Sunteți pe pagina 1din 20

Universitatea ”Dunărea de Jos” Galați

Facultatea de Medicină și Farmacie

Sondajul parodontal
Reprezintă un procedură importantă în
diagnosticul, prognosticul şi evaluarea
rezultatelor în managementul bolilor
parodontale.

Relativ simplu, el se dovedește complex în


SONDAJUL ceea ce privește realizarea sa deoarece se
opun factori uneori defavorabili anatomici,
PARODONTAL histologici, fiziologici, patologici sau legați de
practician.

Sondajul parodontal măsoară zona sau punctul


unde sonda întâmpină o rezistență fizică.
Funcția sondei parodontale :

Estimarea profunzimii șanțului gingivo-dentar

Estimarea profunzimii pungilor parodontale/ gingivale

Evaluarea defectelor muco-gingivale

Cuantificarea prin indici gingivali și parodontali a stării de igienă,


factorilor de iritație marginală (placă și tartrul) și stări gingiei marginale.
Scopurile sondajului parodontal :

Pierderea reală de atașament


Inălțarea gingiei aderente/ atașate
Nivelul crestei osoase și topografia leziunii
Gradul de atingere a furcațiilor
Tendința la sângerare
Perioadele de activitate/ inactivitate ale maladiei
Identificarea întinderii distrucției parodontale
Topografia pungilor
Clasificarea pungilor
Pentru măsurarea pierderii de ataşament se alege un reper
fix: joncţiunea smalţ – cement la care se raportează toate
măsurătorile.

Profunzimea pungii (manifestarea clinic măsurabilă a bolii)


Pierderea de constă în distanţa ce separă fundul pungii de gingia
marginală.
atașament

Deoarece nivelul gingiei marginale este supus fluctuaţiilor


(ca în cazul hipertrofiilor care dau pungi false fără pierderea
de ataşament), reperul fix permite măsurarea gradului de
recesiune gingivală, în raport cu gingia marginală, dar şi
pierderea reală de ataşament, dată de distanţa de la fundul
pungii la joncţiunea smalţ – cement.
Nivelul ataşamentului = distanţa dintre baza pungii şi
un reper dentar fix – joncţiunea amelo-cementară
(JAC). Această distanţă defineşte gradul de
recesiune parodontală.

Recesiune vizibilă = distanţa care separă marginea


gingivală de joncţiunea amelo-cementară.

Repere:
Recesiunea invizibilă = adâncimea pungii, definită ca
distanţa dintre baza pungii şi marginea gingivală.

Recesiune vizibilă + recesiune invizibilă = totalul


pierderii de ataşament.
Înălţimea gingiei ataşate (aderente) este distanţa dintre joncţiunea
muco-gingivală şi proiecţia pe suprafaţa externă gingiei a bazei sulcus-ului
gingival sau fundului pungii parodontale.

Nu trebuie confundată cu gingia keratinizată, întrucât cea din urmă


include şi marginea gingivală.

Înălţimea gingiei keratinizate este distanţa care separă linia muco-


Evaluarea gingivală de creasta gingivală.

înălţimii gingiei Valoarea gingiei ataşate se determină prin scăderea adâncimii sulcus-
ului sau pungii din înălţimea totală a gingiei (margine gingivală – linie muco-
aderente gingivală).
restante Aceasta se face prin tracţionarea buzei sau obrazului pentru
demarcarea liniei muco-gingivale, concomitent cu sondarea pungii. Pentru
prognostic favorabil este necesară o înălţime de cel puţin 2 mm.

Înălţimea gingiei ataşate este considerată insuficientă atunci când


tracţionarea periferiei mobile induce mobilizarea marginii gingivale libere.

Sonda parodontală se utilizează pentru evaluarea defectelor muco-


gingivale, determinându-se suficienţa sau insuficienţa gingiei ataşate.
- Defect muco-gingival de tip I (gingie ataşată
insuficientă) când sonda parodontală pătrunde în
sulcus-ul gingival la limita sau dincolo de
joncţiunea muco-gingivală,
- Defect muco-gingival de tip II (gingie ataşată
insuficientă) când, prin plasarea sondei
parodontale în poziţie orizontală de-a lungul
joncţiunii muco-gingivale, gingia se deplasează în
direcţie corono-apicală.
Evaluarea
nivelului crestei
osoase şi a
topografiei leziunii Boala parodontală reduce
înălţimea osului şi-i modifică Întinderea pierderii osoase este
topografia. Deoarece numai foarte precis determinată prin
examenul Rx nu permite evaluarea cu sonda parodontală
cunoaşterea acestei topografii, a distanţei dintre ataşamentul
sonda parodontală devine cu gingivo-dentar şi joncţiunea
adevărat o prelungire a ochiului amelo-cementară.
clinicianului.
La nivelul dinţilor pluriradiculari,
zonele interradiculare pot fi atinse
de către procesul patologic şi să
devină vizibile şi accesibile clinic
cu sonde parodontale speciale –
Evaluarea gradului sondele Nabers.
de atingere a
furcaţiilor
În acest caz un sondaj orizontal
permite evaluarea deschiderii
zonelor de furcaţie radiculară.
Tendinţe la sângerare

Calitatea sau sănătatea ţesuturilor moi este


apreciată, pe de o parte prin rezistenţa la pătrunderea
sondei şi pe de altă parte prin prezenţa sau absenţa
sângerării provocate.

