Genul Corynebacterium

Caractere generale
• bacili gram-pozitivi cu extremităţi “măciucate” sau
ascuţite, dispuşi în litere unghiulare sau palisade,
nesporulaţi; imobili;
• cultivă pe medii îmbogăţite cu sânge sau ser, unele specii
fiind stimulate prin adaos de Tween 80 sau gălbenuş de ou;
• aerobi sau facultativ anaerobi;
• catalază pozitivi şi oxidază negativi;
• descompun zaharurile fără producere de gaz;
• C. diphtheriae este singura specie înalt patogenă pentru
om;
• C. xerosis, C.pseudodiphthericum, C.jeikeium, C.urealy-
ticum, C.striatum, C.minutissimum etc sunt oportunişti
prezenţi la nivelul tegumentului şi mucoaselor colonizate.
• C. ulcerans, C. pseudotuberculosis (animale, rar om) –
toxină.
Corynebacterium diphtheriae
Caractere morfo-tinctoriale
• bacili gram pozitivi cu lungimi variabile, cu structură
granulară (granulaţii din volutină) dispuşi în diplo- sau
grămezi neregulate;
• aspectul morfologic caracteristic apare în produse biologice
şi culturi pe medii cu ser (mediul Lőeffler).
Caractere de cultivare şi metabolice
• pe geloză-sânge biotipurile mitis şi gravis dezvoltă colonii
hemolitice;
• pe mediul Lőeffler cultivă în 10-14 ore, coloniile având
aspect de picături de spermanţet;
• pe medii cu telurit de K, coloniile sunt de culoare neagră;
pe mediul Tinsdale cu cistină, apar înconjurate cu un halou
brun;
• teste biochimice permit identificarea speciei şi diferenţierea
biotipurilor gravis, intermedius şi mitis (nu sunt denumiri
asociate severităţii infecţiei, aşa cum s-a crezut iniţial).
Rezistenţa la factori din mediu
• rezistenţi la condiţii de desicaţie;
• sensibili la dezinfectante şi antiseptice uzuale;
• distruşi rapid la 1000C.
Factori de virulenţă
• patogeniatatea pentru om se datorează producerii toxinei
difterice;
• elaborată numai de tulpinile lizogene (care posedă profagul
β cu gena tox);
• exotoxină cu structură de tip A-B care inhibă sinteza proteică
celulară (interacţionează cu factorul de elongaţie 2);
• se fixează de predilecţie pe ţesutul miocardic, glandele
suprarenale şi sistemul nervos;
• poate fi pusă în evidenţă prin inoculare la animale (cobai,
iepuri), culturi de celule sau prin imunodifuzie (testul Elek);
• prezintă un singur tip Ag; poate fi transformată în anatoxină.
Habitat
- prezent numai la om (bolnav sau purtător), pe mucoasa oro-faringiană
sau nazală, rar la nivelul tegumentului.;
- procentul purtătorilor în masa populaţiei este redus (1-2%, chiar mai
redus, în ţările unde vaccinarea este obligatorie).
Manifestări clinice
- agent etiologic al toxiinfecţiei difterice;
- se localizează cel mai frecvent la nivelul amigdalelor, determinând o
angină/faringită cu false membrane (însoţită de limfadenopatie
importantă- aspectul de “gât de taur”);
- infecţia poate progresa spre laringe (crup), existând pericolul de
asfixie!!!;
- consecutiv pătrunderii toxinei în circulaţia sangvină, apar manifestări
de miocardită, hipotensiune, polinevrită sau paralizii ale sistemului
nervos periferic;
- tulpini netoxigene au fost izolate din infecţii sistemice la imunode-
presaţi.
Imunitate
• conferită de Ac faţă de toxina difterică (> 0,01U/ml);
• Ac antitoxină sunt stimulaţi după administrarea de anatoxină
difterică;
• infecţia naturală nu conferă imunitate postinfecţioasă.
Diagnostic de laborator
• izolarea şi identificarea bacilului difteric toxigen prin
recoltarea exsudatului faringian pe trei tampoane:
- tampon 1 serveşte pentru examen microscopic direct,
- tampon 2 insamânţat pe geloză-sânge şi mediu selectiv cu telurit
de K;
- tampon 3 însămânţat pe mediu de îmbogăţire OST (ou-ser-
telurit), numit și OCST (ou-cisteină- ser-telurit);
• coloniile suspecte sunt identificate la nivel de specie pe baza
caracterelor de cultură, morfo-tinctoriale (mediu Lőeffler) şi
biochimice;
• toxigeneza este pusă în evidenţă prin testul Elek, prin
inoculare la animale sau pe culturi de celule Vero.
