ANOMALIILE DENTARE

I. Anomaliile de structură
A. Anomaliile de structură ale smalțului
1. Anomaliile de origine genetică
a. Amelogeneza imperfectă ereditară izolată
b. Amelogeneza imperfectă ereditară în sindroame
c. Rahitismul hipofosfatemic legat de cromozomul X
d. Boala celiacă
2. Anomaliile sistemice sau de mediu
a. Hipomineralizarea molar-incisiv (MIH)
3. Fluoroza
B. Anomaliile de structură ale dentinei
1. Anomaliile de origine genetică
a. Dentinogeneza imperfectă ereditară izolată
b. Dentinogeneza imperfectă ereditară în sindroame
c. Displaziile dentinare
2. Anomaliile sistemice sau de mediu
a. Tetracicline
3. Anomalie de structurală a tuturor țesuturilor dentare: odontodisplazia regională
 Anomaliile de structură ale smalțului
AMELOGENEZA IMPERFECTĂ EREDITARĂ IZOLATĂ

 Hipoplazia brună a lui Sidney Finn

 Displazia
 Aplazia smalțului
 Hipocalcifierea ereditară a smalțului
 Prevalenta
Prevalenta 1/14000
1/14000-1/4000
-1/4000
 Este
Este perturbată
perturbatăfuncția
funcțiaameloblastelor
ameloblastelorînînfaza
fazasecretorie
secretorieșișidedematurare
maturare
 creșterea
creștereaconținutului
conținutuluiorganic
organicalalsmalțului
smalțului=>=>
 smalț
smalț deteriorat
deteriorat++atriția
atrițiaprecoce
precoce
 Erupția
Erupția întârziată
întârziată

 Formarea
Formarea dentinei
dentineișișirădăcinii-
rădăcinii-normale
normale

 Rezistența
Rezistența bună
bunălalacarie
carie


 Afectează
Afectează ambele
Afectează ambeledentații
ambele dentații
dentații


 Se disting
Se
Se disting 333 tipuri
disting tipuri (forme
tipuri(forme clinice):
(formeclinice):
clinice):
 forma

 forma hipoplazică
forma hipoplazică
hipoplazică
 forma

 forma hipomineralizată
forma hipomatură
hipomineralizată
 forma

 forma hipomatură
forma hipomineralizată
hipomatură
 CLASIFICAREA

I. Anomaliile de structură
II. Anomaliile de număr
III. Anomaliile de volum
IV. Anomaliile de erupție
 Anomaliile de structură ale smalțului
AMELOGENEZA IMPERFECTĂ EREDITARĂ IZOLATĂ
Forma hipoplazică

 anomalie cantitativă
 smalț translucid, dur, dar fragil datorită grosimii reduse
(pe întreaga suprafață sau în zone izolate)
 suprafața smalțului neregulată = zone hipoplazice = striuri/depresiuni/fisuri
 colorația galbenă = transpare dentina subiacentă zonelor afectate
 dinții par subdimensionați
 lipsa contactelor proximale
 Rx => densitatea și grosimea smalțului variază
=> dentina și camera pulpară - aspect normal
 Anomaliile de structură ale smalțului
AMELOGENEZA IMPERFECTĂ EREDITARĂ IZOLATĂ
Forma hipomaturată

smalț:
 depunere adecvată, perturbată maturizarea acestuia
 pătat sau opac global
 culoarea variază de la albicioasă la galben-maronie
 rugozități pe suprafață
 grosime normală
 fragilitate crescută
 mai moale și tinde să se desprindă de dentină
 frecvente microfracturi
 Rx => densitatea smalțului ≈ cu a dentinei
 poate fi confundat cu fluoroza dentară
 Anomaliile de structură ale smalțului
AMELOGENEZA IMPERFECTĂ EREDITARĂ IZOLATĂ
Forma hipomineralizată

 anomalie calitativă
 mineralizare inadecvată => smalțul se pierde in câțiva ani de la erupție
 dinte tânăr –dimensiuni și forma normală
 smalțul cretos, opac și moale, se deteriorează rapid (abrazie)
 porțiunea cervicală rămâne intactă => mai bine mineralizată
 zone cu dentina expusă => sensibilitate la stimuli, culoarea galben-brună/pigmentări
 Rx => densitatea smalțului ↓, JAD puțin marcată

