Sunteți pe pagina 1din 17

ORGANISMELE MODIFICATE

GENETIC (OGM) ŞI IMPACTUL LOR


ASUPRA MEDIULUI
DEFINIŢIA ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC ŞI ETAPELE
DE OBŢINERE A LOR

Odată cu începutul anilor 1970, o serie de tehnici ale geniului


genetic (adică manipularea directă a genelor de către om) permit
extragerea unei gene din genomul unui organism şi reimplantarea ei
în genomul unui alt organism, aparţinând unei alte specii sau chiar a
altui regn. Spre exemplu, o genă umană transferată în genomul unei
bacterii, al unei plante sau al unui animal; o genă bacteriană
transferată în genomul unei plante sau al unui animal.
Acest transfer de gene este numit transgeneză pentru că el
presupune traversarea (transgresia) barierelor care, până nu demult,
împiedicau schimburile de gene între specii diferite, mai ales între
cele aparţinând unor regnuri diferite. Gena care codifică un caracter
pe care dorim să-l transferăm unui alt organism se numeşte genă de
interes, devenită în momentul transferului efectiv transgenă, iar
organismul receptor va fi denumit organism transgenic.
Obţinerea unui OGM implică următoarele etape principale:

1. identificarea şi pregătirea (multiplicarea) genei de interes


2. introducerea ei (prin diverşi vectori) în celula gazdă, pentru că
singură nu este capabilă să străbată membranele celulare;
3. selectarea celulelor gazdă care au integrat transgena în genomul
lor;
4. obţinerea, în cazul organismelor pluricelulare, a unui nou organism
pornind de la o singură celulă transgenizată;
5. verificarea transmiterii ereditare a caracterului codat de transgenă,
la descendenţii organismului transgenic.
Pentru selectarea celulelor care au integrat în genomul lor gena de interes
(deci care conţin transgena) se introduce şi o genă marker, a cărei expresie
fenotipică este mai uşor de verificat comparativ cu cea a genei de interes. Cele
mai utilizate în acest sens sunt genele care codifică rezistenţa la un anumit
antibiotic, la un anumit erbicid. Dar, pentru ca transgena să se poată exprima în
genomul celulei gazdă, ea trebuie să deţină reglatori de expresie (promotor şi
terminator) adaptaţi noului mediu genomic. În fapt, chiar dacă codul genetic
este universal, expresia unei gene la un organism dat depinde de promotorul la
care se asociază. Dacă dorim să introducem o genă bacteriană într-o plantă,
trebuie să-i asociem acestei gene un promotor vegetal. O transgenă este, aşadar,
mult mai mult decât o simplă genă de interes, ea este o veritabilă construcţie
genetică.
SEMNIFICAŢIA, PERICOLELE ŞI EVOLUŢIA TRANSGENEZEI

Până la apariţia geniului genetic, ameliorarea plantelor şi animalelor s-a


realizat prin selecţia indivizilor care prezentau caracteristici morfologice sau
fiziologice interesante (apărute prin mutaţii spontane) şi prin sistemul
încrucişare - selecţie a hibrizilor dintre soiurile sau rasele aceleiaşi specii.
Prin suprimarea barierelor naturale ce împiedicau schimburile de gene
între specii şi regnuri diferite, geniul genetic permite crearea de organisme
transgenice, dotate cu proprietăţi noi, total necunoscute înainte şi într-un timp
scurt (de ordinul unui deceniu), fără nici o relaţie cu ritmul multimilenar al
evoluţiei fiinţelor vii. Tehnicile transgenezei conferă astfel omului puterea de a
modifica patrimoniul ereditar al tuturor fiinţelor care-l înconjoară, inclusiv al
propriei sale specii.
Microorganisme transgenice

Unul dintre primele microorganisme transgenice obţinute a fost o bacterie


capabilă de a „absorbi" petrolul din mareele negre, realizare a unui cercetător
indian (Chakrabarty, 1971), care lucra în acea perioadă pentru societatea
„General Electric ". El a devenit celebru, nu atât pentru realizarea sa, cât pentru
că a solicitat un brevet pentru aceasta, iar „afacerea Chakrabarty" a stat la
originea acordării primului brevet pentru un organism viu.
Începând cu finele anilor 1970, interesul industriilor s-a îndreptat mai cu
seamă spre microorganismele utilizate în sectoarele alimentare şi farmaceutice.
Exemple:
- o serie întreagă de tulpini de drojdie (aparţinând speciei Saccharomyces
cerevisiae), ameliorate pentru fabricarea diverselor tipuri de pâine, bere şi vin;
bacterii (în special E. coli) sintetizatoare de proteine umane, folosite în scop
terapeutic: insulina, hormon de creştere, interferon.
PLANTELE TRANSGENICE ŞI NOILE LOR PROPRIETĂŢI

