Budismul

Dragan Andrei Mihai

Palasanu Mirela Angelina
 Ce este budismul?
 Budismul este o religie și o filozofie orientală. Ea
își are originea în India în secolul al VI-lea î.Hr. și
s-a răspândit într-o mare parte a Asiei Centrale și
de Sud-Est. Se bazează pe învățăturile lui Gautama
Siddhartha (Buddha Shakyamuni), un gânditor
indian care se crede că ar fi trăit între 563 î.Hr. și
483 î.Hr.
 Budismul aparține grupului de religii dharmice
alături de hinduism și de jainism, păstrând o
puternică influență a elementelor constituente ale
acestor două religii. Mai este numit și „Buddha
Dharma”, ceea ce înseamnă în limbile sanscrită și
pali (limbile textelor antice budiste) „învățăturile
Celui Luminat”.
 Treptat, această religie s-a răspândit în Asia și a devenit forța spirituală dominantă in Tibet, Mongolia,
Ceylon, Sikkim, Bhutan, Vietnam, China, Corea, Burma, Laos, Thailanda, Cambogia și Japonia. Drept
rezultat, budismul a modelat atitudini, a schimbat moralitatea și a inspirat numeroase opere în artă, literatură și
arhitectură.
 Odată acceptat, budismul s-a dovedit o autoritate convingătoare și durabilă într-atât încât popoarele migratoare
din perioada Dvaravati, au adoptat-o ca pe o religie complementară brahmanismului. La începuturi, budismul
a fost o reacție împotriva brahmanismului, principala religie în acea vreme, care, ulterior, a fost asimilata de
hinduism.
 Budismul a evitat accentul pe care îl punea brahmanismul
pe casta, pe dogme în ceea ce privește sacrificiul, ritualurile
și ascetismul, și pe liderii spirituali: Brahma (Creatorul),
Vishnu (Servitorul) și Shiva (Distrugatorul). În același timp
a remodelat concepția brahmanică despre karma și
renaștere.
 Pentru mulți, budismul depășește religia și este mai mult o
filosofie sau un "mod de viață". Este o filosofie, deoarece
filosofia înseamnă "dragostea înțelepciunii" și calea budistă
poate fi rezumată astfel:

 (1) să conducă o viață morală,

 (2) să aibă grijă și să conștientizeze gândurile și acțiunile
 (3) să dezvolte înțelepciunea și înțelegerea.
 Cine a fost Buddha?
 Siddhartha Gotama s-a născut într-o familie regală din
Lumbini, acum situată în Nepal, în anul 563 î.Hr. La 29 de
ani, și-a dat seama că bogăția și luxul nu garantează fericirea,
așa că a explorat diferitele învățături religioase și filosofii ale
zilei, pentru a găsi cheia fericirii umane. După șase ani de
studiu și meditație, el a găsit în cele din urmă "calea de
mijloc" și a fost luminat. După iluminare, Buddha a petrecut
restul vieții învățând principiile budismului - numit Dhamma
sau Adevăr - până la moartea sa la vârsta de 80 de ani.
 În general budiștii nu îl consideră pe Siddhartha Gautama ca
fiind primul sau ultimul Buddha. Din punctul de vedere al
doctrinei budismului clasic, „Buddha” este oricare persoană
care redescoperă Dharma și atinge luminarea, adunând
suficientă karma pozitivă pentru a reuși în acest scop.
 Învățăturile lui Buddha
Conform filozofiei budiste, existența, lumea în general are trei
caracteristici:

• impermanența (skt. anitya pal. anicca)

• non-sinele (skt. Anātman pal. anatta),
• insatisfacția (skt. duhkha pal. dukkha) sau durerea

