Sunteți pe pagina 1din 51

Tulburari ale metabolismului

celular
• Agentii patogeni care pot cauza necroza
celulara pot cauza si modificari celulare
reversibile in momentul in care isi inceteaza
actiunea
• Aceste modificari se concretizeaza in
acumularea la nivelul citoplasmei celulare a
unor substante care in mod normal alcatuiesc
structura celulara , scaderea cantitatii acestor
substante sau acumularea unor substante
straine
• Termenul folosit pentru acest gen de
modificari patologice este distrofie
• In functie de natura substantei care
acumuleaza intr-un tesut , distrofiile se pot
grupa in :
– Distrofii proteice : simple si complexe
– Distrofii glucidice
– Distrofii lipidice : simple si complexe
– Distrofii minerale
Distrofii proteice

Distrofii proteice simple

• Distrofia granulara
• Distrofia hidropica
• Distrofia hialina
• Distrfia amiloida
Distrofia granulara
• Este cea mai fercventa distrofie proteica simpla si
intereseaza cu predilectie organele
parenchimatoase (ficat , rinichi , miocard , muschi
scheletici)
• Are in general caracter reversibil dar actiunea
prelungita a fatctorului generator poate
determina ireversibilitatea leziunii , cu aparitia
altor forme de distrofie sau chiar necoze celulare
• Poate fi determinata de diferite cauze : boli
febrile , boli infectioase , intoxicatii , arsuri ,
inanitie , stari cronice de boala , suprasolicitari ale
organului (de ex. rinichi unic)
• Macroscopic , organul cu distrofie granulara
apare usor marit , mai palid , cu aspect suculent ,
cu luciu disparut , cu aspect de carne fiarta .
• Microscopic se observa dimensiunile crescute ale
celulelor iar acestea exercita un efect de
compresiune pe structurile vasculare din jur . Mai
tarziu citoplasma devine fin granulara
(intumescenta tulbure) datorita precipitarii
proteinelor .
• Distrofia granulara este de obicei o leziune
reversibila , ar se poate transforma intr-o distrofie
patologic mai evoluata
Distrofia hidropica (vacuolara)
• Apare cel mai frecvent in bolile infectioase si se
intalneste in organele parenchimatoase
• Este rezultatul acumularii intracelular a apei
(intumescenta clara)
• Organul afectat creste in volum , devine
edematiat , palid
• Microscopic , citoplasma este fin granulara (prin
fragmentarea mitocondriilor) sau contine vacuole
de apa (datorita lezarii membranei citoplasmatice
, cu intrarea sodiului in celula si atragerea apei) .
• Aspectul clar , vacuolar al citoplasmei se
intalneste si in acumularile intracelulare de
glicogen sau lipide dar se face diagnosticul
diferential cu ajutorul unor coloratii speciale
(coloratiile PAS , Sudan)
• Este o leziune reversibila data inceteaza
factorul patogen
• Acesta distrofie poate sa apara de exemplu la
nivelul epitelilui tubilor contorti renali in starile
de hipopotasemie cand se acumuleaza sodiu in
celula cu cresterea
presiunii osmotice
intracelulare cu
atragerea apei
Distrofia hialina
• Hialinul este o substanta preteica cu aspect
macroscopic sticlos , palid care se coloreaza in
roz la coloratia H-E.
• Distrofia hialina este legata de boli care
modifica permeabilitatea vasculara sau de
diferite tulburari de metabolism .
• Hialinul este o preoteina plasmatica
extravazata si precipitata in peretii vasculari
sau in tesutul conjunctiv si se poate depune
atat intracelular cat si interstitial .
• Cea mai frecventa distrofie hialina se
intalneste la nivelul vaselor arteriale viscerale ,
dupa varsta de 50 de ani iar leziunea este mai
exprimatã la cei suferind de hipertensiune
arterialã sau diabet
• Procesul începe printr-o îngrosare a
membranei bazale endoteliale pe seama
multiplicãrii fibrelor conjunctive iar ulterior, în
acest tesut fibros se precipitã proteinele
plasmatice sub forma de hialin peretele
vascular îsi pierde structura, devine rigid,
lumenul se îngusteazã progresiv.
