Sunteți pe pagina 1din 18

CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE

EUROPEANĂ
Sinteză de
Sorina Șerbănescu
Facultatea de Economie și de Administrare a
Afacerilor
Universitatea de Vest din Timișoara
Identitatea, limba, cetățenia și
naționalitatea
Identitatea
• Cercetătorii în domeniul psihologiei interculturale au analizat în general, în diferite contexte,
legăturile între " sine " / " mine " și identitate, pe de o parte, între identitate și cultură pe de altă
parte.

• În mod evident, noțiunea de cultură este crucială atunci când se dezbate problema identității, mai
ales în țările în care mai multe "minorități " etnice trăiesc împreună cu "majoritatea".

• Identitatea națională: este o expresie care datează din anii 1980 și exprimă sentimentul unei
persoane față de o națiune în care s-a născut sau în cadrul căreia trăiește (= căreia îi
aparține persoana respectivă).

• Legat de acest concept, se poate vorbi și de „sentiment național” (în uz de la sfârșitul secolului
al XIX-lea) sau de „conștiință națională” (în uz încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea),
când este luat în discuție sentimentul de apartenență a unei persoane la o naționalitate.

• Identitatea desemnează, așadar, „punctele comune” (“categorii abisale “- cum le numea Blaga)
ale unor persoane care se recunosc ca aparținând unei aceleiași națiuni, aceste puncte
comune formând toate la un loc, o caracteristică comună, un habitus al lor, "un orizont
ontologic" / "o matrice stilistică" (Blaga).
Identitatea, limba, cetățenia și
naționalitatea

Identitatea

• Identitatea individuală: este construită pe baza identității de grup = ansamblul elementelor


comune împărtășite de indivizii care formează o comunitate: limba, religia, rasa,
comportamentele sociale, credințele și ideologiile dominante, respectiv valorile și,
eventual, teritoriul etc.

• Însă de manieră generală, nici identitatea unei persoane nici chiar aceea a grupului, nu sunt
fixate odată pentru totdeauna, ci ele evoluează și corespund unui „parcurs al vieții”, înscriindu-
se astfel într-un proces mai larg al schimbării, specific erei moderne, proces caracterizat de un
progres fenomenal al cunoașterii și de efortul de adaptare a individului (și a omenirii) la acestă
dezvoltare a cunoștințelor, care este împărtășită aproape la nivel planetar prin fenomenul
mondializării.
Identitatea, limba, cetățenia și
naționalitatea
Popor, națiune, naționalitate, naționalism

• POPÓR, popoare, s. n. 1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară


națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași
tradiție culturală. 2. Totalitatea locuitorilor unei țări, populația unei țări; cetățenii unui stat;
națiune, neam, norod. ♦ (Înv.) Populația unei cetăți, a unui oraș, a unui sat (ori a unei părți dintr-un
sat) sau a unei unități teritoriale formate din mai multe sate. 3. Marea majoritate a populației (cu
venituri mici) a unei țări; grosul populației; norod; spec. țărănime. ◊ Loc. adj. Din popor = care face
parte din grosul populației; de origine socială modestă. 4. (La sg.; colectiv) Număr nedefinit (dar
mare) de persoane, mulțime mare de oameni strânși la un loc; poporație, poporime. 5. (Înv.)
Totalitatea credincioșilor care aparțineau aceluiași cult sau aceleiași parohii. [Var.: (înv.) popól,
popúl s. m.] – Cf. lat. populus, it. popolo. Sursa: DEX '09 (2009) |
Identitatea, limba, cetățenia și
naționalitatea
Popor, națiune, naționalitate, naționalism
• NAȚIÚNE, națiuni, s. f. - Comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită ca stat,
apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică,
care se manifestă în particularități specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și
a sorții comune. [Pr.: -ți-u- – Var.: (înv.) náție s. f.] – Din lat. natio, -
onis, it. nazione, fr. nation, rus. națiia.
Sursa: DEX '98 (1998)

NAȚIÚNE - Comunitate stabilă de oameni constituită istoricește și apărută pe baza unității de limbă,
de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, manifestate în particularitățile specifice
ale culturii. (NODEX).

