TRACŢIUNILE

 Tracţiunile sunt reprezentate de un grup de

tehnici pasive care pot fi cuprinse şi în tehnicile
de imobilizare. Acestea trebuie să se facă în
axul segmentului sau articulaţiei, manual sau
prin diferite instalaţii.
TRACŢIUNI CONTINUE (EXTENSII CONTINUE)
 – se execută numai prin instalaţii cu contragreutăţi,
arcuri, scripeţi, plan înclinat etc.. Sunt utilizate cel mai
frecvent în ortopedie pentru realinierea segmentului
osos fracturat, sau pentru deplasări ale capetelor
articulare. În serviciile de recuperare sunt folosite
pentru corectarea articulaţiilor blocate şi deviate (în
flexie, extensie, etc.), în vederea obţinerii decoaptării
articulare determinate de contractura musculară
puternică. În această situaţie, presiunea articulară
crescută este cauza durerii, iar tracţiunea continuă
aplicată prin întinderea muşchilor reduce contractura şi
diminuează durerea.
Elementele de dozare ale tracţiunii continue sunt
forţa şi durata:
 forţa se apreciază în raport de:
 mărimea segmentului;
 masa musculotisulară ce trebuie învinsă;
 pragul de durere.
 durata este variabilă, în general de ordinul
zilelor.
Tracţiunea continuă se realizează prin broşe
transosoase, prin benzi adezive la piele, prin
corsete de fixare, prin manşoane, ghetre, etc..
TRACŢIUNI DISCONTINUE
 – se realizează cu mâna de către kinetoterapeut sau cu
ajutorul unor instalaţii, la fel ca şi tracţiunile continue.
 Tracţiunile discontinue sunt indicate în redorile articulare
care nu permit poziţia anatomică, în cazul articulaţiilor
dureroase, cu contractură musculară. Deasemenea, se
recomandă în procesele inflamatorii articulare unde se
aplică cu forţă moderată, urmărind şi imobilizare articulaţiei
respective.
 La nivelul articulaţiilor vertebrale, în discopatii, tracţiunile
discontinue se aplică respectând indicaţiile şi tehnica de
lucru cu particularităţile ce vor fi descrise la capitolul despre
manipulări vertebrale .
TRACŢIUNI – FIXAŢII ALTERNANTE
 – reprezintă o tehnică de posturare exterocorectivă
menţinută pe durată mai lungă de timp. Acest tip de
tracţiuni – fixaţii alternative, se aseamănă şi cu
posturările ce folosesc ortezele progresive.
 Tracţiunea nu se execută pe axul segmentului ci oblic,
pe segmentele adiacente articulaţiei. Sistemul de
tracţionare este realizat prin tije cu şurub sau alte
sisteme de tracţionare treptată, componente ale unor
aparate rigide amovibile, confecţionate din material
plastic, piele şi altele, aplicate pe segmentul respectiv.
TEHNICA TRACŢIUNILOR

 fixaţii alternante se foloseşte pentru

diminuarea durerilor survenite în urma
cicatricelor retractile sau/şi redorilor articulare
determinate de retracturi ale ţesuturilor moi.
 modificarea progresivă a tracţiunii se
recomandă la intervale de 48h.
 TRACŢIUNILE (ELONGAŢIILE) VERTEBRALE
 Denumită şi vertebroterapie, metoda reprezintă o tracţiune în ax a
diverselor regiuni ale coloanei, cu scopul măririi spaţiului intervertebral,
prin folosirea diferitelor aparate sau instalaţii (ex: masa pentru
elongaţie).
 Cercetările efectuate pe cadavre şi “pe viu” au demonstrat posibilitatea
obţinerii unor distanţări (ex. – după o tracţiune de 5′ se poate obţine o
depărtare intervertebrală între L5-S1, de 2,5 mm, între L4-L5 de 1,5
mm, între L4-L3 de 1,3 mm, distanţare care se pierde după circa 30′ –
Lehman şi Brunner).
 Pentru obţinerea acestor valori este necesară aplicare unei tracţiuni de
330 kilograme, din care: 175 kg pentru contracararea frecării pe masa
de elongaţie, 10 kg pentru întinderea ligamentelor şi discurilor, iar 145
kg pentru cedarea forţei musculare (De Seze şi Laverniensc).
 Elongaţia pe verticală (fără intervenţia frecării pe masa de elongaţie)
necesită, după unii autori, intervenţia unei tracţiuni de 130 – 150 kg
asupra coloanei lombare, pentru a obţine depărtarea spaţiului
intervertebral.
 SISTEMUL DE TRACŢIUNE ESTE VARIAT. CA
FORŢĂ DE TRACŢIUNE SE UTILIZEAZĂ:
 greutatea parţială a corpului – prin alunecare
pe un plan înclinat;
 tamburi de tracţiune manipulaţi prin manivele;

 contragreutăţi;

