Sunteți pe pagina 1din 29

HISTOLOGIA

- Ştiinţa biologică ce abordează microscopic, infra şi


submicroscopic structura celulelor şi ţesuturilor, aparatele şi
sistemele în cadrul organismului văzut ca un tot unitar.
- Noţiuni de histologie au fost formulate din antichitate
• - Termenul de histologie este definit în sec. XIX de Meyer
• - La noi în ţară învăţământul histologic a fost început de:
– o Prof. Dr. L. Scully 1873 - Iaşi
– o Prof. Dr. Petrini Galati 1881 – Bucureşti
ŢESUTURILE
- sisteme organizate de materie vie,
- formaţiuni morfologice supracelulare,
- formate din celule similare ca structură şi formă
- asociate
- îndeplinesc aceeaşi funcţie “comună”, nouă, pe care celulele
individuale nu o posedă.
Celulele sunt unite între ele printr-o substanţă intercelulară
- “substanţă de ciment”,
- “substanţă fundamentală”.
Mai multe ţesuturi la un loc, structuralizează un organ.
unul este dominant şi determină funcţionalitatea acestuia;
celelalte ţesuturi asigură funcţionalitatea
Într-un organ ţesuturile formează atât parenchimul cât şi
stroma:
Parenchimul:
- este structura specializată
- asigură funcţionalitatea sa “specifică”
- alcătuit esenţial din elemente celulare, mai puţină
substanţă intercelulară (exemplu: acinii secretori din
glandele salivare).
Stroma:
- componenta indispensabilă,
- rol trofic (vase şi nervi)
- asigură susţinere a parenchimului,
- asigură funcţionalitatea
(exemplu: ţesutul conjunctiv reticulino-vascular periacinos
şi septele conjunctivo-vasculare interlobare şi interlobulare
din glandele salivare).
Pe baza caracterelor morfofuncţionale:
1. ţesutul epitelial;
2. ţesutul conjunctiv;
3. ţesutul muscular;
4. ţesutul nervos.
Primele două sunt ţesuturi labile şi stabile, mai puţin
specializate, în timp ce ultimele două sunt ţesuturi mai
puternic specializate.
ŢESUTUL EPITELIAL

• Denumirea de “epitheliu” aparţine lui Ruysch (secolul


XVIII) pentru a sublinia “aşezarea lui peste un alt ţesut” (în
l. greacă epi = peste, thele = mamelon).
• - ansamblu de epitelii cu structură şi histogeneză diferită,
• - specializate pentru funcţia :
– o de acoperire,
– O de căptuşire,
– o formează parenchimul glandular
– o epiteliilor sensoriale.
CARACTERELE GENERALE ALE
EPITELIILOR

• Ţesutul epitelial este format:


– - ansamblu de celule,
– - strâns alăturate, solidarizate prin:
–o substanţă intercelulară (de ciment)
–o structuri joncţionale
Funcţional,
- celule, mai mult sau mai puţin diferenţiate,
- cu rol de:
o apărare
o secreţie
o absorbţie
o recepţie
- Separă mediul intern de cel extern
Histologic, sunt ţesuturi relativ “pure”,
- celulele sunt de acelaşi fel,
- excepţie celulelor mobile de origine sanguină.
Epiteliile sunt:
- bogat inervate,
- lipsite de vascularizaţie proprie,
- nutriţia este asigurată de un ţesut conjunctiv, abundent vascularizat
o corion
o derm
Între epiteliu şi ţesutul conjunctiv se interpune o membrană bazală.
MEMBRANA BAZALĂ,
- structură acelulară
- permanentă
- leagă şi separă celulele epiteliale de ţesutul conjunctiv
subjacent.
- Forma :
o rectilinie în epiteliile simple
o sinuasă în epiteliile stratificate,
§ papile dermale,
o greu de observat în coloraţiile de rutină (col.
hematoxilină-eozină), ea se distinge mai bine în coloraţiile
cu :
§hematoxilină ferică (în negru),
§ coloraţia PAS (roşu-vişiniu)
§ impregnaţii argentice (în negru-brun).
În MO,
- strat PAS pozitiv format din glicozaminglicani
- strat subiacent format din fibre de reticulină evidente prin
impregnaţii argentice.

