Coloana vertebrala umana este o structura

complexa a carei principalele functii sunt:

- de protectie a maduvei spinarii
- transferul incarcarii de la cap si trunchi la pelvis.
Fiecare din cele 24 de vertebre sunt articulate intre
ele astfel incit sa permita miscarea in trei plane.
Stabilitatea coloanei este asigurata de:
- discurile intervertebrale,
- ligamentele inconjuratoare
- muschii adiacenti.
Discurile si ligamentele asigura stabilitatea
intrinseca iar muschii stabilitatea extrinseca.
Segmentul de miscare : unitatea functionala a
coloanei
Unitatea functionala a coloanei consta in doua
vertebre si tesututrile moi adiacente lor.
Portiunea anterioara a segmentului de miscare este
alcatuita din doua corpuri vertebrale suprapuse,
discul intervertebral si ligamentele longitudinale.
1-regiunea anterioara
2-ligamentul longitudinal posterior
3-ligamentul longitudinal anterior
4-corpul vertebral
5-discul intervertebral
6-foramen intervertebral cu radacina
nervilor spinali
7-regiunea posterioara
8-procesele spinoase
9-articulatie intervertebrala formata de
fatetele superioare si inferioare
(ligamentul capsular)
10-ligamentul supraspinos
11-ligamentul interspinos
12-procesul transvers (ligamentul
intertransvers)
13-arc vertebral
14-canal vertebral
Arcurile vertebrale corespunzatoare, articulatiile
intervertebrale formate de fete, procesele transverse si
spinoase si diferitele ligamente alcatuiesc portiunea
posterioara. Arcurile si corpurile vertebrale formeaza
canalul vertebral ce protejeaza maduva spinarii.

Sectiunea
transversala prin
segmentul de
miscare de la
nivelul L4
Regiunea anterioara a segmentului de miscare
Corpurile vertebrale sunt proiectate sa suporte forte
de compresiune iar dimensiunile lor cresc progresiv
in sens cranio-caudal.
Corpurile vertebrale in regiunea lombara sunt mai
inguste si au diametrul mai mare decit cele toracice si
cervicale.
Dimensiunile lor mari se datoreaza faptului ca ele
trebuie sa suporte cele mai mari incarcari aplicate pe
coloana vertebrala.
Discul intervertebral sustine, distribuie incarcarile si
reduce amplitudinea miscarilor avind o mare
importanta mecanica si functionala.
Compozitia unica a structurii lui interne si externe si
localizarea intervertebrala ii asigura acest rol dublu
discului intervertebral.
Portiunea interna a discului intervertebral, nucleul
pulpos este o masa gelatinoasa bogata in GAG
(glicozaminoglicani) hidrofili la adultul tinar.
Aceasta compozitie in GAG diminua odata cu virsta
si devine progresiv mai putin hidratata.
Un lucru foarte important de stiut este ca discul
intervertebral beneficiaza de o irigatie directa doar
pana la varsta de 7 ani, dupa care el va primi doar o
irigatie indirecta, prin difuziune de la vasele din jur.

Aceasta inseamna ca inca de la varsta de 7 ani discul

incepe sa imbatraneasca, lucru de care putini oameni
sunt constienti.

O alta caracteristica foarte importanta a discului

intervertebral este aceea ca el, prin intermediul
proteinelor cu aspect gelatinos amintite mai sus, are
capacitatea de a fixa apa si apoi de a o elibera.

Acest lucru ii da posibilitatea sa-si indeplineasca

functia de amortizor.
Degenerarea discului este produsa de scaderea
continutului in proteoglicani si capacitatii hidrofilice
a acestora.

Cand discul devine deshidratat elasticitatea si

capacitatea lui de stocare a energiei precum si
distribuirea incarcarii descreste in mod gradat; aceste
modificari scad capacitatea discului de a suporta
incarcarile.

Studiul incarcarii mecanice a segmentului lombar la

cadavru au aratat ca atat virsta cat si nivelul discal
nu afecteaza capacitatea de raspuns a discului la
incarcare.
Cand asupra coloanei vertebrale se exercita o
presiune, proteinele din nucleul pulpos fixeaza
rapid apa si functioneaza ca o pernita elastica, iar
cand presiunea asupra coloanei scade, ele
(proteinele) elibereaza rapid apa fixata.

