ÎNMULȚIREA PLANTELOR

• Înmulțirea este funcția biologică a

organismelor vii de asigurare a continuității
vieții, prin producerea de urmași asemănători
cu genitorii lor.
• În regnul vegetal sunt cunoscute 3 forme de
înmulţire:
-înmulţirea vegetativă
- înmulţirea asexuată
- înmulţirea sexuată
 ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ
I. Noile organisme iau naştere din părţi ale plantei
nespecializate pentru înmulţire

1. Diviziunea sau sciziparitatea

• Este o modalitate de înmulţire a:
• Bacteriilor
• Cianobacteriilor (alge albastre-verzi)
• Ciuperci unicelulare
• Diviziunea se realizează prin amitoză (fără formarea fusului de
diviziune), prin simpla gâtuire a nucleului
• Conduce la o repartizare inegală a materialului genetic între
cele 2 celule fiice şi determină o degenerescenţă a acestora
 2. ÎNMUGURIREA
• Se întâlneşte la celulele de
drojdii (Saccharomyces)
• Peretele scheletic emite o
evaginaţie în care pătrunde
citoplasma şi un nucleu
rezultat în urma unei
diviziuni după care se
separă complet de celula
mamă
 3. Fragmentarea talului
• Constă în desprinderea unor părţi din corpul
vegetativ care vor da naştere la indivizi noi
• La algele albastre-verzi (Nostoc, Oscillatoria) şi la
algele verzi pluricelulare filamentoase (Spirogyra)
există fragmente de colonie care se desprind numite
hormogoane
• La cleiul pământului fragmentarea are loc la nivelul
unor celule speciale numite heterociste
• La licheni aceste fragmente poartă denumirea de
soredii ce reprezintă câteva celule de algă
încorporate în hife miceliene ca apar la suprafaţa
talului şi care se desprind uşor
 II. Formaţiuni vegetative specializate
1. La ciuperci
• Reprezintă forme de rezistenţă ce asigură înmulţirea speciei
• Ex: scleroţii de la cornul secării (Claviceps purpurea);
– o împletire compactă de hife ale ciupercii parazite (pseudoparenchim)
de culoare neagră violet la exterior şi alb-roz la interior;
– pe acest sclerot care asigură rezistenţa ciupercii peste iarnă, se
formează primăvara sterigmele ce adăpostesc ascele cu ascosporii ce
vor realiza înmulţirea speciei;
– scleroţii ce se dezvoltă în locul ovarului florii de secară reprezintă
produse vegetale medicinale (Secale cornutum) ce conţin importanţi
alcaloizi (ergotoxina, ergometrina) cu proprietăţi antihemoragice
uterine
 Formaţiuni vegetative specializate

2. La plantele superioare
înmulţirea vegetativă se
poate realiza:
–Pe cale naturală
–Pe cale artificială
 Pe cale naturală
• organe vegetative:
- rădăcini tuberizate (ex: dalia)
- tulpini subterane:
- rizomi (ex: Convallaria majalis, Polygonatum)
- bulbi (ex: crin, zambilă, lalea)
- bulbili (Allium sativum)
- tuberculi (Solanum tuberosum)
- stoloni aerieni: ex fragi (Fragaria), suliman (Ajuga reptans);
coada racului (Potentilla anserina); sunt tulpini plagiotrope ce emit
la noduri rădăcini adventive la partea inferioară şi muguri vegetativi
la partea superioară
- muguri specializaţi în înmulţire vegetativă : bulbili la
Dentaria bulbifera şi tuberuli la Ranunculus ficaria
- muguri adventivi ce se formează pe rădăcini care vor da
naştere la noi tulpini aeriene (ex: zmeur, susai , pălămidă, soc, boz)
- muguri adventivi ce se formează pe frunze (ex. Bryophyllum)
- muguri adventivi ce se formează în inflorescenţe (ex:
varietăţi de Allium sativum; Polygonum viviparum)
Dahlia sp. – dalia
 Narcissus

