În ultima perioadă, termenul financiar „suveran”

a pătruns în limbajul jurnalistic al informaţiilor

politice, prin ştiri şi comentării despre criză
financiară. Din cauza datoriilor foarte mari pe
care statele le-au acumulat, acestea trebuie să
adopte planuri de austeritate, ce atrag după
sine pierderi de locuri de muncă, creşterea
taxelor şi scăderea puterii de cumpărare a
populaţiei. Datoria suverană cuprinde
obligaţiunile emise de un stat într-o monedă
străină pentru a se redresa din punct de vedere
economic.
Obligaţiunile pot şi interne, internaţionale, acestea din
urmă fiind cunoscute şi sub denumirea
deeuroobligaţiuni, şi străine. Datoria suverană este o
investiţie mai riscantă atunci când vine din partea unei
ţări în curs de dezvoltare şi o investiţie mai sigură
atunci când provine dintr-o ţară dezvoltată.
Obligaţiunile prin care guvernele îşi finanţează datoria
au scadenţa cuprinsă între 3 luni şi 30 de ani, statul
plătind ratele de dobânda pentru a oferi cumpărătorilor
de obligaţiuni un profit pentru investiţia făcută. O
delimitare conceptuală importantă este cea care
trebuie făcută între datoria externă şi datoria
publică(suverană). Astfel, datoria publică reprezintă
ansamblul sumelor datorate de către stat, că urmare a
politicii sale de a contracta împrumuturi.
Datoria publică are drept scop acoperirea
cheltuielilor statului şi finanţarea deficitului bugetar.
Datoria publică totală reprezintă totalitatea
obligaţiilor statului (guvern, instituţii publice,
financiare, unităţi administrativ-teritoriale) la un
moment dat, rezultate din împrumuturi interne şi
externe (în lei şi în valută) contractate pe termen
scurt, mediu şi lung, precum şi obligaţiile statului
către trezoreria proprie, pentru sumele avansate
temporar în scopul acoperirii deficitului bugetar.
Datoria externă poate fi definită ca fiind sumă în
valută contractată de o ţară cu alte ţări său
organisme financiare internaţionale.
1. Una din cauzele ace stor creṣteri a
reprezentat-o eṣecul politicilor publice de
reformare a sectorului guvernamental la
momentul potrivit (calitatea slabă a politicilor
publice) prin următoarele mijloace: reduc
erea cheltuielilor publice ineficiente,
creṣterea productivităṭii muncii din sectorul
publ ic, tratarea incipientă a problemelor
determinate de îmbătrânirea populaṭiei,
creṣterea pr esiunilor asupra sistemelor
publice de pensii ṣi eficientizarea unor
societăṭi cu capital de stat.
2. Alte cauze se numără și
supraîndatorarea guvernelor, ele
nemaiputând interveni pentru a stopa
recesiunea prin creșterea
deficitelor bugetare, singura lor
opṭiune fiind adoptarea unor bugete de
austeritate care, din păcate, se
manifestă ca și criza prin pierderea
locurilor de muncă, alocații bugetare
individuale.
3.Sporirea deficitelor bugetare în
perioada 2007 – 2009 s-a petrecut
din cauza unor
programe de stimulare a economiei
ce au fost puse în aplicare
de mai multe ṭări pentru a
reduce efectele crizei.
4.O caracteristică importantă a crizei
datoriilor suverane o
reprezintă fenomenul de
contagiune fiscală. Acest fenomen
semnifică situaṭia în car
e instabilitatea de pe piaṭa
financiară sau a unei ṭări poate fi
transmisă celorlal
te pieṭe sau ṭări.
1.În Europa Centrală ṣi de Est, pe partea de
pasive, băncil e au încercat să reducă
dependenṭa de finanṭările externe ṣi
creṣterea concomitentă a resurselor atrase
de la populaṭie prin intermediul canalelor
clasice. Pe partea de active, băncile au
redus expunerea pe segmentul clienṭilor
persoane fizice ṣi companii ce manifestau un
risc de credit crescut, în acelaṣi timp cu
creṣterea deṭinerilor de obligaṭiuni
guvernamentale emise de ṭări cu politici
fiscale solide.
2.Un alt efect a fost reprezentat
de încetinirea contracṭiei c
reditării de către avansul
depozitelor. Băncile au evitat o
contracṭie mai puternică a cr
editării care ar fi fost provocată
de restricṭiile de finanṭare prin
creṣterea depozitelor în aceeaṣi
perioadă, cu excepṭii precum
Letonia, Lituania ṣi Slovenia.
3. Un efect major al crizei datoriilor suverane a
fost menṭinerea cererii de credite de consum ṣi a
cererii de credite ipotecare din partea persoanelor
fizice sub cerere de credite venită din partea
companiilor. Apoi, majorarea costului ṣi reducerea
disponibilităṭilor creditelor va avea un impact
asupra activităṭii eonomice gl obale, consumul
gospodăriilor populaṭiei va fi redus, ratele de
creṣtere economică se vor menṭine, în general,
sub nivelul din pre-criză, ṣomajul va fi o problemă
presantă la care atât guvernele cât ṣi băncile
centrale vor trebui să găsească răspunsuri
adecvate.
1. Un pas pentru depăşirea crizei datoriilor suverane
ce trebuie s ă fie implementat la nivelul fiecarei ţări în
parte este evidenţiat prin Tratat ul de la Maastricht ce
le impune ţărilor din Uniunea Europeană să înfiinţeze
instituţii naţionale bugetare care să le ajute să îşi ţină
promisiunea de a menţine finanţele publice la un
nivel sustenabil. Pe lȃngă aceste instituţii se
recomandă crearea de instituţii fiscale care să
îmbunătăţească disciplina fiscală prin judecarea
politicilor actuale şi viitoare ale guvernului cu privire
la finanţele publice. Astfel, aceste instituţii vor putea
evalua calitatea si consistenţa acestor politici luând
în considerare şi obiectivele fiscale pe termen lung,
dintr-un punct de vedere apartid.
2. Un alt pas ar fi rezolvarea problemei încetinirii creşterii
economice în cele mai mult e ţări din Zona Euro. PIB-ul pe
cap de locuitor a fost în ultimii zece ani cu 15%-20% mai
mic în ţările dezvoltate din Zona Euro decât în SUA,
diferenţa continuând chiar să crească în ul timii ani. Această
problemă apare in special datorită numărului redus de ore
lucrate in medie de fie care persoană si de vârsta scăzută
de pensionare practicată de unele ţări din Zona Euro. Deci o
soluţie pentru problema încetinirii creşterii economice ar fi,
aşa cum mai multe ţări europene au ales să facă, mărirea
vârstei de pensionare, acţionând astfel în ambele sensuri
asupr a mărimii datoriei în PIB, adică micşorând datoria si
mărind PIB-ul. Însă o mult mai potrivită abordare ar fi aceea
de a le oferi oamenilor in vârstă posibilitatea de a alege
până la ce vârstă vor să muncească. Astfel, aceştia ar putea
avea posibilitatea unor venituri suplimentare in condiţii de
muncă speciale ce reduc stresul si povara fizică.
3. Revenirea încrederii investitorilor este
reflectată în creşterea pieţelor de acţiuni de
la începutul anului şi scăderea presiunii
asupra randamentelor obligaţiunilor
suverane, cu toate că spread-urile rămân
încă ridicate pentru unele state din Zona
Euro. Încrederea în sectorul financiar a
arătat semne de revenire, evoluţia primelor
de risc fiind elocventă în acest sens, cu
toate că nivelurile rămân ridicate din
perspectivă istorică.
 ȚARA DATORIA RAPORTATĂ ÎN
PROCENTAJ PENTRU ANUL
2015
JAPONIA 240% din PIB