• Fenomenul este grav la nivelul capilarelor, în
special în capilarele glomerulare renale; la
hipertensivi, diabetici glomerulii se tranformã
progresiv în blocuri nefunctionale de hialin,
putând duce la insuficientã renalã .
• Hialinul se depune si în peretele altor structuri
arteriale, la persoane în vârstã, mai ales în
organele în evidentã involutie, cum sunt
arterele uterine, ovariene sau mamare, la
femei dupã menopauzã, sau arterele
organelor genitale masculine .
Ingustarea lumenului arteriolei adiacente
glomerulului sclerotic prin depunere de hialin
• Alte structuri interesate de distrofia hialinã:
– endocardul, mai ales portiunea sa valvularã,
devine opac, albicios;
– plãci albicioase apar sub epicard sau pe capsula
splinei, uneori învelind-o complet.
– Granulatiile Pachioni, hialinizate, devin rigide si
aderente de calotã.
– În interstitiul pulmonar, ca si în substanta
cerebralã, în special la alcoolici, se întâlnesc nu rar
corpusculi sferici cu aspect de hialin.
• Depozite asemãnãtoare hialinului se întâlnesc
si în tesuturile necrotice (infarcte pulmonare
sau miocardice) sau cicatriciale (diferite
fibroze cicatriciale, trombi organizati, corpi
albicans ovarieni), tumorile bogate în tesut
conjunctiv (fibroame, leiomiofibroame) , unele
forme de meningioame( în care se întâlnesc
numerosi corpusculi hialini, rotunzi, cu
structurã caracteristicã, rezultati din
degenerescenta celulelor tumorale).
• Structuri cu caracter hialin se pot întâlni si
intracelular:
– în procese inflamatorii cronice  corpusculii Russel
– În leziuni renale, în special în cele produse de
intoxicatia cu sublimat, în celulele tubilor contorti se
întâlnesc picãturi de hialin
– În ficatul alcoolicilor, în fazele timpurii ale cirozei , se
întâlnesc de asemenea corpusculi hialini (corpusculi
Mallory)
– în boala Cushing, celulele bazofile ale hipofizei suferã
un proces de hialinizare, modificarea hialinã Crooke.
– în boli infectioase grave( febra tifoidã , forme toxice de
pneumonie sau gripã) portiuni importante din muschii
drepti abdominali dar si din diafragm sau intercostali,
devin palide, lipsite de structurã, hialine, cu aspect de
cearã de albine. Leziunea a fost numitã degenerescentã
hialinã sau ceroasã Zenker
Corpusculi Russel
Corpi Mallory
Distrofia amiloida
• Amiloidul este o substantã de naturã proteicã,
cu aspect omogen, hialin, care nu se întâlneste
decât în conditii patologice.
• Este o distrofie strict interstitialã, substanta
depunându-se în tesutul conjunctiv din peretii
vaselor si din interstitiul diferitelor organe
determinând atrofia lor.
• cauze: observatiile clinice si experimentale au
demonstrat cã el este rezultatul depunerii în
tesuturi a unor anticorpi sau a unor
imunoglobuline anormale, produse în exces.
• Clasificarea amiloidozelor :

– Forme generalizate
• Primare
• Secundare
• Ereditare
– Forme localizate
• Formele primare :
– Sunt relativ mai rare
– Au tendintã de interesare a multiple organe
– Afecteaza de regula persoanele in varsta a caror
raspuns imun este uzat , aberant , unii autori
considerand aceasta forma ca fiind o forma lenta
de autoagresiune (indreptarea raspunsului imun
impotriva propriilor structuri)
– Apar de obicei în legãturã cu boli neoplazice sau
preneoplazice ale sistemului limfoid, în special în
mielomul sau plasmocitomul multiplu, dar si în
macroglobulinemia Waldenstrom, boala cu
lanturi grele de imunoglobuline si în unele forme
de limfom nodular.
• Formele secundare (reactive )
– Sunt cu tendintã de generalizare,
– Apar în legãturã cu procese inflamatoare prelungite.