Lilium candidum - crin

Tulipa - lalea
 Pe cale artificială
• Se practică mai ales la plantele de cultură la care
înmulţirea sexuată şi producerea de seminţe este mai
dificilă
• Separarea tufelor (ex: bujor – Paeonia, roiniţă –
Melissa, calapăr – Chrysanthemum balsamita, tarhon
– Artemisia dracunculus)
• Prin butaşi, fragmente de tulpini, menţinute în
condiţii favorabile înrădăcinării sau prin tratarea lor
cu biostimulatori sau substanţe rizogene; acest
procedeu este răspândit în horticultură la înmulţirea
viţei – de – vie, coacăze negre, muşcate sau chiar
butaşi de frunze ca la Begonia, Ficus
• Prin marcotaj care se practică la plantele cu tulpini flexibile,
care se acoperă parţial cu pământ până la formarea unor
rădăcini adventive, după care se separă de planta mamă;
– se practică la viţa de vie, coacăze negre, gutui, mur
• Prin altoire care constă în grefarea unui mugure vegetativ sau
ramuri numite altoi pe o plantă cu rădăcini numite portaltoi;
acest mod de înmulţire vegetativă se aplică în cazul unor
soiuri valoroase pe care dorim să le multiplicăm;
– există mai multe procedee de altoire: prin alipire, prin ochi, prin
despicare practicate în horticultură la viţa de vie, pomi fructiferi, iar
dintre plantele medicinale s-a aplicat la specii şi hibrizi de Mentha;
– în urma altoirii ţesuturile celor 2 parteneri se sudează în calus; altoiul
primeşte seva brută de la portaltoi dar substanţele organice sunt
sintetizate de altoi; compatibilitatea altoiului este mai frecventă în
cazul speciilor apropiate filogenetic
 Propagarea in vitro
• Se aplică :
– La speciile medicinale care nu se pot înmulţi prin
seminţe sau pentru scurtarea perioadei de
reproducere naturală
– în horticultură și floricultură
• Se realizează prin:
– Biotehnologii
– cultura pe medii artificiale solide, sterile ale
tesuturilor si celulelor, care în condiții speciale prin
aport de hormoni, vitamine, pot genera noi plante
după care sunt transplantate în seră sau pe câmp
• Avantaje:
– permite obtinerea de plante devirozate
– se pot efectua manipulări genetice,
– Selecții de mutante,
– Obținerea de clone și linii celulare valoroase
– Pentru speciile medicinale se aplică cultura de celule
în suspensii pe medii nutritive lichide în reactoare de
capacitate mare în vederea obținerii de biomasă din
care se extrag apoi principiile active
– Se aplică în cazul speciilor rare, ocrotite pentru care
nu există resurse naturale suficiente sau care nu se
pot cultiva in condiții climatice temperate
 ÎNMULȚIREA ASEXUATĂ
• Se realizează prin germeni specializați pentru
înmulțire dar aceștia nu iau naștere în urma
unui proces sexuat
• Acești germeni asexuați se numesc spori și la
majoritatea plantelor reprezintă produsul
generației sporofitice ceea ce presupune o
alternanță de generații cu cea gametofitică,
producătoare de gameți
 Clasificarea sporilor
• Obligatorii: sunt strict necesari pentru înmulțirea speciei; ex:
- ascosporii,
- bazidiosporii,
- teleutosporii,
- chlamidosporii, precum și
- sporii de la mușchi și de la ferigi
• Facultativi apar numai uneori în ciclul de dezvoltare al speciilor ca
de exemplu:
- sporii bacteriilor în condiții nefavorabile de mediu;
- la ciuperci se formează numai în anumite condiții favorabile
ca de exemplu conidiosporii sau uredosporii care se formează
numai în timpul verii pe tulpinile și frunzele de grâu atacate de
Puccinia graminis
• După mobilitate sporii pot fi:
- mobili se mai numesc zoospori și sunt prevăzuți cu cili
și flageli; se intâlnesc la unele alge și ciuperci inferioare
- imobili sunt lipsiți de elemente locomotoare și mai
poartă numele de aplanospori
• După formă și potență:
- izospori identici ca formă, mărime și potență (ex. la
Filicatae)
- heterospori diferiți ca formă, mărime și potență; ex:
macrosporii din care se dezvoltă gametofitul femel și
microsporii din care se dezvoltă gametofitul mascul la unele