Actualmente, tendinţa la sângerare se studiază fie


singură, fie în corelaţie cu cantitatea de placă, fiind atât un
criteriu de diagnostic şi prognostic al bolii parodontale, cât
şi un criteriu de activitate / inactivitate.
Când este necesar sondajul?

Răspunsul logic pare a fi: de fiecare dată când


există o suspiciune de boală parodontală sau
când acest lucru este imperativ.
Trebuie să reflectăm bine înainte de a efectua
această manoperă, deoarece un sondaj
parodontal declanşează o bacteriemie chiar în
absenţa bolii parodontale (Brion). Această
bacteriemie fără consecinţă la pacientul
sănătos, este periculoasă la pacientul “cu risc
crescut” (printre altele risc Osler-ian) şi
impune anumite precauţii.
La pacienţii care prezintă depozite importante de tartru sau inflamaţie gingivală
severă este necesar în prealabil a se efectua un detartraj serios şi un control riguros al
plăcii, deoarece obstacolele produse de tartru şi hipertrofia gingivală supra-adăugată
modifică în mod artificial profunzimea pungii, existând riscul de însămânţare a situs-urilor
inactive.

Efectul ţesuturilor inflamate asupra adâncimii de sondare poate duce la greşeli de


interpretare, deoarece s-a constatat o diferenţă notabilă (0,6 mm) între sondajul pungilor
parodontale inflamate şi sondajul ţesuturilor neinflamate. Problema penetrării
instrumentului intratisular în cazul inflamaţiei este o sursă semnificativă de eroare.
Cum trebuie efectuat sondajul?

Pe lângă problemele de ordin general legate de


poziţionarea fotoliului, iluminarea câmpului,
instrumentar, sondajul va trebui efectuat în
absenţa oricărei urme de salivă.

Pentru fiecare sector sondat, zona va fi uscată cu


spray-ul de aer. Pe de altă parte, sondarea situs-
urilor active şi inactive cu aceeaşi sondă, poate duce
la însămânţarea florei agresive în situs-urile inactive,
fapt care impune fie schimbarea sondei, fie
sterilizarea sau decontaminarea sondei (sterilizator
cu quarţ, soluţii antiseptice) după fiecare inserare în
alt situs.
Forţa de sondare reprezintă o variabilă
importantă în măsurarea pungilor
parodontale şi în reperarea nivelului
de ataşament.

Forţa de
sondare Oricare ar fi forţa aplicată ea va trebui
să fie întotdeauna reproductibilă
pentru a elimina posibilităţile de
utilizare post-operator a unei presiuni
mai reduse faţă de cea folosită înainte
de tratament.
Pe lângă problemele legate de lipsa rigorii în tehnica de sondaj
cât și cele legate de accesibilitatea dinților, morfologia corono-
radiculară, zonele proximale și dificultățile de inserare a sondei
în sens vertical, rămân trei parametrii ce pot fi factori de eroare:
dintele, sonda, examinatorul.

Dintele- este importantă o bună sensibilitate tactilă pentru a


decela prezența de obstacole ( carii, tartru) între sondă și
Erorile sondajului fundul pungii.

tradiţional Sonda- problema fiabilităţii gradaţiilor este delicată, deoarece


s-au constatat diferenţe, deloc neglijabile (până la 0,6 mm),
între diferite sonde (Winkler). Aceasta, impune pe cât posibil,
ca în cursul sondajului să se păstreze întotdeauna aceeaşi marcă
şi aceeaşi sondă, la acelaşi pacient.

Examinatorul – se găseşte expus erorilor de citire a gradaţiilor


din cauza unei slabe vizibilităţi, a unui acces dificil la un situs, a
luării greşite a reperelor, a oboselii oculare provocate de cele
192 de măsurători realizate de pe cele două arcade complete.
Efectiv, există o diferenţă între profunzimea
măsurată a pungii şi adâncimea sa reală (Schröeder şi
Listgarten). Adâncimea clinică a şanţului gingivo-dentar sau
a unei pungi parodontale este reprezentată de măsurătorile
obţinute în cursul sondajului, rezultând o măsurare
Factorii histologici
supraestimată.
şi clinici care
influenţează Adâncimea histologică corespunde distanţei care
adâncimea de separă marginea liberă a gingiei marginale de limita
sondare coronară a epite-liului de joncţiune.

În cazul pungilor paro-dontale sonda parodontală


traversează epiteliul de joncţiune şi nu este oprită decât de
către primele fibre conjunctivale intacte ale ataşamentului,
mai ales în cazul sondei cu vârf ascuţit.
Sonda parodontală tinde să măsoare mai
mult o localizare apicală a epiteliului de joncţiune
Poziţia decât o localizare coronară.

extremităţii Sonda pătrunde în ţesuturi şi este frânată


printr-un efect de hamac datorat condensării şi
sondei compresiunii fibrelor ligamentului parodontal,
calitatea ţesuturilor parodontale constituind un
element important în pătrunderea sondei.
 înainte de orice etapă de sondare să se realizeze
un tratament iniţial eficace la nivelul
parodonţiului şi dinţilor.
 îndepărtarea factorilor generatori ai inflamaţiei
Mod de evitare şi a depozitelor exogene ce constituie obstacole

a aproximărilor la penetrarea sondei


 standardizarea:
la sondaj - punctului precis de sondare
- axului de inserţie al sondei
- punctului de referinţă pentru evaluarea nivelului
ataşamentului
Vă mulțumesc!

S-ar putea să vă placă și