Sunteți pe pagina 1din 19

Antim Ivireanul

Biografia

 se naşte în anul 1650


 în Iviria sau Georgia de azi
 primeşte la botez numele de Andrei
 a căzut rob la turci
 după ce a scăpat din robie a trăit în preajma
Patriarhiei ecumenice
 a învăţat sculptura în lemn, pictura şi broderia
 a învăţat limbile greacă, arabă şi turcă
 probabil tot acolo s-a şi călugărit
Biografia

 1690
– adus în ţară de Constantin Brâncoveanu
 învaţă meşteşugul tiparului de la episcopul Mitrofan al Huşilor
 octombrie 1691
– tipăreşte o carte grecească, în care iscalea “Antim ieromonah”
 după alegerea episcopului Mitrofan în scaunul vlădicesc de la
Buzau, Antim a ajuns conducător al tiparniţei domneşti de la
Bucureşti
 1696
– se mută la mănăstirea Snagov, unde a întemeiat o nouă tipografie
– tipăreşte 15 cărţi, dintre care 5 în româneşte
Biografia

 1701
– se reîntoarce în Bucureşti
 editează 15 cărţi: Ceaslov greco-arab (1702), Noul
Testament în româneşte (1703)
 16 martie 1705
– este ales episcop al Râmnicului
– întemeiază prima tiparniţă la Râmnic
– va imprima aici 9 cărţi, din care 3 româneşti şi 3 slavo-
române
Biografie

 27 ianuarie 1708
– moare mitropolitul Teodosie, aflat în fruntea bisericii ortodoxe din
Ţara Românească
 Antim al Râmnicului îi urmează la scaun
 întemeiază o nouă tipografie la Târgovişte
– tipăreşte 18 cărţi, dintre care 11 în româneşte: Psaltirea,
Octoihul, Liturghierul, Molitvelnicul, Catavasierul, Ceaslovul
 1715
– mută tipografia de la Târgovişte la Bucureşti, la mănăstirea
“Tuturor Sfintilor”
Conflictul cu Brâncoveanu

 s-a situat pe o poziţie adversă turcilor


 fapt ce i-a atras duşmănia partidei adverse
 conflictul acut cu însuşi Brâncoveanu
– ceru lui Antim să demisioneze „de buna lui
voie“(paretesis)
 s-a păstrat scrisoarea prin care Ivireanul
întâmpină cererea domnească
Scrisoarea lui Ivireanul

 Domnul este rugat să citească, „când va avea


îndelete", „să ţină cumpăna judecăţii drept" şi să-şi
scoată „acel ghimpe" din inimă
 Căci el, Antim, a fost ales cu dreptate şi ca atare nu
este îngăduit „să facem paretesis înşine, noi, den
voia noastră, căci călcăm porunca şi făgăduiala, şi
Dumnezeu nu glumeşte"
 Nu i se poate aduce imputarea că nu a muncit
pentru binele obştesc, înainte de a i se da scaunul,
dimpotrivă;
Opere

 Învăţătura pe scurt pentru taina pocăinţei


(Râmnic, 1705)
 Învăţătura bisericească la cele mai trebuincioase
şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor
(Târgovişte, 1714)
 Sfătuiri creştine politice către domnitorul Ştefan
Cantacuzino, (gr.Bucureşti, 1715)
 Chipurile Vechiului si Noului Testament
– cuprinde 503 portrete în medalion, reprezentând personaje
biblice
Didahiile

 înfiera diverse păcate ale vremii sale


 28 de predici la diferite duminici şi
sărbători şi 7 cuvântări ocazionale
 adevărate izvoare de informaţie
economică, politică şi socială, privind
Ţara Românească din primele decenii
ale veacului al XVIII-lea
Tematica

 se ridică împotriva inegalităţilor sociale pe care le


relevă într-o frumoasă antiteză:
 "Nu se cuvine lauda şi cinstea numai oamenilor celor
mari şi bogaţi, căci sînt vrednici de aceasta şi cei
mici şi smeriţi. Că măcar că cei mari strălucesc cu
hainele cele de mult preţ şi cei mici n-au cu ce să-şi
acopere trupul; cei mari se odihnesc pe aşternuturi
moi şi frumoase şi cei mici să culcă pe pămîntul gol
şi pă pae; aceia însoţiţi cu mulţime de sluji, iar
aceştia lipsiţii între întristăciuni; însă, cu toate aceste
măriri despărţite, nu se cuvine celor mici şi bogaţi;
nici iaste cu dreptate celor mari să li se închine
lumea şi pre cei mici să-i batjocorească"
Scopul didahiilor

 menite să îndrepte stările de lucru ce contravin moralei creştine


 înfăţişează realitatea aşa cum este
 din critica pe care o face în predicile sale nu iartă pe nimeni:
 "Nimeni să nu socotească şi să zică în inima lui: dar ce treabă
are vlădica cu noi, nu-şi caută de treburile lui, ci să amestecă
într-ale noastre? De n-aţi ştiut până acum veţi şti că am treabă
cu toţi oamenii cîţi sînt în Ţara Românească. De la mic pînă la
mare şi pînă la copiii de ţîţă".
Apostrofarea celor care poartă pizmă

