Sunteți pe pagina 1din 11

REABILITAREA ÎN INFARCTUL DE

MIOCARD ACUT
Definiţie
Infarctul miocardic acut se
defineşte ca fiind necroza ischemică a
muşchiului cardiac ce apare secundar
hipoxiei celulare prelungite şi interesează
o suprafaţă mai mare de 2 cm² din
suprafaţa ventriculară.
Necroza miocardului datorită unei
opriri a circulaţiei sângelui în arterele
coronare poate fi produsă prin:
-tromboză primară dezvoltată pe o placă
arteroscleroasă;
-hemoragii ale intimei, cu ruptură a
acestuia şi tromboză secundară;
-hematom prin hemoragie în peretele
vascular, urmat de ocluzia vasului.
Etiologie
Cauza principală (90-95%) este
ateroscleroza coronariană stenozantă şi
obliterantă care realizează de obicei tromboza
unei ramuri coronariene.
Ateroscreloza poate debuta între 20 şi
30 de ani şi se agravează progresiv pentru a
deveni practic constantă de la 50 de ani.
Ateroscreloza poate fi stenozantă sau ocluzivă,
poate afecta unul, două sau toate trei trunchiuri
ale coronarelor. Leziunea specifică este
ateromul, care constă în infiltrarea intimei cu
lipide şi colesterol, sub formă de pete sau
striuri de culoare galbenă. Cu timpul, petele se
îngroaşă prin fibrozare, apariţia unor vase de
neoformaţie. Complicaţiile rezultă din
obliterarea vasului prin îngroşarea excesivă a
peretelui, prin hemoragiile peretelui, datorate
ruperii vaselor de neoformaţie cu dezvoltarea
trombozei.
Factori predispozanţi
Factorii predispozanţi pentru infarctul miocardic sunt în
primul rând vârsta infarctul întâlnindu-se cu maxim de frecvenţă
între 50-65 de ani şi sexul multe statistici indicând din acest
punct de vedere o notă predominantă a sexului masculin.
Un alt factor de risc poate fi profesia indivizii supuşi la
surmenaj fizic şi intelectual,formează grupa principală a
bolnavilor. De asemenea, apare şi la acele persoane a căror
profesie le solicită un efort fizic mai mare decât normal.
Hipertensiunea arterială este destul de frecventă în etiologia
infarctului de miocard acut prin faptul că favorizează evoluţia
aterosclerozei
De asemenea persoanele care fac abuz de anumite
substanţe cum ar fi alcoolul,tutunul,cafeaua pot accentua bolile
coronariene si chiar declanșa un IMA.
Diagnostic
Diagnosticul în infarctul de miocard acut
se pune atât pe baza examenului clinic, cât şi
pe baza examenului de laborator şi
electrocardiografiei.
Examenul clinic este bazat pe
simptomatologie cum ar fi: durere, greaţă,
vărsături, febră. Examenul de laborator se
realizează la 24 de ore de la declanşarea bolii.
Examenul electrocardiografic este cel ce
arată în mod cert lezarea miocardului.
Simptome
Dispneea de asemenea este
prezentă în majoritatea cazurilor de
infarct de miocard. Dispneea este
definita ca senzaţia de sufocare, de
moarte iminentă, cu transpiraţii reci,
ameţeli, astenie, vărsături, greaţă.
Pe lângă dispnee pacientul
mai poate avea şi o tuse chinuitoare,la
auscultaţie pot fi percepute ralurile
subcrepitante la bazele pulmonare.
Durerea este de obicei cea ce
marchează aproape întotdeauna
debutul infarctului miocardic. Sediul
durerii este retrosternal. Debutul
infarctului miocardic poate fi brusc
printr-o criză violentă, hiperalergică
apărută spontan, deseori noaptea.
Tratament
Tratamentul în infarctul de miocard acut are
ca obiective principale, tratarea simptomelor,
prevenirea complicațiilor cum ar fi cele
tromboembolice si pulmonare, împiedicarea
apariției unui nou infarct de miocard acut,
scăderea funcţiei circulatorii şi a muncii inimii şi
corectarea hipotoniei.
Alături de tratamentul medicamentos
pacientului care a suferit un IMA i se impune un
regim dietetic care trebuie respectat cu strictețe.
Acest regim este indicat pentru a reduce munca
inimii având o valoare calorică scăzută.
Recuperarea in infarctul miocardic
acut
Infarctul miocardic acut reprezintă
evoluția gravă a unei cardiopatii ischemice,
caracterizată printr-o necroză miocardică
produsă de scăderea severă a fluxului
sangvin coronarian.
Kinetoterapia în infarctul de miocard
acut prezintă mai multe faze
Faza I
Prima fază începe la câteva ore de la internarea
bolnavului, atunci când durerea a dispărut iar pacientul
este stabilizat şi fără tulburări de ritm.
Obiectivele principale ale acestei faze sunt de a
asigura capacitatea de autoîngrijire a bolnavului,
obţinerea independenţei de a se mişca atât în spital cât
şi acasă. Un alt obiectiv important este depășirea
efectelor de limitare ale decubitului pregătind pacientul
astfel să treacă la următoarea fază.
Reabilitarea se realizează cu ajutorul mobilizărilor
pasive, mobilizări active, exerciții de streching. Mers este
un proces complex ce se recuperează treptat, în primă
fază cu ajutor din partea kinetoterapeutului, apoi singur
însă cu supraveghere pe distanţe scurte.
Faza II
Faza a doua de recuperare sau perioada de
convalescentă începe după 3 – 6 săptămâni de la
debutul infarctului şi este indicată doar în cazul în care
pacientul nu prezintă intoleranţă la efort,ea durează 8–
10 săptămâni.
Obiectivele principale în această fază sunt
scăderea consumului de oxigen, creşterea capacităţii de
efort maximal, ameliorarea performanţei cardiace
maxime apreciate prin debitul cardiac maximal şi
dezvoltarea circulaţiei coronariene colaterale.
Antrenament la efort include exerciţii izometrice,
exerciţii cu rezistenţă , exerciții ce antrenează grupe mari
de mușchi cum ar fi: alergarea, urcat pe scăriţă, bicicleta
ergometrică.
Faza III
Faza a III-a începe la 8–12 săptămâni de
la debutul IMA, este o fază de menținere a
parametrilor funcționali şi a condiției de efort
dobândită până în această fază sau chiar
îmbunătăţirea lor.
În această fază pacientul poate relua
activitatea profesională în raport cu capacitatea
sa maximă de efort. Se vor realiza în
continuare exerciții de rezistenţă la
cicloergometru sau covor rulant, plimbări lungi
si chiar unele jocuri sportive uşoare.