GLOBALIZAREA

O DEFINIŢIE
Potrivit unei definiţii difuzată de către
Comisia Europeană în 1997,
globalizarea reprezintă

"un proces prin care pieţele şi producţia

din diverse ţări dobândesc un grad
ridicat de interdependenţă
datorat dinamicii comerţului de bunuri,
servicii şi fluxurilor de capital şi
tehnologie".
 SCURTĂ ISTORIE
Istoricii şi observatorii fenomenului consideră că
actualul proces de globalizare îşi are rădăcinile în
secolul al XVI-lea, când se înregistrează prima
expansiune a capitalismului european.
Punctul maxim al acestei dezvoltări a avut loc la
mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu explozia
industrializării.
Cu excepţia câtorva perioade de recul (cum ar fi în
timpul celor două războaie mondiale şi în anii '30,
când comerţul liber a fost împiedicat de o serie de
măsuri protecţioniste) globalizarea şi-a continuat
evoluţia ascendentă.
Începând cu sfârşitul celui de-al doilea război mondial,
companiile multinaţionale au devenit actori din ce în
ce mai importanţi în arena economica.
Globalizarea s-a relansat după încheierea războiului
rece când, odată barierele ideologice depăşite, ideile
pieţei libere au cucerit şi estul Europei.
 CONŢINUT
Globalizarea se caracterizează prin mai multe procese
inter-relaţionate, între care:

 Tehnologii ale informaţiei care ne pun mai rapid şi

mai dens în legătură unii cu alţii;
 Comprimarea distanţelor prin noi tehnologii;
 Interconectarea şi creşterea dependenţelor
reciproce;
 Integrarea pieţelor financiare şi comerciale;
 Internaţionalizarea (globalizarea) crescândă a
producţiei, prin intermediul marilor companii
transnaţionale;
 Apariţia unor probleme “planetare”, care necesită
abordări globale;
 Răspândirea unor comportamente şi mentalităţi
presupuse a exprima raţionalitatea unui “homo
oeconomicus” ce nu cunoaşte frontiere şi emoţii
“locale”;
 Dezvoltarea de identităţi transnaţionale, etc.
 REZULTATUL
 Toate marile oraşe ale lumii sunt deja dominate de
aceleaşi mari magazine internaţionale, care promovează
aceleaşi mărfuri, aceleaşi imagini, acelaşi stil de viaţă.
 Se produce globalizarea vieţii culturale: a fotbalului, a
modei, a standardelor de frumuseţe. Se consumă
aceleaşi tipuri de filme, melodii, cărţi.
 În principiu, s-ar putea considera acest proces ca o
americanizare a planetei, dar există excepţii notabile.
Spre exemplu, telenovelelele sud-americane au devenit
un bun planetar, fiind adoptate inclusiv în Statele Unite.

 Specialiştii evaluează globalizarea după două scenarii

diferite.
- Neoliberalii propun varianta optimistă, după care
securitatea naţională va fi tot mai restrânsă pe măsură ce
globalizarea pieţelor şi civilizaţiilor va eroda identitatea
naţională, iar cetăţenii statelor vor deveni “cetăţeni
globali”.
- În schimb, teoria realistă prognozează că statele vor
escalada competiţia, în încercarea de a prelua controlul
noilor tendinţe ale mondializării. Astfel va creşte bogăţia şi
stabilitatea unor state, în timp ce alte state vor cunoaşte o
sărăcie şi instabilitate accentuate.
 PROMOTORII GLOBALIZĂRII
 Promotorii globalizării sunt organizaţii internaţionale
şi companiile multinaţionale care consideră ca o
creştere economică substanţială nu poate fi
concepută fără dezvoltarea liberă a comerţului. În
această perspectivă, principalele “motoare” ale
globalizării sunt Organizaţia Mondială a Comerţului
(World Trade Organization - WTO)[1], Fondul
Monetar Internaţional, Banca Mondială, Naţiunile
Unite sau Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare
Economică (OECD).
Reunind, în majoritatea cazurilor, reprezentanţi ai
ţărilor puternic industrializate, acestea încearcă să
impună anumite standarde în materie de comerţ şi
politică tarifară.

