Sunteți pe pagina 1din 35

NAŞTEREA

Naşterea a fost diferit privită de către


psihologi:
• Unii o consideră un traumatism care-şi pune amprenta asupra
întregii vieţi psihice a individului,
• Alţi autori contrazic însă acest punct de vedere considerând că
punerea în funcţie a automatismelor vieţii (circulaţie sangvină,
respiraţie, toate celelalte funcţii vitale) are nevoie de această
agresiune.
• Per total ea stimulează potenţialul vital al bebeluşului.
• Totuşi, deşi exagerată, prima teorie are meritul de a atrage
atenţia asupra faptului că bebeluşii sunt în pericol de suferinţă
în timpul naşterii.
• Ca urmare, se atrage atenţia asupra modului în care este tratat
bebeluşul imediat după naştere:
După naştere:

• Copilul este manipulat cu grijă pentru a nu-i suprastimula


sistemul labirintic, proprioceptiv şi tactil, i se dă timp pentru
autonomizarea funcţiilor respiratorii şi circulatorii, se aşteaptă
puţin înainte de secţionarea cordonului ombilical.
• Copilul se aşează pe pântecele mamei,
• apoi într-o baie călduţă, unde se poate destinde,
• este pus să sugă la sânul mamei.

• Astfel se creează o atmosferă blândă pentru a se familiariza cu


lumea aceasta. Este lângă mamă pentru ca puţinul pe care îl ştie
deja despre lume (mirosul mamei, vocea, bătăile inimii) să fie
recunoscute.
Copilul prematur

• În cazul copilului prematur, născut înainte de


termen, cu o greutate mică şi, deci, cu risc, este
bine să se evite separarea de durată a copilului de
părinte, de mamă.
• Numeroase cazuri de abandon, abuz fizic şi neglijare
a copilului sunt cauzate de aceste condiţii de
separare în care părinţii nu îşi mai pot investi afectiv
copilul absent de lângă ei
Naşterea:

• Are trei faze:


• travaliul,
• expulzarea fătului
• eliminarea placentei.
• Începe cam la 270 sau 280 de zile de la momentul
concepţiei.
• Cam cu o lună înainte de naştere, mişcările fătului
devin mai variabile, partea de jos a uterului se
deplasează înainte şi în jos, iar fătul se orientează cu
capul în jos, pregătindu-se de naştere.
• În faza de început a travaliului, are loc dilatarea completă a colului, iar fibrele
musculare ale uterului se contractă, împingând fătul în jos. Sacul amniotic se
rupe („se rupe apa") şi lichidul amniotic care a protejat fătul se scurge prin vagin,
semnificând începutul travaliului.
• În acest moment, femeia trebuie să primească asistenţa medicală pentru
naştere. Începând din acest moment, la femeile primipare (aflate la prima
naştere) naşterea va dura, în medie, 14 ore, iar la cele care au cel puţin încă un
copil în jur de opt ore. În cazul prelungirii naşterii la câteva zile sau o săptămână,
există riscul unor infecţii şi medicul obstretician trebuie să supravegheze
îndeaproape situaţia. La începutul travaliului, durerile apar cam la 15-20 minute
şi se manifestă cam 25 de secunde. Apoi, ele se prelungesc la 45 secunde, iar
perioada dintre ele se poate scurta la trei-cinci minute.
• Partea inferioară a uterului împreună cu colul complet dilatat şi vaginul
alcătuiesc canalul naşterii prin care se va angaja fătul, cu capul înainte, asistat de
contracţiile uterine ce-l ajută să înainteze.
• Acesta este momentul expulzării, a doua fază a naşterii, care se
finalizează prin apariţia copilului.
• Expulzarea poate dura între 20 şi 80 de minute. Contracţiile au
loc la fiecare două-trei minute şi durează 60-65 de secunde.
• Mama sporeşte efectul contracţiilor uterine prin contractarea
muşchilor abdominali, în efortul de a-l împinge pe făt. După ce
au apărut capul şi umerii, restul corpului copilului apare
imediat.
• După expulzarea fătului, după o pauză de aproximativ cinci
minute, contracţiile uterine reapar în vederea eliminării
placentei şi a membranelor.
• Eliminarea placentei durează aproximativ 20 de minute şi
reprezintă ultima fază a naşterii.
Medicamente obstretice: analgezice şi
anestezice
• Se folosesc în timpul naşterii pentru a proteja mama de dureri prea mari.
Analgezicele nu afectează starea de conştienţă a mamei, în vreme ce
anestezicele o fac dar, indiferent de acest efect asupra mamei, ele au un
efect nedorit asupra copilului. Ele deprimă (reduc) reactivitatea copilului
temporar, dar uneori efectele se extind pe toată perioada primului an de
viaţă.
• Utilizarea acestei medicaţii în timpul naşterii ţine, în mare măsură, de
cultură. Cu toate că se utilizează mult la noi, nu prea sunt studii cu privire la
efectele asupra dezvoltării organismului. Ceea ce se ştie este că apare o
scădere a reactivităţii copilului timp de câteva zile de la naştere. Aceasta
reduce funcţia reflexelor primitive ale copilului.
• Cam la un minut de la administrarea acestor medicamente, ele pătrund în
sângele copilului. Unele studii arată că şi după opt luni de la naştere efectele
mai pot fi recunoscute la copil.
• O politică de limitare a utilizării lor pare bine-venită.
• Se vorbeşte de patru caracteristici ale copilului nou-născut
(Fitzgerald, Stromenn, McKinney, 1982):
• aparenţa (felul în care arată);
• dependenţa;
• individualitatea;
• competenţele.
Aparenţa
• toţi nou-născuţii au ochi albaştri (ochi de lapte),
• glandele lacrimale inactive (nu au lacrimi când plâng),
• gâtul este foarte scurt sau lipseşte,
• prezintă o uşoară acoperire a capului cu păr (la unii copii e mai
pronunţată această caracteristică),
• abdomenul este umflat, faţa turtită, au o disproporţie corporală
• specifică (cap mare, braţe, picioare şi trunchi mici),
• au oase moi, flexibile,
• pielea moale,
• mişcări neconjugate ale ochilor,
• uneori forme mai ciudate ale capului.
Dependenţa
• faţă de cei care îl îngrijesc este aproape totală şi îi garantează
supravieţuirea.
• Prezintă o temperatură a corpului mai ridicată şi cu variaţii,
bătăile inimii sunt mai rapide, respiraţia este neregulată, e
incapabil să-şi caute hrana, este econom cu energiile lui fizice,
dormind mult şi având perioade de trezire scurte şi variabile.
• Depinde de adult pentru asigurarea igienei necesare, a hranei,
a liniştirii şi reconfortării, precum şi pentru întreaga protecţie
pe care o necesită.
• Dependenţa copilului faţă de adult este mai lungă decât la
oricare altă specie de mamifere.
Individualitatea

