Sunteți pe pagina 1din 67

Cel mai

important poet
postbelic
Cunoscut pentru poemele moderne, pasionale şi, în
acelaşi timp, de o profunzime greu de descifrat
NICHITA
STĂNESCU
(n. 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13
decembrie 1983, București

Poetul român cel mai


aproape de premiul Nobel

,,Mai lasă-mă un minut


Mai lasă-mă o secundă
Mai lasă-mă un fir de nisip,o briză, o undă!...”
Poetul s-a născut la Ploieşti,
pe 31 martie 1933 şi, ca o
ironie a sorţii, a murit pe 13
decembrie 1983.

13 este inversul lui 31,


moartea este inversul vieţii.

Pentru noi şi pentru eternitate


el a rămas de 50 de ani.

Şi astăzi, mulţi dintre cei care


l-au cunoscut vorbesc despre
el la prezent.

Omul Nichita a murit, dar


Poetul nu a părăsit nicicând
lumea aceasta.
FAMILIA
Părinţii
Tata: Nicolae H. Stănescu
Mama: Tatiana Cereaciuchin

"Poetul nu are
biografie: biografia
lui este de fapt
propria lui operă, mai
bună sau mai rea,
mai măreaţă sau mai
puţin măreaţă."
FAMILIA
Nichita cu sora lui

“INGERUL
BLOND”
Mama sa, prinţesa Tatiana Cereaciuchin, s-a născut la Voronej într-o familie de conditie nobilă .
Tatăl Tatianei a fost fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin. Ca urmare a Revoluției din
Octombrie, generalul Cereaciuchin se refugiază discret și rapid împreună cu familia sa, formată
din soție și două fete, în România, inițial în Constanța și ulterior la Ploiești, unde se stabilesc.
Aici, în orașul petroliștilor dar și al lui Ion Luca Caragiale, viitorii părinți ai lui Nichita se vor întâlni
și căsători la 6 decembrie 1931.
Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus și al
comerciantului român, Nichita (și) Hristea Stănescu.
BUNICUL DINSPRE
MAMĂ (Fizicianul și
generalul rus Nikita
Cereaciuchin)

BUNICUL DINSPRE TATĂ


(Hristea Stănescu, specializat în
producerea și comercializarea
unor țesături grele de tipul abalei)

o Primi numele celor doi bunici Nichita . Părinţii îi vor spune mereu Nini.
o O fire blândă şi luminoasă, ca ziua naşterii lui.
o Înzestrat cu o frumuseţe de înger rebel, egalată numai de infinita delicateţe sufletească.
o Nini era fermecător şi bucălat ca o pictură renascentistă.
o Până la naşterea surorii sale Mariana Elena, părinţii îl îmbrăcau în rochiţe şi
costumaşe fanteziste croite de tatăl lui.
o După o întîmplare, în care sesiză diferenţele între fetiţele din vecini şi el, refuză să mai
umble astfel costumat.
o Jucându-se pe străzile de la marginea oraşului, copilul deprinde un limbaj colorat,
familiar şi ironic. Il cunoaşte pe Nae Lăutarul, de la care aude prima dată poezia
folclorică românească.
PLOIEȘTI
• Casa memorială Nichita Stănescu este unul dintre cele mai importante
obiective turistice din Muntenia.
• Este decorată cu piese de mobilier ce au aparţinut poetului (biroul de lucru,
pianul, dormitorul, sufrageria, bucătăria şi pendula din casa natală), precum
şi opera antumă a poetului (cărţi cu autografe şi dedicaţii oferite familiei şi
prietenilor), premiile naţionale şi internaţionale, fotografii, benzi video, afișe,
medalii și alte obiecte (brichete, ceasuri, bibelouri).
EDUCAŢIE:

1944 - 1952: LICEUL "Sf. Petru și Pavel",


devenit "I.L. Caragiale" din Ploiești
• La şcoală prindea foarte uşor ceea ce-i stârnea curiozitatea şi uita foarte
repede ceea ce nu-l interesa.
• In liceu era foarte pasionat de lectură: citea enorm cărţi foarte variate.
 In primii ani de liceu, fiind voinic şi îndesat, colegii îi spun “Grasu”.
 In ultimii ani de liceu este zvelt, are o înfăţişare de înger rebel.
 Publică caricaturi şi în orele plictisitoare pentru el compune zeci de
versuri neserioase în gând ( memorie foarte bună ). Scrie la revista
liceului, o foaie băşcălioasă şi nonconformistă.

