Sunteți pe pagina 1din 25

TEGUMENTUL / SISTEMUL TEGUMENTAR

organ complex care acoperă suprafaţa corpului


roluri : 1. percepţie senzorială - sensibilitatea tactilă, termică, dureroasă, receptată de fibre
nervoase şi corpusculi senzitivi
2. protecţie mecanică, termică împotriva radiaţiilor şi barieră împotriva germenilor
microbieni;
3. reglare termică prin vascularizaţia importantă și prin evaporarea transpirației
Anexele tegumentare :
foliculii pilo-sebacei
glandele sudoripare
unghiile

Unghiile + firul de păr = fanere


- greutatea învelişului tegumentar
la adult = 4 kg
- grosimea variaza topografic
1cm-5 cm.

format - epiderm - superficial


cu celulele în majoritate de
origine epiblastică
- derm / chorionul pielii
- stratul intermediar;
- hipoderm - stratul
profund
1. Epidermul
- epiteliu stratificat
pavimentos, malpighian, cu
keratinizare,
- dispus pe o MB
- grosimea variază în funcţie
de zonele topografice
- lipsit de vascularizaţie dar
bogat inervat
- alcătuit din cinci straturi:
bazal, spinos, granulos, lucios
şi cornos (se exfoliază în
permanență)
Celulele
keratinocitele - celule majoritare (85%) - se
superficializează dinspre stratul bazal şi se descuamează
în urma încărcării cu keratină.
- printre ele - celule nonkeratinocitare , în număr
variabil : melanocite, responsabile de culoarea pielii,
celulele Langerhans şi celulele Merkel.
●Keratinocitele
1. Stratul bazal
- format dintr-un rând de celule dispuse în palisadă pe MB.
- formă cilindrică, cu axul lung perpendicular pe suprafaţa pielii
- unite între ele prin desmozomi şi cu MB prin hemidesmozomi
- nucleul - ovalar, alungit, situat în axul lung al celulei cu unul sau doi nucleoli
Aproximativ 10% dintre celulele
bazale sunt în diviziune.
Dintre cele două celule fiice
rezultate, cea mai mare parte se
angajează în procesul de
keratinizare, îndreptându-se spre
suprafaţa pielii, iar restul rămân
pe membrana bazală.

citoplasma conţine organitele


obişnuite, la care se adauga
tonofilamente, formate din
proteine ale citoscheletului,
dispuse în fascicule formând
tonofibrilele;
citoplasma celulelor din
stratul bazal conţine
numeroase granule de
pigment = melanina.
2. Stratul spinos Malpighi
- format din 3-15 straturi de keratinocite poliedrice
- celulele lasă spaţii între ele, la nivelul cărora MO evidențiază “spinii
intercelulari” , în ME - desmozomi prin care se joncţionează celulele.
- primele rânduri de celule - citoplasma bazofilă;
- de la jumătatea superioară a stratului spinos celulele devin mai
voluminoase, organitele sunt mai numeroase, ceea ce semnifică o
activitate metabolică intensă, crește numarul de tonofibrilele, apar
incluziuni particulare, keratinozomii, formaţiuni delimitate de o membrană
proprie.
3.Stratul granulos
- 1-5 rânduri de celule
tonofilamentele sunt puţine şi treptat, în
rândurile superficiale dispar.
- în citoplasma - granulele de keratohialină
/keratinozomi - bazofile , dimensiuni şi
forme neregulate, formate prin involuţia
ribozomilor.
- nucleul devine picnotic, unele celule sunt
lipsite complet de nucleu şi organite.
4.Stratul lucios
- lamă de celule aplatizate, refringente şi
eozinofile.
-nucleii degenerează şi în citoplasmă apar
în ME filamente de keratină, cu orientare
paralelă cu suprafaţa pielii.
5.Stratul cornos
- format din câteva rânduri de celule
aplatizate.
-organitele şi nucleul lipsesc, citoplasma
este ocupată de keratină;
- celulele superficiale, complet
keratinizate, se descuamează.
Keratina - principala proteină sintetizată de keratinocite
- se formează la început ca şi filamente ale citoscheletului.
- În epidermul uman se sintetizează cel puţin patru tipuri de
keratine.
- se sintetizează numai până la nivelul stratului spinos.
● Celulele Langerhans
- localizate în stratul spinos
-formă stelată, cu numeroase prelungiri, “celulele
dendritice”;
-nucleu întunecat şi citoplasma palidă;
-implicate în răspunsul imun, receptori de suprafaţă
~macrofagelor;
-celule „prezentatoare de antigen”