Chestiunea definirii națiunii este una foarte controversată. Există, în mare, două viziuni asupra
existenței națiunii: una consideră națiunea ca existând în realitate, alta o consideră un artefact
cultural, despre care nu se poate spune că există ca grup social, ci doar virtual (teoria națiunii ca
comunitate inventată).
Identitatea, limba, cetățenia și
naționalitatea
Popor, națiune, naționalitate, naționalism
În definiția clasică a națiunilor există două teorii clasice:
• teoria franceză care spune: un stat, o națiune; și
• teoria germană care spune că: părți ale națiunii pot trăi în afara hotarelor țării respective.

Națiunea civică înseamnă un contract între cetățean și cetate, între cetățean și stat, în aceste
situații statul acceptând multietnicitate.

Exemple:
- state naționale: România, Ucraina, Lituania și Croația, state care au simțit nevoia de a se
autodefini naționale, în sensul etnic al cuvântului, pentru a -și putea apăra mai bine identitatea și
integritatea.
- națiuni civice: țări membre care nu se definesc ca state naționale, dar, prin prevederile
constituționale în care spun că puterea emană de la națiune, că reglementează dreptul de
națiune, aceste state sunt considerate națiuni civice. Este vorba, printre altele,
de Belgia, Franța, Polonia, Slovacia.
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Na%C8%9Biune
Identitatea, limba, cetățenia și
naționalitatea

• Cum sensul expresiei „identitate națională” variază de la o comunitate la alta, definirea ei trebuie
să fie cât mai clară (fie și numai din cauza polisemiei termenilor identitate și națiune).

• Nu trebuie confundată identitatea națională, care este un sentiment, cu naționalitatea, care


desemnează apartenența la o națiune, fie politică sau juridică (în sensul de cetățenie), fie
etnică.

• De altfel, în special în a doua jumătate a secolului XX, naționalitatea (înțeleasă ca existență


socială unitară și continuă chiar și în absența unei forme de organizare politică = grup etnic) a
constituit fundamentul legitimității statale.

• Umanitatea se împarte în mod natural în națiuni, națiunile pot fi cunoscute și deosebite datorită
unor caracteristici identificabile în mod empiric, iar forma de guvernământ legitimă a acestora
este statul național.
Identitatea, limba, cetățenia și
naționalitatea

• Naționalitatea este un termen cu mai multe sensuri: 1.demografic-etnografic, 2.


juridic.

• Naționalitatea reprezintă:

– în sens demografic/etnografic: apartenența unei persoane la un grup etnic, fără legătură


neapărată cu cetățenia - vezi naționalități conlocuitoare, minorități naționale etc. - sensul
obișnuit în limba română și uzitat în România, în Polonia, în ex-Uniunea Sovietică (rus. "na-
țâ-o-nali-nosti") și țările ce au compus-o etc.

– în sens juridic: apartenența unei persoane fizice la o anumită națiune - apartenență ce


este susținută prin cetățenie - (după accepțiunea termenului de origine franceză și folosit
și în țările anglo-saxone). Termenul este în mare măsură sinonim cu cel de cetățenie.
(excepții:cetățenia europeană etc.)

(Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Na%C8%9Bionalitate).
Identitatea, limba, cetățenia și
naționalitatea

STAT, state, s. n.
1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și
administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt
reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită
autoritatea această organizație; țară.
◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat; b) care e condus și controlat de stat1, care aparține
statului1; c) care angajează statul, care se referă la stat. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană
care are un rol important în conducerea țării.

2.(La pl., în Evul Mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări.

3. (Mil.; în sintagma) Stat-major = organ de conducere a trupelor format dintr-un anumit număr de
ofițeri sub conducerea unui șef, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități
militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. –
Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état). Sursa: DEX '09 (2009)
Identitatea, limba, cetățenia și
naționalitatea

• Statele - apărute în cursul secolului al XIX și la începutul secolului XX - erau


caracterizate în general de fragilitate atât pe planul politicii externe (războaie
frecvente, purtate adesea în numele unor idei sau al unor revendicări corespunzând
formelor lor organizare statală), cât și pe cel al situației interne (revoluțiile și lupta
acerbă pentru putere între diferite fracțiuni = grupuri de interese).

• În acest context, statele au încercat să se consolideze astfel:


– facilitarea integrării sociale a indivizilor
– construirea de căi de transport rutiere și feroviareâ
– mobilizarea militară
– sponsorizarea educației, căreia i s-a alocat un caracter obligatoriu
– standardizarea limbii.
Identitatea, limba, cetățenia și
naționalitatea

• CETĂȚENIE f. (d. cetățean).