Pentru realizarea acestui proces de hidratare-

deshidratare este nevoie de un anumit interval de
timp, iar in cazurile cand presiunea asupra coloanei
creste prea repede sau prea mult pe unitatea de
timp, hidratarea nu mai poate fi realizata la timp si
incep sa apara leziuni la nivelul discului
intervertebral.

Asa apar fisurile care duc la aparitia herniei de disc.

Intr-un disc incarcat in timpul compresiunii
presiunea este de 1,5 F deoarece materialul nucleului
este foarte putin compresibil, compresiunea produce
in disc hernierea laterala iar tensiunea
circumferentiala este sustinuta de inelul fibros la
nivelul coloanei lombare.
Tensiunea in regiunea posterioara a nucleului
pulpos a fost estimata la de 4 sau 5 ori fata de
compresiunea axiala.
Tensiunea in inelul fibros din regiunea toracica este
mai mica decit in cazul coloanei lombare datorita
geometriei diferite a discului. Diametrele mari ale
discurilor toracice reduc incarcarea circumferentiala
a discului.
Distributia incarcarii in discul intervertebral in
compresiune. Compresiunea maxima este in nucleul
pulpos (1,5F) pe cind in inelul fibros este doar de
(0,5F). Partea posterioară a discului suporta
predominant tensiunea care este de 4 sau 5 ori mai
mare.
Regiunea posterioara a segmentului de miscare

Regiunea posterioara a segmentului de miscare

coordoneaza miscarea.
Tipul de miscare posibil la fiecare nivel in parte este
determinat de orientarea fortelor articulatiilor
intervertebrale in plan transversal si frontal.
Cu exceptia fatetelor primelor doua vertebre
cervicale (C1 si C2) care sunt paralele cu planul
transversal, fatetele articulatiilor intervertebrale
cervicale sunt orientate la 45˚ fata de planul
transversal sui sunt paralele cu planul frontal.
Acest aliniament al articulatiilor C3-C7 permite
flexia, extensia, inclinarea laterala si rotatia.
Fatetele articulatiilor toracice sunt orientate la 60˚
fata de planul transversal si la 20˚ fata de planul
frontal.

Aceasta orientare permite inclinarea laterala, rotatia

si putin flexia-extensia.

In regiunea lombara fetele sunt orientate in unghi

drept fata de planul transversal si la 45˚ fata de
planul frontal.

Acest aliniament permite flexia, extensia, inclinarea

laterala si ceva din rotatie.

Articulatiile lombosacrale difera de cele lombare

avand dispozitie oblica si asigurind rotatia.
Orientarea fatetelor
articulatiilor intervertebrale
In cazul regiunii joase a
coloanei cervicale fetele
intervertebrale sunt
orientate la 45˚ fata de
planul transversal si sunt
paralele cu planul frontal
In cazul vertebrelor toracice
fetele intervertebrale sunt
orientate la 60˚ fata de
planul transcversal si la 20˚
fata de planul frontal
In cazul vertebrelor lombare
fetele intervertebrale sunt
orientate in unghi drept fata
de planul transvers si la 45˚
fata de planul frontal.
Primele determinari efectuate au presupus ca
fatetele articulare vertebrale coordonau miscarea si
aveau doar o modesta functie in cazul incarcarii.

Studiile recente au demonstrat ca fatetele au o

importanta semnificativa in ce priveste incarcarea.

