Sunteți pe pagina 1din 20

INTRODUCERE ÎN REŢELE DE

CALCULATOARE
1. CE ESTE O REŢEA
2. EVOLUŢIA REŢELELOR
3. TERMINOLOGIE
• Mesaje
• Modele structurale de reţea
• Tipuri şi dimensiuni ale reţelelor
4. COMPONENTE DE BAZĂ
• Hardware
• Software
5. ADRESE FIZICE (MAC)

1. Ce este o reţea Hub / Switch

PC-1
PC-2
sau

PC la PC (conexiune directă)
1
2. Evoluţia reţelelor
PC-1
PC-2
Floppy disk

a. Sneaker Net - mediu fără reţea


mediu de reţea

b. Reţele mici “peer-to peer” (max.10 calculatoare)


-Resurse partajate
-Modul de lucru: copierea fişierelor
sau conectare directă la calculatorul
ce deţine resursa
Fiecare calculator din grup este perechea celorlalte
Fiecare utilizator poate hotărî ce resurse proprii pot fi accesate de alţi utilizatori,
dar nu are nici un control asupra celorlalte PC-uri.
2
c. Reţea complexă

3
3. TERMINOLOGIE
3.1. MESAJE: pachete, cadre
(frame),datagrame, celule
1. Denumirile mesajelor
 Multe tehnologii de reţea se bazează pe comutarea
pachetelor, ceea ce presupune creare de blocuri mici
de date, care sunt trimise în reţea
 Denumirea generică pt. pachete: MESAJE
 Utilizarea altor denumiri pentru mesaje permite
asocierea cu anumite protocoale şi tehnologii ce
operează pe diferite nivele ale modelului OSI:
o Pachet – se referă la un mesaj trimis de regulă de un
protocol ce operează la nivelul de reţea  pachete IP;
termenul de pachet se utilizează şi generic pentru mesaj
o Datagramă – similar pachetului; se referă la nivelul de
reţea, dar şi pt. a referi un mesaj transmis la un nivel
superior
4
• Cadru (Frame) – asociat cu mesajele care circulă la nivele
coborâte (în particular Data Link); se utilizează uneori la nivel
fizic, când formatarea mesajului se face cu o tehnologie pe
nivelul 1. Termenul provine din faptul că el este creat prin
preluarea pachetelor de nivel superior (datagramelor) şi
încadrarea acestora (framing) cu un header suplimentar de
informaţie, necesar nivelelor inferioare.
• Celulă (Cell) – pachetele şi cadrele pot fi în general de lungime
variabilă (în funcţie de conţinut). O celulă este un mesaj de
dimensiune fixă. Exemplu: mesajele de 53 byte de lungime fixă
trimise în reţelele ATM (Asynchronous Transfer Mode) se
numesc celule. Celulele sunt mesaje utilizate la nivel coborât
• Denumiri neuzuale folosite numai de anumite protocoale.
Exemplu: protocolul TCP îşi denumeşte mesajele: segmente.
Alt exemplu: în reţelele Ethernet se utilizează termenul de cadre
(frame) Ethernet şi nu pachete sau datagrame Ethernet

5
3.1.2. Formatarea mesajelor
 Mesajele reprezintă structuri utilizate pt. transmiterea informaţiilor peste
reţea şi diferă substanţial de la un protocol la altul sau de la o tehnologie
la alta – diferenţa nu constă numai în nume ci şi în conţinut (fiecare
protocol foloseşte o metodă specifică de formatare a mesajului)
 Elementele fundamentale ale unui mesaj – în principiu 3 elemente de
bază:

6
 Antet (Header) – informaţii de control– număr mic de bytes,
utilizat pt. a comunica informaţii referitoare la mesaj, cum trebuie
interpretat şi utilizat (de exemplu adresa destinaţiei şi a sursei);
serveşte ca legătură de control şi comunicare între elemente de
protocol ale diferitelor dispozitive. Nu lipseşte din mesaj !
 DATE – datele efectiv de transmis, denumite “payload”-ul
mesajului. Există şi mesaje fără date, utilizate numai în scopuri de
control (de exemplu mesajele utilizate pt. iniţierea şi terminarea
unei conexiuni logice)
 Subsol (Footer sau Trailer) – informaţii de control, amplasate
după date (de exemplu CRC – Cyclical Redundancy Check – pentru
controlul erorilor). Sunt asociate, de regulă, protocoalelor de nivel
inferior, în special 2 (Data Link), dar pot şi să lipsească.
 Mesajul constă din datele care trebuie comunicate, amplasate între
două seturi de câmpuri (header şi footer). Acest “cuib” se poate
forma de mai multe ori, pe măsură ce datele parcurg în jos nivelele
modelului OSI (stiva de protocoale)
 Interpretarea elementelor mesajului: un protocol este , de regulă,
interesat numai de propriul header, nu de conţinut (DATE), acesta
încapsulând headerul protocolului de nivel superior.

7
3.1.3. Metode de adresare a
mesajelor şi transmisie
În tehnologiile de reţea care utilizează mesaje pentru a transmite date, există o serie de sarcini
care trebuie rezolvate pentru o transmisie corectă dintr-un loc în altul:
• Adresarea mesajului – punerea în mesaj a adresei de destinaţie
• Transmiterea mesajului – către destinatarul dorit
Există mai multe feluri de adresare şi transmitere, în funcţie de modul cum se face adresarea şi
numărul destinatarilor, precum şi de funcţia mesajului.

3.1.3.1. Metode de transmisie a mesajelor


- mesaje unicast – transmisie de la un dispozitiv la altul
- mesaje de difuzare (broadcast) - transmise fiecărui dispozitiv al reţelei
- mesaje multicast – transmise unui grup de dispozitive (multicast group)

3.1.3.2. Metode de adresare a mesajelor – bazat pe metoda de


transmisie
- adresare unicast – mesajul conţine adresa unui singur receptor – tipul cel
mai comun – prevăzut în toate protocoalele

8
• Adresare broadcast – implementată prin intermediul unei adrese
speciale, rezervate pt. această funcţie
• Adresare multicast – cel mai complex tip de adresare, deoarece
necesită identificarea unui set de dispozitive receptoare specifice 
nexesitatea unor mecanisme speciale pentru a manipula informaţiile
referitoare la ce dispozitiv, cărui grup îi aparţine
• Anycast message – IPv6 – mesajul care trebuie trimis celui mai
apropiat membru al unui grup de dispozitive
• Caz special: numai două dispozitive conectate împreună, formând o
reţea punct-la-punct: orice mesaj transmis de un dispozitiv este
implicit adresat celuilalt – nu sunt necesare adresări în aceste reţele.

9
3.2. Modele structurale de reţea – defineşte modul
cum sunt partajate resursele

• Reţea “peer-to-peer” – fiecare calculator este răspunzător de propria


securitate şi setările de administrare  nu există securitate, administrare sau
acces centralizat la resurse.

•Reţele client / server – clienţii se instalează şi accesează resursele


amplasate pe servere dedicate (care nu au utilizatori proprii), oferind o
disponibilitate mai mare a resurselor decât reţelele “peer-to-peer”
Clientul formulează cereri Server-ul oferă servicii
PC-1 PC-2

Clienţii sunt ataşaţi la server  trebuie să se instaleze (login) la propriul PC


 trebuie să se instaleze (login) la server şi să se
autentifice pentru a avea acces la resurse
Reţeaua are securitatea şi administrarea centralizate şi dezvoltarea reţelei este
mult mai uşoară – adăgarea de noi clienţi la server 10
• In configuraţia client/server câteva calculatoare sunt proiectate ca
servere centralizate şi furnizează servicii unui număr mare de
utilizatori (clienţi)
• Interacţiunea în reţea are loc între client şi server şi mai puţin între
clienţi
• Software-ul server-ului este conceput a.î. să răspundă rapid şi eficient
cererilor adresate simultan de mai mulţi clienţi
• Software-ul client furnizează o interfaţă utilizatorului uman

Comparaţie: Care-i mai bun ?


