Tema 2.

Banca Centrală
1. Aspectul juridic al statutului
băncilor centrale. Esenţa şi
particularităţile lor
2. Funcţiile băncilor centrale
3. Activitatea BNM
4. Obiectivele şi funcţiile BNM
5. Administrarea şi principalele
direcţii de activitate ale BNM
2.1. Aspectul juridic al statutului băncilor centrale.
Esenţa şi particularităţile lor

Banca centrală s-a evidenţiat dintre celelalte bănci

deoarece, în decursul evoluţiei, în circumstanţe concrete
a preluat unele atribuţii ale statului în ceea ce priveşte
politica banilor şi a obţinut poziţia de lider între celelalte
bănci.
Banca centrală este banca care gestionează politica
monetară la nivel de stat, are drept unic de emisie
monetară, de păstrare a rezervei naţionale şi depozitelor
celorlalte bănci.
Printre cele mai vechi bănci centrale este considerată
Banca Suediei (1668). Banca Angliei (1694) a fost prima
companie pe acţiuni particulară, servind ca exemplu
pentru băncile centrale ale altor state: Norvegiei 1816,
Franţei 1800, Italiei 1893, Japoniei 1882, etc.
Iniţial banca centrală a fost privată, urmărind
obţinerea unui profitului. În rezultatul modificării
obiectivelor băncile centrale urmăresc realizarea
următoarelor activităţi:
• Creditarea băncilor de nivelul 2 al sistemului
bancar;
• Influenţarea monedei, creditului;
• Supravegherea ratei dobânzii;
• Menţinerea cursului oficial al monedei naţionale;
• Controlul inflaţiei;
• Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă, etc.
Activitatea băncii centrale se supune unor reglementări
legislative, care presupune formularea prin acte normative a
obiectivelor politicii monetare, obligaţia de a asigura o stare
monetară pozitivă, bazată pe un echilibru relativ.
Un aspect important este independenţa băncii centrale faţă de
guvern, care prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje.
În favoarea autonomiei sunt necesitatea izolării politicii
monetare de procesul politic, asigurarea unor informaţii reale,
necesitatea unei activităţi care nu s-ar supune executivului
sau unor interese ale acestuia, etc. Această situaţie ar favoriza
dezechilibre cu consecinţe sociale şi economice, cu impact
negativ la nivel de stat şi pentru populaţie.
Autonomia băncilor centrale se poate aprecia după: forma de
proprietate asupra capitalului băncii centrale; modalitatea de
numire a cadrelor de conducere; reprezentarea guvernului în
organele de conducere; reprezentarea băncii centrale în
guvern; creditarea guvernului de către banca centrală;
finanţarea băncii centrale; repartizarea profitului, etc.
2.2. Funcţiile băncilor centrale

Banca centrală deţine funcţia de influenţare a

comportamentului sistemului bancar pentru atingerea
obiectivelor economice, funcţie realizată prin folosirea
instrumentelor specifice de lucru ale băncii centrale, ca
instrumente de piaţă şi instrumente administrative.
Pot fi enumerate următoarele funcţii generale ale băncilor
centrale:
funcţia de emisiune;
funcţia de bancă a statului, a administraţiei şi a
serviciilor publice;
funcţia de bancă a băncilor;
funcţia de centru valutar şi de gestionare a rezervei
valutare;
funcţia prudenţială şi de supraveghere;
funcţii economice ocazionale.
Desfăşurat funcţiile Băncii Centrale sunt:
Funcţia de emisiune monetară. Emisiunea
monetară înseamnă punerea în circulaţie a
banilor de hârtie şi a monedei divizionare sau a
titlurilor de valoare, care participă la formarea
unui capital sau la acordarea unui împrumut
(bancnota, acţiunea, obligaţiunea, titlul de credit
etc.) şi permite deţinătorului de a încasa profit
sub formă de dividend sau dobândă.
Funcţia de centru al politicii monetare reprezintă
activitatea definitorie pentru o bancă centrală. Această funcţie
a apărut din necesitatea finanţării Trezoreriei statului fără a
afecta financiar şi monetar, menţinând puterea de cumpărare
a banilor, o creştere economică neinflaţionistă şi echilibrul
financiar caracteristic pieţelor financiare ordonate. Această
funcţie este realizată prin instrumente financiare aşa ca:
• Mecanismul de refinanţare (creditul de licitaţie, linia de
credit, credite pe termen foarte scurt, etc.);
• Operaţiunile pe piaţa deschisă reprezintă
vânzări/cumpărări de titluri de valoare de stat efectuate de
banca centrală.
• Variaţia taxei scontului (rescontarea);
• Mecanismul rezervelor obligatorii;
• Mecanismul cursului valutar.
Funcţia de bancă a băncilor prevede o implicare
directă a activităţii băncii centrale în activitatea băncilor
comerciale, pe mai multe planuri:
• reglementează administrativ funcţionarea celorlalte
bănci;
• gestionează disponibilităţile lichide ale celorlalte bănci
din sistemul bancar, deţinute în cont la banca centrală;
• asigură derularea normală a plăţilor între băncile
comerciale şi în economie, prin reglementarea circuitului
instrumentelor de plată şi prin asigurarea cadrului
instituţional de derulare a tranzacţiilor monetare şi prin
prestarea unor servicii de circulaţie a documentelor de
plată;
• asigură creditarea băncilor comerciale şi a economiei
naţionale prin intermediul acestora.
Funcţia de centru valutar şi reprezentant în
relaţiile internaţionale Banca centrală are
funcţia de a susţine cursul şi stabilitatea de
cumpărare a monedei naţionale atât pe plan intern,
cât şi pe plan extern. Aceasta se realizează prin
participarea activă la tranzacţiile de pe piaţa
valutară, determinând influenţarea cererii/ofertei de
monedă pe această piaţă, în scopul asigurării
stabilităţii relative a cursului valutar. Un alt obiectiv
ce reiese din această funcţie este echilibrarea
dinamică a balanţei de încasări şi plăţi externe.
Funcţia de bancă a statului. Această funcţie apare
printre primele şi reprezintă motivul înfiinţării primelor
bănci centrale în scopul asigurării finanţării cheltuielilor
publice. Modalitatea de finanţare este practic cea mai
frecventă în ţările dezvoltate şi reprezintă deschiderea
unor linii de credit pentru a asigura flexibilitatea
gestiunii bugetare curente. Ca o modalitate de finanţare
directă a Trezoreriei, banca centrală poate interveni şi
prin cumpărarea de titluri financiare de pe piaţa
primară. In mod indirect, majoritatea băncilor centrale
operează pe piaţa secundară, influenţând oferta sau
cererea de titluri ale datoriei publice, în funcţie de
conjunctura momentului şi de obiectivele politicii
monetare.
2.3. Activitatea BNM

