptură
posttraumatică a viscerului conţinut, strangulare,
peritonită) → prezintă indicaţie absolută de intervenţie chi-
rurgicală.
 Herniile inghinale
Tratament
Tratament conservator (ortopedic):

 - indicat in mod exceptional, in cazul pacientilor multitarati

care nu pot suporta o agresiune anestezico-chirurgicala
minima(insuficienţă cardiacă decompensată, ciroză hepatică
decompensată cu ascită, insuficienţă respiratorie cronică);

 - realizează menţinerea herniei în stare redusă prin

aplicarea de centuri;

 - efecte negative în timp, prin favorizare a atoniei

musculare, cu hipotroficitate şi fibrozare consecutivă, ce
poate favoriza producerea de strangulări herniare
 Tratamentul chirurgical
 Tratamentul chirurgical al herniilor
are drept scop reintegrarea
abdominala a viscerelor herniate,
suprimarea sacului herniar si
refacerea peretelui abdominal la
nivelul zonei herniare, pentru a evita
recidiva.
 Tehnica Bassini  Tehnica Shouldice
Hernioplastia tension-free Lichtenstein
 HERNIA FEMURALA

 Hernia femurala este

hernia situata la radacina
coapsei, in regiunea
femurala, regiune aflata
sub regiunea inghinala.
 Este mai frecventa la
femei decat la barbati, si
este intotdeauna o hernie
dobandita in timpul vietii.
 Aparitia acestui tip de
hernie poate fi precedata
de obezitate, sarcini
repetate, denutritie.
 Hernia femurala se
prezinta ca o mica
tumefactie, bula, situata
la radacina coapsei
aparand dupa efort si
reducandu-se in pozitie
culcata.
 In marea majoritate a
situatiilor nu are nici o
simptomatologie, doar o
eventuala jena locala.
 In formele complicate,
strangulate
simptomatologia este
zgomotoasa cu dureri
intense, greturi,
varsaturi, alterarea starii
generale a pacientului.
 DIAGNOSTIC
 Examenul clinic realizat de chirurg arata la radacina
coapsei o mica masa reductibila (reintra in abdomen
la manevre palpatorii), sau din contra ireductibila,
dureroasa (dureri accentuate de extensia coapsei si
calmate de flexia acesteia),acompaniata de greturi si
stare de rau generala cand hernia femurala s-a
strangulat.
 Reducerea digitala facila si expansiunea la tuse sunt
semnele unei hernii femurale necomplicate.
 Pentru stabilirea continutului sacului herniar,o
ecografie abdominala este utila.
 De asemenea trebuie realizat diagnosticul diferential
cu adenopatia, anevrism de artera femurala ,hernie
inghinala, etc.
 Tratamentul este
chirurgical si trebuie
aplicat datorita
riscului crescut de
strangulare.
 El consta in tratarea
sacului de hernie si a
continutului acestuia,
urmat de inchiderea
orificiului herniar in
diverse maniere.
 HERNIA EPIGASTRICA

 Hernia epigastrica
reprezinta un defect al
peretelui abdominal care
implica exteriorizarea la
nivelul epigastrului,
depasind linia alba, a unei
portiuni de grasime sau a
unui organ intern.
 CAUZE

 Componenta
congenitala este cel
mai frecvent
implicata, si ca atare
hernia epigastrica
apare cu precadere în
copilarie.
 Hernia epigastrica
este mai rara la adult,
dar odata aparuta,
evolutia este marcata
de cresterea
volumului herniei,
care initial este
reductibila.
 Simptomatologia este
dominata de aparitia unei
umflaturi (tumefactii) la
nivelul regiunii
epigastrice, care îsi
mareste volumul în efortul
fizic, la tuse sau stranut si
se reduce în pozitia
culcat, sau prin simpla
apasare cu mâna.