Distributia incarcarii totale intre fatete si disc variaza

in functie de pozitia coloanei:

- incarcarile fatetelor sunt mari (de 30 % din

incarcarea totala) cind coloana este in hiperextensie

- sunt putin crescute pe perioada miscarilor de

inclinare asociate cu rotatia.
Arcurile vertebrale si articulatiile
joaca un rol important in
suportarea fortelor de incarcare.
Aceasta functie este demonstrata
prin faptul ca pacienti cu arcuri
vertebrale deteriorate sau
articulatii compromise (ex:
spondilolistezis) prezinta un risc
crescut de pierdere a liniaritatii
corpurilor vertebrale. Procesele
spinoase si transverse servesc
drept repere pentru insertiile
musculare a caror activitate
initiaza miscarea coloanei si
mentin stabilitatea extrinseca.
 Sprijinul anterior intre L5
si S1 se face prin
intermediul ultimului
disc intervertebral , in
timp ce stabilitatea
posterioara este asigurata
de apofizele articulare
sacrale si lombare, care
vin in contact la nivelul
articulatiilor
interapofizare.
In cazul in care sistemul articular posterior este afectat,
fie de catre un traumatism, fie de o supraincarcare, este
suficient ca vertebra L5 sa alunece anterior, fiindca
inelul fibros este prea slab s-o impiedice.
Ligamentele spinale
Structurile ligamentare ce inconjura coloana contribuie
la stabilitatea extrinseca.
Majoritatea au un continut colagenic ridicat limitand
extensibilitatea lor in timpul miscarii coloanei.
Ligamentul flavum, care leaga cele doua arcuri
vertebrale, este o exceptie (continut mare de elastina)
fiind contractat in timpul extensiei si alungit in flexie.
Cand coloana este intr-o pozitite neutra ligamentul
flavum este in tensiune constanta ca urmare a
proprietatilor lui elastice.
Desi este localizat la distanta fata de centrul miscarii
discului, el influențeaza incarcarea discala in timp ce
ligamentul longitudinal anterior creeaza acea presiune
discala ce asigura suportul intrinsec al coloanei.
Influenta diferitelor ligamente difera in functie de
tipul de miscare:

• In timpul flexiei ligamentul interspinos este

solicitat la maximum fiind urmat de ligamentul
capsular si ligamentul flavum.

• In timpul extensiei este solicitat ligamentul

longitudinal anterior.

• In flexia laterala sunt solicitate ligamentele

contralateral transvers, ligamentul flavum si cel
capsular.

• In miscarea de rotatie ligamentul cel mai

solicitat este ligamentul capsular.
Cinematica

Miscarea coloanei este produsa de actiunea nervilor

si muschilor agonisti (initiatori de miscare) care
initiaza si mentin miscarea iar muschii antagonisti o
controleaza si o modifica.

Ariile de miscare difera in functie de nivelul

vertebral si depind de orientarea fatetelor
articulatiilor intervertebrale.
Miscarea dintre doua vertebre este mica si nu se
produce independent, toate miscarile coloanei
includ actiunea combinata a miscarilor segmentare.

Vertebra are sase grade de libertate: rotatie si

translatie in plan transvers, sagital si longitudinal.

Miscarea produsa in timpul flexiei, extensiei, flexiei

laterale si rotatiei axiale a coloanei este o combinatie
de miscari rezultate ale rotatiei si translatiei
simultane.
Aria de miscare

Studiile efectuate pe elemente autopsiate sau

masuratorile radiografice in vivo au demonstrat
valori diferite pentru fiecare segment vertebral in
parte.

Flexie si extensie: aria de miscare pentru coloana

toracica si lombara este de 4˚ in miscarea toracica
inalta si de 6˚ in regiunea mediana si 12˚ in ultimile
doua segmente toracice.

Aria de miscare creste progresiv in regiunea

segmentelor lombare ajungind la maximum de 20˚ la
nivelul lombosacral.
Flexia laterala arata cea mai mare arie de miscare la
nivelul segmentelor toracice inalte ajungind la 8-9˚.

La segmentele toracice inalte aria este de 6˚.

La nivelul segmentelor lombare sunt 6˚ in flexia

laterala, cu exceptia segmentului lombosacral unde
este de 3˚.

Rotatia este maxima la nivelul segmentelor

superioare toracice unde aria de miscare este de 9˚.
Rotatia descreste in sens caudal ajungind la 2˚ in
cazul segmentelor joase a coloanei lombare si creste
la 5˚ in cazul segmentelor lombosacral.
Miscarea suprafetelor articulare
Miscarea dintre doua suprafete vertebrale adiacente in
timpul flexiei si extensiei sau a flexiei laterale poate fi
analizata prin metoda centrului lui Reuleux.