1952 - 1957: FACULTATEA de filologie a


Universităţii din București
Tatiana Stănescu, mama poetului:
 „Nini era inteligent şi se ocupa de mai multe odată.

 Desena, picta, sculpta, cânta la pian, umbla după fete,


era în echipa de volei a liceului.

 În liceu, a făcut o gramadă de năzdrăvănii.


 A scos o revistă, <<Băcaonia>>, cu epigrame şi caricaturi ale
profesorilor, a organizat o expoziţie cu astfel de caricaturi, pentru
care a fost eliminat două zile.
 Într-o vreme se tunsese zero şi chiar şi-a ras o sprânceană.

 Era răsfăţat şi iubit de toţi“.


Tatiana Stănescu,
mama poetului:

„Noi, părinţii, am crezut că Nini (apelativul lui


Nichita folosit de părinţi, surori, prieteni - n.n.) se va
duce la Politehnică.
Numai că el s-a înscris la Filologie, împreună cu
Magdalena Petrescu, iubita lui de-atunci, nevasta lui
de mai târziu.”
Va trăi în
atmosfera sumbră
de distrugeri a
războiului:
bombardamente,
soldaţi ucişi,
moartea unor rude
foarte apropiate.
 1974 - Suferă un preinfarct și este
internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

 1977 - La 4 martie poetul încearcă, în


zadar, să salveze pe prietenul său
Nicolae Stefănescu, si este lovit de
prăbusirea unui zid după cutremur. În
urma socului face o scurtă paralizie a
părtii stângi a corpului care va lăsa
urme si după vindecare.
Eugen Simion:
 „Nu are o locuinţă sigurã, nu are o adresă unde poate fi gãsit,
 Se îmbracã modest. Când primeşte salariul de la „Gazeta literarã”,
„România literarã”, îşi invită generos prietenii la Casa Scriitorilor sau la o
cârciumă din cartier.
 Are mulţi prieteni şi, pe mãsură ce reputaţia lui literară creşte, numărul
prietenilor tineri va creşte.
 Când primeşte, în sfârşit (în decembrie 1975), o locuinţă, ţine uşa casei
deschisă. Locuinţa este, în fapt, un apartament de două camere, situat
într-un bloc din Piaţa Amzei, nr. 7-9. Aici primeşte pe cine vrea să-l
vadă. Îi cucereşte pe toţi şi se lasă uşor cucerit de noii săi prieteni. „A
avea un prieten - spune el - este mai vital decât a avea un înger”. I se
spune din ce în ce mai des „Nichita”. Un prenume care devine nume,
care indică o personalitate lirică de prim rang, un stil de viaţã şi un limbaj
specific. Avea doar un costum de gală (celebrul costum în dungi) şi, în
rest, purta zilnic un pulovăr gri de lână groasã şi aceeaşi pereche de
blugi largi, de o culoare nedeterminată”.
Căsătorit prima dată cu
Magdalena Petrescu (1952)
Pentru prima oara, Nichita Stanescu
s-a casatorit in 1952, imediat dupa
absolvirea liceului, cu Magdalena
Petrescu. El avea 19 ani, iar ea era
sora celui mai bun prieten al sau.
Din Ploiesti, au plecat amandoi la
Generozitatea și facultate in Bucuresti, unde
farmecul recunoscut casatoria n-a rezistat decat vreo doi
de toţi par să-i fi ani. Totusi, dupa Revolutie, cand
asigurat și succesul prima sotie, plecata in Australia, a
în dragoste, până la revenit in tara, a rascumparat pianul
un punct însă. familiei Stanescu, pierdut la
nationalizare, si l-a donat Muzeului
"Nichita Stanescu" din Ploiesti.
Căsătorit a doua oară, cu
Doina Ciurea - Stănescu
• La putin timp dupa
despartirea de iubita din
liceu, a cunoscut-o pe cea
de-a doua sotie a sa, poeta
Doina Ciurea.
• Printre tinerii scriitori circula
legenda ca aceasta ar fi avut
o relatie cu Labis, rivalul
literar al lui Nichita.
"Atunci, cum isi propusese
sa cucereasca poezia, a
cucerit-o si pe Doina", explica
Alexandru Condeescu.
• Cei doi insa nu s-au casatorit
pana in 1962. Dragostea
pentru ea, de aproape zece
ani, va fi subiectul volumului
O viziune a sentimentelor.
Căsătorit a treia
oară, cu Tudorica
Tărâţă (Dora)