 Durerea poate fi
prezenta cu diferite grade
de intensitate de la o jena
simpla pâna la durerea
intensa, persistenta,
uneori însotita de
varsaturi – asa cum se
întâmpla în hernia
strangulata.
 Diagnosticul este prin excelenta clinic, investigatiile
imagistice fiind necesare in cazuri exceptionale.
Ecografia abdominala poate decela defectul muscular si
hernia epigastrica.
CT abdominal este o investigatie scumpa, dar care poate arata
natura organului herniat si complicatiile herniei, strangularea.
 Evolutia herniei netratate este spre:
- încarcerare (continutul sacului herniar nu mai poate fi
reintrodus în cavitatea abdominala) ;
- strangulare (organul herniat si încarcerat sufera datorita
suprimarii vascularizatiei, putându-se ajunge la necroza,
perforatie, peritonita si chiar deces).
Având cauze „mecanice” hernia nu poate fi rezolvata
decât prin mijloace chirurgicale.

Scopul operatiei este acela de a reintroduce în

cavitatea abdominala continutul herniar si de a
restabili integritatea peretelui abdominal si repararea
lui cu plasa de întarire.
In primele 5 zile se recomanda evitarea efortului fizic,
combaterea tusei si a constipatiei.
Reintoarcerea la activitati curente casnice si
profesionale este recomandata la cca 5 zile
postoperator.
Mersul pe jos, plimbarile, reluarea activitatii sexuale si
chiar sporturile ce nu necesita solicitare intensa a
musculaturii peretelui abdominal sunt permise dupa
aceasta perioada.
 HERNIA OMBILICALA
 Hernia ombilicala este un
defect al peretelui
abdominal care implica
exteriorizarea la nivelul
inelului ombilical (buric)
a unei portiuni de
grasime sau a unui organ
intern( intestin subtire -
cel mai frecvent).
Ombilicul este locul in
care cordonul ombilical
patrunde la nivelul
abdomenului fetal.
 CAUZE

 La adulti factorii care

determina cresterea
presiunii abdominale
pot favoriza aparitia
herniei ombilicale:
• Obezitatea;
• Ridicarea de
greutati;
• Tuse cronica;
• Sarcini multiple;
• Ascita
(acumularea de
lichid in abdomen).
 Principalul simptom al unei
hernii ombilicala este
aparitia unei umflaturi
situata la nivelul
ombilicului, de consistenta
moale. Hernia ombilicala
necomplicata nu este
deobicei dureroasa.
 Marimea herniei poate
varia de la cativa milimetri
pana la dimensiuni de
ordinul centrimetrilor
(hernii ombilicale
netratate).
 Hernia ombilicala
necomplicata poate fi
impinsa inapoi in abdomen
cu ajutorul degetului sau
cand pacientul sta in pozitie
orizontala.(este
reductibila).
 Diagnosticul herniei ombilicale
 In timpul examenului clinic, medicul va
acorda o atentie deosebita:
- dimensiunea si forma herniei ombilicale ,
aspectul abdomenului, in special in zona din
jurul ombilicului
- se determina daca hernia este reductibila
(se poate retrage inapoi in abdomen) sau
nu
- dimensiunea deschiderii inelului ombilical
- se evalueaza hernia in pozitii diferite ( in
picioare si culcat)
Poate fi necesara o examinare radiologica
sau o ecografie abdominala, in special daca
hernia nu este reductibila.
 COMPLICATII
 • hernie ombilicala incarcerata-
continutul abdominal exteriorizat
devine “captiv” si nu mai poate fi
impins inapoi in interiorul
abdomenului (hernia devine
ireductibila).
• hernie ombilicala strangulata
-apare atunci cand fluxul de sange
pentru continutul abdominal din
hernie se intrerupe. Atunci cand un
tesut nu reuseste sa primeasca
suficient oxigen si substante
nutritive, tesutul moare. In aceste
cazuri abdomenul este destins si
pacientii pot prezenta varsaturi,
greata, febra si durere
abdominala. Reprezinta o
urgenta chirurgicala si pacientul
trebuie sa primeasca imediat
tratament de specialitate
 EVENTRATIA

