1 Decembrie, sarbatoarea nationala a romanilor

• Ziua de 1 Decembrie este cinstita de intreaga natiune romana.

Prin hotararea intregului popor roman, la 1 Decembrie 1918 se
implinea un vis secular, pentru indeplinirea caruia au luptat
si au varsat sange multe generatii: unitatea national -statala a
romanilor, hotarata, pentru totdeauna, de Marea Adunare
Nationala de la Alba Iulia, in sfanta zi de 1 Decembrie 1918. Ne
obligau la aceasta unitate originea, istoria, limba, datinile,
obiceiurile, idealurile si aspiratiile romanilor de pretutindeni.
Pentru aceasta luptasera romanii sub Mihai Viteazu,
revolutionarii pasoptisti care inscrisesera in programele lor
acest deziderat national.
 Alegerea Albei Iulia
Alba Iulia, faimoasa cetate a Bălgradului, fusese aleasă de
către National Român Central, care avea sediul la Arad,
pentru a adăposti între zidurile ei pe reprezentanții
poporului românesc din Transilvania pentru două pricini:
-La1noiembrie 1599, Mihai Viteazul, își făcuse intrarea triumfală
în Alba Iulia în fruntea unui alai măreț.
Cetatea a fost capitala domnitorului în timpul scurt
cât reușise să săvârșeascăunirea celor trei principate
(Muntenia, Moldova și Transilvania).
-La 1784, pe același platou al Cetății, Horia și Cloșca, sufereau
supliciul frângerii pe roată în urma condamnării lor.
 Pregătirea
Pregătirea politică a Adunării a întâmpinat dificultăți.
Ședințele preparatoare din cele două zile, care au precedat
Adunarea, au fost foarte însuflețite, discutându-se
textul Rezoluției Unirii, redactat de Vasile Goldiș.

În cele din urmă s-a stabilit o înțelegere, adoptându-se formula

unei autonomii provizorii. Iuliu Maniu a explicat că e necesară
o epocă de tranziție, deoarece „nu se poate ca într-o singură zi,
sau într-o singură oră, sau într-un moment dat, să punem la
o parte o stare de lucruri veche și să înfăptuim una nouă”.
Deci, nu e vorba de a pune condiții la Unire, ci a constata
necesitatea unei epoci de tranziție.
ACTUL UNIRII
 Adunarea
Adunarea de la Alba Iulia (1 decembrie 1918) s-a ținut într-o atmosferă
sărbătorească. Au venit 1228 de delegați oficiali, reprezentând toate
cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate românești, apoi episcopii,
delegații consilierilor, ai societăților culturale românești, ai școlilor medii și
institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriași, ai Partidului Social-Democrat
Român, ai organizațiilor militare și ai tinerimii universitare.

Dar pe lângă delegații oficiali, ceea ce dădea Adunării înfățișarea unui mare
plebiscit popular, era afluența poporului. Din toate unghiurile țărilor române de
peste Carpați, sosea poporul cu trenul, cu căruțele, călări, pe jos, îmbrăcați în
haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a
comunelor ori a ținuturilor, în cântări și plini de bucurie. Peste o sută de mii de
oameni s-au adunat în această zi spre a fi de față la actul cel mai măreț al
istoriei românilor.
 Au sosit la Alba Iulia români din toate colţurile ţării, cei mai mulţi fiind din Ardeal

Visul de veacuri al românilor de pretutindeni s-a împlinit. Acum erau unite într-o singură ţară, meleagurile pe
care trăiau cei ce vorbeau, gândeau şi se purtau româneşte...
 Episcopul Iuliu Hossu dă citire Rezoluției de la Alba Iulia

Rezoluția

La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a

rezoluției, Unirea Transilvaniei cu România era săvârșită.
 Hora Unirii
(1857)
(Versuri: Vasile Alecsandri, Muzica: Alexandru Flechtenmacher)

Hai să dăm mână cu mâna Amândoi suntem de-o mamă

Cei cu inima română, De-o faptură si de-o samă,
Să-nvârtim hora fraţiei Ca doi brazi într-o tulpină
Pe pământul României! Ca doi ochi într-o lumină.

Iarba rea din holde piară! Amândoi avem un nume,

Piară dusmanii din ţară! Amândoi o soartă-n lume.
Între noi să nu mai fie Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
Decât flori şi omenie! În noi doi un suflet bate!

Măi muntene, măi vecine Vin' la Milcov cu grăbire

Vino să te prinzi cu mine Să-l secăm dintr-o sorbire,
Si la viaţă cu unire Ca sa treacă drumul mare
Şi la moarte cu-nfrăţire! Peste-a noastre vechi hotare,

Unde-i unul nu-i putere Şi să vadă sfântul soare

La nevoi şi la durere Într-o zi de sărbătoare
Unde-s doi puterea creşte Hora noastră cea frăţească
Şi duşmanul nu sporeşte! Pe câmpia românească!
 1 Decembrie, sarbatoarea nationala a romanilor
• Memorabile sunt cuvintele Primului Ministru al Romaniei
de atunci, marele om politic I. C. Bratianu, la pranzul dat, pe
14 decembrie 1918, in onoarea delegatiei din care faceau parte
Vasile Goldis, Miron Cristea, Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-
Voievod, Caius Brediceanu , pentru a prezenta, Regelui si
Guvernului Romaniei, Actul Unirii : “ Va asteptam de o mie de
ani si ati venit ca sa nu ne mai despartim niciodata. Sunt in viata
unui neam clipe de fericire atat de mari incat ele rascumpara
veacuri intregi de suferinta. Bucuria noastra nu este bucuria
unei singure generatii. Ea este sfanta tresarire a intregului
popor roman, care de sute si sute de ani a indurat suferintele
cele mai crude, fara sa-si piarda credinta neclintita in sosirea
acelei zile care ne uneste astazi si care trebuia sa vie, care nu
se putea sa nu vie “.
The Transylvanian Delegation - Vasile Goldis, Miron Cristea, Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-Voievod,
Caius Brediceanu – that brought to Bucharest the Unification Act Transylvania with Romania.
 1 DECEMBRIE 1918