– Înainte de era antibioticelor se întâlneau mult mai des
la cei cu tuberculozã, osteomielitã, bronsiectazii,
supuratii pulmonare, sifilis.
– Azi se întâlnesc, mult mai rar, în boli caracterizate prin
tulburãri imunologice, în special în reumatism cronic,
lupus eritematos sau alte boli ale tesutului conjunctiv,
ca si în cancer, mai ales în carcinomul cu celule renale si
în limfomul Hodgkin. Se observã si la narcomanii
suferind de supuratii cutanate cronice în urma utilizãrii
de seringi nesterile, ca si la persoane supuse îndelungat
dializei renale.
Amiloidoza eredo-familialã
• este rarã si este legatã de defecte genetice.
• Este caracteristicã febra mediteraneeanã
familialã, expresie a unui defect autosomal
recesiv, evoluând cu febrã si inflamatii ale
cavitãtilor seroase articulare.
• În alte cazuri predispozitia pentru boalã se
transmite autosomal dominant si depunerea
amiloidului intereseazã cu predilectie anumite
organe, sistemul nervos, rinichiul, inima.
• În unele familii se întâlneste transmiterea
ereditarã a unei forme rare de tumoare
tiroidianã, carcinomul medular, caracterizat prin
depunere interstitialã de amiloid.
• În amiloidoza localizatã, amiloid se depune intr-
un singur organ sau tesut.
• Depozitele de amiloid sunt vizibile fie
macroscopic fie doar microscopic . Deseori
acestea sunt înconjurate de infiltrate limfo-
plasmocitare care ar putea fi responsabile de
geneza lor.
• In creier, amiloidul se observã constant în
dementa presenilã Alzheimer( atrofie timpurie a
organului, tulburãri functionale). Amiloidul se
depune în peretele vaselor mici din scoartã si
meninge (angiopatie amiloidã), mai pot fi
prezenti corpusculi de amiloid înconjurati de
neurofibrile degenerate (plãci neuritice) atât în
scoartã cât si în nucleii bazali.
Placa de amiloid in creierul unui pacient cu
Alzheimer
• Amiloidul se întâlneste si în alte tumori
neuroendocrine (APUD) plecate din insulele lui
Langerhans, în feocromocitoame, în carcinoame
nediferentiate ale stomacului. El se depune si în
insulele Langerhans la diabetici.
• Când amiloidul se gãseste în cantitate mai mare,
organul respectiv se mãreste în volum, devine
mai dens si capãtã o culoare palidã, cenusie si un
aspect slãninos. Microscopic amiloidul apare
intercelular, de multe ori la nivelul membranelor
bazale si în peretii vaselor, sub formã de mici
picãturi de material hialin care reactioneazã cu
diferitii coloranti specifici.
Amiloidoza renalã este de obicei cea mai gravã manifestare
a bolii.
•Macroscopic : de obicei mãrit în volum, mai palid, cenusiu,
consistentã scãzutã. Pe suprafatã pot exista denivelãri si
santuri
• Microscopic :
– la nivelul glomerulului, începând prin depunerea amiloidului în
spatiul mezangial, cu îngrosarea membranei bazale si
strâmtarea lumenului capilarelor glomerulare pânã la
obliterarea si transformarea progresivã a glomerulilor în blocuri
de amiloid.
–Concomitent, amiloidul se depune pe fata externã a membranei
bazale a tubilor renali, apoi si pe cea internã, producând atrofia
epiteliului si aparitia de cilindri hialini în lumenul tubular.
–În artere si arteriole omogenizarea si îngrosarea peretilor 
strâmtarea sau obliterarea lumenului atrofia tubularã si
fibroza interstitialã.
Depozite de amiloid masive care Depozite masive de amiloid care
altereaza structura glomerulului depune si in artere si arteriole
• Amiloidoza splinei  cresterea în volum. Uneori
amiloidul se depune preferential la nivelul foliculilor
apãrând ca granulatii(splina in boabe de
“sago”(=semintele unui palmier)) sau difuz de-a lungul
membranelor bazale ale capilarelor sinusoide, apãrând
mase albiciose, cu contur neregulat de hartã
geograficã, cu aspect slãninos (splinã lardacee).