Centrul de rotatie al coloanei vertebrale rezultat din

masuratorile efectuate pe cadavru fara deficiente vertebrale (A)
sau cu degenerare discala (B).
Datorita complexitatii miscarii in cazul segmentului
de miscare nu pot fi evaluate nici macar cu
aproximatie valorile miscarilor efectuate.

Nu pot fi aproximate nici valorile ariilor de miscare

in conditii functionale normale deoarece variatiile
individuale sunt foarte mari ; in final aria de miscare
in fiecare din cele 3 planuri arata o distributie
Gaussiana.

Aria de miscare este puternic dependenta de virsta,

descrescind cu 50% de la tinar la adult.

Diferente s-au inregistrat intre sexe : barbatii au o

mobilitate mai mare in flexie si extensie iar femeile
sunt mai mobile in flexia laterala.
Muschii coloanei vertebrale
a) Muşchii gâtului:
• sternocleidomastoidianul situat pe faţa laterală
a gâtului, pe sub muşchiul pielos al gâtului şi îndreptat
diagonal de sus în jos dinapoi înainte şi din afară
înăuntru.
Proximal se inseră pe apofiza mastoidă a osului
temporal, iar distal se inseră prin două capete: unul pe
manubriul sternal (capătul sternal) şi unul pe partea
internă a claviculei (capătul clavicular).
Acest muşchi flectează capul pe coloană, îl înclină
lateral de partea lui şi îl roteste îndreptând bărbia în
partea opusă.
 • scalenii (anterior, mijlociu şi posterior) se
întind de la apofizele transverse ale ultimelor şase
vertebre cervicale la primele două coaste. Când
capetele distale sunt fixe, înclină de partea lor
coloana vertebrală cervicală. Când capetele
proximale sunt fixe, devin muşchi inspiratori.
b) Muşchii prevertebrali: ei se găsesc pe faţa
anterioară a coloanei vertebrale
• dreptul anterior al capului se inseră proximal pe
osul occipital, înaintea găurii occipitale; se împarte în
patru fascicule şi se inseră distal pe tuberculii
anteriori ai vertebrelor cervicale 3, 4, 5, 6. Este flexor
al capului pe coloana cervicală.
• micul drept anterior al capului situat imediat
înapoia precedentului, se inseră proximal pe osul
occipital, iar distal, pe masele laterale şi pe apofizele
transverse ale atlasului. Flectează capul pe coloană.
• lungul gâtului se întinde de la tuberculul anterior
al atlasului până la corpii vertebrali ai primelor trei
vertebre dorsale. Este flexor şi rotator al coloanei
vertebrale cervicale.
c) Muşchii abdominali antero-laterali:
• marele drept al abdomenului; cele trei
fascicule ale sale se inseră proximal pe cartilajele
costale ale coastelor 5, 6, 7. Distal, se inseră pe
marginea superioară a pubisului. Când ia punct fix
pe pubis, coboară coastele (muşchi expirator) şi
flectează toracele pe bazin. Când ia punct fix pe
coaste, flectează bazinul pe torace.
• micul oblic al abdomenului (oblicul intern)
este situat sub marele oblic. Se inseră distal, pe spina
iliacă antero-superioară, pe creasta iliacă, pe apofizele
transverse ale primei vertebre sacrate şi ale ultimelor
vertebre lombare.
 • transversul abdomenului: fasciculele lui pornesc de
la ultimele coaste, apofizele transverse ale coloanei lombare,
marginea internă a crestei iliace. Anterior ele formează o
aponevroză largă ce se inseră pe linia albă, la care participă.
Comprimă viscerele abdominale, iar secundar este muşchi
expirator.
d) Muşchii lombo-iliaci închid posterior cavitatea
abdominală.
• pătratul lombar situat pe laturile coloanei lombare cu
trei grupe de fascicule: ilio-costale, ilio-transversale şi costo