• Ne arată că, în ciuda acestor caracteristici generale, copiii au


caracteristici care-i individualizează în raport cu ceilalţi.
Competenţele

• Nou-născutul poate strănute, să sughită, să plângă,


să sugă, să ridice capul, să tremure etc.
• Deşi abilitatea lui motorie nu este controlată, ci
întâmplătoare, el are un registru de reflexe care îi
generează variate comportamente.
• Stările nou-născutului pot fi foarte schimbătoare.
• Winnicott a introdus termenul de “mamă suficient
de bună”: aceea care stă lângă copilul ei şi răspunde
nevoilor lui.
Reflexele copilului la naştere

• reflexul Babinski (cutanat plantar), care se manifestă


printr-o mişcare extensie a degetelor de la picioare
atunci când talpa, în zona călcâiului, este zgâriată.
Reflexul dispare în jurul vârstei de 8-12 luni a
copilului. Prezenţa lui la naştere şi dispariţia în
perioada menţionată anterior sunt semne ale
condiţiilor neurologice normale. Dacă rămâne
prezent peste această vârstă va impieta achiziţia
mersului, iar neurologii vor bănui o leziune a căilor
motoare piramidale.
• Reflexul respiraţiei
• Reflexul de târâre: apare prin plasarea pe burtă a copilului şi
aplicarea unei presiuni asupra tălpilor picioarelor; imediat apar
mişcări ritmice ale braţelor şi picioarelor. Reflexul dispare pe la
3-4 luni şi poate reapărea pe la 6-7 luni, ca o componentă a
comportamentului voluntar de târâre.
• Reflexul clipitului,
• Reflexul de apucare: care se manifestă cu putere atunci când
un obiect (un creion, un deget) apasă palma nou-născutului,
prin apucarea strânsă cu degetele a obiectului. Dispare în jur de
3 sau 4 luni, fiind înlocuit de mişcarea voluntară de a apuca, ce
se dezvoltă în mişcarea complexă de coordonare ochi-mână.
• Reflexul Moro, care apare la un zgomot puternic sau la
o mişcare neaşteptată de lăsare a copilului să cadă
câţiva centimetri în timp ce este ţinut în braţe, în
general la schimbări bruşte ale combinaţiei de stimuli
ce acţionează asupra copilului la un moment dat.
Reflexul se manifestă printr-o aruncare puternică a
braţelor în lateral, concomitent cu arcuirea spatelui,
urmată de readucerea lor împreună la piept ca şi când
ar apuca ceva. Dispare în jur de 4-7 luni, deşi rămâne
permanent de-a lungul vieţii un tresărit la zgomot
puternic. Ar putea fi interpretat ca un început al
reflexului de orientare.
• Reflexul de bază se manifestă prin întoarcerea capului şi
deschiderea gurii atunci când se atinge obrazul copilului, în
apropierea gurii. Dispare pe la 3-5 luni şi este o componentă
importantă a hrănirii copilului;
• Reflexul păşitului apare atunci când copilul este ţinut în picioare
deasupra unei suprafeţe plane. Copilul va face mişcări ritmice
cu picioarele. Reflexul dispare în mod natural în primele două
luni de viaţă şi nu se ştie precis ce scop are. S-ar putea să
reapară ca o componentă voluntară a mersului biped. Există
experimente care susţin că antrenarea permanentă a acestui
reflex duce la achiziţia mersului cu câteva săptămâni mai
repede;
• Reflexul suptului, ce este iniţiat de orice obiect care ajunge în