• Ficatul mai rar interesat, poate ajunge la dimensiuni de
câteva kilograme, o consistentã mãritã si o culoare
cenusie, slãninoasã. Amiloidul începe sã se depunã în
spatiile Disse si de-a lungul capilarelor sinusoide,
ducând la atrofia progresivã a celulelor hepatice.
• Alte organe afectate : cordul , suprarenala , tiroida ,
tract intestinal , limba , sistem nervos iar daca defectul
de metabolism este puternic exprimat , amiloidoza nu
cruta niciun organ .
depunerea amiloidului in spatiile Disse si atrofia
hepatocitelor
Distrofii ale proteinelor complexe
Distrofii nucleoproteice

•  depunerea în diferite tesuturi a produsilor


ultimi de degradare a acizilor nucleici, acidul
uric si sãrurile sale, uratii. Manifestarea
principalã a acestei tulburãri este guta sau
podagra.
• Acidul uric(ce are si o concentratie plasmatica
crescuta) si uratii se depun in special la nivelul
articulatiilor  inflamatii repetate  leziuni
degenerative , cu anchiloze . Cele mai afectate
articulati sunt cele ale halucelui , glezna ,
genunchi , calcai .
• Alte localizari : cartilajele urechii , a nasului ,
limba , laringe , valve endocardice , aorta ,
sclerotica , piele
• Uratii pot precipita la nivelul piramidelor renale
 nefroza urica , scleroza renala . Acestia mai pot
forma la nivelul cailor urinare calculi de urati .
• Leziunea caracteristica in guta este toful gutos ,
depozite de acid uric si urati in jurul carora se
dezvolta o reactie inflamatorie cu leucocite ,
macrofage , celule gigante multinuclate si
fibroblasti , cu evolutie spre tesut de granulatie si
fibroza .
• Guta primara afecteaza mai ales barbatii , are
caracter ereditar printr-un defect de metabolizare
a acidului uric .
• Guta secundata apare in poliglobulii , limfoame ,
cancere , nefrita din rinichiul polichistic , diabet ,
hipotiroidism , hiperparatiroidism
• Este favolrizata de sedentarism , consum exagerat
de carne , unele medicamente .
Tof gutos
tof gutos
• Fibrinoida
Distrofii • Mucoida
gliproteice • Mucoasa
• Coloida
• Cheratinica
• Distrofia fibrinoida
– Este frecvent legata de patologia imuna , cu
afectarea mai ales a tesutului conjunctiv , cu
predilectie a vaselor si capsulelor articulare
– Fibrele conjunctive se transforma intr-un
material amorf , cu aspect granular ce
seamana cu fibrina  distrofie fibrinoida ,
evidentiata cu certyitudine prin coloratia PAS
(acid periodic Schiff)
– Bolile autoimune : reumatism articular acut ,
reumatism cronic , lupus eritematos ,
poliarterita cronica , dermatomiozita ,
sclerodermia , boala mixta a tesutului
conjunctiv . Toate au in comun necroza
fibrinoida , reactii inflamatorii granulomatoase
cu evolutie spre fibroza .
– Leziuni asemanatoare mai apar si in : HTA
maligna la nivelul arterelor mici si arteriolelor,
ulcer gastro-duodenal cronic , la nivelul
vilozitatilor coriale placentare spre sfarsitul
sarcinii .
Placenta . Necroza fibrinoida arteriolara
• Distrofia mucoida
– Este o distrofie glicoproteica care intereseaza
tesutul conjunctiv , cu transformarea acestuia in
tesut mucos , asemanator mucusului , tesut care
seamana cu gelatina Wharton din cordonul
ombilical .
– Apare in :
• mixedem ca forma generalizata a tesutului
celular subcutanat
• in maduva hematogena , in tesutul adipos in
stari grave de denutritie
• Tumori : fibroame , condroame ,
osteosarcoame , teratoame , adenomul
pleomorf de glanda parotida
•Distrofia mucoasa
– Mucina (mucusul) este produsul de secretie al
glandelor mucoasei digestive , genitale , respratorii .
