Anatomia plamanului

Palmanii (Pulmo) – in numar de doi: drept si

stang, permit schimbul de gaze. Sunt continuti in doua
seroase pleurale, complet separate intre ele; plamanii
sunt separati prin spatiul anatomotopografic numit
mediastin.
Fiecare plaman are forma unei jumatati de con si
prezinta: o baza, varful, doua fete, doua margini.
Baza se mai numeste si fata diafragmatica si
este concava anteromedial. Baza plamanului drept
este situata mai sus decat la stanga, prin prezenta
ficatului si are raporturi prin intermediul diafragmei cu
recesurile subfrenice si ficatul.
 Baza plamanului stang are raporturi cu splina,
fundul stomacului si lobul stang hepatic.
Varful depaseste cu 2 –3 cm clavicula si se afla
in fosa supraclaviculara mare. Este acoperit de pleura
si are raporturi cu: coasta I, artera subclaviculara,
ganglionul stelat, nervul vag, plexul brahial si muschii
scaleni.

Plamanii: aspect general

 Fata costala este convexa si are raporturi cu coastele si spatiile
intercostale
Fata mediala, este impartita prin elementele pediculului in doua
segmente:
a. segmentul posterior, se mai numeste si portiune vertebrala si are
raporturi cu: fetele vertebrale ale vertebrelor toracale, exteemitatea
posterioara a coastelor, spatiile intercostale, simpaticul toracal, nervii si
vasele intercostale.
b. segmentul anterior sau portiunea mediastinala in care este inclus
si hilul pulmonar, aflat in teeimea superioara a acestei fete. Fata
mediastinala are raporturi cu: - la dreapta cu vena azygos dispusa retrohilar,
iar perihilar cu vena cava superioara si cordul. La stanga, vine inraport cu
arcul aortic situat suprahilar si impresiunea aortei descendente situata
retrohilar.
Prin intermediul pleurei, plamanii mai au raporturi cu
esofagul,traheea, nervii vagi, nervii frenici, timusul.
Marginea anterioara separa fata mediala de fata costala; la stanga
prezinta incizura cardiaca la nivelul coastei a IV-a, sub care are o prelungire
mediala, numita lingula.marginea anterioara are raporturi cu sternul si
pericardul.
Marginea inferioara separa baza de cele doua fete.
Anatomia aparatului
respirator – schita
 Datele de structura macroscopica, de histologie pulmonara,
corelate cu aspectele functionale si de morfopatologie, au permis
identificarea urmatoarelor unitati structurale:
a) Lobii pulmonari – reprezinta unitati morfologice mari,
delimitate pana la hil de pleura viscerala si care prezinta
independenta structurala, functionala si patologica.
b) Segmentele pulmonare constituie entitati morfologice
subordonate lobilor, in care tesutul pulmonareste grupat in jurul
unui pedicul bronho-vascular si care sunt delimitate imperfect
de structuri conjunctive.
c) Lobulii pulmonari – sunt unitati morfologice subordonate
segmentelor pulmonare, fara o identitate morfofunctionala
precisa.
d) Acinul pulmonar este considerat unitatea morfofunctionala
pulmonara, deoarece tot tesutul respirator pe care-l cuprinde
este tributar unei singure bronhiole terminalesi este deseori
delimitat de unitatile din jur printr-o membrana subtire. Volumul
acinului la adult este de aproximativ 1150 mm cubi si se admite ca in
plamanul adult exista intre 25, 000 si 65. 000 acini pulmonari.
 Unitatea morfofunctionala
a plamanului

