Sunteți pe pagina 1din 21

Anatomia și biomecanica

coloanei vertebrale

Sansu Ramona
Anatomie
• Coloana vertebrală reprezintă segmental axial al scheletului. Ea este
poziţionată pe linia mediană şi posterioară a trunchiului, întinzându-
se de la scheletul craniului, cu care se articulează, până la bazin.
• Coloana vertebrală este formată, pe de o parte, din piese osoase
numite vertebre, iar pe de alta, din piese fibrocartilaginoase, numite
discuri intervertebrale. În componenţa coloanei vertebrale intră 33-
34 vertebre, care sunt grupate în cinci regiuni, şi anume: cervicală (7
vertebre), toracală (12 vertebre), lombară (5 vertebre), sacrală (5
vertebre), coccigiană (4-5 vertebre).
• Cele cinci vertebre care alcătuiesc regiunea sacrală sunt sudate între
ele, formând osul sacral. De asemenea, cele 4-5 vertebre care
alcătuiesc regiunea coccigiană formează împreună osul coccis.
• Primele două vertebre (ATLASUL - C1 si AXISUL - C2) din
coloana cervicală au funcții și forme foarte specializate.
Îmbinarea dintre vertebra C1 (Atlasul) și craniu este
responsabilă în proporție de 50% de flexia si extensia gatului.
Îmbinarea dintre vertebra C1 (Atlas) și vertebra C2 (Axis) este
responsabilă în proporție de 50% de rotirea laterala a capului.
• ATLASUL (Atlas) este prima vertebră cervicala, neavând corp
vertebral.
Este format din două mase laterale, unite printr-un arc anterior
și un arc posterior; în interiorul acestor mase (arcuri
vertebrale) se afla gaura vertebrala. De pe masele laterale ale
atlasului pleacă procesele transverse.
Atlasul (C1): vedere superioara

Atlasul (C1): vedere inferioara


• AXISUL este cea de-a doua vertebră cervicală.
Modificarea la această vertebră privește numai corpul : pe fața
superioară a corpului gasindu-se o proeminență verticală,
numita dinte (Dens axis). Dintele prezintă o față articulară
anterioară destinată feței de pe arcul anterior al atlasului, și o
față articulară posterioară care vine in contact cu ligamentul
transversal al atlasului. Vârful dintelui(Apex dentis) dă inserție
ligamentului sau apical, care leagă dintele cu marginea
anterioară a gaurii occipitale mari, in articulaţia atlanto-
axoidiana mediana.
Axisul(C2): vedere posterosuperioara

Axisul (C2): vedere anterioara


Caractere generale ale
vertebrelor
• În afara regiunii sacrale și coccigiene care sunt sudate între ele
formând oase aparte, și de prima vertebră cervicală, toate
celelalte vertebre se compun din urmatoarele părți:
- Corp vertebral;
- Arcul vertebral;
- Apofiza spinoasa;
- Apofizele transverse;
- Apofizele articulare.
Articulațiile coloanei vertebrale
• Articulațiile coloanei vertebrale se clasifică în 5 tipuri :
1. Articulația corpilor vertebrali;
2. Articulația apofizelor articulare;
3. Articulația lamelor vertebrale;
4. Articulația apofizelor articulare;
5. Articulația apofizelor transverse.
1.Articulația corpilor vertebrali
• Sunt amfiartroze (articulații semimobile).
• Suprafețele articulare sunt reprezentate de fața articulară inferioară a unui
corp vertebral și fața articulară superioară a corpului vertebral subiacent.
Suprafețele au forma ușor concavă.
• Din cauza incoungruenței, între suprafețele articulare se interpune discul
intervertebral. Acesta are o structură fibrocartilagionasă, fiind alcatuit la
periferie din INEL FIBROS și în centru din NUCLEU PULPOS.
- INELUL FIBROS are o structură formată din fibre conjunctive, este mai
rezistent în partea anterioară și mai puțin rezistent posterior.
- În centrul discului intervertebral se găsește NUCLEUL PULPOS, alcatuit
dintr-o masă de țesut cu aspect gelatinos, infiltrat cu lichid. Are forma unei
lentile optice turtite, fiind deformabil, elastic și expansibil, avand o mare
capacitate de îmbibare. El absoarbe sau pierde lichid in functie de presiunea la
care este supus.
ROLUL discurilor intervertebrale este multiplu:
- mențin curburile coloanei vertebrale;
- conferă o mai mare elasticitate coloanei vertebrale;
- repartizează uniform forțele de presiune care apar între cele doua corpuri
vertebrale;
- amortizează șocurile primite de coloană.

