Sunteți pe pagina 1din 15

Principalii factori de influenţă ai deformabilităţii

pot fi grupaţi în două categorii:


 Factori aferenţi materialului: compoziţie, structură,
puritate, evoluţie metalurgică,localizarea
deformaţiei.
 Factori aferenţi procesului: temperatura deformării,
viteza de deformare, starea de tensiuni şi deformaţii,
presiunea hidrostatică, frecarea sculă/semifabricat,
geometria sculă/semifabricat.
Viteza de deformare face partedint factorul
aferent procesului.Aceasta are o influenţă
complexă asupra deformabilităţii , mai ales în
domeniul de formării la cald, în funcţie de material,
temperatura den deformare şi mărimea vitezeide
deformare. Dacă materialul deformat este un
metal pur sau un aliaj care nu prezintă
modificari structurale la încălzire,
deformabilitatea creşte prin creşterea vitezei de
deformare.
Procedeul are la bază efectul undei de şoc ce ia naştere prin
detonarea unui exploziv, efect ce se transmite prin mediul de
contact până la semifabricatul de deformat, obligându-l să ia
forma matriţei. Explozivii întrebuinţaţi pot fi:
 lenţi (propulsori), care dezvoltă presiuni de ordinul 30
daN/mm2 şi viteze de propagare de ordinul 300...240 m/s;
 brizanţi (violenţi), care dezvoltă presiuni de ordinul 3 000
daN/mm2 şi viteze de propagare de ordinul 1 200...7 500
m/s;
Prelucrarea prin explozie se poate realiza în două variante:
fără contact între sursa de energie şi semifabricat;
cu contact între sursa de energie şi semifabricat.
După natura mediului în care are loc transmiterea
undei şoc, deformarea se poate face:
 în mediu gazos (aer), la care presiunea transmisă în
diferitele zone ale semifabricatului este diferită ca
distanţă;
 în mediu lichid (în apă), la care presiunea transmisă
este uniformă în oricare zonă a semifabricatului;
 în mediu solid (în nisip), la care se face o
transmitere mai slabă a energiei spre semifabricat.
Cea mai raţională prelucrare prin explozie este cea care
foloseşte apa ca mediu de transmitere a energiei
undei de şoc spre semifabricat (Fig. 1)
Semifabricatul iniţial 1 se aşează pe matriţa 2,
fiind apăsat de inelul de reţinere 3 fixat de matriţă
prin sistemul de fixare 4. Ansamblul se plasează
într-o groapă 5 care se umple cu apa 6. La distanţa
H de semifabricat se plasează explozivul 7 legat la
detonatorul 8. Presiunea creată va obliga
semifabricatul să ia forma matriţei, rezultând piesa
finită 10. Pentru a evita spargerea matriţei sunt
prevăzute canalele de evacuare a aerului 11.
 La detonarea explozivului apare o undă de şoc 9
care creează o presiune p, dată de relaţia:

în care: G este greutatea încărcăturii explozive, în kg;


H – distanţa de la încărcătură la locul unde se
transmite unda de presiune, în m; k – coeficientul de
corecţie al încărcăturii funcţie de natura
explozivului (k = 0,59, pentru explozivi lenţi şi
k = 1,12, pentru explozivi brizanţi).
 Parametrii de care depinde procesul de deformare
sunt: mărimea şi forma încărcăturii explozive;
distanţa de la încărcătură la semifabricat; modul de
transmitere a presiunii şi construcţia matriţelor.
 Forma încărcăturii (sferică, inelară, cilindrică,
paralelipipedică etc.) se alege în funcţie de forma
piesei ce trebuie realizată.
 Construcţia matriţelor se face în conformitate cu
forma piesei şi cu durabilitatea necesară, în funcţie
de numărul de piese ce trebuie realizat. Matriţele
folosite sunt simple şi se pot confecţiona din lemn,
beton armat, răşini epoxidice sau fontă, oţel (pentru
piese care necesită presiuni foarte mari de
deformare).
 Procedeul este rentabil pentru prelucrarea prin
deformare a unor piese din tablă de diametre foarte
mari (peste 10…15 m) şi grosimi de până la 80 mm,
dar şi pentru piese mici de configuraţie complexă,
confecţionate din materiale cu plasticitate foarte
scăzută.
 Procedeul are la bază energia rezultată în urma
descărcării dintre doi electrozi plasaţi într-un mediu
lichid. Ca urmare a descărcării electrice, în mediul
lichid se creează o puternică undă de şoc care se
transmite spre semifabricat deformându-l cu viteză
foarte mare. Viteza de deformare a undei de
presiune poate atinge 6 000 m/s, iar presiunea
maximă realizată, 6x10^3 daN/cm^2.
 Semifabricatul iniţial 1 se aşează pe matriţa 2, fiind
apăsat de inelul 3, care la rândul lui este fixat de
matriţă prin sistemul de fixare 4. Deasupra
semifabricatului se pune rezervorul 5, plin cu
lichidul 6 (apă), în care se găsesc introduşi electrozii
de descărcare 7. Ca urmare a descărcării bateriei de
condensatoare C, are loc o descărcare între electrozi
şi formarea unei unde de şoc 8, care proiectează
semifabricatul pe pereţii 9 ai cavităţii matriţei,
rezultând piesa 10. Pentru a evita spargerea matriţei
sunt necesare canalele de evacuare a aerului 11.
 Procedeul are un randament ridicat în comparaţie cu
alte procedee şi permite obţinerea de piese
complexe din materiale greu sau imposibil de
deformat prin alte procedee clasice. Se aplică în
special la aliajele de aluminiu şi oţelurile
inoxidabile.