Testul Elek
Principii de tratament
• seroterapie cât mai precoce, pe baza criteriilor clinico-
epidemiologice;
• antibioterapie cu penicilină, eritromicină sau cefalos-
porine din generaţia 1.
Epidemiologie
• infecţie reemergentă cu raportare obligatorie; în perioada
1990-1994 a evoluat o mare epidemie în ţări ale fostei URSS;
• rezervorul este reprezentat de omul bolnav sau purtător;
• transmitere predominant pe cale respiratorie;
• receptivitate: copii, adulţi sau bătrâni lipsiţi de niveluri serice
protectoare de antitoxină difterică.
Profilaxie specifică
• vaccinarea copiilor şi adulţilor receptivi cu anatoxină
difterică;
• antibioprofilaxie cu eritromicină la contacţi.
Alte specii Corynebacterium de interes medical
• C.ulcerans şi C. pseudotuberculosis
- specii patogene pentru animale;
- unele tulpini pot produce toxină difterică, fiind descrise în
infecţii la om.
• C.urealyticum
- determină infecţii urinare cu formare de calculi vezicali şi
hematurie macroscopică;
- se remarcă prin multirezistenţa la antibiotice, vancomicina
fiind activă.
• C. jeikeium
- specie lipofilă, izolată din infecţii de cateter, endocardite la
protezaţi valvulari, bacteriemii la imunodepresaţi;
- este indicat tratamentul cu vancomicină, fiind natural
rezistentă la alte antibiotice active pe bacterii gram-pozitive
Listeria monocytogenes
Caractere morfo-tinctoriale
• bacili gram-pozitivi de lungimi variabile, dispuşi în diplo-
(V sau Y), palisade sau lanţuri scurte, nesporulaţi;
• mobili la temperatura camerei prin flageli cu dispoziţie
peritriche.
Caractere de cultivare şi metabolice
• cultivă pe medii îmbogăţite la 4 - 450C, temperatura optimă
fiind de 300C (bacterie psihrofilă);
• este favorizată de atmosferă cu 5-10% CO2 ;
• dezvoltă colonii mici, S, înconjurate de zonă îngustă de
hemoliză pe geloză-sânge;
• catalază-pozitiv şi oxidază-negativ;
• teste biochimice suplimentare permit identificarea la nivel
de specie.
Factori de patogenitate
• specie constituită din tulpini cu nivele de virulenţă
variabile;
• bacterie facultativ intracelulară, capabilă să supravie-
ţuiască în macrofage, eliberarea din fagozom datorându-se
listeriolizinei;
• internalina permite pătrunderea în celulele epiteliale unde
se multiplică şi se propagă apoi în ţesuturi trecând direct de
la o celulă la alta.
Habitat natural
• bacterie ubicvitară, larg prezentă în mediul extern (sol, ape
de suprafaţă, vegetale);
• izolată de la numeroase specii animale;
• omul poate fi pasager colonizat după consum de alimente
contaminate.
Listerioza umană
• infecţie autolimitată la femeia gravidă (sindrom
pseudogripal);
• infecţii grave sistemice la nou-născuţi, precoce (prima
săpt.) şi tardive (după săpt a 2- a), cu manifestări de sepsis
sever şi/ sau meningită (granulomatosis infantiseptica);
• infecţii cu evoluţie bacteriemică şi localizări secundare
(meningite, meningo-encefalite, endocardite, osteomielite,
artrite etc) la adulţi imunodeprimaţi;
• la adulţi normoreactivi infecţia evoluează cel mai frecvent
inaparent.
Imunitate
• conferită de mecanisme imune celulare;
• Ac serici nu au efect protector.
Diagnostic de laborator:
• se bazează pe izolarea şi identificarea L. monocytogenes
din sânge, LCR sau alte produse, în raport cu sediul
infecţiei;
• pe medii selective, speciale: colonii cenuşii sau negre,
înconjurate de halou brun-închis;
• identificare: clasic, eventual testul CAMP şi testul de
patogenitate pe animale;
• diagnosticul serologic este lipsit de valoare din cauza
reacţiilor încrucişate (comunităţilor Ag).
 Testul CAMP
(tulpini de L. monocytogenes şi S. aureus)
• Mediu cromogen
• Detectarea Listeria din alimente
• Bazat pe producerea de beta-glucozidaza (de către toate tulpinile –
colonii bleu) şi producerea de fosfatidil-inozitol fosfolipaza C
(phosphatidylinositol phospholipase C – PIPLC), produs de tulpini
patogene (halou clar, opac)
 Principii de tratament