Caile aeriene intrapulmonare,

continua traheea si sunt constituite
dintr-un numar mare de canale
ramificate dihotomic.
Cele mai mici bronhii cu cartilaj, se ramifica in
bronhiole, bronhiola terminala constituind de obicei,
a treia generatie. De la bronhiola terminala porneste
acinul; in interiorul acinului, bronhiola terminala da
nastere la 2-3 generatii de bronhiole respiratorii sau
alveolare, care nu mai sunt simple canale de transport al
aerului, ci participa la schimbul gazos, datorita faptului
ca in peretii lor apar alveole, iar pe alocuri exista chiar
epiteliu alveolar, alaturi de epiteliul cubic.
 Caile aeriene intrapulmonare au peretele constituit
din trei tunici suprapuse: tunica epiteliala, tunica
musculara si tunica fibro-cartilaginoasa.
Tesutul pulmonar propriu-zis, incepe cu canalele
alveolare, ultima generatie de bronhiole respiratorii
dand nastere la 1 – 2 generatii de canale alveolare, al
caror diametru este egal cu al bronhiolei respiratorii si
al celei terminale (200-600 microni). Canalul alveolar
este captusit cu epiteliul alveolar. Canalele alveolare
se deschid in atrii, spatii rotunde de unde pornesc 3-6
saci alveolari, al caror diametru este mai mare decat
cel al canalelor alveolare.
 Peretii sacilor alveolari sunt constituiti din
alveole pulmonare, care au o forma emisferica.
Suprafata epiteliului alveolar este, la adult , de
aproximativ 75 – 100 mp. Aceasta suprafata vine in
contact cu aerul, prin intermediul canalelor alveolare
si cu sangele din capilarele pulmonare, a caror retea
inconjoara alveolele.
Alveolele au un diametru intern de 200 = 300
micrometrii si o grosime a peretilor de 5 – 10
micrometrii. Electronomicroscopic, se identifica patru
componente ale membranei alveolo-capilare la nivelul
careia se produc schimburi: patura de surfactant,
epiteliul alveolar, elementele tisulare contigue in
spatiul interstitial al membranei alveolo-capilare si
endoteliul capilarelor pulmonare.
 Alveola, are in mare, o structura sferica si este
marginita spre lumenul alveolar, de un singur strat
continuu, foarte subtire de celule epiteliale, sprijinite
pe membrana bazala alveolara.
Granitele interstitiului alveolar sunt definite
de cele doua membrane bazale – epitaliala si
endoteliala. Interstitiul alveolar este alcatuit dintr-o
matrice de tesut conjunctiv si fibroblasti, cele mai
abundente componente ale matricei interstitiale sunt
reprezentate de macromoleculele de colagen de tip I
si III.
Capilarele pulmonare formeaza o retea ce
inconjoara peretii alveolari.
 Vascularizatia plamanului este asigurata de doua
sisteme:
a)Vasele pulmonare. Acestea transporta sangele din
cordul drept spre cordul stang si-l pun in contact, la nivelul
retelei capilare pulmonare, cu structurile alveolare, astfel
realizandu-se schimburile gazoase.
Sistemul circulatiei pulmonare este constituit din
vase a caror structura este conditionata de faptul ca
functioneaza intr-un sistem de rezistenta scazuta.
Peretele este de tip elastic in ramurile arteriale
situate superior de ramificatia bronhiilor in bronhiole si de
tip muscular la nivelul bronhiolelor.
Arteriorele insotesc bronhiolele respiratorii si
canalele alveolare, la nivelul carora dau nastere
precapilarelor, vase cu un diametru mai mare decat al
arteriolelor, dar lipsite de tunica musculara.
 Reteaua capilara se continua cu postcapilarele,
iar acestea cu venulele si venele pulmonare. Acestea
din urma insotesc caile aeriene conductoare pana la hil.
b)Vasele bronsice. Acestea asigura irigatia nutritiva
a bronhiilor si bronhiolelor (pana la canalele respiratorii),
a tesutului peribronsic si – in parte – a pleurei viscerale.
Capilarele care iau nastere din arterele bronsice se
continua cu doua plexuri venoase (plexul venos
submucos si plexul venos peribronsic), care
comunica intre ele prin numeroase anastomoze veno-
venoase.
La persoanele sanatoase, rolul anastomozelor
arterio-arteriale ar fi acela de a asigura aprovizionarea
cu oxigen a membranei alveolo-capilare in teritoriile
excluse ventilator
 Limfaticele plamanului constituie o retea bine
dezvoltata, dispusa subpleural si in jurul bronhiilor, al
ramurilor arteriale si venoase pulmonare.
Ganglionii limfatici intrapulmonari, hilari si
traheobronsici preiau limfa din pleura si portiunile
profunde ale tesutului pulmonar. Din ganglionii
traheobronsici, limfa curge in trunchiurile limfatice
mediastinale si apoi in canalul limfatic, de unde
dreneaza in sistemul venos sistemic.
Inervatia pulmonara este asigurata atat de
inervatia proprie (fibre vagale bronhoconstrictoare, fibre
simpatice vasodilatatoare, fibre vagale aferente cu
terminatii de tipul receptorilor de iritatie sau J), cat si de
inervatia bogata a vaselor sanguine pulmonare.
FIZIOLOGIA APARATULUI
RESPIRATOR.
Functia respiratorie a plamanilor.
 Mecanica respiratiei.
Ventilatia pulmonara este procesul fiziologic
prin care se improspateaza aerul alveolar. Transferul
de de gaze respiratorii prin membrana alveolo-
capilara creeaza permanent variatii de concentratie si
presiune partiala a oxigenului si dioxidului de carbon
in alveole. Efectul ventilatiei il constituie inlocuirea O2
preluat din aerul alveolar de catre sangele care
perfuzeaza capilarele pulmonare si eliminarea in
exterior a CO2, adus la nivelul alveolei de catre
sangele venos prin artera pulmonara. Miscarile
aerului intre cele doua sectoare – alveolar si
atmosferic – sunt urmarea modificarilor de presiune in
interiorul sistemului toraco-pulmonar, care se produc
prin activarea muschilor inspiratori si expiratori.
 Miscarile ventilatorii.
A.Miscarile cutiei toracice. Forta motrice a inspirului este
reprezentata de contractia muschilor inspiratori. In ventilatia
de repaus, contractia muschilor intercostali externi si a
diafragmului, antreneaza cresterea de volum a cutiei
toracice, prin marirea diametrelor acesteia. Diametrul antero-
posterior se mareste datorita orizontalizarii coastelor
Cresterea diametrului vertical este consecinta exclusiva a
coborarii planseului inferior al cutiei toracice format de
muschiul diafragm.
Incetarea stimularii muschilor inspiratori este urmata de
revenirea la dimensiunile anterioare a tuturor elementelor
elastice ale sistemului toraco-pulmonar. In consecinta,
presiunea din interiorul sistemului toraco-pulmonar capata o
valoare superioara celei atmosferice, creand un flux de aer
dinspre plamani spre exterior. Expirul de repaus apare
astfel, ca o miscare pasiva.
 B. Miscarile plamanilor. Modificarile cutiei
toracice sunt urmate de modificari in aceleasi
sensuri ale tesutului pulmonar; explicatia consta
prezenta intre foitele seroasei pleurale a unei mici
cantitati de lichid pleural, prin intermediul caruia
foitele pleuraleadera si alineca una pe alta.
Expansiunea tesutului pulmonar este facilitata de
alungirea arborelui bronsic si de faptul ca in timpul
expirului hilul executa o miscare cu diretie
anterioara, inferioara si externa.
 Ventilatia pulmonara.
In cursul inspiratiei, aerul este introdus pana la
nivelul canalelor alveolare, la aproximativ 2 -3 mm de
alveole. Ramificarea continua, de tip dihotomic, a
arborelui bronsic, are drept consecinta scaderea
marcata a vitezei aerului. Se ajunge astfel ca viteza
de miscare a aerului in conductele aeriene sa fie mai
mica decat viteza de difuziune moleculara a gazului.
Deci, difuziunea moleculara este principalul proces
prin care se produce transportul aerului spre peretele
alveolelor. Difuziunea se face in sensul unui gradient
de presiune, creat de preluarea continua a o2, de
catre capilarele circulatiei pulmonare.
 La sfarsitul unei inspiratii normale, exista in plaman trei
compartimente gazoase:
•caile aeriene, care contin aer inspirat;
•majoritatea alveolelor care contin un amestec de aer
inspirat si de aer alveolar;
• un grup putin important de alveole distale care contin aer
rezidual, neamestecat cu aer inspirat.