 Tratamentul variază de la măsuri preventive, folosind agenți de sigilare și adezivi pentru

estetică, la reabilitări protetice extinse mobile și fixe.
 Anomaliile de structură ale smalțului
HIPOMINERALIZAREA MOLAR-INCISIV (MIH)

Sindromul MIH, sau hipomineralizarea molar-incisiv este una dintre formele clinice ale hipomineralizării
smalţului, are origine sistemică, afectează unul sau mai mulți molari primi permanenți, ce pot fi însoţiţi
de defecte mai puţin severe localizate şi la nivelul incisivilor definitivi.

 etiologie multifactorială
(factori de mediu, sistemici, genetici, medicali)
 acţiunea factorilor în timpul mineralizării molarilor
primi permanenţi şi incisivilor permanenţi
(adică prenatal şi în primii trei ani de viaţă)
 Anomaliile de structură ale smalțului
HIPOMINERALIZAREA MOLAR-INCISIV (MIH)

Smalţul:
 grosime normală
 prezintă opacităţi bine demarcate şi asimetrice de culoare albă până la galben-brună
 este moale (mai puţin dur decât cel normal)
 are o porozitate crescută => fapt care de cele mai multe ori determină fracturi/fisuri
posteruptive
 defectul calitativ urmăreşte liniile de formare incrementale naturale ale smalţului, de la cuspizi
la joncţiunea smalţ-cement
 Anomaliile de structură ale smalțului
FLUOROZA DENTARĂ

 afecţiune endemică
 un defect de dezvoltare al smalţului dentar
 indusă de aportul sistemic de fluor în cantităţi mai mari decât doza optimă
(≤ 0.07 mg F/kg corp/zi) pe durata perioadelor critice ale amelogenezei
 gravitatea leziunilor proporțională cu intoxicația (durata și cantitatea de F-)
 Anomaliile de structură ale smalțului
FLUOROZA DENTARĂ

 dentația temporara rar afectată

 arcadele afectate simetric
 cei mai afectaţi sunt incisivii şi primii molari, urmaţi de premolari şi molarii 2 şi 3
 smalțul dentar fluorotic se caracterizează prin:
 porozitate crescută
 pierderea translucidităţii și creşterea opacităţii
 colorații intrinseci (maro → negru)
 Anomaliile de structură ale smalțului
FLUOROZA DENTARĂ

INDICELE DEAN AL FLUOROZEI DENTARE

0 smalţ normal dezvoltat: suprafaţa smalţului este netedă,
translucidă, şi de culoare uşor alb-gălbuie

1 fluoroză incertă: suprafaţa smalţului prezintă uşoare

modificări de transluciditate, mici puncte sau pete albe,
izolate; acest stadiu este destinat cazurilor clinice în care
diagnosticul de fluoroză nu este cert, dar aspectul clinic al
smalţului nu poate fi considerat normal

2 fluoroză foarte uşoară: smalţul prezintă pete cretoase albe şi

galbene împrăştiate neregulat pe 10 – 25% din suprafaţă;
marginile libere ale incisivilor sau vârful cuspizilor
premolarilor şi molarilor pot prezenta un lizereu albicios de 1
– 2 mm
 izolate; acest stadiu este destinat cazurilor clinice în care
diagnosticul de fluoroză nu este cert, dar aspectul clinic al
smalţului nuAnomaliile de structură ale
poate fi considerat normal smalțului
FLUOROZA DENTARĂ

2 fluoroză foarte uşoară: smalţul prezintă pete cretoase albe şi

galbene împrăştiate neregulat pe 10 – 25% din suprafaţă;
marginile libere ale incisivilor sau vârful cuspizilor
premolarilor şi molarilor pot prezenta un lizereu albicios de 1
– 2 mm

3 fluoroză uşoară: smalţul prezintă pete alb-cretoase extinse

pe toate suprafeţele, dar care nu depăşesc 50% din suprafaţa
totală a dintelui

4 fluoroză moderată: leziunile sunt prezente pe toate

suprafeţele dintelui şi sunt accentuate în raport cu stadiul
precedent; apar pierderi de substanţă, eroziuni şi coloraţii
maronii

