Sunteți pe pagina 1din 7

MIHAI

EMINESCU
POETUL NAȚIONAL AL
ROMÂNILOR
(1850 – 1889)

AUTOR: BEȘLEAGĂ FLORICA


MIHAI EMINESCU
 Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianurie 1850 la Botoșani, fiind al
șaptelea copil a familiei Gheorghe și Raluca Eminovici.
 Între 1850 – 1856 își petrece copilăria la Botoșani, iar apoi este
continuată la Ipotești, alături de „droia de plozi”, până în 1858.
 1858 – 1860 – Învață primele două clase acasă, apoi își continuă studiile
la Cernăuți. Clasele a III-a și a IV-a le urmează la Școala primară greco-
orientală „National – Hauptschule”. Locuiește la profesorul și
revoluționarul pașoptist ardelean Aron
 Pumnul, acesta fiind prietenul tatălui său.
 1860 – 1863 Frecventează gimnaziul. Rezultatele sunt bune în prima
clasă, dar în clasa a II-a merge ca racul și neglijând matematica și la tina,
rămâne repetent. Fuge la Ipotești, peste graniță, simte biciul tatălui său,
care-l duce legat înapoi la Cernăuți. Repetă clasa a II-a gimnazială, dar
după Paști, în 1863, nu mai este înscris în catalog. Atras de teatru,
însoțește trupa Vlădicescu – Tardini.
 În anul 1864 cu aceeași trupă este la Cernăuți și Brașov. Toamna
aceluași an este copist în administrația județului Botoșani, până în martie
1865.
 1865 – 1866 Mihai își continuă studiile la Cernăuți, în particular. Are
grijă de biblioteca lui Aron Pumnul. Acesta moare în ianuarie, iar Mihai e
zguduit de dispariția acestuia. Compune în aceeași zi „La moartea lui
Aron Pumnul”, fiind prima creație a sa , publicată în broșura omagială
„Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști din Cernăuți.
 La Ipotești, cunoaște prima iubire, Casandra Elena. Când aceasta avea
19 ani, moare de hidropizie., este inmormântată în cimitirul din Ipotești.
Trist, Mihai o evocă în : „De-aș avea”, „Din străinătate”, „Mortua est”,
„Aveam o muză”, „Floare albastră”.
MIHAI EMINESCU

 Trimite poezia „De-aș avea” la revista „Familia” condusă de Iosif Vulcan, care o publică imediat,
martie 1866, schimbându-i numele din Eminovici în Eminescu. Călătorește mult pe jos la Blaj. Cunoaște
sărăcia. Între 1867 – 1869 îl aflăm la Giurgiu, hamal în port. Devine sufleur în trupa ambulantă a lui
Iorgu Caragiale și, apoi, îl cunoaște pe nepotul acestuia, Ion Luca Caragiale. Împreună cu trupa teatrală a
lui Mihai Pascaly face turneu la Lugoj, Sibiu, Arad, Oravița, Buziaș. Se angajează, cu ajutorul acestuia, ca
„sufleur II și copist” la Teatrul Național din București. Întreprinde un nou turneu, cu trupa Pascaly, în
Galați, Iași, Cernăuți și Botoșani, unde este reținut de tatăl său Gheorghe și trimis, în toamnă, la studii în
străinătate. În luna septembrie pleacă împreună cu fratele cel mare Șerban, la Praga, încercând să se
înscrie la Universitatea Carolină. Însă se răzgândește, și la 2 octombrie îl aflăm la Viena, unde figurează
ca student la Universitate. Începe să scrie mult. Urmează cursuri de filozofie, drept, economie politică,
limbi romanice, anatomie etc., până în 1872. În 1870 colaborează cu revista „Convorbiri literare” din Iași
cu poezia „Venere și Madonă”.
 La 15 august 1871 participă la sărbătorirea a 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna, fiind unul
dintre organizatori.
 În 1872 părăsește Viena și vine le Iași. La 1 septembrie citește la ședința Junimii poezia „Egipetul” și
nuvela „Sărmanul Dionis”. Imprersionați, membrii societății decid să-i acorde o importantă sumă de bani
pentru continuarea studiilor la Berlin. Titu Maiorescu îl voia „doctor în filozofie” și urmaș al său la
catedra din Iași. Se înscrie la Universitatea Humboldt din Berlin și frecventează iarăși cursuri diverse.
Maiorescu îi trimite 100 de galbeni, ca să-și ia doctoratul, însă Eminescu părăsește brusc Berlinul,
renunțând la examene. Călătorește cu trenul tocmai la Marea Baltică, la Konigsberg, orașul marelui
filozof Kant, căutând documente din istoria românilor. În plină vară 1874, descinde la Iași, fără titlu de
doctor în filozofie. Supărarea lui Maiorescu va trece repede. Îi oferă postul de director la Biblioteca
Centrală, depunând jurământul în fața rectorului Ștefan Micle, soțul Veronicăi Micle. Este poftit în
salonașul literar al acesteia, din casa rectorului. Predă germana la Institutul Academic.
MIHAI EMINESCU