[1] Organizaţia numără 146 de ţări membre şi elaborează şi aplică
normele privind comerţul mondial. Este mediul unor discuţii intense cu
privire la subvenţionarea sectoarelor agricole, măsurile protecţioniste
impus ede unele state în varii domenii – recent, Statele Unite ale Americii
sunt incriminate de către Uniunea Europeană pentru că subvenţionează
producţia de oţel
 ADVERSARII GLOBALIZĂRII
 Opozanţii procesului de globalizare sunt reprezentanţi ai
organizaţiilor ecologiste, o parte a sindicatelor, membri ai
diverselor grupări neo-marxiste şi troţkiste, anarhişti şi
grupări de extrema dreaptă - care şi-au făcut intrarea în forţă
la reuniunea Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Seattle
din 1999 şi îşi repetă acţiunile, din ce în ce mai agresiv, la
ulterioare conferinţe al Fondului Monetar, sau la summit-uri
ale ţărilor celor mai industrializate.

 Motivele militanţilor anti-globalizare diferă. Organizaţiile

ecologice susţin că industrializarea se extinde în lipsa unor
minime norme de protecţie a mediului înconjurător, dând ca
exemplu încălzirea accentuată a planetei şi poluarea care
distruge resursele naturale. Sindicatele se plâng de scăderea
salariilor, naţionaliştii de o pondere din ce în ce mai mare a
sistemului de valori american, întruchipat, pentru ei de
"cultura Mac Donald's" sau de “Coca-Colonizare” şi de
ştergerea tradiţiilor. Marxiştii şi militanţii extremei stângi
acuză folosirea discreţionară a muncii săracilor de către
bogaţi. Nenumăratele organizaţii pacifiste nu tolerează
folosirea puterii economice şi progresului tehnologic pentru
distrugerea statelor care refuză să se încoloneze în noua
ordine mondială (Iugoslavia, Irak, Iran, Coreea de Nord ş.a.)
 MARILE TENDINŢE-PROBLEMĂ
- EVOLUŢIA SISTEMULUI FINANCIAR INTERNAŢIONAL -
Evoluţia sistemului financiar internaţional se
caracterizează prin:

 progresul tehnologic;
 inovaţiile financiare reprezentate de apariţia şi
utilizarea instrumentelor derivative (care sunt
instrumente de asigurare împotriva riscului
financiar, dar şi mijloc de speculaţie);
 creşterea economică remarcabilă înregistrată de
Asia de Sud-Est;
 spiritul de liberalizare a pieţelor din anii 80.

Devin tot mai importante instituţiile financiare

internaţionale, care sunt nu numai instrumente de
credit indiferente faţă de graniţe, dar cel mai
adesea condiţionează creditările de anumite politici
economice ale statelor.
 MARILE TENDINŢE-PROBLEMĂ
- INVESTIŢIILE DIRECTE DE CAPITAL -
Investiţiile directe de capital prezintă evidente avantaje: se aduc
tehnologii, se creează locuri de muncă, se generează venituri
din impozite fără de care programele de asistenţă pentru
păturile sărace nu ar putea fi finanţate.
În contextul globalizării, cei mai importanţi investitori străini nu sunt
statele, ci corporaţiile transnaţionale (societăţile
transnaţionale). Acestea intră în relaţii juridice cu statele pe
teritoriul cărora desfăşoară activităţi economice, pe baza
contractelor de stat.

În 1970, primele 15 naţiuni dezvoltate ale lumii aveau circa 7500 de

corporaţii multinaţionale, pentru ca, în 1994, aceleaşi 15 state să aibă
aproximativ 25 000 de firme multinaţionale. În prezent, în întreaga lume
există aproape 50 000 de astfel de firme, cu peste 280 000 de filiale
răspândite pe tot globul.
Biroul Internaţional al Muncii estimează că firmele multinaţionale au
aproximativ 100 milioane de angajaţi proprii, ceea ce reprezintă 4% din
forţa de muncă activă salariată din regiunile dezvoltate ale lumii şi 12%
din cea a statelor în curs de dezvoltare.
La începutul anilor 90, General Motors realiza o cifră de afaceri mai mare
decât PIB – ul Finlandei şi Danemarcei, Ford depăşea PIB – ul Norvegiei,
Arabiei Saudite sau Indoneziei, Royal Dutch Shell avea o cifră de afaceri
mai mare decât PIB – ul Turciei, Argentinei, Poloniei sau Thailandei
În anul 1997, 89% din primele 100 companii multinaţionale aparţineau marii
triade alcătuită din SUA, Uniunea Europeană şi Japonia.
 MARILE TENDINŢE-PROBLEMĂ
- PROGRESUL DEMOCRAŢIEI -
În plan politic, globalizarea este în mod evident
dublată de progresul democraţiei, tot mai multe
state adoptând acest sistem, în timp ce în multe
alte state procesele democratice se
aprofundează.