5 fluoroză severă: toate suprafeţele dentare sunt afectate;

severitatea leziunilor şi pierderile de substanţă afectează
morfologia dintelui; pe suprafaţa smalţului sunt prezente
pete maronii şi cavităţi izolate sau confluente
 Anomaliile de structură ale smalțului
FLUOROZA DENTARĂ

 pentru reducerea riscului de apariţie a fluorozei, aportul de fluor trebuie corect monitorizat în
special până la vârsta de 7 ani
 in funcţie de severitate, tratamentul constă din îndepărtarea prin şlefuire a stratului extern de
smalţ până în ţesut sănătos, şi restaurarea suprafeţei dentare cu materiale adezive, cu faţete
ceramice, compozite, sau coroane de înveliş. Tratamentele de albire a leziunilor colorate sunt
contraindicate şi ineficiente, smalţul fluorotic fixând rapid noi pigmenţi.
 Anomaliile de structură ale dentinei
DENTINOGENEZA IMPERFECTĂ EREDITARĂ IZOLATĂ

 defect în sinteza moleculei de colagen tip I

componenta principală a matricei predentinei și a oaselor
 displazie dentinară
 displazia Capdepont
 dentina opalescentă ereditară
 dinți bruni ereditari
 afectează ambele dentații
 culoarea marmorată, gri-albăstruie, brun-violetă a dinților
 dentina:
 opalescentă
 atubulară
 amorfă
 conținut ↑ de substanțe organice
 calcificări interglobulare
 Anomaliile de structură ale dentinei
DENTINOGENEZA IMPERFECTĂ EREDITARĂ IZOLATĂ

 Dentinogeneza imperfectă tip I, II, III

 Tip I asociat întotdeauna cu osteogeneza imperfectă (boala oaselor de sticlă)
 Tip II apare izolat, cea mai comună formă, aspect clinic ≈ tip I
 cuprinde toți dinții, ambele dentații
 smalț grosime normală, se desprinde cu ușurință
 dentina moale, neregulată, marmorată, se atriționează rapid
 susceptibilitatea la carie este în limite normale
 Anomaliile de structură ale dentinei
DENTINOGENEZA IMPERFECTĂ EREDITARĂ IZOLATĂ

 Rx:
 coroane globuloase, în limbă de clopot, ștrangulație la colet
 canale radiculare și camera pulpară reduse/obliterate – dentina terțiară
 rădăcini scurte, subțiri în raport cu volumul coronar
 desmodonțiu normal
 Anomaliile de structură ale dentinei
DENTINOGENEZA IMPERFECTĂ EREDITARĂ IZOLATĂ

 Tip III forma rară, aspect clinic ≈ tip I și II

 descrisă la o populație izolată din Maryland – populația Brandywine
 dentina circumpulpară are o grosime redusă => aspect de “dinții scoică”
 Anomaliile de structură ale dentinei
DISCROMIA TETRACICLINICĂ

 tetraciclina cauzează discromii intrinseci

 se presupune ca odată ajunsă în circulaţia sangvină se depune pe matricea organică dentară sau
osoasă, înainte de declanşarea calcificării şi rămâne încorporată ireversibil în ţesuturile dure
dentare aflate în faza de calcificare
 administrată în timpul celui de-al doilea sau al treilea trimestru de sarcină, va determina apariţia
discromiilor dentare in dentaţia temporară.
 administrată chiar şi pe termen scurt în perioada neonatală, va determina afectarea dentaţiei
permanente datorită incompletei eliminări renale a medicamentului
 Anomaliile de structură ale dentinei
DISCROMIA TETRACICLINICĂ

 tetraciclină şi oxitetracicilina produc o culoare galbenă, iar clortetraciclina gri-maro