Lycopodiatae, Pinophytae, Magnoliatae
• După locul în care se formează:
- externi (exospori) ex: conidiosporii (conidiile) ce se
formează la extremitatea unor hife miceliene (Plasmopara
viticola, Penicillium); bazidiosporii la ciupercile cu pălărie
- endosporii (endogeni) se formează în interiorul unor:
- sporangi (Mucor mucedo),
- asce (Ascomycete, muschi si ferigi)
• După numărul de cromozomi:
- haploizi (n) și iau naștere în urma unei diviziuni
reducționale
- diploizi (2n) foarte rari iau naștere în urma unei mitoze
Oospor de Hyaloperonospora parasitica
Zoospor de Phytophthora
Conidiofor de Hyaloperonospora parasitica cu conidii
 Înmulțirea asexuată artificială
• Se practică în cazul unor ciuperci cu valoare economică (ex: Claviceps
purpurea, Psalliota, Agaricus campestris, Pleurotus ostreatus)
• În cazul cornului secării conidiosporii obținuți din scleroți menținuți
pe medii artificiale, servesc pentru infecția unor lanuri cultivate de
secară cu ajutorul unor mașini și dispozitive speciale când
inflorescența se găsește în stadiul de burduf;
• miceliul dezvoltat va infecta ovarul florii de secară și se vor produce
numeroți scleroți necesari industriei de medicamente;
• în prezent cei dezvoltați spontan sunt mai puțin frecvenți din cauza
utilizării fungicidelor și pe de altă parte a reducerii suprafețelor
cultivate cu secară; se evită totodată și contaminarea făinii de secară
cu acesti scleroti toxici
• În cazul culturilor artificiale de mucegaiuri producătoare de
antibiotice (Penicillium) este vorba de o înmulțire artificială vegetativă
prin cultivarea miceliilor
 ÎNMULȚIREA SEXUATĂ
• Noul organism rezultă în urma unirii a doi gameti de sex diferit
într-un proces de fecundare ce are ca urmare formarea celulei
ou sau zigot
• Reprezintă un progres evolutiv deoarece organismul nou
format (2n) rezultă prin unirea a doua garnituri simple (n) de
origine diferită (maternă și paternă) are deci un genofond nou
rezultat al recombinarii genetice intra- si intercromozomiale
având în vedere că gameții ce participă la fecundare rezultă în
urma unei diviziuni reducționale
• Deoarece de la celula ou la embrion pâna la individul adult se
parcurg aceleași faze de dezvoltare ca și organismele
parentale este justificată utilizarea noțiunii de reproducere
• Cu excepția bacteriilor și a algelor albastre verzi reproducerea
se întâlneste la toate celelalte grupe de plante .
 Clasificarea înmulțirii sexuate
• Gametogamie: constă în unirea gameților
• Gametangiogamie: constă în unirea
gametangiilor (organe producătoare de
gameți); se întâlnește la unele alge și ciuperci
• Somatogamie: constă în unirea unor celule
somatice nediferențiate întâlnită la ciupercile
Bazidiomicete, alge verzi (Spirogyra)
Gametangiogamie (Perenosporaceae) Somatogamie (Spirogyra)
• Gametogamia:
- izogamie: unirea unor gameîi identici
morfologic, dar diferiți fiziologic sau ca potență
notați cu + și – sau femeli si masculi; acest tip de
înmulțire se întâlnește la unele alge verzi unicelulare
- anizogamia (heterogamia) în cazul în care
gameții sunt diferiți atât morfologic cât și fiziologic;
gametul femel este de dimensiuni mai mari și se
numește macrogamet în timp ce cel mascul este de
dimensiuni mai mici și se numește microgamet
Izogamia (Chlamidomonas) Anizogamia (Chlamidomonas)
• Oogamia, în cazul în care gametul femel este mai mare şi imobil, purtând
numele de oosferă, se formează în oogon sau arhegon, iar cel mascul este
mic şi mobil, purtând numele de anterozoid şi se formează în anteridie. Se
întâlneşte la muşchi şi ferigi.
• În cadrul somatogamiei, amintim şi hibridarea somatică care este o
fuziune artificială între două celule somatice, care se aplică în cadrul
biotehnologiilor moderne, urmărind realizarea unor hibrizi somatici între
organisme care au anumite incompatibilităţi de reproducere sexuată, dar