Un rol esenţial în acest proces au Statele Unite şi

ţările europene, care prin globalizare au la
îndemână instrumentele necesare influenţării
regimurilor din lumea a treia spre o evoluţie
democratică.
 MARILE TENDINŢE-PROBLEMĂ
- PROIECTUL GUVERNULUI MONDIAL -

Nu este vorba despre Organizaţia Naţiunilor Unite, care

a eşuat sistematic în ultimele acţiuni de amploare
(Bosnia, Somalia, Cambodgia).

O putere mondială par să dobândească marile companii

transnaţionale, astfel încât azi e mult mai important
pentru un şef de stat să vorbească în faţa Forumului
Economic Mondial decât în faţa Adunării Generale
O.N.U. Din cele o sută de mari puteri economice ale
globului, 51 nu sunt state, ci sunt mari corporaţii,
care deşi angajează 0,75% din forţa de muncă
mondială, răspund de 28% din activitatea economică
mondială şi efectuează 70% din comerţul mondial.
Aceste companii se află în prima linie a globalizării.
 MARILE TENDINŢE-PROBLEMĂ
- GENERALIZAREA AMENINŢĂRII TERORISMULUI -

Terorismul devine o problemă globală, cu efecte

asupra

 sistemului relaţiilor internaţionale (strângerea

legăturilor între S.U.A., ţările Uniunii Europene
şi Rusia)
 libertăţilor individuale în statele democratice,
unde procesul de restrângere a libertăţilor este
în plină desfăşurare.
 MARILE TENDINŢE-PROBLEMĂ
- DIVERSIFICAREA CRIMEI ORGANIZATE -

Globalizarea crimei şi a drogurilor este deja înfăptuită,

mafia operând în plan mondial. Spălarea banilor
proveniţi din droguri este o afacere universală, şi
există temerea că spălarea banilor mafiei ruseşti ar
putea polua întregul sistem bancar occidental.