gura copilului. Este un reflex permanent şi o componentă
principală a hrănirii şi îngrijirii (reconfortării, liniştirii) copilului.
• Reflexul ochilor de păpuşă se manifestă atunci când capul este
întors spre dreapta sau stânga: ochii rămân aţintiţi drept înainte
(privirea, mişcarea ochilor nu urmează mişcarea capului). Este
un reflex care dispare în prima lună de viaţă.
• Reflexul tonic asimetric al gâtului apare atunci când capul, fiind
întors într-o parte, pe partea respectivă determină o extensie a
braţului şi a piciorului, concomitent cu o flectare a braţului, la
nivelul cotului, cu ducerea spre cap (postură ce seamănă cu
aceea a unui scrimeur). Dispare pe la 6-7 luni şi este un
indicator al unei evoluţii neurologice normale.
• Reflexul înotului se manifestă la plasarea în apă a copilului, prin
mişcări de înot asemănătoare cu cele ale broaştei sau ale unui
căţel în apă. Dispare pe la 3-4 luni.

• Evoluţia reflexelor înnăscute reprezintă indicatorul neurologic


principal al normalităţii dezvoltării copilului, primele mişcări ale
copilului.
Evaluarea nou-născutului

• Se realizează cu trei tipuri de instrumente:


• Teste screening bazate pe semnele de vitalitate. Cel mai cunoscut este Scala
Apgar (Virginia Apgar), aplicată la 5 minute de la naştere, uneori şi la 10
minute.
Scara APAGAR
(adaptată după Fitzgerald, Stromenn, McKinney, 1982)

Scara Apgar 0 1 2

a. Nivelul de Flasc Uşoare flexiuni la Mişcări vii


activitate (tonusul extremităţi
muscular)
b. Pulsul (bătăile Fără Uşor (sub 100 pe Peste 100 pe
inimii) minut) minut
c. Grimasa Fără Are grimasă Ţipă tare
(iritabilitatea) reacţie
d. Înfăţişarea Albăstrui Corp roz şi Roz complet
(culoarea) extremităţi albastre
e. Respiraţia Absentă Uşoară Bună, plâns
• Evaluările neurologice: evidenţierea reflexelor pentru a aprecia integritatea
structurală şi funcţională a sistemului nervos.
• Evaluările comportamentale: examinare comprehensivă a reacţiilor adaptative
generale ale nou-născutului:
• Scara Brazelton (Brazelton Neonatal Behavioral Assessment Scale – BNBAS): evaluează
reacţiile adaptative ale copilului la mediu, în special la cel social, conţinând itemi
comportamentali sau referitori la reflexe;
• Testul Graham / Rosenblith pentru nou-născuţi: identifică nou-născuţii cu leziuni cerebrale.
Temperamentul nou-născutului

• Temperamentul este acea dimensiune a personalităţii care este


înnăscută.
• Este latura dinamico-energetică a personalităţii.
• Este în conexiune cu modul de funcţionare a proceselor cerebrale
(excitaţie şi inhibiţie)
Brazelton (1974) descria trei tipuri de
comportament la nou-născut:
• Facil (are o regularitate în stările de veghe-somn,
precum şi în comportamentul alimentar, se
adaptează uşor la schimbările din mediu şi are o
stare de confort cu o exprimare temperată).
• Dificil (are ritmuri biologice neregulate, este excesiv
de negativist şi se adaptează cu dificultate la
schimbări).
• Impasibil (comportamente la media celor două
descrise anterior).
Cele nouă caracteristici descriptive ale
temperamentului (Thomas, Chess şi Birch, 1977)