În ME, matrice fin granulară şi o ţesătură de fibrile foarte


fine, dispuse în trei straturi suprapuse:
lamina lucida
lamina rara
lamina reticularis
CLASIFICAREA EPITELIILOR

I. Epiteliile de acoperire (înveliş şi căptuşire)


II. Epiteliile glandulare (exocrine şi endocrine)
III. Epiteliile sensoriale, compuse din celule diferenţiate
pentru a recepta excitanţi din mediul extern sau intern.
I. EPITELIILE DE ACOPERIRE ŞI CĂPTUŞIRE
Ţesuturile epiteliale de acoperire sunt :
- alcătuite din celule de formă variată
- strâns unite între ele,
- aşezate în unul sau mai multe straturi
- deasupra unui ţesut conjunctiv
Localizare :
- la suprafaţa corpului
- tapetează organe cavitare
- rol de :
o protecţie,
o absorbţie sau de secreţie.
Clasificarea:
a. numărul straturilor celulare:
a. epitelii simple sau unistratificate,
b. epitelii pseudostratificate sau speciale şi
c. epitelii stratificate sau multistratificate;
b. forma celulelor de la suprafaţă:
a. pavimentoase (poligonale-turtite),
b. cubice
c. prismatice.
A. EPITELIILE SIMPLE
(mono sau unistratificate)
1.EPITELIUL SIMPLU
PAVIMENTOS
- un singur rând de celule plate, turtite,
- cu un contur neregulat sau poligonal,
- ce aderă strâns între ele
- despărţite de ţesutul conjunctiv
subiacent printr-o membrană bazală
- Limitele celulare sunt greu vizibile în
coloraţiile uzuale (col. HE), dar devin
evidente prin impregnări cu nitrat de
argint,
- pietrelor de pavaj, de aici denumirea
de epiteliu pavimentos.
- celulele sunt turtite apicalo-
bazal,
- mai bombate în zona
nucleului, 4-6 m, şi foarte
subţiri spre periferie 0,1 - 0,3
m.
- Citoplasma acidofilă conţine :
- un nucleu
o central,
o aplatizat.
Localizare:
mezotelii
- peritoneu,
- pleură,
- pericard,
endotelii.
alveolele pulmonare,
labirintul membranos,
cavitatea timpanică,
foiţa parietală a capsulei Bowman şi segmentul intermediar
al tubului urinifer din rinichi.
Funcţia
- acoperire
- difuziunea lichidelor în capilare, a gazelor în alveole.
2. EPITELIUL SIMPLU CUBIC
- un singur rând celule
- laturile izodiametrice,
- dispuse pe membrană bazală
- cu un nucleu rotund şi central.
- Localizare :
o suprafaţa ovarului,
o epiteliul tiroidian din foliculii
normofuncţionali,
o plexurile coroide,
o ductele mici ale glandelor exocrine,
o tubii contorţi distali şi colectori
Funcţiile :
- acoperire sau căptuşire,
- secreţie sau absorbţie
3. EPITELIUL SIMPLU PRISMATIC
(cilindric sau columnar)
- un rând de celule înalte,
- dispuse perpendicular pe
membrana bazală,
- similare unor cărămizi,
- cu feţele laterale verticale,
- iar capetele reprezintă:
o polul apical (de suprafaţă) şi
o bazal (spre membrana bazală).
- Nucleii
o formă de bastonaş,
o dispuşi în treimea mijlocie sau
inferioară a celulelor,
o paralel cu axul lung al acestora
- La polul apical celulele pot prezenta diferenţieri în
raport cu localizarea şi funcţia lor (kinocili, stereocili,
microvili).
Localizare:
- canalele excreto-secretoare din glandele
salivare,
- stomacului
- epiteliul intestinal
- epiteliul segmentului proximal al tubului
urinifer
- Epiteliul mucoasei uterine şi al trompei
uterine
Funcţia
- acoperire,
- secreţie,
- absorbţie şi
- de mobilizare a conţinutului aflat în cavitatea
