Cap. 1.

ECONOMIILE NAŢIONALE
ŞI MACROECONOMIA

1.1. Introducere în macroeconomie

1.2. Economia naţională
1.3. Tipologia economiilor naţionale
(tematica se studiază individual şi la seminar, din
manual Macroeconomie ed. 2014, cap.1)
 1.1. INTRODUCERE ÎN MACROECONOMIE

Termenul macro- indică nivelul la care studiem întregul

(complexul) numit economie naţională.
 NU identificăm economia naţională cu macroeconomia !!!
Detalii – manual Macroeconomie, cap.1
 1.2. ECONOMIA NAŢIONALĂ
Componentele oricărei economii naţionale au în vedere:
• o organizare statală închegată;
• o piaţă naţională proprie, corespunzătoare gradului de
dezvoltare şi nivelului economico-social al ţării (resurse
naturale, materiale, umane, ştiinţifice, tehnologice, financiare,
de capital, militare şi altele, proprii şi atrase);
• un cadru adecvat al diviziunii muncii, în raport cu specificul
naţional al împărţirii economiei în sectoare, ramuri şi activităţi,
dar având în vedere amploarea mondială a fenomenului;
• un sistem funcţional dinamic, căruia trebuie să i se asocieze
trăsături ale evoluţiei economice generale, în strânsă legătură
cu participarea la schimburile internaţionale;
• un organism deschis, orientat spre colaborarea cu exteriorul;
• un context de organizare a structurilor economiei naţionale în
mediul înconjurător (inclusiv un sistem instituţional);
• o legislaţie adecvată, la parametri care să individualizeze
economia în raport cu altele şi care să-i faciliteze şansa
cooperării şi colaborării pe plan mondial. 
 Putem vorbi de economia naţională într-un spaţiu mai
larg, al unui circuit. Din punctul nostru de vedere,
integrarea economiei naţionale în propriul circuit
economic presupune câteva coordonate majore:
- scara de desfăşurare (vorbim despre economia naţională
la nivel macro-, dar considerând valabile corelaţiile
existente sub aspect micro-, între componente ce aparţin
diferitelor pieţe);
- elementele spaţio-temporale – adică necesitatea
respectării cadrului geografic al activităţilor şi fluxurilor
economice, la diferite momente de timp;
- dinamica fenomenelor şi proceselor economice (întrucât
economia naţională reprezintă un ansamblu în continuă
mişcare, care conferă circuitului economic mereu alt
specific.
A. Sistemul conturilor naţionale (SCN)
În SCN există câteva categorii specifice: conturi de
producţie, de exploatare, de venituri, de utilizare a
veniturilor, de capital, financiare.

• Pentru fiecare cont în parte, la nivelul economiei

naţionale, egalitatea:
Utilizări = Resurse (Debit = Credit sau D = C)
derivă din adevărul contabil:
Activ = Pasiv (A = P).

- Vezi OBLIGATORIU exemplele concrete din manual

Macroeconomie ed. 2014 (cap.5 curs, p.86).

Termeni utili:
• Bunurile şi serviciile finale sunt cele achiziţionate de
ultimul utilizator (de exemplu, bunurile de consum
cumpărate de indivizi şi gospodării, bunurile de capital
achiziţionate de întreprinderi).
• Bunurile şi serviciile intermediare sunt:
semifabricatele, bunurile parţial finisate, serviciile şi alte
elemente care reprezintă input-uri pentru producţia unor
agenţi economici, fiind folosite în întregime în procesul
respectiv.
• Valoarea adăugată este sporul de valoare înregistrat
de un bun, ca urmare a unui proces de transformare (în
practică se utilizează conceptele valoare adăugată brută,
respectiv netă, rezultate în urma producţiei).
DETALII – vezi capitolul 5 din manualul de
Macroeconomie ed. 2014 !!!!!

B. Sistemul producţiei materiale (SPM)
SPM – denumit, uneori, “sistemul de balanţe al
economiei naţionale” – se axează pe teoria factorilor de
producţie şi pe faptul că munca depusă în cadrul
activităţilor productive şi serviciilor dă naştere bunurilor
economice – baza obţinerii oricăror venituri.

O mare importanţă o are, în acest context, structura

economiei naţionale, bazată pe resursele de care poate
dispune şi pe care le folosesc agenţii economici (în
legătură cu implicaţiile progresului tehnic şi cu eforturile
investiţionale necesare la nivel naţional).