Având capacitatea de a folosi strategii de afaceri solide,

care cuprind diversificarea activităţii şi exploatarea
noilor pieţe, termenul de "crimă organizată" tinde să
fie înlocuit de cel de "afaceri criminale" sau
"industrie criminală". De asemenea, organizaţiile
criminale realizează studii sofisticate de marketing
utilizând, pentru atingerea scopului lor (profitul) -
corupţia, apelează la violenţă pentru a intimida sau
elimina concurenţa sau autorităţile care încearcă să
le stea în cale.
 MARILE TENDINŢE-PROBLEMĂ
- BULVERSĂRILE DEMOGRAFICE -
Creşterea populaţiei Terrei în secolul XX este fără precedent: a fost
nevoie de 2 milioane de ani până când populaţia planetei a ajuns
la 1 miliard, în anul 1804. Al doilea miliard a fost atins în 1927, cel
de al treilea în 1960, al patrulea în 1974, al cincilea în 1987 iar cel
de-al şaselea la începutul anului 2000.
Repartizarea inegală a populaţiei este un factor care face diferenţa
între puterea statelor şi influenţează starea de securitate
regională. În 1990, 23% din populaţia globală trăia în ţările
dezvoltate; în 2025 va scădea la 15%, în timp ce populaţia Africii
va creşte de la 12 la 19%, 17% din populaţie va fi indiană, un
locuitor din cinci va fi chinez. Problemele legate de alimentaţie şi
nivelul de trai vor fi astfel mult acutizate.
În aceste condiţii, migraţia internaţională devine un fenomen
universal. Există fluxuri constante dinspre nord spre sud (Din
Vietnam spre Hong Kong, din Pakistanul de est spre India, din
Bosnia spre Europa Occidentală, din Haiti şi Cuba spre Statele
Unite). Fluxurile de imigranţi ilegali sunt mult mai reduse decât
cele de imigranţi legali, iar apariţia cartierelor musulmane în
lumea occidentală este o constantă. Reacţia în ţările dezvoltate
este din ce în ce mai categorică, fiind iniţiate legi care să limiteze
imigraţia şi drepturile imigranţilor.
 MARILE TENDINŢE-PROBLEMĂ
- PROBLEMELE ECOLOGICE -
 Problemele ecologice nu sunt create într-o singură ţară, iar
soluţia lor nu mai poate fi parţială. Totuşi, ţările sărace nu
sunt dispuse să-şi sacrifice dezvoltarea industrială pentru
idealul prezervării mediului, ele fiind cele mai mari
poluatoare; soluţia este în sprijinul economic pe care îl pot
acorda ţările dezvoltate.
 Un eveniment major în abordarea problematicii securităţii
mediului îl reprezintă Summit-ul de la Rio de Janeiro din
1992, cunoscut sub denumirea de Conferinţa O.N.U. asupra
Mediului şi Dezvoltării (U.N.C.E.D.) care a adunat mai mult
de 150 de state, 1.400 de organizaţii neguvernamentale şi
aproape opt mii de ziarişti. Programul de acţiune asupra
căruia s-a căzut de acord la Rio de Janeiro, „Agenda 21", dă
consistenţă unor decizii politice referitoare la securitatea
mediului şi la dezvoltarea economică.
 O problemă de mediu globală tot mai acută este cea a
diminuării stratului de ozon, principala cauza a dereglărilor
climatice din ultimii ani. Încercarea de reglementare a
situaţiei prin Tratatul de la Kyoto din 1997, semnat şi de
preşedintele american Bill Clinton, a fost torpilată ulterior
prin declaraţia administraţiei Bush (anul 2000) că tratatul
nu va fi ratificat de către Statele Unite.
 MARILE TENDINŢE-PROBLEMĂ
- DIFUZIUNEA UNOR NOI RELIGII -
 Dintre cele mai cunoscute, amintim Mişcarea New Age, care preia
elemente din diferite credinţe şi curente spirituale, precum
transcedentalismul[1], teozofia[2], antropozofia[3],
spiritismul[4]. In programa educaţională a New Age-ului se pune
accentul pe stările modificate de conştiinţă, pe meditaţie,
relaxare, yoga şi biofeedback. New Age propune răspândirea
terapiilor „blânde” de vindecare, complementare medicinei clasice
– bioenergie, acupunctură, masaj, cromoterapie, homeopatie,
meloterapie, aromoterapie, cristaloterapie, sacroterapie ş.a.
 [1] Exponentul cel mai însemnat al acestuia a fost Ralph Waldo Emerson (1803-1882). Emerson şi transcedentaliştii au fost
cei ce au pus bazele mişcării New Age: intuiţia este mai presus decât simţurile, în descoperirea adevărului, iar Dumnezeu
se poate revela omului prin intuiţia sa. Scopul religiei este o unire conştientă a umanităţii cu Dumnezeu
 [2] Societatea Teozofică a fost fondată de Helena P.Blavatsky în anul 1875. Următoarele idei ale New Age-ului au fost
susţinute teozofic: Maeştrii iluminaţi ghidează evoluţia spirituală a omenirii. Aceştia sunt persoane care şi-au încheiat
