2. Etnocentrism versus globalizare 3. Etnocentrismul şi comunicarea interculturală 4. Relativismul, o nouã viziune asupra diversitãþii culturale 5. Reprezentări ale celuilalt: prejudecăţi şi stereotipuri Descoperirea altora înseamnă descoperirea relaţiilor, dar nu a barierelor. Claude Levi-Strauss Etnocentrismul este asociat cu atitudinea de supraevaluare a culturii proprii, este poziția acelora care apreciază că propriul lor mod de viață este preferabil celorlalte; celelalte moduri de viață (culturi) sunt recunoscute și ele ca fiind valabile și legitime, deși nu sunt preferate.
Termenul etnocentrism a fost utilizat pentru prima
dată de W.G.Summer în 1907. În toate epocile și în toate culturile întâlnim acest atașament afectiv al oamenilor față de mediul lor familiar, cultural și lingvistic, în care s-au născut și s-au format. E un sentiment profund uman și universal (codificat în zicala „nicăieri nu e mai bine decât acasă. Etnocentrismul nu implică decât conștiința unei diferențieri, dar nu discriminare etnică, națională sau de altă natură, o solidaritate firească, naturală, cu propria cultură, dar nu subaprecierea și respingerea culturilor străine. E vorba doar de un accent axiologic pozitiv acordat propriei culturi, cum spune L. Blaga. În anumite situații limită însă, cum sunt rãzboaiele și conflictele prelungite, imaginea despre sine a unei etnii poate ajunge până acolo încât respectiva comunitate își supraevaluează capacitățile și valorile, identificându- se, printr-o hiperbolã de ordin mitic, cu atributele superlative ale condiției umane. Atributele sale sunt: egocentrismul naţional; desconsiderarea altor popoare; apologia propriei culturi, intoleranţa, xenofobia, şovinismul şi tendinţa de dominaţie. Exemple: Cecenia, Irlanda de Nord, Iranul. считать то, что происходит в своей культуре, естественным и правильным, а то, что происходит в других культурах, неестественным и неправильным; рассматривать обычаи своей группы как универсальные: что хорошо для нас, то хорошо и для других; воспринимать нормы и ценности своей этнической группы как безусловно верные; оказывать при необходимости всестороннюю помощь членам своей группы; действовать в интересах своей группы; чувствовать неприязнь по отношению к другим этническим группам; гордиться своей группой. Etnocentrismul este o consecinţă a încercării perpetui a individului, grupului sau colectivităţii de se conserva şi supravieţui. S-au manifestat 2 tipuri de comportament: unul prin care s-a încercat conservarea tradiţiilor, ritualurilor, simbolurilor originare ale grupului, conservarea propriu-zisă a fiinţei umane, a individului sau colectivităţii prin izolare; al doilea s-a impus chiar la scara istoriei prin dominare, cucerire, influenţă. Exemple: Germania nazistă și Italia fascistă, apariţia rasismului Contele Joseph Arthur de Gobbineau este uneori numit părintele rasismului modern, din cauza introducerii celor 3 rase: albă, neagră, galbenă). Ideile sale au fost preluate de Adolph Hitler pentru ideologia partidului său nazist. Nazismul a reprezentat o naţiune etnocentristă în varianta cea mai radicală, credinţa lor presupunând că rasa lor era pură, superioară, numită rasa ariană. Susținând că armata germană nu a fost învinsă în luptă, dar a fost forțată să depună armele din cauza dezintegrări moralului, acelerat de abila propagandă britanică, Hitler a manipulat opinia publică germană şi a căutat să ofere o legitmitate istorică teoriei sale conform căreia Germania ar fi fost înjunghiată în spate. Hitler era convins că „alterarea sângelui şi deteriorarea rasei reprezintă singurele cauze care explică declinul civilizaţiilor străvechi.” Acest tip de etnocentrism extremist a avut ca rezultat genocidul evreilor. Colonialismul a fost, de asemenea, rezultat al unui etnocentrism. Din punct de vederec ultural şi rasial populaţiile din colonii erau considerate inferioare. În perioada modenă şi contemporană etnocentrismul s-a manifestat şi se manifestă ca naţionalism. Xenocentrismul constă în preferinţa pentru ceea ce este străin, în credinţa că produsele, normele, ideile propriului grup sunt inferioare celor produse în altă parte. Xenocentrismul poate fi de mai multe feluri: total, parţial sau selectiv. Spre exemplu, este unanimă ideea conform căreia parfumurile franţuzeşti sunt cele mai bune, berea germană e cea mai bună etc. În anumite cazuri, persoanele xenocentriste părăsesc grupurile din care fac parte, pentru a se instala în grupurile pe care le apreciază. Fiecare societate se caracterizează prin etnocentrism şi xenocentrism, însă în nuanţe diferite.