transversale. De la coasta a 12-a la creasta iliacă. Când ia
punct fix pe creasta iliacă coboară ultimele coaste (muşchi
expirator) şi înclină coloana lateral. Când ia punct fix pe
torace, înclină bazinul lateral pe torace.
• psoasul iliac situat în partea posterioară a
abdomenului, în fosa iliacă internă şi în partea anterioară a
coapsei. Este format din două porţiuni: psoasul şi iliacul.
Ambele porţiuni se inseră distal, printr-un tendon pe micul
trohanter al extremităţilor superioare ale femurului. Are
acţiuni foarte importante: flectează coapsa pe bazin, flectează
coloana vertebrală şi bazinul pe coapsă, flectează trunchiul
pe bazin, rotator al coloanei.
Împreună cu muşchii abdominali, cu cei ai spatelui şi cu
ischio-gambierii asigură echilibrul trunchiului pe coapsă.
e) Muşchii posteriori ai coloanei vertebrale sunt în număr
mare:
• trapezul, prin baza lui se inseră pe linia mediană de la
protuberanţa occipitală externă, pe ligamentul cervical
posterior şi pe apofizele spinoase ale vertebrelor cervicale
inferioare şi ale celor dorsale. Prin vârful lui se inseră pe
cele două oase ale centurii scapulare. Rolul lui: mobilizează
centura scapulară şi umărul ridicându-le şi apropiind
omoplatul de coloană, înclină capul şi coloana cervicală
lateral şi înclină coloana dorsală spre omoplatul de aceeaşi
parte.
• marele dorsal, prin baza lui se inseră pe ultimele 4
coaste, pe apofizele spinoase ale ultimelor vertebre dorsale şi
lombare şi pe buza externă a crestei iliace. Rolul lui: este
adductor, proiector înapoi şi rotator înăuntru al braţului;
tracţionează asupra coastelor (muşchi expirator), tracţionează
asupra trunchiului spre braţ (ca în mişcarea de atârnare sau
căţărare).
 • romboidul situat în partea inferioară a cefei şi în partea
superioară a regiunii dorsale. Rolul lui: trage omoplatul
înăuntru şi îl basculează, apropiind vârful omoplatului de
coloană; trage coloana spre omoplat.
 • unghiularul situat pe partea laterală a cefei. Proximal,
se inseră pe apofizele transverse ale primelor 5 vertebre
cervicale, iar distal, pe unghiul supero-intern al
omoplatului. Rolul lui: trage omoplatul în sus, înclină lateral
coloana cervicală pe partea lui.
• muşchii cefei. Situaţi sub trapez, romboid şi micul
dinţat, deasupra unghiularului, sunt în număr de 8. Cel mai
important este muşchiul splenius. Sunt muşchi de extensie,
înclinaţie laterală şi de rotaţie a capului.
• muşchii spinali se găsesc în şanţurile vertebrale
formate din apofizele spinoase şi coaste (ilio-costalul, lungul
dorsal, spino-transversalul). La nivelul regiunii lombare
inferioare alcătuiesc sacro-spinalul. Rolul lor: sunt muşchi
extensori ai coloanei şi menţin echilibrul extrinsec al
acesteia.
Flexia si extensia
Primele 50-60˚ ale flexiei au loc in coloana lombara,
mai ales in miscarea segmentelor joase.
Inclinarea pelvisului este
urmata de flexie, coloana
toracica avind contribuitie
minima in flexie datorita
orientarii oblice a fatetelor, a
orientarii aproape verticale a
proceselor spinoase si limitarii
miscarii impuse de cutia
toracica.
Flexia este initiata de muschii
abdominali si de segmentul
vertebral al muschiului psoas major.
Inclinarea laterala si rotatia

In timpul inclinarii laterale miscarea se efectuaeaza

predominant in regiunea joasa a toracelui si coloana
lombara.

Coloana toracica are fetele intervertebrale orientate

astfel incit sa permita flexia dar cutia toracica o
restrictioneaza.