 în momentul erupţiei dinţii prezintă benzi de culoare galben-deschis fluorescente în lumina
ultravioleta, iar prin expunere succesivă la lumina solara devine gri sau roşu-maroniu
 pastele de tipul Ledermix (triamcinolon acetonid, dimetilclortetraciclina) utilizate în tratamente
endodontice, de asemenea, pot determina apariţia discromiilor gri-brun închis
 Jordan şi Boskman (1984) au clasificat discromiile tetraciclinice în 3 grupuri distincte
 Grad I: discromii uşoare de culoare gri-gălbui sau maro, fără benzi
 Grad II: discromii de culoare galbenă sau gri, mai închise, mai extinse şi fără benzi
 Grad III: discromii severe de culoare gri-închis sau albastru, cu benzi orizontale.
 II. Anomaliile de număr

Anomaliile de număr
A. Dinți supranumerari
B. Dinți supranumerari și sindroame
C. Ageneziile dentare
1. Ageneziile dentare izolate
2. Ageneziile dentare în sindroame
a. Displazia ectodermală
b. Despicăturile labiale/palatinale
 Anomaliile de număr
DINȚI SUPRANUMERARI

 hiperdonția
 pleiodonția

 prezența pe arcadă a unui număr de dinți mai mare decât cel normal
 pot să apară izolat sau asociat unui sindrom
 bărbații mai afectați x2
 majoritatea la nivelul maxilarului, zona anterioară
 mai des în dentația permanentă
 Anomaliile de număr
DINȚI SUPRANUMERARI

 în etiopatogenie implicați factori

 filogenetici - atavism => formula dentară primitivă(3 I, 1 C, 4 PM, 3 M per hemiarcadă)
 ontogenetici/odontogenetici - hiperactivitatea localizată a lamei dentare/diviziunea
completă a unui mugur dentar
 posibile complicații OMF:
 pot fi incluși, erupți sau impactați
 pot determina malpoziții dentare (incongruențe)
 rizaliza patologică
 tulburări de erupție
 nevralgii
 degenerări chistice/tumorale ale foliculului dentar
 Anomaliile de număr
DINȚI SUPRANUMERARI

 după criteriul topografic se disting dinți supranumerari în:

 zona frontală
 meziodens
 peridens
 zona premolară
 zona molară
 paramolar
 distomolar
 Anomaliile de număr
DINȚI SUPRANUMERARI
Meziodens

 dinte supranumerar localizat între cei doi incisivi centrali

 cel mai frecvent întâlnit dinte supranumerar
 coroana conică, unicuspidat, monoradicular, rădăcina mai scurtă
 de regulă unic, mai rar dublu, foarte rar triplu sau cvadruplu
 poate erupe, rămâne inclus (poziție normală sau inversată)
 Anomaliile de număr
DINȚI SUPRANUMERARI
Peridens – zona frontală

 dinte supranumerar localizat în altă parte decât linia mediană a arcadei dentare
 Anomaliile de număr
DINȚI SUPRANUMERARI
Peridens – zona premolari

 mai frecvent la mandibulă

 de obicei, supranumerarul are morfologie normală
 de regulă unic, mai rar dublu
 Anomaliile de număr
DINȚI SUPRANUMERARI
Paramolar

 mai frecvent la maxilarul superior, între cei doi molari

 volum coronar redus, morfologie rudimentară
 situat tangent la fața V sau O a unuia dintre molari
 situat interproximal, între 1-ul și al 2-lea, al 2-lea și al 3-lea molar maxilar
 Anomaliile de număr
DINȚI SUPRANUMERARI
Distomolar

 al patrulea molar
 cel mai frecvent, situat distal de cel de-al 3-lea molar maxilar
 a doua ca frecvență (după meziodens)
 de regulă morfologie atipică, rudimentară, rareori dimensiuni normale
 Anomaliile de număr
AGENEZIILE DENTARE
Ageneziile dentare izolate

 Anodonțiile parțiale:
 redusă: < 4 dinți absenți = hipodonție
 întinsă: ≥ 4 dinți absenți
 extinsă: anodonție terminală care include și caninul oligodonție
 subtotală: 1-3 dinți prezenți
 Anodonțiile totale
 maxilară
 mandibulară
 bimaxilară
 Anomaliile de număr
AGENEZIILE DENTARE
Anodonții totale

 anodonțiile totale = absența tuturor dinților

 extrem de rare
 asociate unor sindroame
 polidisplazic ectodermal Criest-Simonens
 Down
 Turner
 Anomaliile de număr
AGENEZIILE DENTARE
Hipodonția

