Sunteți pe pagina 1din 37

UNDE MECANICE.

UNDE SONORE
Sunetul
■ Perturbatiile mediului aerian, produse de cauze diverse, se propaga în
mediul pe care-l strabat sub forma unor variatii de presiune. Aceste fluctuatii
de presiune constituie undele acustice.

■ Pentru anumite valori ale frecventelor și presiunilor, undele acustice pot fi


detectate de urechea umana sub forma sunetelor.
Undele capabile să provoace o senzaţie auditivă se numesc unde sonore,
sau sunete şi trebuie să îndeplinescă următoarele caracteristici:
■ să aibă o durată mai mare de 0,06 secunde;
■ să aibă o intensitate mai mare de 10-12 W/m2, numit prag de audibilitate;
■ să aibă o frecvenţă cuprinsă între 16Hz-20 000Hz.

Undele acustice cu frecvente mai mici de 16 Hz se numesc infrasunete,


iar cele cu frecvente mai mari de 20.000 Hz se numesc ultrasunete.
Perceptia sunetelor
Din punct de vedere fizic, undele sonore sunt caracterizate prin
următoarele proprietăţi:

■ viteza de propagare;
■ lungimea de undă;
■ frecvenţa sonoră;
■ intensitatea sonoră;
■ componenta spectrală;
■ durata sonoră;
■ timbrul sunetului.
■ Vibratiile produse într-un punct al unui mediu se propagă în acel mediu din
aproape în aproape sub formă de unde. În aer (ca si in orice al gaz) sau în
lichide avem de-a face cu unde longitudinale. Undele sonore fiind oscilatii
ale mediului, produse de vibratiile unor corpuri materiale, vor avea
proprietatile undelor elastice.

unde: M - masa unui mol de gaz;


T - temperatura absolute;
R - constanta gazelor;
Regiunea din spaţiu în care se propagă undele sonore se numeşte câmp
sonor. Mărimea care caracterizează câmpul sonor se numeşte presiune sonoră şi
este definită ca diferenţa între valoarea de presiune într-un punct din câmpul
sonor în prezenţa undelor sonore şi valoarea de presiune în absenţa undelor
sonore. Valoarea presiunii sonore este dată de relaţia:

unde:
■ A – amplitudinea semnalului,
■ d - densitatea câmpului sonor,
■ c –viteza de propagare a undei sonore.
Substanța v (m/s) Temperatura ºC
■ Sunetele se propagă mai rapid și la distanțe mai Aer 331, 8 0
mari prin solide și lichide decât prin gaze,
Dioxid de carbon 259 0
deoarece vibrațiile se transmit mai ușor în
straturi care au moleculele apropiate. Hidrogen 1261 0
Materialele moi absorb sunetul, iar vidul îi Apă pură 1440 15
împiedică propagarea. În realitate, în afară de Apă de mare 1503 15
temperatură, mai există și alți factori care influ- Aluminiu 5104
ențează viteza de propagare a sunetului. Astfel
Fier 5000
de factori sunt umiditatea aerului(viteza e mai
mare în aerul umed decât în cel uscat), ionizarea Plumb 1320
aerului care duce la creșterea vitezei, curenții de Cupru 3600
aer, precum și intensitatea sunetului. Cauciuc 50
Frecventa/Înaltimea
■ Inaltimea sunetului este proprietatea sa de a fi mai profound (grav) sau mai
acut (ascutit, subtire). Experimental, s-a constatat ca inaltimea sunetului
depinde de frecventa oscilatiilor sonore. Astfel, urechea apreciaza doua
sunete cu aceeasi inaltime (sunt la unison) daca au aceeasi frecventa, iar în
cazul în care au frecvente diferite, este mai înalt (acut) cel care are frecventa
mai mare. Din aceasta cauza, înaltimea sunetului se exprima numeric prin
frecventa undei sonore.
Sursa sau descrierea Nivel Intensitate