 Avantajul reţelei peer-to-peer constă în simplitate şi cost
scăzut  reţele mici (până la 10 calculatoare)
 Reţelele client/server oferă avantaje dpdv performanţă,
scalabilitate, securitate şi fiabilitate, fiind şi mai scumpe şi mai
complexe
 Astăzi, chiar şi reţelele mici se construiesc utilizând modelul
structural client/server – acesta este modelul utilizat pe Internet:
browser-ul web este client, iar site-ul web este pe server
Alte exemple: FTP, Telnet, e-mail
11
3.3. Tipuri şi dimensiuni ale reţelelor
3.3.1. Reţele locale - Local Area Networks (LAN)
Reţele care conectează împreună calculatoare aflate la distanţă relativ
mică unul de altul – de regulă, în aceeaşi încăpere sau clădire. În
majoritatea LAN-urilor conectarea calculatoarelor se face cu ajutorul
cablurilor.

Infrastructura LAN
poate conţine: PC-uri,
hub, rutere, cablaj,
aceasta aparţinând,
de regulă, firmei. Hub / Switch

12
3.3.2. Reţele fără fir - Wireless Local Area Networks
(Wireless LAN sau WLAN):
LAN-uri la care conectarea calculatoarelor se face prin medii fără fir,
utilizţnd frcvenţe radio sau lumină. WLAN-urile pot fi în întregime fără fir,
deşi majoritatea nu sunt: de regulă, sunt conectate fără fir dispozitivele
fără fir (foarte apropiate unul de altul ~ 500 m.) şi la porţiunea cablată a
reţelei.

13
3.3.3. Reţele cu arie largă de răspândire – Wide Area Network (WAN)

Două sau mai multe LAN-uri conectate prinr-o reţea publică, reţelele locale
putând fi apropiate sau oriunde în lume

O cale de conectare
din proprietatea publică
(de exemplu compania
de telefoane)

Cel mai adesea WAN-urile sunt utilizate pentru a conecta LAN-uri aflate
la distanţă mare. De exemplu, LAN-uri aparţinând aceleiaţi organizaţii şi
aflate în oraşe diferite se pot conecta în cadrul unui WAN. De asemeni,
majoritatea tehnologiilor de acces la Internet pot fi considerate o formă
de WAN.
Există şi termenul wireless WAN (WWAN), care se referă la WAN-uri care
utilizează tehnologii fără fir. 14
3.3.4. Tipuri "Intermediare" de reţea
Deoarece linia de separaţie între LAN şi WAN este foarte
greu de stabilit, au apărut tipuri intermediare de reţele:
• Campus Area Networks (CAN) – leagă mai multe clădiri
amplasate în apropiere (campus, universitate),
reprezentţnd un mix de tehnologii LAN şi WAN, în funcţie
de necesităţile şi caracteristicile organizaţiei.
• Metropolitan Area Networks (MAN): alt termen
“intermediar”, care se referă la o reţea ce se întinde pe o
anumită regiune mică sau un oraş. Există şi WMAN
pentru reţelele metropolitane fără fir - standardul IEEE
802.16.
• Personal Area Networks (PAN)
Semnifică o reţea foarte mică, termen utilizat, în principal,
cu referire la tehnologia fără fir Bluetooth / IEEE 802.15.