 "Dacă tu, căci urăşti pe fratele tău atît cît nici


în ochi nu vrei să-l vezi, ci-i porţi pizmă şi-l
zavistuieşti pre la unii şi pre la alţii, ca să-i
faci pagubă şi să-l supui şi să-l sărăceşti, tu,
adevărat, nu eşti creştin, nici om pre pămînt,
ci eşti singur satana".
Egoismul şi trufia

 "...noi pohtim să ne cinstească toţi, să ne dea


plocoane şi daruri, să ne laude, să ne
fericească, să ne grăiască de bine, iar noi
pohtim să osîndim pe toţi, să nu dăm
nimănui nimic, să nu facem nimănui nici un
bine... pre toţi îi hulim... pre toţi îi luăm în rîs
şi în batjocură, tuturor le zicem că sînt nebuni
şi fără nici o socoteală, numai noi înşine... ne
facem mai înţelepţi şi de cît Dumnezeu".
Desfrâul

 "Porunca zice: să nu pohtim femeia vecinului


nostru, iar noi mijlocim ca să ştie şi el acel
lucru şi să nu zică nimic, că apoi nu e bine
de el; porunca zice: să nu prea curvim, iar
noi facem altele mai rele şi mai spurcate,
care nu le pociu grăi".
Evlavia falsă

 slujea adesea de paravan pentru cele mai cumplite


fărădelegi:
 "Unii ce fac jafuri şi fac cîte sînt mai rele pre pămînt,
apoi se duce cu gînd ca acela de dă vreunui popă
să-i facă sărindar, ca să i se ierte păcatul şi el cu
totul stă în taina răutăţii. Nu aşa ticăloşi de noi, nu
aşa". Milostenia apare nu numai ca o "generozitate
mult trîmbiţată" dar ea are la temelie şi "izvoare
ilicite": "şi cînd dăm cîte un sărindar, iar din jafuri, iar
din nedreaptă agoniseală".
Mojicia

 românii au obiceiul de înjură:


 „… ce neam înjură ca noi, de lege, de cruce,
de cuminecătură, de morţi, de comandare,
de lumânare, de suflet, de mormânt, de
colivă, de prescuri, de ispovedanie, de botez,
de cununie şi de toate tainele sfintei biserici
şi ne ocăram şi ne batjocorim înşine legia!"
Lăcomia

 Nu îi uită nici pe cei robiţi pântecelui


 face psihologia şi fiziologia mâncăcioşilor, a căror
principală preocupare este mâncarea şi care au
impresia că zilele de post sunt mai lungi:
 „ Mă ruşinez a spune de posomorârea celor
mâncăcioş, în ce chip să linguşesc în zilele cele de
post: cască adese, să culcă puţin şi iar să scoală;
dorm în silă şi silesc să treacă zilele şi să nu le
priceapă.”
Spovedania

 o ipocrită formalitate de suferinţă:


– "În pripă ne spovedim şi ne cuminecăm şi aci în
pripă ne apucăm de păcatele cele obişnuite".
 duplicitatea în spovedanie:
– "Alţii, iarăşi, au cîte doi duhovnici, unul la ţară şi
altul la oraş; la cel de la ţară, ca la un om prost,
spune păcatele cele ce socoteşte el că sînt mai
mari, iar la cel de la oraş spune păcatele ce sînt
mai mici".
Conservatorismul

 Asemănă pe adepţii lui cu viermii care se complac în rădăcina


hreanului, fără să încerce şi dulceaţa altor rădăcini:
 “… de la părinţi aşa ne-am pomenit şi ne-am ţinut fără de
aceste învăţături şi tot acest obiceiu am avut şi nimeni n-au zis
că sînt rele, nici au silit să ne strice obiceaiele. Ci de acesta
voiu zice şi eu că iaste aşa, precum ziceţi voi, că viermele ce
zace la rădăcina hreanului, de-i va zice cineva să iasă de
acolea, să meargă la alte rădăcini mai bune şi mai dulci, el zice
că mai dulce decît hreanul nu iaste, căci acolo s-au născut şi
pentru aceia s-au pomenit. Aşa şi voi, pomenindu-vă întraceste
fapte şi lucruri şi nefiind cineva să vă înveţe, cu adevărat, vă
par amare acum vorbele mele, nefiind obişnuiţi cu dînsele".

S-ar putea să vă placă și