Tema 9:

Ordinea.
Teoria
determinismului
 PLAN:
1. Ordinea. Caracteristica generală.
2. Teoria determinismului. Categoriile
fundamentale ale determinismului:
– cauză - efect;
– necesitate - întâmplare;
– posibilitate – realitate - probabilitate.
3. Lege şi legitate.
 9.1. Ordinea.
Caracteristica generală
 În filosofia antică lumea în întregul ei este
concepută ca ordonată şi guvernată de legi .
Anaxagoras susţine că haosul primordial este
stare amorfă (neregulată), amestec nediferenţiat
în care lucrurile, fiinţele, fenomenele nu existau
ca atare, dar prin intervenţia raţiunii a devenit
cosmos şi s-a transformat într-o lume ordinară.
Heraclit susţine că ordinea şi raţionalitatea
lumii sunt conferite de către logosul universal,
iar logosul uman dirijează acţiunile oamenilor.
 Pentru Pytagora care vedea numerele drept
„arche” al lumii, iar numerele sunt entităţi
spirituale şi între ele există o armonie, deci
armonia matematică este simbolul armoniei
universale.
Platon susţine că unitatea şi ordinea lumii se
datorează Formelor şi ideilor: lucrurile există ca
genuri distincte, determinate, deoarece sunt
copierea modelelor perfecte.
 Perioada clasică sub influenţa mecanicii şi
tehnicii Universul este văzut ca un mecanism, o
maşinărie, iar D-zeu ca inventator al acestei
maşinării.

Leibniz scrie că din toate lumile posibile (la care

D-zeu are acces prin omniprezenţa sa), prin
bunătatea sa ales-o pe „cea mai bună” şi i-a dat
realitate – o lume în care ordinea naturală guvernată
de cauze fizice este în armonie cu ordinea morală
guvernată de scopurile nobile ale divinităţii.
 Astfel, ordinea şi dezordinea sunt noţiuni
complementare, relative una faţă de cealaltă, şi
relative la ceea ce omul la un moment dat
recunoaşte în lume s-au într-o zonă a ei ca fiind
ordine sau dezordine în conformitate cu
exigenţele sale.
9.2. Teoria determinismului.
Categoriile fundamentale ale
determinismului:
cauză - efect;
necesitate - întâmplare;
posibilitate – realitate -
probabilitate.
• În sens larg – determinismul este teoria
filosofică ce studiază aceste raporturi, desemnate
de categorii filosofice corespunzătoare

• În sens restrâns – determinismul este teoria

filosofică conform căreia orice obiect este
determinat.

Teoria determinismului este parte

componentă a ontologiei, deoarece se referă la
descrierea conexiunilor universale între lucruri.
Teoria determinismului se
prezintă drept o teorie doar a
nexiunilor de necesitate şi
cauzalitate.
Categoriile fundamentale ale
determinismului:

• cauză – efect

• necesitate – întâmplare

• posibilitate – realitate – întâmplare

 Cauzalitatea – reprezintă raportul dintre un
fenomen (sau ansamblu de fenomene) numit
cauză, care precede şi determină un alt fenomen
numit efect.
 Trăsăturile cauzalității:
• universalitate
• succesivitate
• caracter absolut şi relativ
• complexitate
• infinitatea cauzalităţii
• Necesitatea – implică o legătură dintre 2 sau mai multe obiecte care se
realizează în mod inevitabil, obligatoriu, datorită unor cauze şi condiţii
de a evolua aşa şi nu altfel.

• Necesitatea – este ceea ce este şi nu poate să nu fie şi ţine de aspectul

lăuntric fundamental al obiectelor şi fenomenelor.

• Întâmplarea – desemnează proprietatea obiectelor și fenomenelor care

poate să se realizeze sau nu. Ea ține de aspectele exterioare,
fenomenale, neesențiale ale obiectelor și fenomenelor. Întâmplarea este
o cauzalitate care poate să se realizeze într-un mod sau altul.

Pentru Democrit există numai necesitate.

Epicur admitea şi posibilitatea abaterii atomilor de la calea lor, adică
întâmplarea (ceea ce în plan social înseamnă libertatea).
 Posibilitatea – realitatea – probabilitatea – sunt
categorii corelative.
Prin posibilitate desemnează ansamblul momentelor,
tendinţelor, laturilor viitoare ale lucrurilor și fenomenelor
lumii.
Prin realitate se are în vedere existenţa prezentă; orice
realitate a fost o posibilitate, dar nu orice posibilitate
devine realitate.
Între posibilitate și realitate există un raport de unitate
și opoziție.
Nu există posibilitate pură sau realitate pură.
 Categoria de probabilitate determină gradul
de apropiere a posibilităţii de realitate, sau
aspectul cantitativ al posibilității, mărimea
șanselor ei de a deveni realitate în condițiile date.
9.3. Lege şi legitate
 Categoria filosofică de lege desemnează
conexiunile universale dintre lucruri.

Legea reprezintă un raport obiectiv, necesar,

general, relativ stabil și repetabil între diferite
obiecte, între obiecte și proprietățile lor, precum
și între diferite etape succesive ale evoluției unui
anumit sistem.
 Caracterele legilor:

• necesare

• generale

• relativ stabile

• repetabile
 Criteriile legilor:
după domeniul de acțiune:
• legi ale naturii
• legile societății
• legile gândirii
după modul cum determină comportarea
obiectelor:
• legi dinamice (deterministe)
• legi statistice (indeterministe)
 Legitatea este o lege (sau mai multe) care
acţionează într-un domeniu mai restrâns al
realităţii. Sunt legităţi, legile care guvernează
evoluţia şi existenţa organismelor vii:
- metabolismul
- unitatea dintre variabil şi invariabil
- lupta pentru existenţă
- lupta autoconservării
Mulțumesc pentru atenție!