Arhitectura chineză

Mormântul primului împărat al

dinastiei Qin
Dinastia Qin
Dinastia Qin a fost o dinastie care
a condus China între 221 î.Hr şi
207 î.Hr. A fost precedată de
dinastia feudală Zhou şi urmată de
dinastia Han în China. Unificarea
Chinei în 221 î.d.Hr. sub Primul
împărat Qin Shi Huangdi (sau Shih
Hwang-Tih) a marcat începuturile
Chinei imperiale, o perioadă care a
durat până la căderea dinastiei
Qing în 1912.
Se poate spune că
împăratul Qin Shi Huanghi
este omul care a întemeiat
China. A abolit
feudalismul, a organizat
teritoriul folosind un aparat
birocratic complex, a
încurajat dezvoltarea
agriculturii prin construcţia
de mari canale de irigaţie.
A introdus o monedă unică
şi a creat un sistem unic de
ideograme astfel încât să
existe o singură limbă
vorbită, în toate colţurile
imperiului.
Sistemul de irigaţie în China antică
Termenul “mormânt” nu exprimă exact natura monumentului. În acest moment
vizitatorii pot intra doar în trei zone decopertate ce conţin aproximativ 8000 de statui
ale armatei de teracotă, care au fost aşezate acolo pentru a păzi împăratul pentru
eternitate.
Fiecare dintre statui este din teracotă solidă, plină, până la înălţimea
centurii, dar trunchiul şi capul sunt goale. Fiecare cântăreşte aproximativ
218 kg şi sunt înalte între 1,80 şi 2 metri.
Aceştia sunt soldaţi pedeştri, arcaşi, călăreţi, ofiţeri superiori
din garda imperială, cai şi care de luptă.
Deşi multe dintre culorile minerale cu care au fost pictate au pălit,
trăsăturile faciale şi caracteristicile individuale ale fiecărei statui sunt
încă evidente. Deşi au mai mult de 2000 de ani, acestea par să fie vii, în
felul în care împăratul şi-a dorit ca această cetate subterană să fie o
replică a imperiului său.
De asemenea “imperiul subteran” conţine un cimitir vast, un model la scară al cetăţii
Chang an, un planetariu în care constelaţiile au fost reproduse în perle şi râuri de mercur
acţionate mecanic, care reprezentau cele mai importante cursuri de apă din China.
Într-o serie de clădiri amenajate în jurul curţilor
arheologii au descoperit şiruri de camere în care erau
depozitate pietre preţioase, obiecte sofisticate, păsări
exotice, hrană şi aur. Mai mult, acestea conţineau
trupurile concubinelor, ale servitorilor, ale călugărilor
şi ale grădinarilor care au fost îngropaţi de vii o dată
cu împăratul pentru a-l însoţi în călătoria de dincolo
de moarte.
Pentru a termina imensul proiect a fost nevoie de 36
de ani şi de munca a 700 000 de sclavi care, conform
legendei, au fost zidiţi de vii pentru a nu putea
dezvălui secretul comorilor ascunse în pământ.
Imperiul subteran a fost în întregime acoperit cu
pământ. De atunci câmpia a fost folosită pentru
cultivarea grânelor.
Arhitectura chineză

Marele zid chinezesc

Începând cu secolul VII î.e.n., până în secolul al XVII-lea, mai mult de zece dinastii chineze s-au
implicat în construirea şi reconstruirea de fortificaţii ample. Dinastiile anterioare lui Qin au
prefaţat, oferind o bună experienţă preliminară, construcţia la o scară gigantică a Marelui Zid,
proiect vizionar aparţinând tot lui Qin Shi Huangdi, iar cele posterioare au întreţinut respectiva
ctitorie, s-au bucurat de beneficiile ei, au întărit-o şi au extins-o.
Pentru a-şi proteja statul pe care îl unificase contra deselor incursiuni ale triburilor nomade Xiongnu, cunoscuţi în Europa
drept huni, primul împărat al Chinei porunceşte să fie legate între ele fortificaţii clădite de predecesorii săi şi să se
construiască noi tronsoane de zid. În 214 î.e.n., împăratul l-a trimis pe generalul Meng Tian la frontiera de nord a imperiului
cu o armată de 300 000 de lucrători, dar şi cu prizonieri politici al căror număr nu se cunoaşte, pentru a construi un lanţ de
fortificaţii. Acesta va înainta atât spre est cât şi spre vest, pe o lungime totală de circa 6 000 de kilometri, realizând cel mai
lung zid din lume ce va deveni ulterior pe bună dreptate celebru.
Pavat cu piatră, era folosit ca şosea dar şi ca drum comercial. Turnurile erau puncte strategice, în care se aflau depozite de
armament şi în care erau încărtuiţi ostaşi . Din ele puteau fi transmise informaţii pe distanţe întinse, prin intermediul focului
şi al fumului, precum şi prin semnale sonore. Privit din zare, Marele Zid Chinezesc arată ca un dragon întins de-a lungul
străvechii frontiere de nord a Chinei şi a devenit un simbol al întregii ţări.
Odată terminat şi primindu-şi garnizoanele, zidul s-a dovedit un
bastion formidabil. Graniţele dintre imperiul chinez şi ţinuturile
vecinilor nomazi de la nord fuseseră clar trasate. În plus, a fost
creată o structură ce avea să fascineze multe generaţii viitoare.
Costul în vieţi omeneşti cerut de Marele Zid trebuie să fi fost uriaş
atât pentru armată cât, mai ales, pentru ţăranii supuşi la corvezi.
Documentele de epocă vorbesc de două milioane de victime, iar
arheologii moderni confirmă mărimea preţului în vieţi omeneşti al
lucrării, cu excepţia cifrei în sine a victimelor, care se ridică mai
probabil la circa 250 000, descoperind că pe toată lungimea sa,
Marele Zid este şi cel mai mare cimitir din lume. Contrar legendei
încetăţenite, victimele construirii Marelui Zid nu au fost înhumate în
structura acestuia, ceea ce ar fi dus la şubrezirea construcţiei, ci
lângă temelie. Poporul chinez se găsea astfel în paradoxala situaţie
de a ajunge să deteste o înfăptuire de pe urma căreia, pe de altă
parte, beneficia de mai multă securitate ca niciodată .