Proprietăţile plantelor transgenice cultivate deja pe scară mare sunt următoarele:

1. Rezistenţa la erbicide:
Plantele modificate genetic au capacitatea de a continua să trăiască şi să se
dezvolte în ciuda mai multor pulverizări cu o substanţă toxic-mortală, iată o
performanţă extraordinară a plantelor transgenice rezistente la un erbicid total .
Acest caracter nou (dat de transferul genei Bar) şi, sub aspect biologic, cu
totul surprinzător este dat de diversele tipuri de acţiuni enzimatice (enzime
codificate de transgene de origine bacteriană şi, în câteva cazuri, de origine
vegetală): transformarea erbicidului într-un compus netoxic (detoxificarea lui),
uşoara modificare a enzimei vizate sau supraexprimarea sintezei sale, într-o astfel de
manieră încât planta tratată să dispună în orice moment de cantităţi suficiente de
enzime pentru a se dezvolta normal. Dar trebuie făcută următoarea remarcă
importantă: rezistenţa unei plante de tip OGM este unispecifică, adică ea nu se
manifestă decât faţă de erbicidul produs de întreprinderea producătoare de seminţe
transgenice.
2. Rezistenţa la insecte dăunătoare
Plantele care posedă această proprietate sintetizează în permanenţă, în
ţesutul lor, o proteină insecticidă care duce la moartea unor insecte fitofage
dăunătoare. Gena care codifică rezistenţa la insecte provine de la o bacterie din
sol (Bacillus thuringiensis), cunoscută de mult timp pentru proprietăţile
insecticide şi folosită în lupta biologică (integrată) din agricultura
convenţională, precum si in silvicutura (împotriva omizilor defoliatoare).
3. Rezistenţa la boli
Prin transferul genei care codifică proteina capsidei virale (gena cp. - coat
protein) s-au obţinut plante care rezistă la bolile generate de anumite virusuri,
deoarece ea blochează propagarea virusurilor în planta transgenică. Se ştie că
sinteza de către plantă a unor mici cantităţi din această proteină împiedică
dezvoltarea virusurilor şi, astfel, declanşarea bolilor virale (virozelor).
O serie de alte realizări privesc rezistenţa la atacul ciupercilor
fitopatogene, în esenţă, prin inserţia în plante a genelor care codifică enzime
capabile să distrugă pereţii ciupercilor.
4. Rezistenţa la îngheţ
OGM-urile rezistente la îngheţ nu se cultivă pe scară largă. Strategiile
utilizate pentru a le conferi această proprietate sunt:
- tratamentul culturilor de soiuri convenţionale, prin pulverizarea cu bacterii
transgenice „antigel", pentru protejarea acestor culturi de îngheţurile târzii.
- inserţia unor gene provenind de la peştii din apele reci, cum ar fi spre exemplu o
genă de Hippoglossus hippoglossus (peşte din Marea Nordului) transferată la
căpşuni.

5. Maturarea întârziată
O astfel de însuşire a fost conferită, pentru prima dată, unei legume de
importanţă economică mondială: tomatele. Şi în acest caz sunt utilizate două metode
principale:
- inserţia unei gene care blochează galacturonaza, enzimă responsabilă de
înmuierea fructelor;
- blocarea sintezei hormonului de maturare, acest ultim proces (cel de maturare)
fiind apoi declanşat prin tratamentul cu etilenă, înaintea punerii pe piaţă a tomatelor
transgenice.
Cele mai recente cercetări vizează obţinerea de soiuri bogate în elemente
nutritie, cu un spectru nutriţional mai echilibrat.
Avantajele plantelor transgenice, prezentate de producătorii şi apărătorii lor