Intensitatea
zgomotului (dB) (W/m2)
Pragul dureros 120 1
Discoteca 110 10-1

■ Calitatea sunetului de a fi mai tare sau mai slab, ca Nituire 95 3,2 10-3

rezultat al unui volum de energie mai mare sau mai mic Tren aerian 90 10-3
ce insoteste vibratiile se numeste intensitate. Traficul unei strazi 75 3,2 10-5
■ Stiinta a dovedit ca intensitatea sunetului depinde aglomerate

de amplitudinea sau largimea vibratiilor, in mod direct Conversatie normala 65 3,2 10-6

proportional : cu cat amplitudinea este mai mare, cu atat Automobil silentios 50 10-7

si intensitatea este mai mare si cu cat amplitudinea este Studio de înregistrare 40 10-8
10-10
mai mica,cu atat intensitatea este mai mica.
soapta 20
Fosnetul frunzelor 10 10-11
Pragul normal de 0 10-12
audibilitate (la 1 KHz)
Timbrul
■ Între sunetele de aceeasi intensitate si înaltime,
emise de instrumente diferite există o deosebire
calitativă pe care o numim timbrul sunetului.
■ Un corp material emite, în afara sunetului
fundamental, si o serie de sunete de frecvente
superioare, însa de intensitati mult mai mici
decât a celui fundamental. Acestea depind de
lungimea tubului sau corzii vocale. Aceeasi
piesă nu produce aceeasi senzatie auditivă si
impresie asupra psihicului dacă este redată de
voci umane sau de instrumente diferite.

Experienta arată ca timbrul undei sonore depinde de


numărul, înaltimea si intensitatea sunetelor superioare,
dar nu depinde de diferenta de faza dintre aceste vibratii.
Surse sonore

Orice corp care vibreaza poate servi ca


sursa de unde elastice în mediul în care se afla,
adica poate fi o sursa sonora. Sunetele pot fii
produse de corzi vibrante (vioara, corzile vocale
umane), coloane de aer vibrante (orga, clarinet),
placi si membrane vibrante (xilofon, difuzor,
toba) sau chiar de catre voce.
a) Corzile vibrante
Producerea vibratiilor de catre
o coarda, indiferent de compozitia ei
moleculara (metal, lemn, fibre textile,
coarde vocale), urmeaza aceleasi legi
si principii precum miscarea
pendulara.
Particularitatile ce apar totusi
in producerea sunetelor la coarde
privesc forma vibratiilor si modul de
actionare pentru a vibra. În privinta
formei, vibratiile unei coarde se
prezinta ca un fus, intrucat agentul
sonor (coarda) este fixat la ambele
capete.
O coarda produce vibratii atat prin actiune transversala
(perpendiculara pe lungime), cat si prin actiune longitudinala,
muzica folosind cu precadere vibratiile transversale ale coardelor. Cand o
coarda este pusa in vibratie, diversii ei parametri (lungimea, grosimea,
tensiune) intra in raporturi cu frecventa (inaltimea) sunetelor emise, dupa
legile fizice urmatoare:

- Legea lungimilor- cu cat o coarda este mai lunga, cu atat sunetul produs
este mai grav, si invers
- Legea diametrelor- cu cat o coarda este mai subtire - adica are
diametrul mai mic, cu atat sunetul este mai inalt, si viceversa
- Legea tensiunii- cu cat o coarda este mai intinsa, cu atat produce
sunete mai inalte, si invers
b) Tuburile sonore
Tuburile constituie o parte principala pentru instrumentele de
suflat, având rolul rezonatorului. Sursa sonora propriu-zisa o constituie
ancia prin care se produce oscilatia aerului care formeaza unde
stationare în tubul sonor.
O coloana de aer introdusa intr-un tub sonor provoaca comprimari
si dilatari ale moleculelor de aer deja existente in interior, proces din care,
prin frecare cu peretii tubului, rezulta sunete de diferite inaltimi.
Materialul din care este confectionat tubul (metal, lemn. pamant) nu
produce vibratii, ci serveste doar conducerea masei de aer catre o
anumita forma si un anumit drum in scopul de a vibra ea insasi. Singurul
corp care vibreaza in cazul tuburilor sonore ramane, in consecinta, aerul.
Asemenea corzilor, anumiti parametri ai tuburilor sonore
determina raporturi proportionale cu frecventa sunetelor ce emit,
astfel:

- Legea lungimilor- cu cat tubul sonor este mai lung. cu atat


sunetul produs este mai grav si invers
- Legea diametrelor- cu cat diametrul tubului este mai mare, cu
atat sunetele emise sunt mai joase, si viceversa
- Legea tensiunilor- cu cat presiunea cu care introducem aerul
in tub este mai mare, cu atat sunetul produs este mai inalt,
si invers, de unde concluzia ca variatia de intensitate aduce
modificari esentiale in vibratiile coloanei de aer.
c) Membrane vibrante