 Hipodonția
 hipodonția adevărată = agenezie sau aplazie dentară -hipodonția propriu-zisă, absenta
unui nr. redus de muguri dentari.
 hipodontia falsa - absența unui nr. redus de dinți datorită retenției intraosoase sau
submucoase
 Anomaliile de număr
AGENEZIILE DENTARE
Oligodonția

 Oligodonția
 Frecvența redusă
 Cel mai asociată unui sindrom congenital care afectează mai multe sisteme de organe
 displazie ectodermală
 despicăturile
 sindromul Rieger
 sindromul Char
 III. Anomaliile de volum

Anomaliile de volum
A. Bigeminația, fuziunea, concrescența
B. Macro- și microdonție
C. Dens in dente
D. Taurodontism
 III. Anomaliile de volum

 A.1. Bigeminatia
 Dintele tinde să se
subȋmpartă ȋn doua
formatiuni mai mult sau
mai putin bine
exprimate.
 III. Anomaliile de volum
 A.2. Fuziunea
 Țesuturile dure a doi dinți
se unesc la ȋnceputul
formării lor
 Se poate produce ȋn orice
moment al edificării
coronare sau radiculare
 Dinții fuzionați prezintă
două cavităţi pulpare
separate una de cealaltă
 Fuziunile sunt mai
frecvente ȋn dentaţia
temporară decȃt ȋn cea
permanentă
 III. Anomaliile de volum

• A.3. Concrescenţa
 Rezultatul unirii secundare a două sau a mai multor
rădăcini a doi dinţi diferiți și bine individualizați,
prin fenomenul de proliferare celulară a cementului
radicular
 Distrucția septumului interradicular/interdentar
 III. Anomaliile de volum

 B.Macrodontie
 Apariţia pe arcade a unor dinți de dimensiuni
exagerate
 Poate interesa anumiţi dinți sau toţi dinții
 Poate fi izolată, generalizată (relativă/absolută)
 Factorul etiologic principal: ereditatea incrucișată
 III. Anomaliile de volum

 B. Macrodonţie-clinic
 Macrodonţia izolată : un
dinte cu radacina
anormală (IC, C)
 Macrodonţia generalizată
relativă, tabloul clinic
seamănă cu cel al
macrodonţiei absolute
 Macrodonţia absolută
constă ȋn mărirea
diametrelor dentare,
SI>35 mm
 III.Anomalii de volum

 B.Microdontie
 Forma generalizata
 Forma localizata
 III. Anomaliile de volum
 Dens in dentes ( DENS
INVAGINATUS)
 Datorata formării unei
cavităţi ȋn formă de pȃlnie
 Se poate produce ȋn timpul
formării coroanei
(invaginaţie coronară), sau
ȋn timpul formării rădăcinii
(invaginaţie radiculară)
 Ȋn dentația temporară
frecvența este de 0,1%
 Ȋn dentația permanentă
frecvență este de 4%, mai
comună la barbati
 III. Anomaliile de volum

• Atitudine terapeutică
 Sigilarea, dacă dintele este proaspăt erupt
 Obturație cu compozit, dacă există o carie evidentă
 Dacă este simptomatic și morfologia coronară o
permite, tratament de canal
 Dacă anatomia internă a canalului este complexă, se
recomandă extracția
 III. Anomaliile de volum
 Taurodontia
 Malformaţie radiculară
particulară, atȃt la nivelul
molarilor cȃt și la nivelul
premolarilor
 Radiologic: forma pătrată
cu o ȋngustare cervicală
 Cavitate pulpară mărită
 La nivel apical ajunge pȃnă
la nivelul joncţiunii ciment-
dentină
 Au fost descrise 3 grade de
severitate: hipo, mezio si
hiper-taurodonţie
 IV.Tulburari de erupţie

 Dinti inclusi
 Retenţia dintilor (reincluzia, incluzia secundara,
infraocluzia, anchiloza)
 Ectopiile dentare
 Transpozitia dentara
 Transmigratia dentara
 Anastrofia dentara
Abateri in cronologia eruptiei dintilor temporari

 Eruptia intarziata
 Eruptia precoce
 Eruptia prematura