Prof.

Gheorghe Nechifor
Studenti:
Dumitrescu Ana Maria
Burlacu Cosmin
Vezeteu Dumitru
 Umiditatea este cantitatea de vapori de apă conținută într-un
eșantion de aer. Există trei moduri de a exprima umiditatea: umiditatea
absolută, umiditatea relativă și umiditatea specifică.

 umiditatea absoluta - Habs - reprezinta cantitatea de apa continuta

într-un volum definit de aer.

 umiditatea de saturatie - Hsat(J ) - reprezinta cantitatea maxima de

apa ce poate fi continuta într-un volum definit de aer.

 umiditatea relativa - Hrel - reprezinta raportul dintre umiditatea

absoluta si cea de saturatie.
 Eliminarea umidităţii dintr-un produs se poate face prin
diverse metode. Cele mai des întâlnite sunt prezentate după cum
urmează:

1.Uscarea prin convecţie – căldura necesară vaporizării apei

se transmite prin convecţie de la agentul de uscare la material, în
echicurent, contracurent sau curent încrucişat. Prezintă dezavantajul
unei distribuţii neuniforme a umidităţii în material; scăderea puternică a
umidităţii la suprafaţa materiaului poate provoca fisurări prin
contracţie.
 2.Uscarea prin conducţie (prin contact) – materialul este
încălzit prin contact direct cu o suprafaţă cu temperatura ridicată
(tambur, cilindrii, vatră), evaporarea apei făcându-se pe suprafaţa
liberă, creându-se diferenţe mari de temperatură între suprafaţa
încălzită şi suprafaţa liberă. Necesită straturi subţiri de material. Se
utilizează rar şi mai ales în cazul pregătirii seminţelor şi fructelor
pentru prelucrare.

3.Uscarea prin radiaţie – se face prin încălzirea materialului

cu radiaţii termice cu lungimi de undă între 0.76 şi 4 µm. Vaporii
degajaţi sunt antrenaţi de un curent de aer pentru evacuare. Durata
evacuării este mai mică de cc. 4 ori decât la convecţie. Se utilizează
lampi cu wolfram şi cărbune sau suprafeţe metalice şi ceramice
încălzite la temperaturi mari. Necesită strat subţire de material şi
agitare continuă.
 Determinarea cantităţii de apă liberă conţinută într-o probă,raportată
la masa uscată a acesteia.Se face prin uscarea probelor în etuvă cu
temperatura controlată şi cântăriri repetate până la masă constantă.
 Materiale şi ustensile:

Fig.1 Balanță analitică Fig.3 Fiole de cântărire

Fig.2 Exicator Fig.4 Etuvă de laborator

 Procedura:
- Fiola este adusa la masa constanta.
- Se cântareşte fiola;
- Se cântaresc rapid câteva grame de probă care se
pun in fiola;
- Se pune proba în etuva încălzită la 105 grade
Celsius pentru 120 de minute;
- La scoaterea din cuptor, fiola se pune în exicator şi se
lasă să se răcească;
- Se cântareşte rapid (atunci când fiola şi proba ajung
la temperatura mediului ambiant).
 Metoda de titrare Karl Fischer este folosita pentru determinarea
rapidă și precisă a conţinutului de apă într-o mare varietate de
substanţe pentru o largă gamă de concentraţii; folosită cu succes
pentru deterimnare apei in alimente și băuturi, produse farmaceutice
și cosmetice, chimicale, produse petroliere și petrochimice.

 Aceasta metoda a fost inventata in anul 1935 de catre chimistul

german Karl Fischer. In ziua de azi sunt folosite titratoare automate
de mare precizie. Metoda se poate folosii pentru determinarea apei
chiar in urme.
 Titratoarele Karl Fischer sunt de doua feluri:
 Volumetrice

 Coulumetrice
 Sistemul de titrare coulometrică Karl Fischer
 A fost proiectat pentru determinarea conţinutului de apă în
concentraţii extrem de mici (1 ppm până la 5%) şi nu necesită
titrant deoarece foloseşte, în schimb, un electrod generator.
Electrodului generator îi este aplicat un curent care are ca
rezultat oxidarea iodurii libere în iod (titrant) la anodul din
platină. La catod, în schimb, alcoolul, dioxidul de sulf şi baza
(piridină sau imidazol), prezente în reactivi, reacţionează pentru
a forma o sare, care este oxidată de iodul generat. Această reacţie
consumă apa din celulă în raport de 1:1 (apă:iod). Odată ce toată
apa este consumată, excesul de iod este detectat cu ajutorul unui
electrod detector, care semnalează sfârşitul titrării. Rezultatul se
calculează din cantitatea de curent aplicată pentru a completa
reacţia şi intervalul de timp în care electrodul generator este activ
(A•s, sau Coulombs).
 Sistemul de titrare volumetrica Karl Fischer
 Este bazat pe aceleasi principi ca si titrarea coulometrica, doar
ca solutia electrodului generator (anodul) este folosita ca si
solutie titranta. Titrantul consta in alcool (ROH), Baza (B), SO2
si o concentratie cunoscuta de I2 .Piridina este folosita ca baza in
acest caz. Un mol de iod este consumat pentru fiecare mol de
apa.
 CONCLUZII
 Avantajul titrarii Karl Fischer este ca este o metoda
selectiva pentru apa, in timp ce prin metoda pierderii prin
uscare sunt detectate toate substantele volatile.