Calitatea de cetățean al statului, indigenat, naturalizare, împămîntenire,
supușie: supt [!] Caracalla, cetățenia fu acordată tuturor locuitorilor
imperiuluĭ roman.
Sursa: Scriban (1939

Drept juridic de cetățean; calitatea de a fi cetățean. A acorda ~. A dobândi ~.


◊ Dublă ~ stare de a fi cetățean a două state. [Art.cetățenia; G.-
D. cetățeniei; Sil. -ni-e] /cetățean + suf. ~ie
Sursa: NODEX (2002) |
Identitatea, limba, cetățenia și
naționalitatea
• NAȚIONALÍSM s. n. Ideologie și politică derivate din conceptul de națiune, care a contribuit
în sec. XVIII-XX la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor și statelor
naționale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationalisme. Sursa: DEX '09 (2009) |

• Naționalismul s-a dezvoltat concomitent cu statul modern și a fost un element de bază al unui
nou fel de a afirma legitimitatea politică a statului.

• Naționalismul este o ideologie care creează și susține o națiune ca un concept


de identificare comună pentru un grup de oameni.

• Se deosebește de patriotism prin referința juridică și ideologia politică: naționalismul se referă


la ”dreptul strămoșesc” care definește comunitățile istorico-lingvistice ("neamurile“ =
popoarele), și tinde a constitui statele pe bază etnică, cu o legislație inspirată din jus sanguinis, în
timp ce patriotismul se referă la ”Dreptul pământean” care definește națiunile prin
apartenența la același teritoriu și tinde a defini statele pe bază teritorială (indiferent de
originile și limbile vorbite de populație; de exemplu în Elveția), cu o legislație inspirată din jus
soli .
• În domeniul artelor, romantismul este cunoscut a avea în naționalism un aspect important.
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Na%C8%9Bionalism
Identitatea, limba, cetățenia și
naționalitatea
• PATRIOTISM : Prin patriotism se definește legătura emoțională față de o țară și de o națiune din
motive etnice, politice, culturale sau de altă natură.
• Patriotismul (din latină patria: tărâm părintesc, tărâm al taților, originea greacă denumea inițial linia
de filiație paternă) se înțelege ca iubirea pentru o țară și pentru locuitorii ei sau ca promovarea
unui neam printre celelalte și nu trebuie confundat cu xenofobia: preferința exclusivă pentru un
singur neam, însoțită de marginalizarea minorităților și de ostilitate față de străinătate.

• ȘOVINÍSM s. n. Naționalism extremist, care ațîță ura și dușmănia între naționalități, propagă
rasismul și exclusivismul național. Orice manifestare de șovinism, ură de rasă, ură națională sau
propagandă naționalistă șovină este pedepsită de lege. CONST. R.P.R. 38. Scriitorului rus i-a fost
străin șovinismul, socotindu-l ca a infirmitate, ca o dezonoare. SADOVEANU, E. 191.
sursa: DLRLC (1955-1957).

• ȘOVINÍSM s. n. Ideologie și politică de ațâțare a urii și dușmăniei între națiuni și popoare, de


propagare a ideii superiorității unei națiuni asupra altora, de promovare a exclusivismului și
intoleranței naționale; naționalism extremist. – Din fr. chauvinisme. sursa: DEX '09 (2009).

• ȘOVINÍSM s. n. Atitudine politică constând în afirmarea superiorității unei națiuni asupra altora, în
manifestarea exclusivismului și intoleranței naționale; naționalism extremist. –
Din fr. chauvinisme. sursa: DEX '98 (1998).
• Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Patriotism
Identitatea, limba, cetățenia și
naționalitatea
Identitatea în prezent
• Diferențele culturale, marcând tipurile de identitate (națională, de grup
etnic/regional/religios/ lingvistic/social …) exprimă "programări mentale colective“
(Hofstede) care pot intra, uneori în conflict ( inter confesional, inter etnic între
bărbați-femei, între generații…), ceea ce face dificilă anticiparea comportamentelor
într-o situație dată.

• Sentimentele, modul de a gândi și de a acționa al unei culturi sunt rezultatul


învățării / educației.