1. Pentru amelioratori
Creşterea eficacităţii în ameliorarea plantelor. Tehnicile transgenezei sunt
mult mai precise şi mult mai rapide, întrucât ele privesc doar gena (sau genele)
de interes, pe când tehnicile clasice de hibridare folosesc genomurile parentale
în totalitatea lor, fiind deseori necesare retro-încrucişări pentru a se accentua
manifestarea unei gene parentale ori pentru eliminarea efectelor secundare
nedorite.
2. Pentru agricultori
În primul rând, se simplifică procesul de combatere a buruienilor, prin
eliminarea utilizării erbicidelor administrate în perioada pre-emergentă şi în
perioada de vegetaţie, folosindu-se doar un singur erbicid total. Apoi, graţie
organismelor nou obţinute şi rezistente la boli şi dăunători, sunt eliminate
insecticidele şi fungicidele folosite curent în sistemul convenţional.
3.Pentru industriaşi
Prin noile calităţi deţinute de plantele transgenice, se ameliorează şi
procesele de prelucrare industrială: amidon modificat, lemn sărăcit în lignină
(fabricarea pastei pentru hârtie devine mai puţin poluantă), bioplasticele,
obţinerea mai uşoară a proteinelor umane cu scop terapeutic

4.Pentru mediul înconjurător şi pentru viitorul umanităţii


Se apreciază o reducere a poluării ecosistemelor prin pesticide. În plus, are
loc o creştere a producţiei agricole, iar, într-un viitor apropiat, se speră că va fi
eliminată foametea în lume (prin extinderea suprafeţelor cultivate cu OGM-uri
rezistente la salinitate, la secetă, la aciditatea crescută a solului, la temperaturi
mai scăzute etc).
RISCURILE LEGATE DE CULTURA PLANTELOR TRANSGENICE

Anumiţi oameni de ştiinţă pun la îndoială superioritatea tehnicilor de


transgeneză actuală faţă de tehnicile de hibridare - selecţie folosite până în
prezent, amintind caracterul aleatoriu al localizării transgenelor în genomul
celulelor gazdă. Transmiterea şi împerechierile naturale ale cromozomilor se fac
după legi mult mai precise decât inserţia unei transgene.

Riscuri legate de tehnicile actuale ale transgenezei vegetale


Efecte secundare nedorite. Prima „versiune" a tomatei cu maturare
întârziată era făinoasă, cu gust metalic şi suportă greu transportul, căci pieliţa sa
era fragilă, motive pentru care consumatorii americani au refuzat-o.
În SUA, în 1996, culturile comerciale de bumbac-OGM au fost devastate
în proporţie de 60% de către insectele la care aceste plante erau socotite ca fiind
rezistente. Unii au atribuit acest eşec verii calde din acel an care, pe de o parte a
favorizat fecunditatea insectelor, iar pe de altă parte a diminuat capacitatea
bumbacului-OGM să sintetizeze proteina insecticid.
Riscuri privind diseminarea de polen transgenic

Încrucişări între plante transgenice şi plante spontane înrudite. Apariţia


unor buruieni rezistente la erbicidele totale. De exemplu, practicând o
monocultură de rapiţă transgenică, rezistentă la un erbicid determinat, se riscă,
accelerarea selecţiei de buruieni hibride, rezistente la acelaşi erbicid. În caz de
rotaţie a culturilor cu specii non-transgenice, practica obişnuită de erbicidare
înaintea semănării va fi ineficace dacă erbicidul total utilizat va fi acelaşi la care
rapiţa transgenică era rezistentă, deoarece plantele de rapiţă-OGM vor rezista şi
vor deveni buruieni în noua cultură. Iar pentru a le distruge va trebui folosit un
alt erbicid total, deci investiţii suplimentare.
Încrucişări între varietăţi transgenice şi convenţionale ale aceleiaşi specii.
De exemplu, polenul de rapiţă poate ajunge până la câţiva km, cel de porumb
(specie anemofilă) ar putea ajunge la zeci de km etc. Pericolul hibridărilor cu
porumb-Bt. (la care s-a transferat o genă modificată de Baccilus thuringiensis) a
fost puternic denunţat în Franţa, chiar de la începutul autorizării primelor culturi
in ceea ce-i priveşte pe agricultorii care practică agricultura biologică, apare
pericolul imposibilităţii de a garanta că porumbul lor este lipsit de OGM-uri,
existând riscul hibridizărilor cu porumbul transgenic. Astfel, în anul 2000 au
fost descoperite seminţe de rapiţă transgenică rezistentă la un erbicid total.
Aceeaşi situaţie s-a găsit şi la soia, deşi au fost respectate reglementările privind
distanţa dintre culturile convenţionale şi cele transgenice.
Riscuri legate de plantele rezistente la atacul insectelor

Apariţia de dăunători rezistenţi la proteina-insecticid a porumbului-Bt.