• ampicilina sau penicilină + gentamicina -

- tratamentul de elecţie;
• alternativă pentru alergicii la penicilină:
macrolide sau cotrimoxazol;
• specia este natural rezistentă la
cefalosporine.
Epidemiologie

• la adulţi infecţia are loc cel mai frecvent pe

cale digestivă, după consum de alimente
contaminate;
• femeia gravidă şi persoanele imunodepri-
mate au receptivitate maximă;
• la n.n. infecţia este transmisă in utero,
transplacentar sau consecutiv contactului
cu flora vaginală a mamei.
Erysipelothrix rhusiopathiae

• bacili fini gram-pozitivi, de lungimi variabile,dispuşi

izolat, in diplo sau in scurte lanţuri, nesporulaţi;
• cultivă pe medii îmbogăţite (ex geloză sânge sau
geloză chocolat) la 35 - 370C, preferenţial în
atmosferă cu CO2;
• Microaerofil in primo-cultură, aerofil după subcultivare (poate suferi
variaţia de fază S-R)
• pe geloză-sânge coloniile sunt S, lucioase, transpa-
rente, convexe, α-hemolitice;
• catalază şi oxidază negativ;
• bacterie ubicvitară prezentă la numeroase specii de
animale şi în mediul extern;
• Strutura antigenică: 2 antigene, unul TL
(termo-labil) şi unul TR (termo-rezistent)
clasifică specia.
• 26 serotipuri (notate cu cifre arabe) şi un
serotip N (cuprinde tulpinile care nu reacţio-
nează cu serurile imune).
 Virulenţă
• adezine;
• o structură similară capsulei;
• 2 enzime (hialuronidaza şi neuraminidaza).
Erysipelothrix rhusiopathiae
• determină infecţii cutanate la om, consecutiv contac-
tului cu animale bolnave sau purtătoare (rujetul porcu-
lui), care se manifestă ca celulite acute (erizipeloid
Rosenbach) ce pot evolua bacteriemic cu localizări în
special la nivelul endocardului;
• diagnosticul bacteriologic se bazează pe evidenţierea şi
identificarea speciei în biopsii cutanate sau hemocul-
turi în cazul infecţiilor sistemice;
• tratament cu penicilină sau alte antibiotice active pe
bacterii gram-pozitive (cefalosporine, macrolide, clin-
damicină, flurochinolone);
• este natural rezistent la glicopeptide!!!
Erizipeloidul Rosenbach
(1909)
• Incubaţie: 10-14 zile/
• Forme: localizat sau sistemic.
• Debut: papulă foarte dureroasă, la locul inoculării
(are tenidinţa de a se extinde).
• Evoluţie: vindecare sau:
- limfangită şi limfadenită;
- infecţie sistemică şi apariţia de flictene la locul inoculării;
- sepsis şi endocardită subacută;
- rar: meningită, glomerulonefrită, abes cerebral, osteomie-
lită.
 Profilaxie

• Măsuri care privesc animalele (atenţie la

furaje!)
• Vaccinul – eficienţă incertă.
Om
• Atenţie la alimente ca: salată de raci, homari,
brânzeturi fermentate, etc.
• Fierbere, spălare la jet puternic de apă, etc.
• Nu există vaccin.
Genul Bacillus
Caractere generale