● Celulele Merkel
- situate în stratul bazal al epidermului, implicate în
percepţia stimulilor tactili.
-tendinţa să se grupeze în zonele unde pielea este
bine vascularizată,
-în raport cu fibrele nervoase amielinice ce străbat
membrana bazală pătrunzând în epiderm, împreună
cu care formează discurile Merkel
● Melanocitele
culoarea pielii rezultă prin însumarea a trei factori: carotenul,
ce conferă o coloraţie naturală gălbuie, hemoglobina şi
factorul principal - melanina

Melanina - produsă de celule specializate - melanocitele


- localizate în zona profundă a epidermului.
- melanina este conţinută în granule – melanozomi - în citoplasma
melanocitelor; melanozomii se găsesc şi în citoplasma keratinocitelor,
care se încarcă cu pigmentul produs şi cedat de melanocite

- celule dendritice, originare din


crestele neurale
- localizate în stratul spinos al
epidermului, prelungirile pot ajunge
până în stratul profund
- numărul melanocitelor nu variază,
indiferent de culoarea pielii, ci numai
numărul şi densitatea melanozomilor
2. Dermul / chorionul pielii
= ţesut conjunctiv dens, semiordonat
-separat de epiderm printr-o MB continuă, groasă.
-interfaţa derm-epiderm este sinuoasă prin prezenţa
papilelor dermice, între care epidermul pătrunde
prin creste interpapilare.
În derm se disting, imperfect delimitate, două
straturi, dermul papilar şi dermul profund.
● Dermul papilar - superficial, mai puţin dens,
fascicule de fibre colagene dispuse neregulat,
predominând colagenul tip III.
celulele : fibroblaste, macrofage, limfocite,
plasmocite.
bogat în fibre elastice imature (oxitalan şi elaunin)
cu dispoziţie neregulată şi bine vascularizat,
numărul capilarelor important.
● Dermul profund - fascicule colagene
mai groase (tipul I) cu orientare
aproximativ paralelă cu suprafaţa pielii;
printre ele - un dispozitiv de fibre
elastice.
- Celulele - în special de fibroblaste, şi
celule libere ale ţesutului conjunctiv.
- conţine numeroase glande sudoripare,
sebacee şi corpusculi tactili
- arteriole , venule, capilare
3.Hipodermul
- ţesut conjunctiv lax, în care se acumulează cantităţi mari de adipocite = paniculul adipos
al pielii
- numărul lor depinde de vârstă, sex, starea de nutriţie.
- grăsimea subcutanată tinde să se acumuleze în anumite zone preferenţiale (abdomen,
coapse), unde poate ajunge la o grosime de 3 cm, în timp ce în altele lipseşte (pleoape).
- Bine vascularizat şi inervat.

Piele groasa: vârful degetelor Piele subţire


Pielea ca organ de simţ
Pielea este dotată cu un mare număr de terminaţii nervoase care asigură
rolul său de organ senzitiv.

Aferenţele senzitive pot fi:


terminaţiuni nervoase libere şi corpusculi senzitivi.

a. în epiderm
1. Terminaţiile libere
fibrele nervoase senzitive pierd teaca
de mielină la nivelul MB şi pătrund
vertical printre keratinocite până la
nivelul stratului granulos.
Pot fi înconjurate de celule Schwann.
- sensibile la durere şi la senzaţia de
cald
2. Discurile Merkel
-terminaţiuni nervoase mielinizate, în
contact cu celulele Merkel, de care sunt
înconjurate, formând expansiuni
discoidale
b. în derm şi hipoderm
Corpusculii Paccini
- formaţiuni ovoidale cu lungimea de 1 mm
- în secţiune transversală - aspectul unui bulb
de ceapă
- rol în percepţia senzaţiilor tactile
Corpusculii Maissner
- formă de pară, dimensiuni mici, localizaţi mai ales în papilele
dermului, la nivelul pielii glabre de pe palme, plante, buze, zona
genitală, mamelon.
-axonul, mielinizat, pătrunde în corpuscul şi are un traiect sinuos în
zig-zag, înconjurat de celule modificate cu dispoziţie transversă faţă
de fibra nervoasă, în H-E = aspect striat.
funcţia - mecanoreceptori - culeg informaţii determinate de
tracţiuni minime ale pielii.