Pe Dora, care le era colega de facultate, chiar Florin Iaru si Traian T. Cosovei au
dus-o in vizita la Nichita.
"Orice student la Litere voia sa-l cunoasca", spune Iaru.
Chiar atunci, la prima intalnire, gazda lor s-a indragostit de tanara studenta, careia
i-ar fi spus: "Tu nu mai pleci de aici".
La scurt timp, Dora s-a mutat la el si au ramas impreuna pana in 1983, cand a murit
Nichita.
Totusi, nu s-au casatorit decat in 1982, cand poetul urma sa primeasca Premiul
pentru literatura "Cununa de aur", in Iugoslavia.
Ca sa poata merge si Dora cu el trebuiau sa fie casatoriti.
Nichita nu divortase de Doina Ciurea pana atunci, dupa spusele lui Condeescu,
pentru ca avea oroare de tribunal.
„A avea un prieten este mai vital
decât a avea un înger”. (N.S.)
Cu Florin Iaru, T. Jebeleanu, Dora, E. Suciu
Unul din renumiţii boemi ai Bucureştiului

 Dintotdeauna, poetul modernist Nichita Stănescu a dus o viaţă


boemă: pe când salariul mediu era de doar 1.000 de lei, el cheltuia
nu mai puţin de 10.000 de lei.
 Ar putea părea o risipă mult prea mare, însă, dacă ne gândim că
Nichita lua pentru postul onorific de la publicaţia “România literară”
5.000 de lei, iar pentru drepturile de autor încă pe atât, suma
cheltuită nu pare deloc una exagerată.
 Toată această „risipă” era compensată de o contabilizare minuţioasă
a cheltuielilor şi împrumuturilor pe care le făcea altor scriitori.
 Avea tot felul de prieteni care îl parazitau. Veneau la el, de
dimineaţă până seara. Nichita era o persoană deschisă.
 A dus o viaţă lipsită de griji prea mari.

BOEM = Persoană, mai ales scriitor sau artist, care duce


o viață neregulată, disprețuind conveniențele sociale
(plină de privațiuni, dezordonată)
Relaţia cea mai de durată, cea mai aprinsă, dar și cea mai
dificilă a fost cu Gabriela Melinescu (scriitoarea pe care a
cunoscut-o in 1964 şi care i-a fost aproape mai bine de zece ani), singura cu
care nu s-a căsătorit. În tensiunea relaţiei lor, poetul creează cele mai
explozive opere ale sale. Stabilită din 1975 în Suedia.

Gabriela Melinescu :
 „Un om generos cu toţi cei din jurul său,
alături de care nu ştiai când trece timpul”;
 „Era atât de solicitat de prietenii lui, încât se
întorcea copleşit acasă” .