Mecanica respiratiei
 Procesele de transfer gazos la nivelul membranei
alveolo-capilare.
Membrana alveolo-capilara reprezinta structurile
care separa aerul alveolar de sangele din capilarele
pulmonare si constituie sediul principal al proceselor
care reprezinta respiratia pulmonara. De o parte si de
alta a membranei alveolo-capilare, concentratia
gazelor este diferita, iar miscarea lor prin membrana
se face cu tendinta echilibrarii concentratiilor in cele
doua compartimente
Modalitatile de transfer sunt diferite pentru gazele
inerte (N2, HC), care se dizolva in sange fara a se
combina chimic, fata de O2 si CO2 care se combina
cu diferiti constituienti ai sangelui, in primul rand cu
hemoglobina.
 Factorii care influenteaza transferul alveolo-
capilar al gazelor respiratorii.
•Transferul O2. consecinta ventilatiei alveolare este aportul
permanent de O2 la nivelul sectorului de schimb. Difuziunea
O2 se produce predominant din aerul alveolar spre sangele din
capilarele pulmonare. Diferenta de presiune care favorizeaza
difuziunea este maxima numai in momentul contactului initial
sange-aer si aceasta diferenta de presiune scade imediat.
•Transferul CO2. CO – format continuu la nivel tisular – este
adus la nivelul sectorului de schimb gazos alveolar de circulatia
pulmonara si este eliminat permanent in exterior prin procesul
de ventilatie. In consecinta, presiunea partiala a CO la nivelul
alveolelor este conditionata, pe de o parte, de viteza de
eliminare a CO din sange in alveola si pe de alta parte de
viteza cu care acesta este expulzat, prin ventilatie, din alveole
spre exterior.
 Reglarea respiratiei.
Schimburile gazoase intre organism si aerul atmosferic
asigura concentratia normala, constanta, a O2 si CO2 din
sangele arterial, desi atat consumul tisular al primului, cat si
formarea tisulara al celui de al doilea prezinta mari variatii
fiziologice.
Sistemul de monitorizare, reglare si control al functiei
respiratorii pulmonare, implica trei componente:
•senzori care receptioneaza si transmit informatii
specifice la centrii de reglare;
•centrii respiratori de integrare si elaborare a reactiilor
adaptative ventilatorii (centrii respiratori bulbo-protuberantiali
situati in formatiunea reticulara a trunchiului cerebral)
•efectori musculari (muschi inspiratori si expiratori)
Aceste componente constituie un sistem bio-cibernetic
autoreglat prin reactii de feed-bak negativ si pozitiv.