• Între cele două corpuri vertebrale se află capsula articulară care stabilizează
legaturile dintre suprafețele articulare. Capsula este întarită la interior de 2
ligamente:
- LIGAMENTUL VERTEBRAL COMUN ANTERIOR
- LIGAMENTUL VERTEBRAL COMUN POSTERIOR

• Ambele ligamente se intind pe toata lungimea coloanei vertebrale.


2.Articulațiile apofizelor
articulare
• Sunt articulații plane ce permit numai simpla alunecare a
suprafețelor articulare una față de cealaltă. Articulațiile
apofizelor articulare joacă rolul unui adevarat ghid al
mișcărilor, limitând deplasarea excesivă a vertebrelor. Pentru
fiecare vertebră există câte două articulații apofizare
superioare, si doua inferioare.
• Suprafețele articulare sunt reprezentate de apofizele articulare.

• Aparatul capsulo-ligamentar este format dintr-o capsulă foarte


subțire în regiunile toracală și lombară, fiind întărită de
ligamentul POSTERIOR.
3.Articulațiile lamelor
vertebrale
• Între lamele vertebrale nu există articulații propriu-zise. Ele
sunt unite prin LIGAMENTELE GALBENE alcatuite din
fibre conjunctive elastice. Structura lor elastică permite
apropierea și indepartarea lamelor vertebrale una față de alta în
timpul mișcărilor coloanei vertebrale.
4.Articulațiile apofizelor
spinoase

• Apofizele spinoase sunt unite prin 2 LIGAMENTE


INTERSPINOASE situate între baza apofizelor spinoase și
vârful lor, și LIGAMENTUL SUPRASPINOS situat la nivelul
vârfului apofizelor spinoase și întinzându-se de-a lungul
întregii coloane.
5.Articulațiile apofizelor
transverse

• Apofizele trasverse sunt unite prin LIGAMENTELE


INTERTRANSVERSARE care se întind de la baza apofizelor
până la vârful lor.
Biomecanica
• La nivelul coloanei vertebrale, se pot executa 5 tipuri de
mișcări: flexie, extensie, înclinare laterală dreapta-stânga,
rotație (rasucire) și circumducție.
1. Flexia
• Flexia este mișcarea prin care coloana vertebrală se înclină
înainte în plan sagital. În timpul acestei mișcări, partea
anterioară a discului intervertebral se subțiază, aplatizează, în
timp ce partea posterioară crește în înaltime. Toate ligamentele
vertebrale sunt puse în tensiune cu excepția ligamentului
vertebral comun anterior care se relaxează.
• AMPLITUDINE: 1600 (cervical 700 + dorsal 500 + lombar
400)
2.Extensia
• Extensia este mișcarea inversă flexiei, prin care coloana
vertebrală se înclină înapoi în plan sagital. În timpul extensiei,
partea posterioară a discului intervertebral se subțiază, în timp
ce partea anterioară crește în înălțime. Ligamentul vertebral
comun anterior este pus în tensiune, în timp ce celelalte
ligamente se relaxează.
• AMPLITUDINE: 1450 (cervical 600 + dorsal 550 + lombar
300)
3.Înclinarea laterală
• Se realizează în plan frontal, în jurul unui ax sagital. Ea poate
fi realizată spre dreapta sau stânga. În această mișcare, discul
intervertebral se turteste în partea spre care se face înclinarea
și își marește înalțimea pe partea opusă.
• Mișcarea de înclinare laterală este limitată de ligamentele
intertransverse de pe partea opusă înclinarii și de contactul
dintre apofizele trasverse de aceeași parte cu înclinarea.
• AMPLITUDINE: 1650 (cervical 300 + dorsal 1000 + lombar
350)
4.Rotația
• Se realizează în plan transversal în jurul unui ax vertical
(longitudinal). Poate fi executată spre dreapta sau spre stânga.
Se execută în urma unei torsiuni (răsuciri) a discurilor
intervertebrale.
• Mișcarea de rotație este foarte limitată, aproape imperceptibilă.
Efectuată însa la nivelul întregii coloane, amplitudinea ei
devine apreciabila, realizandu-se printr-o sumare a mișcărilor
de rotație ce se fac la nivelul fiecarei articulații intervertebrale.
• AMPLITUDINE: 1200 (cervical 750 + dorsal 400 + lombar
100)
5.Circumducția
• Este o mișcare complexă ce rezultă din succesiunea mișcărilor
de flexie- înclinare laterală dreapta- extensie- înclinare laterală
stânga sau invers.
• În cadrul acestei mișcări, coloana vertebrală se descrie ca un
con cu baza orientată superior și varful orientat inferior –
articulația lombo-sacrată. Cele trei regiuni mobile ale coloanei
vertebrale - cervicală, toracală si lombară - nu participă în mod
egal la mișcarea de circumducție. Cea mai mobilă regiune este
regiunea cervicală, apoi cea lombară, apoi toracală.
Vă mulțumesc!