A fost odată ca niciodată o prinţesă drăguţă, cu pielea albă ca neaua, pe care o chema Albă-

ca-Zăpada. Mama sa vitrega avea o oglindă fermecată pe care o întreba mereu cine este cea
mai frumoasă din ţară. Odată, oglinda îi răspunse: “Albă-ca-Zăpada este cea mai frumoasă
din ţară!” Invidioasă, i-a poruncit fără milă unui vânător: -Du-o pe Albă-ca-Zăpada în
pădure şi omoar-o!
 Vânătorul era un om bun la suflet şi, de cum ajunseră în pădure, îi spuse fetiţei:
- Du-te micuţo! Şi nu te mai întoarce niciodată la palatul tău.
Albă-ca-Zăpada, speriată, rătăci prin pădure până ajunse la o căsuţă foarte micuţă şi
primitoare.
Intră în căsuţă, dar nu era nimeni. Toate lucrurile
erau curate şi puse la locul lor. În mijloc, găsi o
măsuţă cu şapte scăunele şi şapte farfurioare, iar în
dormitor erau şapte pătuţuri. Flamândă, a gustat
câte puţin din fiecare farfurioară, apoi s-a întins pe
câteva pătuţuri şi a adormit.
Când stăpânii casei, Cei-Şapte-Pitici-Cărunţi-din-
Munţi, au sosit, au găsit-o pe Albă-ca-Zăpada
dormind.
Albă-ca-Zăpada le spuse povestea ei. Piticii au poftit-o să locuiască în căsuţa lor. Erau foarte fericiţi că o puteau ajuta.
- O! Mulţumesc din suflet! spuse fetiţa. Vă promit că o să am grijă de voi aşa cum oi şti eu mai bine.
A doua zi, de dimineaţa, piticii au plecat să muncească în pădure. Ei au rugat-o pe Albă-ca-Zăpada să le promită că nu va
deschide uşa nimănui. Între timp, mama vitregă află cu ajutorul oglinzii fermecate că Albă-ca-Zăpada încă trăieşte.
 Mama vitregă se deghiză în bătrânică şi ciocăni la uşa Albei-ca-Zăpada.
- Deschide uşa, fetiţo! Sunt doar o bătrână amărâtă care vinde mere! Spuse ea cAlbei-ca-Zăpada i se făcu
milă de săraca bătrână, deschise uşa şi cumpără un măr roşu şi frumos. glas duios.
u
Nici nu muşcă bine din măr şi căzu într-un somn adânc.
Mama vitregă, fericită că acum era din nou cea mai frumoasă femeie din împărăţie, se
întoarse repede la palat.
Când au venit acasă, piticii au crezut-o moartă pe Albă-ca-Zăpada. Au pus-o într-un
frumos sicriu şi au început s-o plângă cu durere. Nu după mult timp, trecu pe acolo un
tânăr prinţ. Piticii i-au spus povestea tristă a fetei.
Prinţul, văzând cat era de frumoasă, îi sărută mâna. Spre uimirea tuturor, ea se deşteptă din somnul cel adânc. Ce
fericire! Piticii au început să danseze de fericire!
Albă-ca-Zăpada şi prinţul s-au căsătorit şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi iar mama vitregă a murit de
inimă rea.