Comparativ, în sistemul conturilor naţionale (SCN),

indicatorii macroeconomici se calculează prin evaluarea
tuturor activităţilor realizate în cadrul economiei. În
schimb, în sistemul producţiei materiale (SPM) se
au în vedere doar rezultatele obţinute în sfera strict
corespunzătoare (fără a fi inclusă mărimea serviciilor
nemateriale). 
 Diviziuni economico-financiare ale economiei naţionale
Detalii – manual Macroeconomie ed. 2011, pp. 93-98.
Din punct de vedere economico-financiar, economia naţională
se subdivide în segmente: societăţile nefinanciare, instituţiile de
credit, asigurările, administraţia publică, administraţia privată,
gospodăriile şi sectorul extern. La nivelul acestor subdiviziuni,
modalitatea de evaluare a bunurilor şi serviciilor este dublă:
• fie la preţul factorilor (“la producător”);
• fie la preţul pieţei (“la cumpărător”), preţ care-l include pe
cel anterior şi, în plus, conţine impozitele indirecte Ii aferente
(mai puţin subvenţiile de exploatare Sbv – acolo unde e cazul).
INDICPP = INDICPF + Ii – Sbv = INDICPF + Iin
(unde Iin = impozite indirecte nete)
Pentru a intra în calculul rezultatelor activităţii macroeconomice,
produsele (serviciile) create sau prestate în toate sectoarele
trebuie să îndeplinească trei condiţii:
A. să fi fost vândute (prestate) pe piaţă (deci să aibă o
existenţă reală, nu doar teoretică // MĂRFURI ŞI SERVICII);
B. să fie înregistrate în contabilitate o singură dată (deci să se
evite repetarea anumitor elemente deja incluse în calcule);
C. să se refere la perioada curentă de analiză. 
 Precizări importante privind calculul indicatorilor
macroeconomici:
1. Analiza se poate face astfel: a) luând în considerare producţia
în ansamblul ei (indicatori în formă globală); b) evaluând
bunurile finale, deci excluzând consumul intermediar (indicatori
în expresie brută); c) pornind de la bunurile finale, dar
renunţând la consumul de capital fix – adică la amortizarea
capitalului consumat într-o perioadă de timp, pentru realizarea
producţiei (indicatori în formă netă).
2. Având în vedere rezultatele agenţilor care activează în cuprinsul
graniţelor unui stat (indiferent de apartenenţa lor naţională) –
ipostază în care se studiază aşa-numitul produs intern – sau
luând în considerare doar rezultatele agenţilor economici
proprii, cu activităţi în interiorul şi în exteriorul ţării – şi atunci
se vorbeşte despre produsul naţional.
3. Dacă analizăm preţurile utilizate şi posibilitatea comparării lor în
timp, avem indicatori nominali (calculaţi pe baza preţurilor
curente), respectiv indicatori reali (calculaţi pe baza preţurilor
constante sau comparabile – adică preţuri înregistrate la un
moment dat = perioadă de bază sau de referinţă.
1.3. TIPOLOGIA ECONOMIILOR NAŢIONALE

• Studiu individual OBLIGATORIU din manual

Macroeconomie ed. 2014 (pp.9-17) şi din alte surse
bibliografice.
• În cursul tipărit figurează şi subcapitolul
1.4., destinat rolului statului în economie.
NOI ÎL VOM ABORDA SEPARAT, ÎN
CALITATE DE CAPITOL, LA FINAL DE
SEMESTRU. Materia aferentă va fi
componentă a PĂRŢII A DOUA DE
MACROECONOMIE (la examen).
 BIBLIOGRAFIE

• Macroeconomie, curs universitar, Universitatea

“Babeş-Bolyai”,Facultatea de Ştiinţe Economice şi
Gestiunea Afacerilor, Depart. de Economie politică,
Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2014, pp. 1-26; 81-86.
• Marius Băcescu, Angelica Băcescu-Cărbunaru,
Macroeconomie şi politici macroeconomice, Ed. ALL
Educational, Bucureşti, 1998, pp. 11-49.
• Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus, Economie
politică, Ed. Teora, Bucureşti, 2000, pp. 461-465;
486-507.
• Richard Lipsey, K. Alec Chrystal, Economia pozitivă,
Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pp. 550-555.