• Este mai dificilă dezvățarea și reînvățarea / deprinderea unor elemente identitare


noi.

• Asistăm adesea la reacții contra noutății, la atitudini intolerante. (Ex.: căsătoria între
parteneri de același sex, avortul…).
Identitatea, limba, cetățenia și
naționalitatea

• Sfârșitul secolului XX a fost marcat de un început de schimbare de mentalitate în abordarea


diferențelor culturale.

• Tendința de a recurge la soluții violente întru soluționarea diferendelor naționale scade pe


măsură ce crește gradul de dezvoltare socială al comunităților.
Identitatea, limba, cetățenia și
naționalitatea
Identitate / Reper / Patria
• PÁTRIE, patrii, s. f. 1. Țară în care s-a născut cineva, considerată în raport cu acesta [această
persoană]. 2. Mediu politic, social și cultural în care s-a născut, își desfășoară viața și
activitatea fiecare popor; teritoriul, locul, cadrul geografic și modul de viață al poporului,
limba, cultura, tradițiile. ◊ Patrie-mamă (sau -mumă) = țară din care s-a desprins o altă țară, o
provincie etc., care este legată de prima prin unitate națională, de limbă, cultură, etc. ♦ Orașul,
satul, regiunea în care s-a născut cineva; pământ natal, loc de baștină. ♦ Țară în care cineva
se stabilește definitiv, fără să-i aparțină ca origine, dar fiind recunoscut ca cetățean al
ei. 3. Loc de origine al cuiva sau a ceva. 4. Loc, climat propice dezvoltării cuiva sau a ceva.
– Din lat. patria, fr. patrie. Sursa: DEX '09 (2009).

• De discutat :
– “Ubi bene ibi patria“: citat de Cicero în cartea a Va din „Tusculanae Disputationes" ca
aparţinând poetului Marcus Pacuvius.

– „Ubi panis, ibi patria!“: (Acolo unde este pâine, acolo este şi patria mea!)
un alt citat interesant, poate la fel de celebru, cel pe care J.Hector St.John de Crevencour în
cartea sa „Letters from an American farmer" îl anunţă a fi şi deviza emigranţilor de
pretutindeni:
Sursa: http://adevarul.ro/international/in-lume/ubibene-ibi-patria-1_51f76db5c7b855ff56880023/index.html
Identitatea, limba, cetățenia și
naționalitatea
Identitate / Reper / Patria
• REPÉR, repere, s. n. 2. Fiecare dintre semnele (linie, punct, perforație etc.) trasate pe obiectele
care trebuie asamblate pentru a identifica poziția lor corectă în ansamblu. ♦ Punct de reper =
semn, indicație care servește la recunoașterea unui lucru, a unui loc etc. – Din fr. repère.
Sursa: DEX '09 (2009) .

• Repère fr. (lat. reperire, " a găsi"); în sens figurat, este tot ceea ce permite recunoașterea, găsirea
unui lucru într-un ansamblu ( dicționarul Petit Robert), operând, diferențierea, distingerea în
raport cu celelalte elemente care alcătuiesc acest ansamblu (completarea noastră).
– Cultura este, în acest sens, un reper pentru identitatea unui individ, unui popor, națiuni
sau unei comunități de națiuni.

• Repaire, lui, (lat. repatriare, “reîntoarcea în patrie"); în sens figurat este locul care servește drept
refugiu, loc de reîntoarcere, de regăsire și reunire. (Petit Robert).
– Acest termen, care face parte din familia cuvântului patrie, paronim al lui repère, este legat,
de asemenea, de conceptele de cultură și identitate.
Identitatea, limba, cetățenia și
naționalitatea

România

La nivel antroposocial, se remarcă o revigorare a manifestărilor culturale:


• Sunt evocați mai des eroii : Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, mai cunoscut, din păcate, prin
personajul Dracula, Mihai Viteazul etc. adică acei români care au avut contribuții remarcabile
referitor la apărarea integrității țării, a realizării unității țării … .

• Simbolurile naționale sunt onorate și păstrate: drapelul, limba, stema, portul popular, ritualurile
(mai ales în sfera folclorului), creațiile populare etc.

• Valorile mai apreciate sunt : latinitatea, ortodoxia, curajul (Herodot spunea că "Dacii sunt cei mai
viteji dintre Traci" ), ospitalitatea, hărnicia … .