Adam Puslojic,
Mircea Dinescu,
Traian T Cosovei -
1978
Cezar Ivănescu, în „Cu Cezar Ivanescu vorbind despre Nichita Stanescu
(asa cum l-a cunoscut)” – Vasile Proca, Oglinda literară, Nr. 67 iulie 2007:
 Nichita era despărţit de soţie, dar fără acte. O lăsase acasă, într-un
apartament cu 3 camere. O chema Doina Ciurea şi era scriitoare. Au stat
împreună aproape 20 de ani.
 Gabriela Melinescu, iubita lui Nichita, era tânără, frumoasă, brunetă şi o
foarte talentată poetă.
 Amândoi trăiau într-o mansardă, o cămăruţă, ce mai. De-abia încăpeau o
masă, un pat, o etajeră şi un scaun. Bineînţeles, eu am rămas uimit când
i-am văzut acolo, în chiţimia aia. Şi am întrebat: „Nichita, cum puteţi sta în
condiţiile astea?”.
 El mi-a explicat că atât timp cât a stat la părinţii lui, în Ploieşti – aveau
acolo o casă mare şi frumoasă, unde a trăit foarte bine – scria toată
vremea, cât a fost elev, poezii cu mansarda, cu mansardele.
 Şi i-am zis: „Mansardă ai vrut, mansardă ţi-a dat Dumnezeu”.
 Dar ce contează cum e mansarda, când eşti fericit! Cioran, la Paris, stătea
tot într-o mansardă.
 Posibil că există un farmec, un ce misterios al mansardelor. Trebuie să
trăieşti în ele pentru a şti şi a simţi acest sentiment. El locuia în
mănsărduţa aia, care de altfel a devenit celebră.
PREMII
Premiul Uniunii
Scriitorilor
I se acordă de patru ori: Academia Română
1964 i-a acordat:
1969
1972
1975 Premiul
Mihai Eminescu
Nichita scria
mereu,
împărţea
versuri pe
şerveţele şi
uneori pe
pachete de
ţigări, era un
generos, un
risipitor de
poezie şi flori.

•In 1975 primeşte PREMIUL INTERNAŢIONAL HERDER.


•Cu banii primiţi cumpără flori albe şi mov pentru toate
femeile coloniei româneşti din Viena şi răspândeşte lalele
negre pe strada pe care a locuit Eminescu.
Decernarea Premiului de poezie “Premiul Cununa
de aur” la Struga (1982), în Iugoslavia
 Critica literară i-a apreciat mereu opera, Academia
Suedeză propunându-l în 1980 pentru

PREMIUL NOBEL.
Observaţie: PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ (2009) a fost
obţinut de scriitoarea germană de origine română Herta Muller, care
a fost recompensată pentru onestitatea prozei în care descrie un
peisaj al dezrădăcinării
Scriitori români propuşi
pentru Premiul Nobel:
 Lucian Blaga (1965)
 Liviu Rebreanu
 Nichita Stănescu (1980)
 Marin Sorescu
 Herta Muller (2009 – obţine PREMIUL
NOBEL PENTRU LITERATURĂ
 Mircea Cărtărescu (2012)
Aniversare- 50 de ani
. La 31 martie 1983, împlinirea a 50 de ani a poetului, este aproape
o sărbătoare natională în lumea artei si literaturii.
Este omagiat în toate revistele literare româneşti

La Cenaclul Flacăra –
 1983 Ascunde faţă de toţi cu Adrian Păunescu
semnele maladiei sale şi
afişează un optimism de care
şi medicii sunt uimiţi,
admirând rezistenţa sa
extraordinară.

 Continuă să apară traduceri


ale poeziilor sale peste
hotare, în mod special în
Iugoslavia unde va avea o
criză foarte gravă,
necesitând intervenţia
medicilor.
Despre naşterea lui Nichita ne-a vorbit cel mai bine Nichita în ultimul lui volum de
poeme în proză şi de aforisme „Respirări“. Murind, sau mai exact renăscându-se
prin moarte întru nemurire, ultimul cuvânt pe care l-a rostit a fost Respir!
Doctorul de gardă de la Spitalul de urgenţă unde Nichita intrase pe picioarele lui…
Doctorul acela s-a luptat cât i-a stat în puteri cu moartea poetului, i-a strigat:
Respiră, respiră adânc! Şi Nichita i-a răspuns: Res-pir…!!!
Are o nouă
criză, murind
de ciroză.