În budism, existența individuală a omului aduce suferință tocmai

din cauza a celor cinci „agregate”: rūpa - corpul, materialitatea
(carnea, părul, dinții, sângele, oasele, temperatura corporală,
etc.); vedanā - senzațiile (bucurie, tristețe, indiferență); samjñā -
percepțiile (văzul, auzul, gustul, percepția tactilă, olfactivă și
spirituală); samskāra - activitatea minții (voință, concentrare,
vigilență, respect, confuzie, calm, etc.); și vijñāna - conștiința.
 Conform lui Buddha, sub straturile acestor
"agregate" nu există nici un "sine", sufletul
veșnic, ceea ce hinduiștii numesc "atman", fiind
doar o iluzie, o irealitate. El consideră că atât
trupul, cât și percepțiile, senzațiile, mintea și
conștiința nu pot constitui un suflet, o entitate
veșnică, deoarece se află într-o permanentă
transformare, sunt efemere.
 Budismul nu admite astfel nimic veșnic,
neschimbabil, totul fiind impermanent,
schimbător, lipsit de substanță. Astfel, budiștii nu
pot vorbi despre un "eu" veșnic, despre un "sine"
ca o entitate continuă, permanentă, ci despre
"non-eu", "non-sine" sau "anatta".
Cele patru adevăruri nobile
 Primul adevăr nobil: Dukkha - Potrivit
primului adevăr nobil, existența condiționată,
așa cum este cunoscută de oameni, este
suferință: nașterea este suferință, bătrânețea
este suferință, boala este suferință, moartea
este suferință, a fi unit cu ceea ce nu iți place
este suferință, a fi separat de ceea ce iți place
este suferință.
 Suferința relevă trei aspecte: suferința fizică
și mentală, suferința cauzată de schimbare și
suferința cauzată de condiționări. Suferința
atinge toate nivelurile existenței, de la cele
mai joase la cele mai înalte, cuprinzând chiar
ceea ce în mod normal considerăm ca fiind
agreabil: "ceea ce omul normal numește
fericire, cel luminat numește dukkha"
 Al doilea adevăr nobil (Samudaya): originea suferinței este
această "sete" (tanhā) cea care determină re-existența și re-
devenirea, care este aviditatea pasională și care găsește
fără încetare o nouă posesiune, fiind vorba de setea
plăcerilor fără sens, setea existenței și a devenirii și setea
non-existenței.
 Apariția setei (tanhā) depinde de senzație (vedanā), care
depinde ea însăși de contact. Astfel, setea nu este cauza
primară a suferinței, ci ea constituie cauza cea mai
palpabilă și cea mai apropiată. Setea desemnează
atașamentul de lucruri si de idei care produce re-existența
și re-devenirea.
 Al treilea adevăr nobil: Nirodha - Al treilea adevăr este cel al opririi suferinței (în
sanscrită nirodha). El anunță că există o încetare a setei. Acest sfârșit al durerii
este denumit "eliberare finală" sau nirvana.
 Al patrulea adevăr nobil: Magga - Al patrulea adevăr este cel al drumului ce duce
către încetarea suferinței (magga). Acest drum este calea cu 8 brațe: opinii corecte,
intenții corecte, vorbire corectă, mijloace de existență corecte, efort corect, acțiune
corectă, atenție corectă și concentrare corectă a minții. Acest drum duce la
atingerea nirvanei.
 Calea cu opt brațe
 Calea cu opt brațe este modul de a
îndepărta suferința, a patra parte din cele
patru Adevăruri Nobile. Cele opt brațe
pot fi împărțite în trei secțiuni:
1. Sila (care se referă la acțiuni fizice, la
gesturi),
2. Samadhi (care vizează concentrarea
meditativă)
3. Prajñā (care dirijează pătrunderea
spirituală în adevărata natură a
lucrurilor).
 Sila este educația cea mai morală, stilul de viață
ascetic, simplist, abținerea de la comiterea
faptelor nepotrivite. "Sila" conține:
1. Stilul vorbirii corecte - aceasta reprezintă faptul
de a nu vorbi într-un fel în care să jignească sau a
nu vorbi prea mult; a spune totdeauna drept și a
nu minți.
2. Mod de a acționa corect - este un mod care te
învață cum să faci lucrurile corect, a face numai
fapte frumoase și a încerca să nu faci rău
nimănui.
3. Adoptarea unui mod de viață foarte corect -
această cale îndeamnă ca felul de viață și de a
exista nu trebuie să jignească sau să vatăme vreo
persoană; totul pentru a nu produce suferință
altuia.
 Samadhi această cale „dezvoltă controlul asupra minții” și cuprinde următoarele aspecte:
1. A depune efort corect - a face eforturi pentru autoperfecționare
2. A avea o atenție foarte corectă - abilitatea mintală de a vedea în mod conștient lucrurile așa cum vin de la sine
3. Un mod de concentrare extrem de corect - aceasta se arată prin "a fi conștient de realitatea din interiorul tău, fără a avea
vreo dorință".

 Prajñā nu poate fi altceva decât "înțelepciunea care purifică mintea". În această categorie sunt cuprinse ultimele două
brațe ale căii sacre: vedere dreaptă și intenția corectă
 Există diferite moduri de interpretare a Căii cu opt brațe. Pe de-o parte se crede că ea reprezintă o serie de etape
progresive pe care credinciosul trebuie să le parcurgă, culminarea unuia din cele opt fiind începutul altuia. Alții consideră
că cele opt componente necesită o dezvoltare simultană.
Simboluri și semnificațiile lor