Membranele de diverse
structuri - din metal, fibre ori piele
- pot produce, de asemenea,
vibratii de diferite frecvente. De
regula, ele se aplica pe corpuri
sau cutii de rezonanta, care
maresc intensitatea vibratiilor
produse.
d) Vocea

Producerea vocii este un fenomen înnăscut foarte complex, dar se


poate referi și la o tehnică foarte complexă, dobândită. Vocea la om se
produce prin acțiunea (vibrația) celor două corzi vocale din laringe, în
cadrul spațiului înconjurător disponibil din zonă. Vibrația corzilor vocale
poate fi influențaă în mod complex prin activarea mușchilor și țesuturilor
din apropiere. Tonul de bază la bărbați este în jur de 125 Hz, iar la femei
în jur de 250 Hz (mai înalt). La copiii mici este în jur de 440 Hz.
Pentru obtinerea sunetelor vocale,
actioneaza trei factori :

- sursa vibratorie: cele doua


coarde ale laringelui (coardele
vocale), variabile ca lungime si
grosime;
- debitul de aer din plamani,
care poate exercita presiuni de
diverse intensitati asupra coardelor
vocale;
- cele doua cutii rezonatoare -
faringele si cavitatea bucala.
Curiozitati:

- Ventrilocii sunt persoane în stare să vorbească fără a mișca vizibil


gura sau buzele, dând astfel impresia că vorbesc „din burtă”.
- Cântatul cu tehnica numită în germană „Jodeln” este întâlnit în
special în zona munților Alpi din Germania, Austria și Elveția. Este
vorba despre un cântat fără text propriu-zis, numai cu silabe sonore
fără sens cum ar fi „io-la-la-ri-ti”, și care schimbă foarte rapid
registrele între vocea de piept și cea în falset (voce de cap).
- Unii cântăreți (bărbați) se încadrează în registrele de altistă sau chiar
de soprană; aceștia poartă numele de „contratenori”.
Game muzicale
Definiție : Gama muzicală este o serie de note muzicale selectate într-un mod specific
dintre notele unei octave.

În scala muzicală egal temperată o octava este împărțită în 12 intervale egale (într-o
scară logaritmică), după modelul lui Bach.

Notele unei octave


Deoarece diferența dintre două octave alăturate este un factor de 2, diferența dintre
două note alăturate (egală cu un semiton) este de 2^1/12=1.0595 sau 5,95%.
Diferența dintre două note separate de un ton (echivalent cu două semitonuri) este de
2^2/12=1,1225% sau 12,25%.
Locul notelor pe portativ in octava C4.
 De exemplu daca banda unui casetofon se roteste mai
rapid, sunetele vor fi mai inalte dar vom reconoastem in
continuare melodia. Rezulta importanta fundamentala pe
care o are raportul frecventelor notelor fata de diferenta
aritmetica a frecventelor: daca se scad 100Hz din fiecare
nota, melodia nu mai este probabil recognoscibila.
Gama Majoră

■ In gama majoră notele sunt separate in ordine după regula ton-ton-semiton-ton-ton-


ton-semiton. Cele două semitonuri se află inte notele 3-4 si 7-8. De exemplu, in
gama La major, diferența dintre a treia notă (Do#) și a patra (Re) este de un
semiton.
■ Alegerea intervalelor este determinată de faptul că anumite combinații de note,
denumite acorduri (de exemplu, notele 1, 3 si 5 in fiecare gamă), trebuie sa sune
consonant.
■ Există 12 posibilitați, denumite după prima nota din gamă.
Gama Minoră