Pornind de la afirmaţia lui Giddens, „toate
culturile au fost etnocentriste într-o oarecare măsură” , putem considera poporul român un popor etnocentrist? Globalizarea este integrarea civilizaţiilor la nivel planetar. Centrul de greutate al etnocentrismului este CULTURA şi CIVILIZAŢIA. Etnocentrismului, se apără încercând să reziste în faţa ofensivei globalizante a economicului realizate prin integrarea industrială, comercială, financiară şi a afacerilor, în general, dar şi la nivel politic şi social. Etnocentrismul ajunge să producă o expansiune culturală atunci când apare o conştientizare a unei superiorităţi, admise inconştient de cei spre care aceasta se produce. Prin comercializarea produselor pe pieţe străine se realizează de fapt un export de cultură. Şi dacă chiar produsul este unul cultural, atunci "expansiunea etnocentrică" este şi mai profundă. Exemplu: Datorită cinematografului, lumea se unifică, adică se americanizează. În timpul Războiului Rece, SUA au apelat la produsele unor întreprinderi private și multinaționale precum Coca-Cola, McDonalds, și altele. Între globalizare şi etnocentrism pare să existe o luptă: pe de o parte între specificitatea culturală şi raţionalitatea acţiunii, ca argument major al globalizării, pe de altă parte, între particularismul local şi cosmopolitismul mondial. Tendinţele expansioniste ale indivizilor şi grupurilor s-au manifestat dintotdeauna şi rămân cvasi- prezente. Supremaţia sau succesul unuia asupra altuia, individ sau grup, au avut ca punct de sprijin superioritatea culturală, ceea ce constituie substanţa etnocentrismului. Expansiunile militare, politice, culturale dinaintea celui de-al II-lea război mondial sunt plasate sub umbrela globalizării, uitându-se că la origine toate au fost manifestări ale etnocentrismului. Dialogul intercultural al momentului nostru are loc pe scena unei lumi deja globalizate, aşa cum susţin unele voci, sau aflată în plin proces de globalizare,potrivit altora. Etnocentrism Globalizare Expansionism - marea finanţă internaţională - dezvoltarea oraşelor-state - marile corporaţii multinaţionale - expediţii şi războaie de cucerire - investiţii străine - misionarismul creştin şi cruciadele - concentrarea bursieră - comerţul antic şi medieval - polarizarea formării universitare de nivel - formarea marilor poluri de civilizaţie - polarizarea cercetării ştiinţifice Izolaţionism - migraţia creierelor - concentrarea formării ştiinţifice - importul şi exportul de tehnologii de vârf - refluxul periodic al marilor poluri - crearea şi dezvoltarea de instituţii - protecţionism regionale şi nternaţionale - izolarea enclavelor etnice - reglementarea la nivel regional şi - autarhie economică internaţional - războaie de apărare - standardizarea managementului şi - dispute teritoriale auditului - slăbirea suveranităţii naţionale - ireversibilitatea integrării economice şi culturale Relativismul este asociat cu cu dispoziția de a valoriza pozitiv diferențele culturale, considerate legitime și firești. Relativismul este un răspuns la adresa etnocentrismului, el pleacă de la ipoteza că nu există un tipar cultural care să poată fi considerat universal, că fiecare cultură trebuie înțeleasă în raport cu datele și contextele sale specifice, cu modurile de viață ale popoarelor. Culturile interacționează, se influențează reciproc și comunică unele cu altele, redefinindu-și mereu identitatea în funcție de contextele istorice, dar condiția primă a dialogului intercultural autentic este formarea acestei conștiințe critice privind relativitatea lor ca versiuni diferite și particulare ale condiției umane. Prejudecățile sunt definite ca predispoziții spre discriminare față de un grup rival, de obicei minoritar. Ele induc anumite atitudini care afecteazã comunicarea cu ceilalți, fiind generalizări bazate pe informații incomplete despre un individ sau un grup . Prejudecățile sunt evaluări anterioare experienței de comunicare efectivă cu ceilalți, pe care le-am preluat din stocul memoriei colective sau pe care ni le-am format pe baza unei cunoașteri limitate, aprecieri prin care asupra unui individ sunt transferate anumite trăsături în virtutea apartenenței sale la un grup. Prejudecățile sunt asociate cu absența gândirii critice. Conform definiţiei din DicţionarulCambridge, stereotipurile sunt „o idee fixă pe care oamenii o au despre cum estecineva sau ceva, în special despre ceva greşit”. Conform aceluiaşi dicţionar, prejudecăţile sunt „o opinie sau sentiment nedrept şi nerezonabil, format fără îndeajuns de multă gândire sau cunoaştere. ” Cu alte cuvinte, stereotipurile sunt idei preconcepute, clişee; în timp ce prejudecăţile sunt sentimente iraţionale de frică şi neplăcere. Pot fi înţelese ca nişte filtre de protecţie împotriva afluxului de informaţii care ne permit să judecăm oamenii fără a –i cunoaşte personal sau cunoscându- i numai superficial: ele ne limitează opinia despre realitate. În acest sens se poate argumenta că stereotipurile şi prejudecăţile au o funcţie pozitivă, permiţându-ne să luăm repede o decizie. Deseori însă stereotipurile sunt utilizate pentru a justifica şi susţine credinţele şi valorile majorităţii populaţiei. Stereotipurile apar în procesul de cunoaștere, din tendința de a generaliza, schematiza și simplifica trãsãturile caracteristice ale unor persoane sau grupuri. Stereotipiile se fixează în limbă şi devin astfel elemente de diferenţiere între popoare. Toti afro-americanii sunt infractori. Africanii sunt buni la probele in care sealearga peste 3000m Afro-americanii sunt buni la baschet. Turistii din Asia pozeaza tot ce vad invacanta Toti asiaticiistiu artemartiale (KungFu , Jujitsu). Franceziisunt lasi. Toti mexicanii sunt lenesi. Americanul este mereu cu ochii pe minge, nu pierde timp si nici oportunitati. Atunci când se afla încă la zenitul dezvoltării sale, între secolele IX–XII, civilizaţia musulmană echivala Creştinătatea cu Imperiul Bizantin. În vremea aceea, lumea arabă nu făcea distincţia între popoarele şi culturile din spaţiul apusean al Europei şi cele din Africa, ambele fiind sinonime cu o alteritate întunecată, barbară şi necredincioasă. Tabuuri si simboluri - locuri sacre, persoane, gesturi si cuvinte, sau expresii a caror discutare este interzisa. Conditia femeii Maniera de a indica respectul Percepția timpului și spațiului Eticheta afacerilor Gestica Limba și translatorul Imbracaminte Contextul religios și politic Prejudecatile