Corpusculii Krause
- formaţiuni sferice situate în dermul papilar dar şi în mucoasa
cavităţii orale şi organele genitale externe.
seamănă ca structură cu corpusculii Paccini
Rol în culegerea senzațiilor tactile

Corpusculii Ruffini
- localizaţi în profunzimea dermului şi în hipoderm, foarte numeroşi la nivelul
palmei şi plantei.
- formaţiuni de aproximativ 1mm lungime, acoperite de o capsulă subţire.
La exterior se găsesc fascicule de fibre colagene, printre care pătrund axonii
mielinizaţi.
- rol în percepţia senzaţiilor de presiune.
Maissner

Paccini
Anexele pielii
Fanerele - părul + unghiile = producţii cornoase, keratinizate ale celulelor specializate
din piele.

1. Foliculul pilo-sebaceu
Fiecare fir de păr formează împreună cu glanda sebacee anexată şi cu muşchiul erector adiacent
foliculul pilo-sebaceu, situat în dermul profund.
● firul de păr
- structură filamentoasă, keratinizată, formată dintr-o
porţiune vizibilă, tulpina şi o parte implantată la nivelul
dermului, rădăcina.
- bulbul - extremitatea profundă, dilatată a rădăcinii de la
nivelul dermului
- papila situată într-o excavaţie a bulbului , formată din
ţesut conjunctiv dermic bine vascularizat; Teaca epit,
interna.
celulele ce delimitează papila - capacitate germinativă -
asigură creşterea firului de păr şi sinteza de pigment
melanic.
- Medulara - porţiunea centrală a firului de păr, atât la
nivelul rădăcinii cât şi al tulpinii ; conţine o keratină Teaca
conjunctiva
specială = trichohialina şi pigment melanic înglobat în
celule cuboidale.
- Corticala - la exteriorul medularei, confera grosimea
firului de păr celulele sale conţin de asemenea pigment
melanic.
-Epidermicula - acopere corticala: un singur rând de
celule turtite, keratinizate, dispuse ca şi solzii de peşte
-teaca epitelială internă - la nivelul rădăcinii, la exteriorul
structurilor descrise, acoperă bulbul până la gâtul glandei
sebacee.
- teaca epitelială externă - la exteriorul tecii epiteliale
interne situată pe o membrană bazală groasă, vitroasă
-teacă conjunctivă - separa foliculul în totalitate de dermul
înconjurător
 La om există zone glabre (lipsite de păr) palme, plante, pleoape, buze

 Până la 5-6 luni de viaţă intrauterină, fătul este acoperit de păr fin, denumit
lanugo. După naştere, acesta este înlocuit de părul adultului

 Părul sexual creşte la pubertate (pubarha), sub influenţa hormonilor sexuali.

 Activitatea foliculului pilos este ciclică: creşte 0,2-0,4 mm\24 h, după care
urmează o perioadă de stagnare urmată de căderea firului. Ciclul se reia prin
intrarea în mitoză a celulelor foliculare.

 Regenerarea este inhibată de radiaţii, adrenalină, insuficienţă tiroidiană.

 Dacă papila este lobată, un folicul poate produce mai multe fire de păr.

 Forma firului de păr variază după rasă:

- la cea albă este cilindric

- elipsoidală la rasa galbenă

- la rasa neagră bulbul este recurbat, ceea ce dă părul ondulat.

 Părul din barbă, gene, sprâncene, axilă, este elipsoidal la toate rasele.
● muşchiul erector al firului de păr
-format din fibre musculare netede, situate în
unghi obtuz faţă de bulb;
- prin contracţia sa se produce “pielea de
găină”.
- inervaţia este asigurată de fibre vegetative

● glanda sebacee
- glandă exocrină alveolară, lipsită de canal
excretor, ataşată firului de păr.
- celulele sale sunt situate pe o membrană
bazală şi evoluează asemănător celor ale
epidermului: celulele bazale, bazofile, sunt
nediferenţiate, ele se multiplică prin mitoză;
majoritatea celulelor rezultate se
superficializează spre gâtul glandei pe
măsură ce se încarcă cu sebum, fără să se
keratinizeze.