Rotatii axiale semnificative au loc la nivel toracic

sau lombar si este usor restrictionata la nivel
lombosacral datorita orientarii verticale a fortelor in
regiunea toracica rotatia este asociata cu flexia
laterala.
Restrictionarea miscarii la un anumit nivel vertebral
va amplifica miscarea la un alt nivel vertebral.
Miscarea pelvisului si coloanei este analizata in
general din punctul de vedere al miscarii
articulatiilor lombosacrale ale soldului sau ambele.
Functia articulatiei sacroiliace este inca in discutie
deoarece in aceasta articulatie se produce o miscare
minima datorita denselor structuri ligamentare
inconjuratoare si a siprafetelor articulare neregulate.
Analiza biomecanica a articulatiilor sacroiliace
sugereaza ca aceasta zona are rol de absorbant de
socuri si implicit de protectie articulara
intervertebrala.
La rotatia trunchiului, muschii
spatelui sunt activi in ambele parti
ale coloanei, cu o contractie
ipsilaterală a muschilor
spinotransversi (splenius al
gatului, splenius al capului, oblic
inferior al capului) si cu o
contractie controlaterala a
muschilor transversospinali
(semispinal, multifizi şi rotatori).
Muschii abdomenului sunt, de
asemenea, activi muschiul
ipsilateral oblic intern și muschiul
controlateral oblic extern, se
contracta.
Sistemul spinotransvers
· splenius al gatului (origine T3-T6 -
insertie C1-C3)
· splenius al capului (C7-T4 - proces
mastoid si linia nucala)
· muschiul oblic inferior al capului

Sistemul transversospinos (origine pe

procese transverse inferioare si inserție
pe procesele spinoase superioare)
· semispinal (toracal,cervical si al
capului)
· muschii multifid
· muschii rotatori
· muschii oblic superior al capului
(origine pe C1 si ins pe planul nucal)
Statica

Coloana poate fi considerata ca o bara elastica

datorita flexibilitatii coloanei, proprietatilor de
amortizare ale discurilor si vertebrelor, stabilitatii
funcionale a ligamentelor longitudinale si
elasticitatea ligamentului flavum.

Cele doua curburi ale coloanei in plan sagital-cifoza

si lordoza-contribuie la amortizarea incarcarii
coloanei.

Actiunea extrinseca a muschilor trunchiului asigura

stabilitatea si modifica incarcarile coloanei in conditii
statice si dinamice.
Incarcarea coloanei in conditii statice

In pozitia stind in picioare muschii

posturali sunt in tensiune constanta.
Aceasta activitate este diminuata cind
segmentele corpului sunt aliniate.

In conditii statice centrul de greutate

trece ventral prin centrul corpului celei
de-a patra vertebra lombara.

Orice deplasare a centrului de greutate

altereaza amplitudinea si directia
miscarii iar pentru echilibarea corpului
creste activiatea musculara.
Pelvisul joaca un rol important in miscare si ca
urmare a activitatii lui rezulta incarcarea coloanei in
pozitia stind.

Baza sacrumului este inclinata inainte si inapoi iar

unghiul inclinarii sau sacral este de aproape 30˚ in
plan transversal in timpul pozitiei stind relaxat.

Inclinind pelvisul spre spate unghiul sacral

descreste si lordoza lombara se intinde.

Aceasta intindere influenteaza coloana toracica si

aceasta se intinde usor pentru a ajusta pozitia
centrului de greutate a trunchiului si astfel disiparea
de energie este minima.
Efectul inclinarii
pelvisului in plan
transversal in
pozitia stind in
picioare:
A - inclinarea spre
spate → inclinarea
lordozei
B - in pozitie
relaxata unghiul
sacral = 30˚
C - inclinare spre
fata → accentueaza
lordoza.
Pe parcursul pozitiei stind, incarcarea in coloana
lombara este ca atunci cind subiectul este pozitia stind
in picioare relaxat.
In aceasta pozitie pelvisul este inclinat spre spate si
lordoza lombara se indreapta spre exterior.
Linia de gravitatie pentru partea superioara a
corpului se muta mai ventral, creand un brat al fortei
mai lung.
Acest brat al fortei determina o crestere a momentului
sau torsiunii in coloana lombara ceea ce creste
inclinarea spre spate a trunchiului.
Activitatea muschiului psoas contribuie la incarcarea
regiunii lombare in timpul sederii.
In pozitia erecta dupa inclinarea pelvisului si cresterea lordozei
lombare se reduce incarcarea in coloana lombara.