• nivelul de activitate,
• ritmicitatea manifestărilor,
• uşurinţa în schimbarea comportamentelor (când plânge şi i se
dă hrana încetează să mai plângă sau continuă),
• intensitatea reacţiilor,
• reactivitatea la stimuli noi,
• starea generală (bună sau sunt mereu iritabili),
• comportamentele de apropiere / respingere,
• adaptabilitatea,
• întinderea şi persistenţa atenţiei.
• Temperamentul copilului nu este bun sau rău, însă este bine să fie
luat în considerare de către părinţi sau alte persoane care-l îngrijesc.
• Un copil cu un temperament dificil poate solicita suplimentar părinţii.
Implicaţii ale naşterii în viaţa
psihică
Matricile perinatale fundamentale
Psihologia transpersonală

• Este considerată de unii psihologi a patra orientare în


psihologie.
• Pune în evidenţă acele paliere ale fiinţei umane care
depăşesc graniţele existenţei individuale.
• Ele sunt importante în înţelegerea comportamentului
individual atunci când explicaţia nu se regăseşte întru totul în
relaţia dintre acesta şi mediul exterior actual, mai ales când
intervin perturbări în această relaţie şi se pune problema
armonizării lor.
• Între aceste experienţe se regăseşte şi naşterea (fiecare
individ s-a născut la un moment dat).
Stanislav Grof
• Sistemul COEX este compus din amintiri cu încărcătură
emoţională din diferite perioade ale vieţii, asemănătoare
d.p.d.v. al calităţii emoţiei sau senzaţiei fizice şi care au o temă
comună.
• Intensitatea şi relevanţa emoţională ale experienţei sunt cele
care stabilesc dacă o amintire va fi inclusă într-un sistem COEX.
• Fiecare dintre constelaţiile COEX pare să fie suprapusă şi
ancorată într-un aspect al traumei naşterii.
• Experienţa naşterii biologice este atât de complexă şi de bogată
în emoţii şi senzaţii fizice, încât conţine în formă de prototip
temele elementare ale celor mai obişnuite sisteme COEX.
• Rădăcinile cele mai profunde ale sistemelor COEX constau în
diferite forme de fenomene transpersonale.
• Între sistemele COEX şi lumea exterioară există
interacţiune dinamică:
• Anumite evenimente de viaţă pot activa sistemele COEX
corespondente,
• Sistemele COEX pot face omul să perceapă realitatea şi să se
comporte astfel încât să recreeze temele esenţiale în viaţa
sa.
• Experienţa naşterii presupune emoţii şi senzaţii
puternice de intensitate extremă. Omul păstrează o
reprezentare a acestora, în jurul temei naşterii şi
morţii, care constituie inconştientul perinatal
(denumit astfel datorită asocierii cu experienţele
imediat de dinaintea şi din timpul naşterii).
• Experienţele care îşi au originea la nivelul perinatal al
inconştientului se prezintă sub forma a patru tipare distincte,
fiecare caracterizat de emoţii, senzaţii şi imagerie simbolică
specifică.
• Tiparele sunt strâns legate de experienţele fătului înainte de
începerea naşterii şi în timpul celor trei stadii consecutive ale
naşterii biologice.
• Acestea se constituie în seturi specifice, numite Matrice
Perinatale Fundamentale (MPF).
• Deoarece fătul este complet izolat în timpul naşterii şi nu are
cum să-şi exprime emoţiile extreme şi să reacţioneze la
senzaţiile fizice intense, amintirea acestui eveniment rămâne
puternic neasimilată.
• MPF au legături fixe cu anumite categorii de experienţe
postnatale ordonate în sisteme COEX.
MPF I (uniunea primară cu mama)
• Existenţa intrauterină înainte de travaliul naşterii.
• Fetusul nu are conştiinţa limitelor şi nu face deosebire între interior şi
exterior.
• Experienţa este aceea a unor spaţii fără limite sau graniţe, identificare cu
galaxiile, spaţiul interstelar sau întregul Cosmos.
• Episoadele de tulburări intrauterine sunt retrăite cu un sentiment de
ameninţare întunecată şi sinistră, exprimată prin imagini de apă poluată,
sentimentul de rău omniprezent, viziuni ale unor entităţi demonice
înspăimântătoare.
• Se asociază ulterior, în măsura în care au existat tulburări, ca sindrom
psihopatologic cu psihoza schizofrenică (paranoidă) sau tulburarea
hipocondriacă.
• Se mai adaugă amintiri ale satisfacerii unor nevoi importante, clipele fericite