ITALIA 133% din PIB

SUA 104% din PIB

SPANIA 99% din PIB

FRANȚA 96% din PIB

CANADA 92% din PIB

GERMANIA 71% din PIB

 ȚARA DATORIA RAPORTATĂ ÎN
(BRICS) PROCENTAJ PENTRU ANUL 2015

INDIA 67% din PIB

BRAZILIA 66% din PIB
CHINA 44% din PIB
ROMÂNIA 38% din PIB
RUSIA 17 % din PIB
Dar ce este o « datorie suverana sanatoasa »? In
principiu, o datorie suverana este “sanatoasa” din
punct de vedere economic daca beneficiile pe
care le aduce sunt superioare cheltuielor
efectuate pentru contractarea acelei datorii
(dobanzi, comisioane,…). Aceste beneficii sunt
generate mai ales de proiectele ce au magnitudine
strategica in evolutia respectivei tari. In cazul
Romaniei, vorbim despre invatamant, sanatate,
infrastructura. Dupa aceea, aceste datorii
“sanatoase” trebuie integrate intr-un Fond
National de Investitii, pentru a avea o
monitorizare si o utilizare mult mai precisa.
Trebuie urmarit si principiul ca datoria sa fie
inferioara valorii activelor ce pot sa contribuie la
rambursarea ei. O datorie « sanatoasa », conform
standardelor, nu trebuie sa depaseasca 60% din
PIB.
Serviciul datoriei (ratele anuale de
rambursare) trebuie sa ramana inferioare
surplusului primar de buget. O finantare a
datoriei suverane facuta in moneda straina
este supusa riscului valutar. Din acest
punct de vedere, Japonia poate sa-si
permita o datorie suverana mare pentru
ca, printre altele, dincolo de
competitivitatea economiei sale, ea are
datoria publica finantata in foarte mare
masura in moneda nationala, cu banii
economisiti de populatia si companiile
nipone. Acest lucru ii faciliteaza accesul si
la pietele externe, imprumutand la dobanzi
foarte mici.
Până în anii `90, au mai existat astfel de crize în lume,
precum Marea Britanie, SUA, Belgia, Canada, Italia.
Aceste crize s-au soluţionat, însă în niciun caz prin
scăderea preţului şi prin creşterea ratelor de dobândă.
Dimpotrivă, exemplul de urmat în acest caz este
diminuarea ratelor de dobândă, existenta inflaţiei,
reducerea cheltuielilor, creşterea economică şi
creşterea taxelor. Criza datoriilor publice din zona euro
nu s-a încheiat până în anul 2012, în pofida calmului
afişat de pieţele financiare, sistemul bancar din regiune
rămâne slăbit, nivelurile datoriei suverane sunt încă în
creştere, iar ţintele fiscale sunt departe de a fi atinse.
Cele 17 naţiuni din regiune trebuie să adopte reforme
economice ambiţioase, în timp ce zonă euro se
îndreaptă către a doua recesiune din ultimii trei ani.
Perspectivele de creştere sunt neobişnuit de
nesigure şi depind în mod esenţial de rezolvarea
crizei datoriilor suverane. Nivelul datoriei
guvernamentale din zona euro va atinge
probabil 91% din producţia economică de anul
viitor, chiar dacă statele adoptă cele mai radicale
programe de austeritate din ultima jumătate de
secol.
Creşterea economică, reducerea cheltuielilor şi
creşterea taxelor au avut o influență, dar cel mai
important factor a fost politica monetară. Ratele
nominale de dobândă foarte scăzute si inflația
au fost cruciale ȋn reducerea procentului de
datorie publică in PIB. Atunci când ratele de
dobandă erau mari şi deflația ȋn floare,
consolidarea a eşuat.