• bacili gram-pozitivi cu extremităţi drepte sau rotunjite,

dispuşi izolaţi sau în lanţuri de lungimi variabile, cu
endospori ovalari sau sferici dispuşi central, subterminal
sau terminal;
• majoritatea speciilor sunt mobile datorită unor flageli cu
dispoziţie peritriche;
• aerobi stricţi sau facultativ anaerobi;
Caractere generale

• nepretenţioşi nutritiv, capabili să se dezvolte în limite largi

de temperatură (specii mezofile, termofile sau psihrofile);
• catalază şi oxidază pozitivi;
• larg răspândiţi în natură (sol, ape de suprafaţă, vegetale);
• B.anthracis este singura specie înalt patogenă pentru
animale şi om.
Bacillus anthracis
Caractere morfo-tinctoriale
• bacili mari gram-pozitivi cu extremităţi drepte
- în frotiul din produse patologice prezintă capsulă,
fiind dispuşi în diplo- şi în scurte lanţuri;
- în culturi pierd capsula, dar dezvoltă endospori ovalari
situaţi central sau paracentral fară să deformeze
conturul bacilului, fiind dispuşi în lanţuri lungi;
• imobili.
Caractere de cultivare şi metabolice
• cultivă pe medii uzuale, preferând condiţii aerobe;
• formează colonii mari de tip R, nehemolitice pe geloză-
sânge;
• caractere biochimice suplimentare permit identificarea
speciei.
Coloraţie albastru de metilen: bacili coloraţi în
roşu, spori albastru închis
Coloraţii cu tuş de India şi IF
Bacillus anthracis – pierderea caracterului
Gram in culturi vechi
 Colonii mucoide – capsulate in vitro
(incubare – concetraţii mai mari de CO2)
Rezistenţa în mediul extern
• forma vegetativă este vulnerabilă la agenţi fizici si chimici;
• sporii supravieţuiesc în sol zeci de ani, fiind distruşi de
unele dezinfectante şi în 10 min la temperatura de 1000C.
Factori de patogenitate
• capsula de natură polipeptidică;
• toxina cărbunoasă, de tip A-B, un complex de 3 proteine:
- Ag protector (cu rol de ligant);
- factorul edematogen;
- factorul letal.
• genele care codifică cei 2 factori de virulenţă sunt
prezente pe plasmide distincte (pXO1 şi pXO2) care
pot fi pierdute (una sau ambele).
• Proteaze ale gazdei (sânge, celule eukariote) activează AP,
expunând situs-urile de legare pentru FL si FE.
• Ulterior, cele două structuri competiţionează pentru acelaşi
situs de legare.
• Complexul rezultat (AP + FL, sau AP + FE) este internalizat
prin endocitoză, iar după acidifierea din endozom, FL sau FE
traversează membrană, în citozol via canale transmembranare,
cu ajutorul AP.
• Model similar cu toxina de tip AB, unde AP joacă rol de
subunitate B, de legare.
Patogenie
• FE este responsabil de edem, fiind o structură (adenilat-
ciclază) calmodulin-dependentă (calmodulin – receptorul
intracelular cel mai important pentru calciu, pentru celulele eukariote).

• FL este o metalo-protează dependentă de zinc (cu substrat şi

mod de acţiune incomplet cunoscute).

• Elementul protectiv, toxina (inactivată şi inoculată, ca

vaccin); tulpina Cap- Tox+, vie atenuată (AP este cel
mai imunogen).
Infecţia cărbunoasă
• antraxul sau cărbunele este o zoonoză gravă care afectează
în special ierbivorele domestice;
• infecţia la om este accidentală şi poate avea caracter
profesional;
• în raport cu poarta de intrare există 3 forme clinice:
- antraxul cutanat sau pustula malignă (buba neagră,
dalac), cea mai frecventă manifestare (90-95%);
- antraxul pulmonar deosebit de grav şi frecvent
mortal; transmis pe cale respiratorie;
- antraxul digestiv, forma curent întâlnită la ierbivore,
dar foarte rară la om; ingestie de carne;
• infecţia cărbunoasa poate evolua cu bacteriemie masivă şi
meningită hemoragică, întotdeauna mortală.
 Anthrax