A fost înmormântat la
cimitirul Bellu, la
picioarele mormintelor
lui Eminescu şi lui
Caragiale.
“Poetul nu are
biografie: biografia
lui este de fapt
propria lui operă, mai
bună sau mai rea,
mai măreaţă sau mai
puţin măreaţă."

Cititorii îl identifică pe numele mic, Nichita,


într-un semn de apropiere şi afecţiune de care nici
un alt scriitor român nu s-a mai bucurat.
Gând 13
De poeţi numai de
bine, ca să zicem
aşa.
CONCURS
NICHITA STĂNESCU
1. ANUL ŞI LOCUL NAŞTERII LUI NICHITA STĂNESCU?
31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova
2. PRENUMELE CELOR DOI BUNICI AI LUI NICHITA
STĂNESCU?
Nikita – binicul dinspre mamă (Tatiana)
Hristea- bunicul dinspre tată (Nicolae Hristea Stănescu)
3. AL CÂTELEA COPIL A FOST NICHITA STĂNESCU?
Primul

4. CARE SUNT NUMELE CELOR 4 FEMEI DE CARE A FOST


ÎNDRĂGOSTIT ȘI CU CARE A AVUT O INTENSĂ RELAŢIE
SENTIMENTALĂ?
Magdalena Petrescu (1952), Doina Ciurea, Tudorica Tărâţă
(Dora), Gabriela Melinescu
5. DATA TRECERII ÎN NEFIINŢĂ A POETULUI?
13 decembrie 1983, Bucureşti, spitalul Fundeni
6. LOCUL ÎNMORMÂNTĂRII?
A fost înmormântat la cimitirul Bellu, la picioarele mormintelor
lui Eminescu şi lui Caragiale.
7. CE PREMII A PRIMIT NICHITA STĂNESCU?
Premiul Uniunii Scriitorilor(de 4 ori), Premiul Mihai Eminescu,
oferit de Academia Română, PREMIUL INTERNAŢIONAL
HERDER, Premiul Cununa de aur” la Struga, nominalizare la
Premiul Nobel pentru literatură
8. CE PASIUNI AVEA ÎN PERIOADA LICEULUI?
Desena, picta, sculpta, cânta la pian, umbla după fete, era
în echipa de volei a liceului.
9. SURSE DE INSPIRAŢIE
Iubirea, timpul, literatura, natura
10. CARE ESTE CEL MAI CONTROVERSAT POEM AL LUI
NICHITA STĂNESCU?
„Frunză verde de albastru”
POEZII:
„Un poet este cu atât mai
măreţ cu cât cei care-l citesc nu
pe el îl descoperă, ci pe ei
înşişi”.
(NICHITA STĂNESCU)
Gând 2
Vreau să vă spun un lucru, cu riscul
de a mă repeta: eu nu prea cred că
există poeţi, cred că există poezie.

“Nici un meşteşug nu este mai frumos


şi mai bogat, mai dureros şi mai gingaş
totodată ca meşteşugul blestemat şi fericit
al cuvintelor”, scria Tudor Arghezi în
Scrisoare cu tibişir.
Dintre toţi poeţii români, Nichita
Stănescu pare să fi fost poetul care a trăit în
universul cuvintelor.
Mircea Martin :

“Nichita
Stănescu este
autorul celei de
a treia revoluţii
poetice în limba
română, după
aceea
eminesciană şi
argheziană”.
Poetul şi soldatul