15
4. Componente de bază
 Componente hardware
-Două sau milioane de calculatoare
- Resurse suplimentare (imprimante, scannere, etc.)
- Mediu de transmisie: cablu din cupru, fibră optică, fără fir
- Placa de reţea (NIC) - interfaţa de reţea dependentă de tipul mediului de
transmisie şi tipul reţelei locale (Ethernet, Fast Ethernet, Gigabit Ethernet,
Token Ring, etc. )
- Concentratoare de cablu: hub, switch, router şi alte dispozitive de reţea
 Componente software:
• Sistem de operare de reţea - Network Operating System – (NOS)
Este un sistem de operare specializat, utilizat pe servere şi conceput pentru a
gestiona şi servi un număr mare de utilizatori (10 sau 10 mil.)
NOS sunt diferite în funcţie de diferitele sisteme de operare ale clienţilor, de
scenariile în care sunt utilizate, dar, în principiu furnizează aceeaşi funcţionalitate:
- oferă servicii de fişiere şi tipărire
- solicită validarea informaţiilor de logon
- autentificarea utilizatorilor
PROTOCOALE - Limbaj comun şi reguli de comunicaţie.
Protocolul stabileşte mai multe elemente de comunicaţie, cum ar fi dimensiunea
blocurilor de date care se transmit de la un calculator la altul, adresele utilizate
pentru a identifica unic calculatoarele din reţea, etc.  protocolul trebuie să fie
acelaşi pentru toate calculatoarele care comunică între ele 16
Placa de
reţea
(NIC)

Conector RJ-45
17
5. Adrese fizice (MAC)
Adresele sursei/destinatiei utilizate pe nivelul 2 al modelului OSI (Data Link, care are un subnivel
denumit MAC (media access control) – nivelul reţelei locale, poartă denumirea de adresă MAC,
adresă fizica, adresă ethernet

• Adresa fizică este “arsă” pe placa de reţea şi este unică.


• Adresa fizică este o adresă pe 48 biţi, scrisă în hexazecimal (cifrele 0-9, literele A-F)
00-C0-AB-AB-3C-9F este o adresă MAC validă, dar

00-02-AF-F9-BE NU !
01-22-HS-MT-KE-AB NU !
235-ABC-DFA-9FF-DEC-111 NU !

Adresa MAC este formată din două părţi:


- 24 biţi - OUI = organisation unique identifier, alocaţi de IEEE
- 24 biţi – de către fabricant fiecărei plăci de reţea (fabricate)
Total 48 biţi
Fabricantul de placi de reţea “aplică” la Autoritatea de înregistrare a IEEE (Institute Of Electrical And
Electronics Engineers) - IEEE Registration Authority pentru a cumpăra alocarea de blocuri de adrese:
http://standards.ieee.org/regauth/oui/index.shtml

18
Când fabricantul de plăci de reţea obţine acest bloc de adrese, el “codifică
hard” aceste adrese în chip-urile plăcii de reţea, prin procesul denumit de
“ardere”. Această procedură asigură faptul că nici o altă placă de reţea nu
are aceeaşi adresă MAC.

Există şi situaţii când un fabricant de plăci de reţea cumpără mai puţine


adrese decât un bloc întreg de identificatori OUI de 24 biţi – deci
“identificatori” cu dimensiune < 24 biţi, situaţie în care alocă fiecărei
plăci fabricate numerele necesare până la 48 biţi.

19
• Adresa MAC de broadcast exprimată în binar are toţi biţii 1  în hexazecimal:
FF- FF- FF- FF- FF- FF

Protocoale de nivel superior utilizează adrese IP (denumite şi adrese de Internet).


Acestea sunt adrese pe 32 biţi (IP v4) scrise în zecimal, sub forma:
xxx.xxx.xxx.xxx
unde xxx = 0 la 255
Deci:
- la nivelul LAN se folosesc adrese MAC
- la nivelul de reţea se folosesc adrese IP

Stabilirea corespondenţei între adresele IP şi adresele MAC se realizează ajutorul


protocolului ARP (Address Resolution Protocol):
1. se trimite un frame broadcast pentru a afla adresa MAC
2. se primeste raspuns, cu adresa MAC
3. se trimite cadrul cu date la adresa MAC a destinatarului

20