• Leziune nedureroasă, înconjurată de edem, ce se

poate extinde.
• Durere si puroi daca se suprainfectează cu germeni
piogeni (însoţite şi de limfangită şi febră)
• De regulă rămâne limitată şi se poate vindeca
spontan.
• Periculoase: leziunile (gât, faţă) care se complică
(obstrucţii de căi aeriene, meningită!!!! hemoragică)
• In 20% din cazuri: complicaţii septicemice fatale.
• Forma pulmonară: sporii sunt inhalaţi,
transportaţi de către M alveolare la nodulii
limfatici mediastinali, unde germinează şi
determină manifestarea sistemică.
• In forma digestivă, tot sistemul limfatic
captează bacteria.
• Ambele se pot complica cu meningită gravă,
cu lichid hemoragic, mortală!!!
Antrax pulmonar
Diagnistic de laborator
• diagnostic bacteriologic prin examen microscopic direct,
cultură sau inoculare la animal (cobai sau şoareci) pe
prelevate care variază cu forma clinică;
• diagnostic serologic în suspiciunea clinică cu examen
bacteriologic negativ;
• în fragmente de organe prelevate de la cadavru poate fi pus
în evidenţă Ag polizaharidic termostabil (reacţia de
precipitare inelară Ascoli).
Tratament
• penicilina este antibioticul de elecţie; altele: tetra-,
cloramfenicol, genta-, eritro-.
• Ciprofloxacin pentru chimioprofilaxie.
• în formele severe de boală se administrează ser
anticărbunos.
Tulpină capsulată (albastru de
metilen)
Tulpină necapsulată (albastru
de metilen)
 Profilaxie specifică

• vaccinarea animalelor cu vaccin atenuat;

• persoanele cu risc profesional pot primi
vaccin pe bază de Ag protector.
Bacillus cereus

• caractere morfo-tinctoriale asemănătoare cu B.anhracis;

• se diferenţiază prin mobilitate, caracterul hemolitic al
coloniilor pe geloză-sânge, activitate lecitinazică şi
proteolitică, sensibilitate la fagul γ, rezistenţă la peniciline;
• Ag flagelare permit diferenţierea mai multor serotipuri;
• factori de patogenitate
- enterotoxine termostabilă şi termolabilă, cu rol în forma
emetică (incubaţie scurtă – 4 ore) sau forma diareică
(incubaţie mai lungă – 18 ore) de toxiinfecţii alimentare;
- toxina necrotică, cerebrolizina şi fosfolipaza C
implicate în patogeneza infecţiilor oculare;
Bacillus cereus

• manifestări clinice la om: toxiinfecţii alimentare, infecţii

oculare grave post-traumatice, bacteriemii de cateter,
endocardite la utilizatorii de droguri i.v., pneumonii sau
meningite la imunodepresaţi;
• semnificaţia clinică a izolatelor se bazează pe criterii
cantitative şi izolarea repetată a aceleiaşi tulpini;
• antibioterapie cu vancomicină numai in infecţii
sistemice (sau: aminoglicozide, clindamicina).
B. cereus – colonii hemolitice
B. cereus – testul lecitinazei (+)
Alte specii Bacillus de interes medical
• B. brevis, B.circulans, B.licheniformis, B.subtilis pot fi
izolate din diverse infecţii oportuniste la imunodepresaţi:
pneumonii, pleurezii, pericardite, peritonite, osteomielite,
meningite, endocardite, fasciite, mionecroze;
• B.subtilis poate determina toxiinfecţii alimentare sau
infecţii oculare;
• ubicvitatea acestora impune aceleaşi criterii de semni-
ficaţie clinică a izolatelor ca şi pentru B.cereus;
• vancomicina reprezintă antibioticul de elecţie;
• sporii de B. subtilis şi B. geostearothermophilus sunt
folosiţi ca indicatori biologici ai eficienţei sterilizării la
etuvă sau autoclav;
• B. polymyxa, B. licheniformis, B. brevis produc
antibiotice.