 Titu Maiorescu, în anul 1875, îl numește


revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui.
Astfel vizitează multe școli și face rapoarte
detaliate. Este anul când se împrietenește cu
Ion Creangă și dragostea pentru Veronica
Micle se amplifică.
 În anul 1876 crează perlele din ciclul
veronian: „Făt-Frumos din tei”, „Călin”,
„Lacul”, „Dorință”, „Peste vârfuri” ș.a.
 Este director al ziarului conservator Timpul
între anii 1877 – 1883. Munca epuizantă la
articole și poezii, viața intimă dezordonată,
firea de boem, toate contribuie la dărîmarea
sa psihică, astfel i se declanșează boala,
având dureri mari de cap.
 Între anii 1875 – 1883 este perioada când
apar marile capodopere eminesciene :
„Luceafărul”, „Scrisorile” (5 la număr),
„Doina” ș.a.
MIHAI EMINESCU

 În vara anului 1883 Eminescu îi spune lui


Maiorescu acasă că vrea să învețe albaneza
și să se călugărească. Altădată, se duce la
cafeneaua „Capșa”, scoate revolverul și
răcnește că regele trebuie împușcat, pentru
că-i ține pe liberali în brațe. Apoi se
baricadează într-o baie publică, opt ore,
lăsând apa să se reverse peste tot. Gardienii
sparg ușa și-i pun cămașa de forț, ducându-l
la Casa de Sănătate a dr. Șuțu și Bucureștiul
află că „dl. Eminescu a înnebunit”. Are 33
de ani și, până la moarte, va trăi într-o
agonie prelungă, prin spitale și ospicii, fără a
mai putea scrie ceva important. Viețuiește
din milă publică, apoi din mica viageră de
250 lei lunar . La 2 noiembrie 1883 pleacă la
Viena impreună cu prietenul Chibici –
Râvneanu, fiind internat la Senatoriul Ober
– Dobling. Apare prima ediție a poeziilor lui
Eminescu, îngrijită de Maiorescu.
MIHAI EMINESCU

 Între 1884 – 1885 locuiește la Iași. Împreună


cu Chibici călătorește în Italia, apoi face băi
la Liman, lângă Odessa.
 Este internat la ospiciul de la Mănăstirea
Neamț, unde îl vizitează Ion Creangă,
prietenul său.
 !886 – 1888 locuiește la Botoșani, îngrijit de
sora sa Harieta. În vara lui 1887, e dus la
băi, la Hall, lângă Insbruck.
 1889, februarie – Internat din nou la
Senatoriul dr. Șuțu. Pietrele i se par
diamante, frunzele bani, se crede voievodul
Matei Basarab.
 Pe 15 iunie 1889, moare la vârsta de 39 de
ani,
BIBLIOGRAFIE

„ISTORIA ILUSTRATĂ A LITERATURII


ROMÂNE ” - Album de BORIS
CRĂCIUN, Editura PORȚILE
ORIENTULUI, IAȘI, 1997;

 IMAGINI DE PE NET