UNIREA, NAŢIUNEA A FĂCUT-O

UNIREA, NAŢIUNEA A FĂCUT-O

Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă
a istoriei româneşti.
Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu
este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid;
este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan
ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un
elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă
politică remarcabilă spre ţelul dorit .
Simbolurile statului roman: drapelul, stema,
imnul, sigiliul, moneda, ziua nationala

1 Decembrie
este ziua naţională a României, potrivit
Constituţiei României din 2003, art. 12,
alin 2. Această zi a fost adoptată
anterior, prin Legea nr. 10 din 31 iulie
1990, promulgată de preşedintele Ion
Iliescu şi publicată în Monitorul Oficial,
nr. 95 din 1 august 1990.
 De ce se numeste moneda noastra nationala, leu?
În secolul al XVII-lea, în statele românești circulau talerii olandezi
(löwenthaler). Aceştia aveau gravat pe ei un leu.
După ieșirea din uz a talerilor, numele de leu a fost păstrat ca termen
generic pentru bani, iar pe 22 aprilie 1867 s-a stabilit ca monedă națională leul,
având etalonul la 5 grame de argint și având 100 de submultipli, numiţi bani.
Primele monede emise erau din bronz, de 1 ban, 2, 5 și 10 bani, bătute
în Birmingham, Anglia.
În 1868, a fost emisă prima monedă românească din aur, cu valoarea
de 20 lei. Din 1870 s-au bătut și monede de argint cu valoarea de 50 de bani
(aşa-zisele „băncuțe”), 1 leu și 2 lei.
Banca Națională a României a fost înfiinţată pe 1 aprilie 1880, aceasta
fiind singura abilitată să emită monedă de metal și hârtie.
Pe 1 iulie 2005, reforma monetară din România a schimbat leul vechi
(ROL) cu cel nou (RON). Cum România a intrat în Uniunea Europeană la
începutul anului 2007, ar urma să treacă la moneda unică europeană, Euro,
după 2016.
 Legenda tricolorului

Când Tudor Vladimirescu, marele nostru revoluţionar de la 1821, a ridicat Ţara, chemând-o la luptă
împotriva exploatării boiereşti dinăuntru şi a vrăjmaşilor din afară, dintr-unul din satele olteneşti de la munte a
pornit, pentru a se înrola în oastea pandurilor şi un gospodar cu numele Dragomir, tată a trei fetiţe, una mai
isteaţă ca alta. Înaintea plecării, omul şi-a îmbrăţişat nevasta şi pe cele trei fiice, iar acestea i-au dăruit câte o
amintire lucrată de mâna lor, ca s-o poarte drept talisman.
Fata mai mare i-a dat o batistă albastră aidoma ochilor ei, cea mijlocie una galbenă ca pletele sale, iar fata
mai mică, Ileana, i-a întins cu sfială una albă; ea n-a mai avut timp să vopsească batista, aşa cum a văzut c-au
făcut surorile cele mari.
Dragomir a luat cu multă dragoste darurile copiilor săi, a pus cele două batiste colorate în câte un buzunar
al mantalei, iar pe cea albă, curată ca sufletul Ilenuţei, a ascuns-o în buzunarul de la piept al vestonului. Asa a
pornit viteazul la oaste, cu încrederea că el şi miile de panduri vor scăpa ţara de asuprirea boierilor şi de sabia
otomanilor, chemaţi în grabă de stăpânire să-i dea ajutor împotriva românilor răsculaţi.
Dragomir s-a luptat ca un leu, dar iată că, în cea mai crâncenă dintre bătălii, un glonte i-a străpuns inima. A
căzut cu faţa la duşman, aşa cum mor de milenii eroii acestui pământ.
Tovarăşii săi de luptă, înainte de a-l îngropa după datină, i-au cercetat buzunarele, cu gândul de a le duce
alor săi, în satul din munţi, obiectele pe care le-ar fi găsit asupra eroului.
Dar Dragomir nu avea prin buzunare nimic altceva decât cele două băsmăluţe date de fetele mărişoare, iar
în cel de la piept ostasii au dat peste batistuţa Ilenei, care nu mai era albă ca la început, ci roşie ca focul,
pătrunsă de sângele tatălui ei.
Vitejii au luat cele trei bucăţi colorate, care acum erau una roşie, una galbenă şi a treia albastră, le-au legat
între ele şi le-au prins în vârful unei ramuri rupte dintr-un stejar. Cu acest simbol în frunte, au luptat mai departe
pandurii.
Şi de-atunci – aşa ne spune legenda – steagul armatei romane cuprinde aceste trei culori laolaltă. Sub faldurile
for s-au făcut şi Războiul de Independenţa şi Marea noastră Unire.
Andrei Ciurunga
 1 DECEMBRIE 1918

La multi ani,
Romania!