 Ca şi hernia, eventraţia
presupune exteriorizarea
sub piele a unui organ
intraabdominal, la
nivelul unui punct slab al
peretelui.
 Spre deosebire însă de
herniile obişnuite, acest
punct slab nu există de
la naştere, ci a fost
dobândit ulterior.
 Orice traumatism
soldat cu ruptura ori
tăierea muşchilor
(lovituri, intervenţii
chirurgicale efectuate
la acest nivel etc) lasă
cicatrici în structura
de rezistenţă a
peretelui abdominal.
 Dacă presiunea din
abdomen creşte
brusc, repetat sau
peste măsură,
peretele se rupe la
locul cicatricii, unde
trăinicia lui este
minimă.
 Indiferent că eventraţia
apare după un traumatism
puternic (eventraţie
posttraumatică) sau după o
intervenţie chirurgicală
(eventraţie postoperatorie),
prin defectul respectiv ies
peritoneul şi unul sau mai
multe organe
intraabdominale.
 Din acest punct de vedere,
eventraţiile sunt perfect
asimilabile herniilor.
 Se şi numesc „hernii
postincizionale”, pentru că în
marea majoritate a cazurilor
apar după intervenţii
chirurgicale.
 Organul care herniază cel
mai frecvent este marele
epiploon.
 Eventraţia postoperatorie apare de regulă după
intervenţii ample, cu incizii largi, infecţii sau
alte complicaţii ale plăgii postoperatorii, mai
ales când peretele se închide în tensiune.
Sunt predispuşi pacienţii:
 care iau medicamente care influenţează
cicatrizarea (corticosteroizi – Prednison,
Dexametazonă),
 Diabeticii

 pacienţii prost nutriţi, cei imunodeprimaţi,

 pacienţii care fac eforturi bruşte (inclusiv
accese rebele de tuse) sau
 care se îngraşă foarte mult după operaţie,
 cei care au vascularizaţie locală proastă,
 pacienţii cu cancer sau cei la care, din diferite
motive, oxigenarea sângelui nu se face bine
(boli pulmonare sau cardiace cronice, severe).
 Eventraţia apare ca o umflătură
sub piele, mai evidentă cu
pacientul în picioare sau când
acesta tuşeşte.
 Tegumentele de deasupra prezintă
cicatrici de la operaţia anterioară.
 Mai rar şi în special la obezi, sacul
de eventraţie îşi face loc prin grăsimea
subcutanată până la oarecare distanţă de cicatricea
iniţială.
 Nu de puţine ori eventraţia este formată din mai
mulţi saci de dimensiuni variabile.
 Eventraţia mică este mai dureroasă, organul herniat
trebuind să se strecoare printr-un orificiu mai îngust.
Din cauza asta, se complică frecvent cu ocluzii sau
strangulări.
 Principiile de tratament sunt
aceleaşi ca la orice hernie:
organul ieşit sub piele trebuie
repus la locul său şi defectul
peretelui reparat.
 Dacă în hernii se mai acceptă