Comparind cu postura
bipeda relaxata (A), linia
centrului de greutate
situaeaza pelvisul spre
spate iar lordoza este
intinsa (B). Aceste
schimbari creaza o alungire
a bratului (LG) fortei
exercitate de partea
superioara a corpului. In
pozitia erecta a spatelui
cand pelvisul este inclinat,
bratul fortei se scurteaza
(C).
Influenta inclinarii spatelui si a suportului spatelui in incarcarea coloanei lombare, in
functie de presiunea din L3, in timpul pozitiei sezand.
A :inclinarea spatelui este de 90˚ si presiunea intradiscala este maxima
B :prin folosire unui suport extern scade presiunea intradiscala
C : inclinarea coloanei cu 110˚ dar fara suport lombar produce presiuni scazute
intradiscale
D:folosirea unui suport lombar la aceeasi inclinare duce la descresterea presiunii
E:inlaturind suportul din regiunea lombară creste presiunea intradiscala.
Incarcarea statica a coloanei lombare la intindere
Incarcarile crescute ale coloanei sunt in general cele aplicate din
exterior. Studiile efectuate de Eie pe un preparat vertebral au
aratat ca incarcarea in compresiune ia valori cuprinse intre
5000-8000 N iar dupa alti autori 5000-10000 N. Totusi virsta si
descresterea inaltimii discului modifica acest interval valoric.

A - cand o persoana este in

pozitie intins pe spate
vertebrele lombare sunt
tensionate de musciul
psoas
B - cand soldul si
genunchiul sunt inclinate
si muschiul psoas relaxat
incarcarea lombara scade
Eie a obesrvat ca in timpul testelor de compresiune are loc
aparitia unor puncte de fractura in corpul vertebral sau
placile cartilaginoase ale discului. Aceasta demonstreaza ca
osul este sensibil la compresiune si are rezistenta scazuta
chiar daca discul este intact. Asa se explica degenerarea
discala si vertebrala produsa ca urmare a unor incarcari mari
aplicate zilnic.
Pozitia semiflectata
favorizeaza distributia
fortelor in timpul tractiunii
(F). Tractiunea se realizeaza
pe diagonala mentinind
coloana dreapta. Acest
aranjament diagonal arata
ca nu toate tractiunile
exercita o forta orizontala.
Descompunind forta de
tractiune in componente
orizontale (Fx) si verticale
(Fy) se deduce componenta
care produce intinderea.
Dinamica
Aproape toate miscarile
corpului cresc incarcarea in
coloana lombara.
Aceasta crestere este redusa in
timpul mersului lent sau
rasucirilor usoare dar devine
mai ampla pe parcursul
diverselor exercitii.
Intr-un studiu al mersului
normal s-a aratat ca forta de
compresiune la nivelul
segmentului L3-L4 are valori
cuprinse intre 0,2-2,5 GCS.
Incarcarea creste aproximativ
liniar cu viteza mersului.
In timpul diferitelor exercitii care solicita muschiul erector
spinal si muschii abdominali, incarcarea in coloana poate fi
crescuta. Muschiul erector spinal prin contractie va curba
coloana in extensie.
Incarcarea coloanei in pozitii extreme ca aceasta produce o
tensiune mare in elelmentele spinale astfel incat aceasta pozitie
de hiperextensie trebuie evitata.
Exercitiile pentru muschiul abdominal solicita mai putin acest
muschi si mai mult muschiul psoas care impinge coloana
lombara in lordoza.
In pozitia cu genunchii flectati sunt activati muschii
abdominali dar creste presiunea in discul lombar. In
excercitiile ce implica umerii este limitata miscarea lombara, se
reduce incarcare in coloana lombara, dar creste incarcarea
coloanei cervicale.
Momentul maxim de incarcare se produce atunci cand miinile
sunt incrucisate la nivelul capului sau al gitului.
Incarcarea relativa in cel de-al treilea disc lombar in pozitia
sezind cu picioarele flectate si culcat pe spate cu genunchii
flectati este aproximativa cu cea din pozitia stind in picioare.