din pruncie şi copilărie (îngrijire bună din partea mamei, jocul cu egalii etc.)
dragoste împlinită, romantism, experienţe estetice, înotul în ocean sau
lacuri limpezi.
MPF II (absorbţia cosmică fără ieşire sau Iadul)
• Corespunde începutului naşterii biologice, când senzaţia este aceea de a fi
supt de un vârtej gigantic sau înghiţit de o fiară mitică. Contracţiile uterine
apasă fetusul şi cervixul nu este încă deschis. Fiecare contracţie produce
compresia arterelor uterine şi fetusul este ameninţat de lipsa de oxigen.
• Experienţa este a unui monstruos coşmar claustrofobic, a unei dureri
emoţionale şi fizice agonizante, însoţită de un sentiment de totală
neajutorare sau deznădejde.
• Se asociază ulterior, ca sindrom psihopatologic cu psihoze schizofrenice,
alcoolism şi dependenţă de droguri, psoriazis, ulcer peptic.
• Se adaugă amintirea situaţiilor în care este pusă în pericol supravieţuirea şi
integritatea corpului (război, accidente, răniri, operaţii, boli dureroase,
situaţii de înec, episoade de sufocare, încarcerare, abuz fizic) traume
psihologice grave (privare emoţională, respingere, situaţii ameninţătoare,
atmosferă familială opresivă, ridiculizare şi umilire) trăite cu sentimentul că
nu se vor sfârşi, al lipsei de scăpare.
• Se vorbeşte de triada experienţială alcătuită din sentimentul de moarte
iminentă, nebunie şi imposibilitatea întoarcerii.
MPF III (Lupta moarte – renaştere)
• Corespunde propulsării prin canalul naşterii, după deschiderea
cervixului, când capul coboară în pelvis. Se experimentează
presiuni mecanice zdrobitoare, dureri şi, deseori, un grad mare
de anoxie şi sufocare. Trăirea este de anxietate puternică.
• Se asociază ulterior, ca sindrom psihopatologic, în măsura în
care au existat tulburări, cu psihozele schizofrenice (cu
elemente sado-masochiste, comportament sexual anormal),
depresia agitată, devieri sexuale, nevroză obsesiv-compulsivă
sau astm psihogenic, ticuri şi balbism (bâlbâială), isterie de
conversie şi anxietate, frigiditate, impotenţă, neurastenie,
nevroze traumatice (tulburare de adaptare) sau organice,
migrene.
• Se adaugă experienţe de lupte, certuri, activităţi aventuroase,
amintiri foarte senzuale (carnavaluri, parcuri de distracţii, orgii
sexuale), naşterea propriilor copii, a asista la actul sexual al
părinţilor.
MPF IV (Experienţa moarte – renaştere)
• Este legată de cel de-al treilea stadiu al naşterii clinice, de expulzare finală
din canalul naşterii şi tăiere a cordonului ombilical. Se realizează eliberarea
explozivă şi ieşirea la lumină.
• Deşi un singur pas desparte omul de eliberarea radicală, are sentimentul
unei anxietăţi omniprezente şi al unei catastrofe iminente.
• Eul fals moare, însă, deoarece a fost confundat cu Eul real, întâmpină o frică
enormă. Depăşirea acestei temeri se face prin a lăsa lucrurile să se întâmple
şi astfel anihilarea este trăită la toate nivelurile: distrugere fizică, dezastru
emoţional, înfrângere intelectuală şi filosofică, eşec moral total şi chiar
damnarea spirituală. Toate reperele par să fie distruse. Această experienţă
este urmată de cea a renaşterii psihospirituale, asociată cu un val de trăiri
pozitive faţă de sine.
• Această experienţă vindecătoare, capabilă să schimbe viaţa, are loc atunci
când naşterea nu a fost prea epuizantă sau afectată de o cantitate mare de
anestezice.
• În acest ultim caz, perioada imediat următoare lasă impresia unei recuperări
lente după o boală grea sau a trezirii din beţie.
• Se asociază ulterior, ca sindrom psihopatologic cu psihoze
schizofrenice (pe teme de moarte – renaştere, salvare,
identificare cu Christos), simptomatologie maniacală,
exhibiţionism.
• Se adaugă amintirea evadării din nişte situaţii periculoase
(din război, sau supravieţuirea după o operaţie), depăşirea
unor obstacole grele printr-un mare efort, episoade de luptă
grea şi încordată care se termină printr-un succes
remarcabil, scene naturale (curcubeu, răsăritul soarelui,
încheierea furtunii, începutul primăverii).