şi repararea „cu materialul

clientului”, pentru eventraţii montarea unei plase
este obligatorie.
 De obicei, se încearcă închiderea defectului
folosind ţesuturile pacientului, plasa având doar
rol de întărire.
 Procedeul nu se poate aplica întotdeauna în
eventraţiile gigante, plasa înlocuind o parte din
perete. Ea capătă aşadar rol de substituţie.
 Evisceratiile
 Evisceratiile reprezinta iesirea unor
viscere abdominale in afara cavitatii
peritoneale printr-o bresa completa,
peritoneo-musculo-aponevrotico-
tegumentara sau fara tegument.
Evisceratia nu are sac peritoneal.
 Clasificarea evisceratiilor
Dupa natura cauzei generatore a
bresei parietale, se disting doua
tipuri de evisceratii: traumatice si
postoperatorii.
 Clasificarea evisceratiilor
 In functie de straturile peretelui interesate in complicatie,
deosebim trei tipuri de evisceratii:
- Subcutanata (incompleta), survine in prima saptamana
postoperator prin deschiderea planurilor peritoneo-
muscularo-aponevrotice;
- Suprategumentara libera (completa) care consta in
desfacerea tuturor stra-turilor peretelui si asezarea anselor
intestinale deasupra plagii operatorii. Este tipul cel mai grav
de evisceratie si survine de obicei in primele zile dupa
operatie, datorindu-se mai ales defectelor de tehnica si
tactica operatorie sau cresterii bruste a presiunii
intraabdominale;
- Manifesta aderenta (blocata) care intereseaza toate
straturile, dar continutul abdominal ramane blocat in fundul
plagii, fara a exterioriza
 Factori favorizanti
 Factorii favorizanti in producerea eventratiilor sunt de doua
categorii:
1) Factori generali, cu rasunet nefavorabil asupra
cicatrizarii plagilor:
- varsta inaintata, nutritie deficitara, cu hipoproteinemie si
hipovitaminoze, anemie, obezitate, diabet, tumori maligne,
corticoterapia, tulburari de coagulare sau fibrinoliza;
- factori care cresc presiunea intraabdominala: afectiuni
respiratorii, prostatice, ileus dinamic, efort de ridicare
precoce, anestezia necorespunzatoare din punct de vedere
al relaxarii s.a.
2) Factori locali: tipul de incizie, tehnica de sutura, infectia
plagii, hematoame si sarcoame ale plagii.
 Semne clinice
 Evisceratia suprategumentara libera survine prima, in
perioada imediat postoperatorie datorita cresterii bruste a
presiunii intraabdominale si a defectelor de tehnica
chirurgicala. Celelalte doua tipuri apar mai tarziu, la 7-10
zile postoperator, precedate de semne minore: neliniste,
dureri la nivelul plagii, meteorism, varsaturi; alteori se
instaleaza brusc o secretie abundenta seroasa,
serosanguinolenta sau purulenta la nivelul plagii.
Cu ocazia unui efort de tuse sau a unei contracturi
abdominale, bolnavul simte o durere vie si percepe o
senzatie de ruptura la nivelul plagii. Se constata dehiscenta
plagii cu anse vizibile sau acoperite de piele. In evisceratia
aderenta blocanta, buzele plagii apar atone, cu firele de
sutura relaxate si cu secretie purulenta la fundul leziunii.
 Tratamentul evisceratiior
 1.Tratamentul profilactic consta in:

- corectarea preoperatorie a deficitelor proteice, lichidiene

si vitaminice;
- intraoperator se va aplica o tehnica chirurgicala ingrijita,
putin atraumatica asupra tesuturilor, o hemostaza si
antisepsie minutioase;
- postoperator, orice plaga suspecta va fi sustinuta cu
bandaje stranse, din material inextensibil, care sa
depaseasca la distanta marginile plagii; se va calma tusea,
se va mentine o vacuitate vezicala permanenta prin sonda.
 Tratamentul evisceratiilor
 2.Tratamentul conservator, rar folosit, se adreseaza mai
ales evisceratiilor aderente.
 Consta in: apropierea peretilor plagii cu benzi de leucoplast
sau fese elastice si toaleta locala riguroasa.
3.Tratamentul chirurgical, se instituie de urgenta in
cazul evisceratiilor suprategumentare libere si a
evisceratiilor aderente cu lipsa mare de substanta.
Anestezia , de preferat trebuie sa fie generala si sa ofere o
buna relaxare musculara. Interventia chirurgicala propriu-
zisa cuprinde doi timpi: toaleta plagii si a peritoneului si
refacerea peretelui abdominal. Dupa operatie se vor
administra: antibiotice si medicamente care sa evite tusea
si vomismentele.