evoluţiile lor pământeşti prin reîncarnări repetate, iar acum îşi continuă evoluţia pe un plan superior al existenţei lor (printre
aceştia se numără Lao-Tze, Buddha, Hermes Trismegistos, Pitagora, Zoroastru, Moise, Isus, Mohamed). În timp ce Maeştrii
iluminaţi continuă propria lor evoluţie spre Dumnezeire, ei ajută în mod voluntar fiinţe umane mai puţin luminate, să ajungă
la nivelul maeştrilor. Ei oferă revelaţii acelor fiinţe umane ce sunt asistate spiritual. H.P.Blavatsky susţine că a primit
revelaţiile de la Maeştrii iluminaţi şi prin aceasta a început Epoca Acvariană (devenit un sinonim al New Age-ului)
 [3] Ramura a Teozofiei, a fost înfiinţată în anul 1912 de către Rudolf Steiner. Termenul înseamnă "înţelepciunea omului" şi
reaminteşte oamenilor că posedă întreaga înţelepciune universală în sinea lor. Acest adevăr lăuntric se poate descoperi
folosind ştiinţe aparte, care îl pot face pe om sa cunoască o percepţie hipersensibilă faţă de lumile spirituale, imperceptibile
organelor de simţ omeneşti sau aparatelor moderne
 [4] Spiritismul se poate defini ca fiind practica de stabilire a comunicării cu spirite umane plecate din aceasta viaţă, sau cu
spirite inteligente imateriale (niciodată încarnate pe pământ), prin intermediul unui medium omenesc, cu scopul de a obţine
informaţii despre alte sfere de existenţă, imateriale
 ANTIGLOBALIZAREA
- definiţie -
 Antiglobalizarea este o mişcare socială
internaţională, care se pronunţă contra
globalizării neoliberale, scopul căreia este
formarea modelului democratic al
globalizării.
 Principalele forţe motrice ale mişcării
antiglobaliste sunt multiplele organizaţii
antiglobalizare, nonguvernamentale şi de
sindicate, mişcări publice.
 ANTIGLOBALIZAREA
- organizaţii -
 Cea mai recunoscută оrgаnizaţie a mişcării pentru
democratizarea globală este АТТАК. Aceasta a apărut
în Franţa în anul 1998 ca o mişcare împotriva
speculaţiilor financiare. Actualmente, uniunea
reprezintă o reţea de comitete locale, pronunţîndu-se
împotriva financiare speculaţiilor, zonelor off-shore,
politicii OMC. Numărul membrilor acesteia a crescut
pînă la 50 mii oameni.
 În Italia, organizatorul principal al mişcării de protest
împotriva G8 este «Forumul Social Genovez», care în
anul 2003 a unit 522 organizaţii nonguvernamentale.
 ANTIGLOBALIZAREA
- organizaţii -
 În calitate de primele celule ale mişcării antiglobaliste, în
SUA s-au manifestat următoarele organizaţii
nonguvernamentale: uniunea protecţiei drepturilor
consumătorilor «Public Citizen», mişcarea interconfesională
pentru anularea datoriilor ţărilor celor mai sărace «Jubilee-
2000», diferite organizaţii ecologice (liderii antiglobaliştilor
radicali fiind Ralph Nader şi teoreticianul Murrey Buccin).
 Particularitatea mişcării antiglobaliste în SUA este de a fi
reprezentată, în primul rînd, de tradiţionalişti radicali de
dreapta - care se pronunţă pentru izolaţionism, stoparea
cheltuielii surselor contribuabililor americani pentru
intervenţia în afacerile altor ţări, împotriva creării aşa
numitului «guvern universal», care, conform opiniei
acestora, acţionează în taină sub masca ONU.
 ANTIGLOBALIZAREA
- organizaţii -
 În ţările în curs de dezvoltare corporaţiile plătesc
muncitorilor salarii mizerabile, ceea ce este, după opinia
antiglobaliştilor, o formă vădită de exploatare. Aşa a
apărut uniunеa «Focus for the Global South», din care
fac parte diferite organizaţii publice din Asia (pînă la 12
mln. oameni).
 Particularităţile obiectivelor mişcării antiglobaliste în
aceste ţări sunt cerinţele radicale ale reprezentanţilor
acesteia: de a lichida OMC, FMI, Banca Mondială, de a
înlocui instituţiile internaţionale, inclusiv ONU, care se
află sub influenţa Occidentului şi corporaţiilor
transnaţionale, cu altele, pe baza egalităţii tuturor ţărilor
şi popoarelor
 ANTIGLOBALIZAREA
- organizaţii -
 Un loc deosebit în mişcarea antiglobalistă îl ocupă
organizaţiile «de ţărani»: cele mai puternice sunt MST
braziliană şi organizaţia de ţărani din India (Navdanya).
 Uniunea internaţională «Via Сampensina» («Calea
ţărănească») uneşte organizaţii ţărăneşti din 60 ţări (50 mln.
oameni), inclusiv cele radicale, cum ar fi «Mişcarea
săracilor din Tailanda» şi «Mişcarea celor fără pămînt din
Brazilia».
 «Via Сampensina» se pronunţă pentru producţia agricolă
ecologic curată şi inofensivă, pentru producerea
independentă, pentru împărţirea justă a loturilor de pământ,
pentru crearea «uniunii popoarelor».
 ANTIGLOBALIZAREA
- organizaţii -