se are în vedere realizarea de noi soiuri, varietăţi, hibrizi cu caractere noi,
superioare, mai cu seamă la plantele de cultură, ameliorarea, selecţia
ulterioară.
• Pentru fuziunea celulelor somatice este necesar în primul rând
îndepărtarea peretelui scheletic pectocelulozic, prin tratarea cu enzimele
celulază şi pectinază apoi forţarea fuziunii prin folosirea unor substanţe
chimice (polietilenglicolul) sau procedee fizice (electrofuziunea)
Sexual somatic hibrid
• Faţă de hibridarea sexuată, în cea somatică
are loc şi fuziunea genelor plasmatice nu
numai a celor nucleare, gametul mascul având
un conţinut redus de citoplasmă şi implicit
gene plasmatice, pe când în cea somatică,
aportul de gene plasmatice a celor două celule
este similar.
• Regenerarea de noi plante din tesuturi
nespecializate sau chiar dintr-o celula
demonstreaza totipotenta celulei vegetale
 Alternanţa de generaţii
• La plantele cu înmulţire sexuată şi asexuată se întâlneşte o alternanţă de
generaţii. Fiecare generaţie se deosebeşte prin:
– durata sa,
– reprezentare (planta propriu zisă sau gametofit),
– numărul de cromozomi (2n sau n),
• care la diferite grupe de plante sunt caracteristice.
• De menţionat că aceste generaţii sunt marcate sau determinate de două
procese esenţiale în lumea vie:
– fecundarea şi
– diviziunea reducţională (meioza).
• Prin fecundare se trece de la generaţia haploidă (n) la generaţia diploidă (2n),
• iar prin diviziunea reducţională se trece de la generaţia diploidă (2n) la generaţia
haploidă (n).
• Pentru că generaţia haploidă este cea producătoare de gameţi, se mai numeşte
gametofitică sau sexuată, iar cea diploidă este producătoare de spori şi se
numeşte sporofitică sau asexuată.
• Generaţia haploidă (sexuată, gametofitică, n) începe
cu formarea sporilor în urma unei diviziuni
reducţionale, din care va lua naştere gametofitul şi se
încheie odată cu fecundarea.
• Generaţia diploidă (asexuată, sporofitică, 2n), începe
cu celula ou sau zigot, rezultată în urma fecundării şi
se termină odată cu formarea sporilor.
• În regnul vegetal, există 3 tipuri de plante, în funcţie
de raportul dintre cele 2 generaţii:
• Plante haplobionte,
• la care predomină
generaţia gametofitică,
planta propriuzisă
aparţine gametofitului.
• Se întâlneşte la:
– muşchi (Briophyta),
– unele alge verzi
(Spirogyra),
– unele alge roşii şi brune.
• Plante diplobionte
• la care predomină
generaţia sporofitică şi la
care cea gametofitică este
redusă.
• Se întâlneşte la:
– unele alge brune (Fucus)
– Pteridophytae,
– Pinophytae,
– Magnoliophytae
• Plante
haplodiplobionte
• la care cele două
generaţii sunt la
fel de dezvoltate
şi echilibrate.
• Se întâlneşte la
unele alge brune
şi roşii.
• La plantele superioare, Cormophytae, formarea
sporilor are loc în sporangi:
– grupaţi în spice sporifere (la Lycopodiatae şi
Equisetaceae) sau
– în sori pe partea inferioară a frunzelor (la majoritatea
Filicatae-lor).
• La Pinophytae şi Magnoliophytae, formarea sporilor
are loc la nivelul florii. Aceste două încrengături se
mai numesc Antophytae (anthos-floare).
• Frunzele modificate cu rol în producerea sporilor au primit numele de
sporofile.
– Ele pot fi microsporofile, cele care produc spori masculi sau microspori şi
– macrosporofile cele care produc spori femeli sau macrospori.
• La Antophytae, microsporofilele se numesc stamine, iar macrosporofilele
– carpele.
• Plantele cu flori (Pinophytae şi Magnoliophytae) având organele de
înmulţire vizibile se mai numesc şi Fanerogame (faneros-vizibil, games-
unire, căsătorie) spre deosebire de Criptogame, la care organele de
înmulţire nu sunt vizibile (Criptos-ascuns) reprezentate de Pteridophytae,
Briophytae şi plantele inferioare.
• De notat că în acelaşi timp, Antofitele sunt şi plante care se înmulţesc prin
seminţe ceea ce determină ca aceste plante să se numească şi
Spermatophytae (sperma=sămânţă, phyton=plantă).