Sebumul conţine colesterol şi acizi graşi. Produsul se elimină prin holocrinie, odată
cu celulele din axul glandei. Rămân numai celulele bazale care reiau ciclul secretor.
Testosteronul şi progesteronul favorizează secreţia, determinând acneea, iar
estrogenii o inhibă.
2. Unghiile
- formaţiuni lamelare alcătuite din corp / limb şi rădăcină.
- Lunula - zona de trecere de la corp la rădăcină , albicioasă, semilunară
- Corpul unghiei rezultă prin proliferarea şi keratinizarea celulelor din matricea
unghială.
- Rădăcina şi matricea se localizează sub un repliu al tegumentului, denumit
eponichium
- Corpul unghiei se aplică pe patul unghial, suprapus epidermului nekeratinizat.
- La acest nivel dermul este bine vascularizat şi prin transparenţă conferă culoarea
roz unghiei, ce poate constitui un parametru al gradului de oxigenare al sângelui.
Unghiile cresc continuu - 0,5 mm/săptămână, cele de la mâini de patru ori mai
repede decât cele de la picioare.
Glandele sudoripare
- glande exocrine, în funcţie de modalitatea de
excreţie : glande ecrine, majoritatea, şi glande
apocrine.
a. glandele sudoripare ecrine
- glande exocrine glomerulate, cu secreţie
merocrină
- distribuite în profunzimea dermului de la nivelul
întregii suprafeţe a pielii.
- adenomerul - în dermul profund sau în hipoderm,
format dintr-un epiteliu cubic
-canalul excretor - se deschide la suprafaţa pielii
într-un por sudoripar.
Secreţia lor începe imediat după naştere.
Indivizii cu activitate fizică intensă pot produce
până la 6-10 l de sudoare /24 h.

b. glandele sudoripare apocrine


- o parte din polul apical al celulelor se elimină o
dată cu produsul secretat, la nivelul firului de păr.
- prezente în dermul din axilă, regiunea pubiană,
regiunea perianală.
- dimensiuni mai mari decât cele ecrine.
- intră în activitate la pubertate iar secreţia lor este
sub controlul hormonilor sexuali.
Histofiziologia pielii

● Funcţia de protecţie
Este asigurată de keratinizarea celulelor din stratul superficial al epidermului, cât şi de
secreţia glandelor sebacee, bogată în lipide. Se realizează astfel protecţia împotriva
factorilor mecanici, a pierderii de lichide şi a pătrunderii substanţelor toxice din exterior.
Prin secreţia de melanină în urma expunerii la razele UV, pielea este ulterior protejată.
● Funcţia de termoreglare
Termoreglarea este asigurată prin modularea fluxului sanghin din derm, prin
vasoconstricţie sau vasodilataţie, prin deschiderea anastomozelor arterio-venoase şi prin
transpiraţie.
Când temperatura ambientală este mai mare decât a mediului intern, evaporarea
transpiraţiei este unicul mod de pierdere de căldură.
Transpiraţia începe la nivelul frunţii şi continuă pe toată suprafaţa pielii, ultimele fiind
palmele şi plantele. În transpiraţia produsă prin stimularea sistemului vegetativ secvenţa
este inversă.
● Funcţia senzitivă
Terminaţiunile nervoase din piele asigură aferenţe pentru patru tipuri de senzaţii: tactile,
cald, rece şi dureroase. Studii recente au demonstrat că diferitele senzaţii nu sunt culese
de receptori specifici, aşa cum se credea anterior. Se presupune că ar exista terminaţiuni
distincte şi pentru senzaţia de prurit. Se ştie cu precizie că sensibilitatea tactilă este
asigurată de corpusculii Meissner iar cea la presiune de corpusculii Paccini.
● Funcţia imunologică
În epiderm se găsesc celule dendritice Langerhans, capabile să recunoască antigenele, iar
în derm limfocite T şi B, responsabile de răspunsul imun celular şi umoral.