Banca Naţională a Moldovei este banca centrală a

Republicii Moldova, este о persoană juridică publică
autonomă şi este responsabilă fata de Parlament, nu este
supusă înregistrării în Registrul de stat al
întreprinderilor şi poate să deschidă filiale şi
reprezentanţe în ţară şi în străinătate unde consideră
necesar.
Banca Naţională conlucrează cu Guvernul în realizarea
obiectivelor sale şi, conform prezentei legi, întreprinde
acţiunile necesare pentru a realiza о astfel de conlucrare.
Banca Naţională furnizează organelor economice şi
financiare ale Guvernului, la cererea acestora, informaţii
referitoare la problemele monetare şi financiare.
Organele menţionate, la rândul lor, furnizează Băncii
Naţionale, la cererea ei, informaţii referitoare la
problemele macroeconomice, monetare sau financiare.
Banca Naţională reprezintă Republica Moldova la
întrunirile, consiliile şi organizaţiile
interguvernamentale în problemele politicii monetare,
licenţierii activităţii bancare, în problemele controlului
bancar şi în alte probleme ce ţin de competenţa ei.
Banca Naţională poate acorda servicii bancare instituţiilor
guvernamentale, financiare şi bancare străine, precum şi
organizaţiilor internaţionale publice, la care Banca
Naţională sau Republica Moldova participă.
Banca Naţională aduce periodic la cunoştinţa publicului
rezultatele analizei macroeconomice, evoluţiei pieţei
financiare şi informaţia statistică, inclusiv privind masa
monetară, acordarea creditelor, balanţa de plăţi şi
situaţia pieţei valutare.
Banca Naţională poate să deschidă conturi în registrele
sale numai în numele statului şi al organelor statului,
băncilor licenţiate de Banca Naţională, băncilor centrale
ale statelor străine şi instituţiilor financiare publice
internaţionale. Banca Naţională nu deschide conturi
administraţiei publice locale, întreprinderilor, inclusiv
celor de stat.
În relaţiile cu instituţiile financiare Banca Naţională este
unica instituţie care efectuează licenţierea,
supravegherea şi reglementarea activităţii instituţiilor
financiare.
Banca Naţională funcţionează ca unul din agenţii statului
în aplicarea legislaţiei privind controlul valutar. Dările
de seamă, informaţiile privind conturile şi alte informaţii
prevăzute de legislaţia menţionată pot fi transmise prin
intermediul Băncii Naţionale.
Banca Naţională menţine în bilanţul său rezervele
internaţionale ale statului care sunt reprezentate
prin următoarele active:
aur;
valută străină în formă de bancnote şi monede
metalice ori conturi bancare ţinute peste hotare în
monedă străină;
orice alte active recunoscute pe plan internaţional;
cambii achitabile în valută străină;
creanţe exprimate şi achitabile în valută străină,
emise sau garantate de statele străine, băncile lor
centrale sau instituţiile financiare publice
internaţionale, precum şi de acorduri de cumpărare
forward şi recumpărare încheiate cu sau garantate
de acestea.
La sfârşitul fiecărui an financiar Banca Naţională
întocmeşte о dare de seamă care include balanţa, contul
de profituri şi pierderi şi alte documente necesare.
Dările de seamă financiare anuale, conturile şi registrele
Băncii Naţionale sunt supuse auditului extern anual, în
conformitate cu standardele internaţionale de audit,
efectuat de către o organizaţie de audit extern,
independentă, cu renume şi cu experienţă recunoscută în
domeniul auditului băncilor centrale şi al instituţiilor
financiare internaţionale, selectată de Consiliul de
administraţie pe bază de licitaţie. Raportul auditorului
extern se publică împreună cu situaţiile financiare
anuale ale Băncii Naţionale. Aceiaşi organizaţie de audit
extern nu poate fi numită consecutiv pentru o perioadă
ce depăşeşte 5 ani.
Banca Naţională prezintă Parlamentului în termen de
patru luni după încheierea fiecărui an financiar:
darea de seamă financiară, confirmată de auditorul
extern;
un raport asupra activităţii şi operaţiunilor sale din
acel an;
un raport asupra situaţiei economice a statului.
Banca Naţională prezintă Parlamentului şi Guvernului
până la 25 ale fiecărei luni un rezumat al situaţiei
financiare pentru luna precedentă.
Banca Naţională poate publica darea de seamă şi
rapoartele întocmite, precum şi orice alte rapoarte
sau studii financiare şi economice.
2.4. Obiectivele şi funcţiile BNM