– Aceasta distrofie este des intalnita in :
• inflamatiile cronice bronsice , gastrice , cu aparitia metasplaziei
intestinale , cu prezenta celulelor caliciforme . Pe aceste
mucoase cu metaplazie apare frecvent cancerul gastric .
• la nivelul colului uterin (glandele endocolului se obstgrueaza , se
dilata chisatic(oua Naboth) si se pot ulcera )
• Mucocelul apendicular (obstructia apendicelului cu acumulare
de mucus)
• Tumori benigne si maligne : chistadenoame mucipare ovariene ,
adenocarcinoame digestive ...
• Mucoviscidoza (fibroza chistica) (defect genetic caracterizat de o
secretie crescuta de mucus cu dilatarea organelor asociata cu
fibroza)
• Distrofia coloida
– Coloidul este o substanta vascoasa , gelatinoasa ,
care se gaseste in foliculii tiroidieni , de natura
proteica care contine hormoni tiroidieni inactivi.
– Acumularea lui  dilatarea foliculilor  cresterea
in volum a glandei (gusa)
– Apare in :
• Aport insuficient de Iod (care participa la
activarea de catre hormonilor tiroidieni de
catre Hormonul stimulator al tiroidei , secretat
de hipofiza )
• Inflamatii , tumori ale tiroidei
• Distrofia cheratinica
– Se gaseste in stratul cornos al pielii .
– Cresterea cantitatii de cheratina in epiderm =
hipercheratoza
– Acumularea in epiteliile unor mucoase = leucoplazie
– Când procesul de cheratinizare decurge anormal(nu
existã o concordantã între încãrcarea celulelor cu
cheratinã si gradul de picnozã al nucleilor sau lipseste
stratul granulos ) se vorbeste de paracheratozã.
– Când cheratinizarea se produce în plin strat mucos sub
formã de grupuri de celule cheratinizate, unele în formã
de bulb de ceapã sectionat (perle epiteliale sau globi
epidermici) tulburarea poartã numele de discheratozã.
• Clavusul (batatura) = urmarea actiunii asupra pielii sau a
mucoaselor a unor factori iritanti, de naturã mecanicã sau
inflamatoare .
• Boli infectioase cu cheratoza : unele rozeole sifilitice,
leziunile cutanate întâlnite în sifilisul secundar, micoze
cutanate sau superficiale (tricofitie, microsporie) , veruci
vulgare , condiloame acuminate , papiloame .
• La persoanele in varsta apar hipercheratozele senile , mai
ales pe pielea fetei si aceste leziuni au o mare tendinta de
malignizare .
• Cauze tumorale : benigne (veruci senile , care pot semnala
prezenta unui cancer visceral  semnul Leser- Trelat ,
papiloame date de infectia cu Papilomavirus) , maligne
(carcinoamele epidermoide sau spinocelulare plecate din
piele dar si de pe mucoase sau din diferite
organecheratinizarea e sub forma perlelor cheratozice ) .
• Cauze tumorale : benigne (veruci senile , care
pot semnala prezenta unui cancer visceral 
semnul Leser- Trelat , papiloame date de
infectia cu Papilomavirus) , maligne
(carcinoamele epidermoide sau spinocelulare
plecate din piele dar si de pe mucoase sau din
diferite organecheratinizarea e sub forma
perlelor cheratozice ) .
• Uneori hipercheratinizarea e atat de
pronuntata incat se opreste evulutia anumitor
carcinoame spinocelulare (cheratoacantom) .
Condilom acuminat
veruci
Hipercheratoza senila
• Afectiuni dermatologice :
• Psoriazis, boalã cu patogenezã neelucidatã, se
caracterizeazã prin aparitia pe piele a multiple
plãci cheratozice, de dimensiuni si forme
diferite, foarte pruriginoase, în care alungirea
papilelor epidermice este însotitã de
hipercheratozã si paracheratozã.
• În ichtiozã, boalã ereditarã din fericire rarã, o
hipercheratozã cu tendintã de generalizare
produce crãpãturile epidermului si realizarea
unui aspect caracteristic de solzi de peste.
Ichtioza
Psoriazis