■ In gama minoră naturală notele sunt separate după regula ton-semiton-ton-ton-


semiton-ton-ton. Cele doua semitonuri se află între notele 2-3 si 5-6.
■ Gama minoră naturală se poate obține din gama majoră cu o descreștere de un ton
și jumatate. De exemplu, se poate ajunge in gama La Minor naturală in acest fel din
gama Do Major.
■ Gama minoră armonică diferă de gama minoră naturală in folosirea unui diez, #, la
nota 7. Rezultatul este o diferentă de un ton și jumatate între notele 6 si 7.
■ Gama minoră melodică reduce acest interval prin folosirea unui diez la ambele note
6 si 7 in creștere si revenirea la gama minoră naturală in descreștere.
Schimbarea de gamă
Transpoziția
Transpoziția este procesul de obținere a unei compoziții intr-o gamă diferită.
Modulația
Modulația este procesul de schimbare a gamei muzicale între
diferite părți ale unei compoziții cu scopul de a adauga
expresivitate și profunzime.
Cercul cvintelor ilustrează relațiile
între diferite game. De obicei
gamele majore sunt aranjate în
exteriorul cercului mare (tonica
indicată aici cu litere mari), iar
cele minore relative alături, în
interior (cu litere mici). Lângă
cercul mic sunt numărul și felul
alterațiilor care corespund
fiecărei game. De exemplu,
gamele Si Major și sol diez minor
(ambele la ora 5 pe cerc) au
același număr de alterații (cinci
diezi). Între game vecine pe
circumferință cercului se trece
schimbând o singură alterație. De
exemplu, între gama Si major (la
ora 5 pe cerc) și Mi major (la ora
4 pe cerc) se trece renunțând la
un diez. Gamele Fa diez major (6
Alte game muzicale
Gamă cromatică

■ Gama cromatică este formată din 12 sunete și reprezintă intonarea succesivă a


tuturor sunetelor din semiton în semiton, de la un sunet până la apariția acestuia în
octava imediat superioară.
■ Gama cromatică conține următoarele 12 înălțimi de sunet: La, Si bemol, Si, Do, Re
bemol, Re, Mi bemol, Mi, Fa, Sol bemol, Sol, La bemol.
■ O gamă se consideră cromatică când sunetele sale componente se succed numai
prin semitonuri (diatonice și cromatice).
■ Gama cromatică, în care toate sunetele din alcătuirea ei alternează în scară numai
prin semitonuri (diatonice și cromatice), împreună cu gama diatonică, în care toate
cele șapte sunete din alcătuirea ei alternează în scară numai prin tonuri și
semitonuri diatonice, formează Sistemul tonal diatonic.
Gama de 7 note

Actualmente gama este impartita in 12 intervale (numite


“semitonuri”). Intervalale sunt marginite/separate de notele in
ordine: do, do#, re, re#, mi, fa, fa#, sol, sol#, si, do. Intre
fiecare doua note exista un astfel de interval de un semiton.
Alegand insa o nota de referinta (ex.: do) si o nota in interiorul
cvintei (do-sol) care in cazul do major este mi, doar inca 4 note
din interiorul gamei suna unitar cu acestea (7 in total).
Gama lui Pitagora

■ Gama lui Pitagora (cea mai veche) contine aproximativ aceleasi sapte note cu ale pianului,
probabil cu aceleasi functii muzicale, dar cu valori usor diferite in rapoarte. El pleaca de la
cvinte ascendente si descendente. Astfel gama armonica a lui Pitagora porneste de la
cvintele:
Fa4 = 2/3 * Do5
Do5 = Do5
Sol5 = 3/2 * Do5
Re6 = 3/2 * Do5 * 3/2=9/8 * Do5
La6=9/8 * Do5 * 3/2 = 27/16 * Do5
Mi7=27/8 * Do5 * 3/2 = 81/16 * Do5
Si7=81/16 * Do5* 3/2 = 243/32
Apoi notele se transpun in aceeasi octava (cu *2 sau :2)
rezultand:
Gama Pitagorica:
Do = 1* Do
Re = 9/8 * Do
Mi = 4/3 * Do
Fa = 81/64 * Do
Sol = 3/2 * Do
La = 27/16 * Do
Si = 243/128 * Do
Do = 2 * Do
Concluzii

■ Muzica porneste de la intervale in diverse grade de consonanta pe care urechea le


percepe exacte si frumoase. Cu aceste limitari se defineste o gama aproximatica
(temperata) in care intervalele muzicale sa se poata executa suficient de apropiat
de ideal pornind de la orice nota, chiar peste octave. Gama cu 12 semitoane este
suficient de deasa incat sa se poata acoperii toate intervalele expresive, cu pierderi
minime prin aproximare.

■ Bach a sustinut gama temperata, aratand ca se poate canta usor in toate modurile
cunoscute, compunand lucrarea “Clavecinul bine temperat (Das Wohltemperierte
Klavier)”.