Banca Naţională a Moldovei exercită funcţia de

bancă centrală şi bancă de emisiune.
Obiectivul principal al Băncii Naţionale este de a
realiza şi a menţine stabilitatea monedei
naţionale. Pentru atingerea acestui scop BNM
stabileşte şi menţine condiţiile pieţei monetare,
de credit şi valutare, care conduc la dezvoltarea
economiei naţionale.
BNM are următoarele atribuţii fundamentale:
• stabileşte şi promovează politica monetară şi valutară în
stat;
• acţionează ca bancher şi agent fiscal al statului;
• întocmeşte analize economice şi monetare, adresează
guvernului propuneri, aduce rezultatele analizelor la
cunoştinţa publicului;
• autorizează, supraveghează şi reglementează activitatea
instituţiilor financiare;
• acordă credite băncilor şi statului;
• supraveghează sistemul de plăţi din republică şi
facilitează funcţionarea eficientă a sistemului de plăţi
interbancare;
• activează ca organ unic de emisiune a monedei
naţionale;
• păstrează şi gestionează rezervele valutare;
• întocmeşte balanţa de plăţi a statului;
Conform atribuţiilor stipulate prin lege, BNM
îndeplineşte următoarele funcţii:
• de emisiune monetară;
• stabileşte şi conduce politica monetară şi
valutară a ţării;
• bancă a băncilor;
• agent fiscal şi bancher al statului.
2.5. Administrarea şi principalele direcţii
de activitate ale BNM

Organul de conducere al Băncii Naţionale a

Moldovei este Consiliul de Administraţie alcătuit
din 5 membri:
• guvernatorul Băncii Naţionale - preşedintele
Consiliului de Administraţie;
• prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale -
vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie;
• trei viceguvernatori ai Băncii Naţionale -
membri ai Consiliului de Administraţie.
Consiliul de Administraţie examinează rapoarte
privind situaţia economică şi monetară, în acest
scop vicepreşedintele Consiliului asigură
prezentarea periodică a rapoartelor de către
departamente, direcţii şi secţii cu privire la:
• administrarea şi executarea operaţiunilor Băncii
Naţionale;
• realizarea şi reglementarea politicii monetare;
• situaţia sistemului băncilor şi situaţia pieţei
financiare şi valutare;
• alte rapoarte, la decizia Consiliului.
Banca Naţională are un organ de control intern
constituit din specialişti de înaltă calificare, cu
experienţă de muncă în domeniul contabilităţii şi
finanţelor, condus de controlorul general.
BNM este structurată în departamente, direcţii, secţii
şi alte organe auxiliare. Direcţiile principale de
activitate ale BNM sunt: creditare şi operaţiuni de
piaţă; operaţiuni valutare şi relaţii externe; politică
monetară; reglementare şi supraveghere bancară;
contabilitate şi sistemul de plăţi.
Structura organizatorica a BNM include:
• Departamentul politică monetară şi cercetări
• Departamentul credite şi operaţiuni de piaţă.
• Departamentul reglementare şi supraveghere
bancară.
• Departamentul operaţiuni valutare şi relaţii
externe.
• Departamentul contabilitate
• Departamentul sistemul de plăţi
• Departamentul tehnologii informaţionale şi
procesare date
Structura organizatorică a BNM prevede şi
formarea unor direcţii, secţii care nu fac parte
din departamentele menţionate, dar care au un
rol important în realizarea operaţiunilor şi
funcţiilor de către BNM. În cadrul structurii
organizatorice funcţionează şi subdiviziunile:
Direcţia economică, Direcţia administrativă,
Direcţia statistică, Direcţia tezaur şi operaţiuni
de casă, Direcţia juridică, Secţia resurse umane.
Structura BNM, ca şi a altor instituţii, poate fi
schimbată ţinând seama de funcţiile şi atribuţiile
BNM la o anumită etapă de dezvoltare.