Apariţia insectelor rezistente la insecticide este cunoscută de mai bine de


50 de ani şi ea nu a încetat să crească rapid, pe măsură ce se intensifica folosirea
pesticidelor în agricultura de tip industrial.
În cazul plantelor transgenice, problema se va pune într-o manieră şi mai
accentuată, căci prezenţa constantă a formei active a toxinei insecticide în toate
ţesuturile plantei va intensifica presiunea selecţiei şi va accelera apariţia
mutantelor rezistente.Producătorii de OGM-uri sunt totuşi optimişti, estimând
că acest lucru nu va apărea mai repede de 8 ani şi că, până atunci, vor produce
noi organisme transgenice, rezistente la un alt insecticid.
Toxicitatea „plantelor insecticide" pentru prădătorii insectelor
dăunătoare.
O echipă de cercetători elveţieni a constatat o puternică creştere (peste
2/3) a mortalităţii indivizilor speciei Chrysopa carnea, hrăniţi cu omizi (de
Ostrinia nubilaris şi de Leucania unipunctata) care au consumat porumb-Bt.
În Scoţia, o serie de cercetări au arătat că buburuzele care au consumat
purici crescuţi pe cartofi transgenici depuneau cu 38% mai puţine ouă, 50%
trăiau mai puţin şi manifestau o fertilitate masculă mai scăzută, comparativ cu
cele hrănite cu purici de pe cartofii normali.
Evaluarea riscurilor pentru sănătatea oamenilor in acest domeniu

În acest domeniu răspunsurile nu sunt unanime şi incertitudinile sunt numeroase.


Apărătorii OGM-urilor consideră că plantele modificate genetic nu prezintă nici
un pericol pentru sănătatea omului considerând că transgenele vor dispărea fie în timpul digestiei,
fie în timpul proceselor de transformare industrială.
Opozanţii consideră că testele de nutriţie sunt incomplete şi nu s-au făcut într-un timp
suficient, înaintea lansării pe piaţă a alimentelor provenind din OGM-uri. Ei cer continuarea şi
dezvoltarea cercetărilor privind evaluarea riscurilor.
- Apariţia unor noi alergii. De exemplu, o soia îmbogăţită în metionină, pentru mărirea
valorii furajere, s-a dovedit a nu fi alergizantă pentru animale, dar periculoasă pentru consumul
uman.
Opozanţii plantelor transgenice cer ca aceste plante, conţinând transgene provenite de la
microorganisme şi virusuri, să nu facă parte niciodată din alimentaţia oamenilor, mai ales că
puterea alergică a noilor proteine este necunoscută.
- Creşterea rezistenţei la antibiotice. Această problemă se pune pentru că porumbul-Bt
comercializat conţine gene ale rezistenţei la un anumit antibiotic, gene folosite ca markeri şi pe care
producătorii nu le-au eliminat, considerându-le fără pericol pentru om. Motivaţia adusă de ei este
aceea că ele fie nu se exprimă în plantă, fie că ele codifică rezistenţa la un antibiotic care nu mai
este utilizat în medicina umană. În plus, ei consideră ca foarte puţin probabil transferul acestor
gene din alimente în bacteriile prezente în tubul digestiv al omului.
Experienţele efectuate timp de trei la Universitatea din Jena au arătat că rezistenţa la un
erbicid total a unei rapiţe-OGM se poate transmite la bacterii şi 11 drojdii crescute pe medii în
care s-a introdus conţinutul intestinal al albinelor care au consumat polenul unei astfel de rapiţe.
Bibliografie

Biodiersity and genetically modified crops K. Ammann,CAB International


2009, Environmental Impact of Genetically Mofified Crops (eds N.Ferry and
A.M.R. Gatehouse);
https://www.scribd.com/document/23735111/ORGANISME-
MODIFICATE-GENETIC