Metoda exerciţiului

Constă în efectuarea conştientă şi repetată a unor acţiuni şi

operaţii, în scopul formării unor deprinderi teoretice şi
practice,consolidării cunoştinţelor,dezvoltării unor capacităţi şi
aptitudini,stimulării potenţialului creativ.
 Este o metodă care stimulează intens
activitatea elevului, solicitând din partea acestuia
efort intelectual sau fizic. Are o largă aplicabilitate
în procesul de învăţământ, putând fi folosită la
toate clasele şi obiectele de studiu şi pentru
realizarea unor variate sarcini didactice:
• formarea deprinderilor de natură intelectuală şi
practică, acţională;
• mai buna înţelegere a cunoştinţelor teoretice
prin aplicarea lor în situaţii şi contexte diferite;
• consolidarea cunoştinţelor şi deprinderilor
însuşite anterior;
• prevenirea uitării, evitarea fenomenului de
interferenţă;
• asigurarea capacităţii operatorii a cunoştinţelor,
priceperilor şi deprinderilor, crearea a
multiple posibilităţi la transfer ale acestora;
• dezvoltarea operaţiilor mintale, formarea de
structuri operaţionale;
• dezvoltarea unor capacităţi intelectuale şi fizice,
a unor trăsături de voinţă şi caracter;
• stimularea şi dezvoltarea capacităţilor creative,
a originalităţii, a spiritului de independenţă şi
iniţiativă.
Rezultă că exerciţiul nu trebuie înţeles ca având
numai un caracter reproductiv; el poate avea, în
egală măsură, şi un caracter productiv atunci când se
desfăşoară sub forma unor activităţi libere, creatoare
şi generează noi forme de acţiune.
În practică şcolară se întâlnesc mai
multe tipuri de exerciţii:
1.După conţinut:
- Exerciţii motrice - conduc la formarea de
priceperi şi deprinderi în care predomină
componenta motrică (deprinderi de scriere, de
mânuire a uneltelor, fizice, sportive);

- Exerciţii operaţionale - contribuie la formarea

operaţiilor intelectuale, care depăşind caracterul
oarecum rigid şi stereotip al deprinderilor sunt
mobile, suple, cu o arie de aplicabilitate mult
mai largă.
2.După funcţiile îndeplinite:

- Exerciţii introductive, de familiarizare cu noile

acţiuni şi operaţii;
- Exerciţii de bază, de execuţie repetată a acţiunii
sau operaţiei până la constituirea automatismului.
- Exerciţii de consolidare a automatismului.
- Exerciţii de verificare/evaluare.
- Exerciţii corective.
3.După valoarea formativă:

- Exerciţii de reproducere: exerciţii de formare a

deprinderilor de scris-citit.

- Exerciţii de creativitate: alcătuirea de probleme,

compuneri libere, jocuri de creaţie tehnică.
4. După gradul de intervenţie
a cadrului didactic:

- Exerciţii dirijate.
- Exerciţii semidirijate.
- Exerciţii autodirijate, libere.
- Exerciţii combinate.
5. După modul de organizare
(aspectul social):

- Exerciţii individuale, pe echipe, cu toată clasa.

6.Dupa obiectul de învăţământ în cadrul

cărora se organizează:

- Exerciţii gramaticale, matematice, de comunicare

într-o limbă străină, sportive etc.
 Pentru ca metoda exerciţiului să
aibă eficienţa scontată, în folosirea
sa trebuie să se respecte anumite
cerinţe şi să se asigure o serie de
condiţii:
 crearea premiselor psihologice favorabile
exersării, stimularea interesului elevilor
pentru acţiunea ce urmează a fi exersată, prin
înţelegerea clară a scopului şi a importanţei
exerciţiului propus, actualizarea cunoştinţelor
teoretice necesare efectuării acţiunii, cunoaşterea
performanţelor ce trebuie atinse;
demonstrarea prealabilă corectă şi clară a
acţiunii ce urmează a se exersa, pentru a-l
ajuta pe elev să anticipeze pe plan mental
componenţa, succesiunea operaţiilor şi pentru a
preveni o exersare şi implicit o învăţare incorectă;
 însoţirea demonstraţiei de explicaţii complete,
ceea ce creşte rapiditatea învăţării cu
44% faţă de situaţia în care explicaţiile lipsesc;
creşterea treptată a complexităţii şi dificultăţii
exerciţiilor;
organizarea unui număr corespunzător de
repetiţii pentru formarea automatismelor;
crearea unor situaţii de repetare cât mai variate,
mai ales după fixarea structurii de bază
a acţiunii, pentru a se menţine treaz interesul
pentru activitate;
 îmbinarea procedeului de execuţie globală a
acţiunii cu execuţia frag-mentară, pe părţi
sau combinată, cerinţă impusă mai ales în cazul
unor acţiuni mai complexe şi dificile;

eşalonarea optimă a repetiţiilor în timp; în etapa

iniţială repetiţiile se pot organiza la
intervale mai scurte, ulterior ele pot fi mai
distanţate în timp; execuţia să alterneze cu
pauzele necesare refacerii potenţialului neuro-
fiziologic;
 verificarea, controlul şi autocontrolul execuţiei,
pentru reglarea şi autoreglarea acţiunii
în scopul obţinerii performanţelor proiectate;

sporirea treptată a gradului de independenţă a

elevilor, pentru a se trece de la exerciţiile
dirijate la cele semidirijate şi a se ajunge la
exerciţii inde-pendente, autodirijate;
 în cazul în care se constată o stagnare a
performanţelor, se recomandă să se crească
intensitatea motivaţiei, să se opereze modificări la
nivelul meto-delor de execuţie sau să se dea o
pauză mai mare.

Reţinem, în concluzie, că, bine concepute şi

organizate, exerciţiile contribuie la
înzestrarea elevului cu deprinderi şi capacităţi de
muncă.