 Prin cea mai mare diversitate în mişcarea

antiglobalistă se manifestă «sectorul social», care
include organizaţii sindicale şi social radicale.
 În primul rând la acestea se referă centrele
sindicale de proporţii mari: sindicatele de orientare
social-reformistă, organizaţiile sindicale radicale
(alternative, de bază), ale şomerilor, săracilor şi
cîteva centre sindicale naţionale de stânga din
America Latină.
 ANTIGLOBALIZAREA
- organizaţii -
 În ultimii ani sindicatele ţărilor Asiei, Indiei,
Japoniei, Coreii de Sud, Filipine, Braziliei, Africii
de Sud şi câteva alte ţări, care reflectă un spectru
larg al mişcării muncitorilor, tot mai activ participă
în mişcarea antiglobalistă.
 Sindicatele tot mai mult conştientizează importanţa
internaţionalismului nu ca o ideologie, ci ca
principiul al activităţii practice, orientându-se tot
mai mult la desfăşurarea campaniilor internaţionale
în strânsă colaborare cu organizaţiile
nonguvernamentale şi mişcările sociale noi.
 ANTIGLOBALIZAREA
- organizaţii -
 Pe parcursul ultimilor ani, un rol deosebit de
organizaţie internaţională politică a antiglobaliştilor
pretinde Forumul Social Internaţional, care îşi
propune să realizeze dialogul la nivel mondial
pentru organizaţiile nonguvernamentale, exprimând
protestul social în masă sub lozinca «O altă lume
este posibilă».
 Forumul are o structură unică de coordonare şi
asigurare cu informaţie, precum şi organe de
conducere care elaborează o strategie unică a
activităţii Forumului.
 ANTIGLOBALIZAREA
- baza socială -
 Din punct de vedere al conţinutului de clasă
antiglobaliştii americani reprezintă un strat destul
de semnificativ al clasei medii liberale - adică al
oamenilor cu studii superioare, activi din punct de
vedere social şi de producere.
 Antiglobalizarea europeană a apărut ca o formă de
protest spontan a maselor largi ale populaţiei, din
rândul cărora fac parte reprezentanţii businessului
mic şi mediu, împotriva modelului neoliberal al
dezvoltării economice.
 ANTIGLOBALIZAREA
- metode şi mijloace -
 În Europa de Vest, primele manifestări ale antiglobalismului
la începutul anilor ‘90 se asociau cu trailerurile răsturnate,
care duceau legumele ieftine din Spania pe pieţile altor state-
membri a CE.
 În Franţa, cea mai cunoscută este Confederaţia ţăranilor
(Confederation Paysanne) condusă de Jose Bove, recunoscut
pentru că a distrus cu tractorul propriu unul din
McDonald’s-uri, ca reacţie la decizia SUA de a impune un
tarif suplimentar pentru importarea caşcavalului Rochefort.
 O formă activă a protestării economice a devenit boicotarea
mărfurilor şi serviciilor corporaţiilor transnaţionale.
 ANTIGLOBALIZAREA
- concluzii -
Antiglobalismul se bazează pe câteva centre ideologice:
 Un nucleu foarte puternic al mişcării este marxismul, în
jurul căruia se concentrează aproximativ toţi «cei de
stânga».
 O altă orientare, destul de puternică a mişcării, sunt
«verzii».
 A treia direcţie sunt cei de dreapta - cei mai agresivi
antiglobalişti. În pofida fanatismului aproape obsesiov,
această orientare este cea mai disparată şi neorganizată.
 Al patrulea grup, cel mai constructiv, îl reprezintă
partea orientată spre stînga a antiglobaliştilor - care se
numesc alterglobalişti. Aceştia se pronunţă nu atât
împotriva globalizării, cât pentru altă globalizare.