pe care o delimitează.
B. EPITELIILE STRATIFICATE
(multi - sau pluristratificate)
1. EPITELIUL STRATIFICAT PAVIMENTOS
În principal sunt descrise 3 straturi celulare:
a. stratul bazal,
b. stratul mijlociu,
c. stratul superficial,
Epiteliile pavimentoase stratificate pot fi keratinizate
(cornificate) sau nekeratinizate.
Epiteliul stratificat pavimentos
keratinizat
- în regiunile care vin în contact cu
mediul extern uscat, expus la aer, cum
este epiderma.
- Aici stratificarea este mai variată:
o bazal,
o spinos,
o granulos,
o lucid
o cornos.
Celulele superficiale, din stratul cornos,
suferă un proces de cornificare, prin
încărcarea citoplasmei cu cheratină care
va determina dispariţia nucleului şi
descuamarea celulei.
Epiteliul stratificat pavimentos
nekeratinizat se organizează în regiuni
unde se menţine o umiditate constantă,
cum este :
- cavitatea bucală,
- esofagiană,
- vaginală,
- epiteliul cornean anterior.
Aici stratul superficial nu suferă procesul
de keratinizare, nucleul lor devine
picnotic dar persistă chiar şi în celulele
descuamate. Organizarea celulelor se face
numai în cele trei straturi:
- bazal,
- mijlociu
- superficial
Funcţia
- acoperire,
- protecţie,
- termoreglare,
- asigură
impermeabilitatea faţă
de agenţii chimici
(substanţe toxice,
medicamente), faţă de
agenţii fizici (radiaţii)
şi biologici (microbi)
etc.
C. EPITELII SPECIALE
1. EPITELIUL PSEUDOSTRATIFICAT
PRISMATIC
- este unistratificat,
- format dintr-un singur rând de celule,
- dispuse toate pe membrana bazală,
- de înălţimi diferite,
- nucleii celulelor fiind situaţi la deferite
nivele, dau aspectul de falsă stratificare.
- Celulele prismatice pot fi ciliate:
o în epiteliul mucoasei nasale
o trahee
o bronşiile mari, sau
- neciliate în uretra masculină.
- Printre celule putem găsi celule
caliciforme izolate
Funcţia acestor epitelii
este cea de tapetare, de
secreţie (muco-seroasă),
absorbţie dar şi de
protecţie sau apărare.
2. UROTELIUL
Este un epiteliu stratificat de tip particular, morfologic şi
funcţional, ce tapetează căile urinare ca: bazinet, ureter,
vezica urinară, uretra prostatică
Morfologic, este constituit din trei tipuri diferite de celule,
organizate în straturi false:
a. stratul bazal,
a. format dintr-un singur rând de celule cubice,
b. în contact foarte strâns cu ţesutul conjunctiv subjacent,
deoarece membrana bazală este slab organizată;
a. stratul mijlociu,
a. mai multe rânduri de celule “în rachetă”,
b. celule alungite,
c. cu o extremitate apicală ovalară,
d. nucleu rotund, central.
e. Elementele de joncţiune sunt slab organizate, ceea ce
conferă celulelor, o oarecare mobilitate în sens longitudinal;
a. stratul superficial,
a. un rând de celule “în umbrelă”,
b. mari
c. ce acoperă 3-4 celule subjacente,
d. cu polul apical rotunjit,
e. citoplasmă bogată, eozinofilă cu 1-2 nuclei
f. expansiuni celulare ce coboară printre celulele
subiacente, conferind celulei un aspect de umbrelă.
g. prin prelungirile lor citoplasmatice, toate celulele sunt
ancorate la membrana bazală,
Uroteliul prezintă o mare plasticitate.

Funcţia uroteliului este de căptuşire, plasticitate şi de a


asigura impermeabilitatea faţă de substanţele străine din
urină.