 diverse aparate cu sisteme de fixare a

segmentelor corpului (căpăstru, chingi).
REGULI DE BAZĂ ÎN APLICAREA TRACŢIUNILOR:
 poziţia pacientului trebuie să asigure confort şi
relaxare musculară;
 sistemele de fixare să nu provoace leziuni, să nu
stânjenească circulaţia;
 forţa de tracţiune să crească progresiv în cadrul unei
şedinţe, dar şi de la o şedinţă la alta;
 pacientul să aibă senzaţia de ameliorare a durerii,
semn că tehnica de lucru este corectă;
 forţa de tracţiune se reduce treptat spre sfârşitul
şedinţei;
 durata unei şedinţe este de 10 – 15 min. pentru
coloana cervicală, de 20-30 min. pentru coloana
lombară, durată la care se ajunge progresiv;
 se poate executa o şedinţă pe zi, sau trei şedinţe pe
săptămână.
INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII
 Teoretic, tracţiunile vertebrale sunt indicate în sindroamele
clinice cervicale şi lombare dureroase, de origine mecanică,
acute sau cronice, determinate de afectarea discului, a
ligamentelor sau muşchilor, în radiculalgiile de origine
vertebrală.
 Metoda este contraindicată în hiperalgiile vertebrale, în
prezenţa unor fenomene neurologice, în devierile avansate
ale coloanei (cifoze, scolioze), la persoanele în vârstă (peste
60 de ani), sau la pacienţii anxioşi.
 În timpul aplicării pacientul trebuie atent observat, se
dialoghează cu acesta, pentru a preîntâmpina eventualele
incidente neplăcute ce pot surveni (parestezii, durere,
ameţeală, senzaţie de lipotimie, hiperestezie, etc).
TRACŢIUNE AXIALĂ
 Pacientul se găseşte în decubit dorsal. Priză
deasupra cotului, prin care se trage braţul în
jos. Cealaltă mînă a kinetoterapeutului ţine
rezistenţă în axilă. Mîna pacientului se prinde
de toracele kinetoterapeutului care în punctul
maxim de tensiune îşi rotează trunchiul în
afară în acelaşi timp trăgîndu-l înapoi avînd ca
rezultat: întinderea capsulei superioare şi
ligamentelor glenohumeral superior şi
coracohumeral ; lărgirea spaţiului subacromial
prin coborîrea capului humeral.
DECOAPTARE GLENOHUMERALĂ
 pacientul, şezînd. kinetoterapeutul introduce
un antebraţ sub axilă. împingînd în sus ; ia
de asemenea, priză deasupra cotului, făcînd
o adducţie forţată.
PACIENTUL ÎN DECUBIT DORSAL, CU COTUL FLECTAT. POZIŢIA
MÎINILOR KINETOTERAPEUTULUI ESTE ACEEAŞI, MÎNA DIN AXILĂ
APASĂ BRAŢUL DINSPRE EXTERIOR ÎN TIMP CE DE LA COT, SE
ÎNCEARCĂ ADDUCŢIA.

 Rezultat: întindere capsuloligamentară, ca la manevra

precedentă, dar cu îndepărtarea capului humeral de
suprafaţa glenoidă.
 ALUNECAREA POSTERIOARĂ A CAPULUI
HUMERAL:
 pacientul în poziţie şezînd, cot flectat mult, braţ flectat spre
90°. Din spatele pacientului, asistentul apasă, cu sternul pe
scapulă. Mîinile reunite fac priză pe cot şi împing humerusul în
ax de la cot spre umăr.
 pacientul în decubit dorsal, cu membrul superior în aceeaşi
poziţie ca mai sus, kinetoterapeutul cu o mînă sub scapulă
(pentru contrarezistenţă), împinge cu cealaltă mînă de la cot
braţul în axul diafizei.

Rezultat : întindere puternică a ligamentului coracohumeral (cu

atît mai puternică cu cît flexia braţului este mai aproape de 90°).
TRACŢIUNEA ÎN AFARĂ A CAPULUI
HUMERAL.
 Pacientul în decubit dorsal, cu braţul elevat la 90°.
Kinetoterapeutul cu mîinile reunite în priză strînsă pe
braţ în 1/3 superioară, trage în afară, în timp ce cu
umărul împinge înnăuntru (adducţie) 1/3 inferioară a
braţului.

 Rezultat : decoaptare articulară şi tracţiune pe capsula

posterioară.
 COBORÎREA CAPULUI NUMERAL.
 Pacientul în decubit dorsal, cu braţul elevat la 90°.
Kinetoterapeutul cu mîinile în priză la fel ca mai sus, împinge cu
umărul lui în sens de antepulsie, în timp ce mîinile trag de braţ
în jos, servind de pivot.

 Rezultat : coborîrea capului humeral şi întinderea capsulei

superioare şi a ligamentului coracohumeral.
 ABDUCŢIE CU COBORÎREA CAPULUI HUMERAL
 Pacientul, în poziţie şezînd, cu braţul abdus şi cu antebraţul sprijinit pe
antebraţul Kinetoterapeutului Acesta face priză cu ambele mîini
deasupra 1/3 superioare a humerusului făcînd o împingere în jos şi în
lungul axului braţului. In finalul acestei împingeri în jos, se asociază o
rotaţie externă cu abducţie a braţului .

 Rezultat : coborîrea capului humeral cu întinderea capsulei inferioare.

 Manevrele sunt contraindicate în:fazele dureroase ale sechelei ; în
retracţiile capsulare, sechele ale umărului luxat (mai ales cînd luxaţiile
sînt recidivante).