Poetul ca şi soldatul
nu are viaţă personală.
Nichita soldat Viaţa lui personală este praf
şi pulbere.
Poezia:
Etapele creaţiei lui Nichita Stănescu pot fi
următoarele:
I. Etapa tinereţii, a armoniei dintre om şi lume:
Motive dominante= lumina şi răsăritul:
 “Sensul iubirii”-’60,
 “O viziune a sentimentelor”-’64,
 “Dreptul la timp”-’65
II. Etapa maturităţii- a abstractizării: “11 Elegii”-’66;
III. Etapa necuvintelor:
 “Alfa”,
 “Oul şi sfera”-’67,
 “Necuvintele”-’69,
 “In dulcele stil clasic”-70,
 “Operele imperfecte”-79,
 “Noduri şi semne”-82 .
3. 1965

2. 1964

1. 1960

4. 1966

1969 5. 1967
1970

1972
Cel mai cunoscut si
controversat poem
stănescian

“1967- “Oul şi sfera”


Frunză verde de albastru

“Si-am zis verde de albastru


mă doare un cal măiastru,
şi-am zis para de un măr;
minciună de adevăr”
„Nichita Stănescu a revoluţionat
poezia română postbelică”

N-ai să vii
N-ai să vii şi n-ai să morţi
N-ai să şapte între sorţi
N-ai să iarnă, primăvară
N-ai să doamnă, domnişoară.
Poem
Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
și ţi-aș săruta talpa piciorului,
nu-i așa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi strivești sărutul?...
Autoportret
Eu nu sunt altceva decât
o pată de sânge
care vorbeşte.
Autoportret

Întunecând întunericul,
iată
porţile luminii.
Înapoierea cheii
Mi-e dor să pot
să nu-mi mai fie
dor de tine.

Tristeţea, ea,
nu este gând
ea lucru este.
Poezia
Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
(…)
O voi, prieteni,
poezia nu este lacrimă
ea este însuşi plânsul,
plânsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit.
Ploaie in luna lui Marte
Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.
Pereţii odaii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.
O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.
Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...
Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.
Leoaica tânără, iubirea

Leoaica tânără, iubirea


mi-a sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.
Tinerii
Se sărută, ah, se sărută, se sărută
tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete,
se sărută întruna ca şi cum ei însuşi
n-ar fi decât nişte terminaţii
ale sărutului.
Se sărută, ah, se sărută printre maşinile-n goană,
în staţiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se sărută cu disperare,
cu violenţă, ca şi cum
la capătul sărutului, la sfârşitul sărutului, după sărut
n-ar urmaEmoţie de toamnă
decât bătrâneţea proscrisă
şi moartea.
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
In dulcele stil clasic

Dintr-un bolovan coboară


pasul tău de domnişoară.
Dintr-o frunză verde, pală
pasul tău de domnişoară.

Dintr-o înserare-n seară


pasul tău de domnişoară.
Dintr-o pasăre amară
pasul tău de domnişoară .
Cântec de iarnă
de Nichita Stănescu

Noaptea a nins peste câmp cu pământ


Tu unde eşti, în ce gând?
Crengile zvelte și goale în bezne
dansează întruna…
(…)
Noaptea a nins peste câmp cu pământ
şi crengile zvelte, și goale, cu lună
lunecă negre şi-aiurea, întruna
dansează întruna
Tu unde eşti?
În ce gând?
De dragoste

Ea stă plictisită şi foarte frumoasă


părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat şi pe sine (…).
Îmbrăţişarea
Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.
Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.
Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.
Vârsta de aur a dragostei

Mâinile mele sunt îndrăgostite,


vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.

E un sentiment dulce acesta,


de trezire, de visare
Necuvintele
El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
(…)
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
Evocare
Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigat dintr-o limbă moartă.
Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzânda şi plângânda cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospete de barbari.
Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.
Balada motanului
Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.
Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.
Foarte câine
Foarte câine-am vrut să fiu
cu lătratul în pustiu
şi cu dintele cel viu
mort la tine-am vrut să viu
Al meu suflet, Psyhée
A venit un înger şi mi-a zis:
- Eşti un porc de câine,
o jigodie şi un rât.
Pute iarba sub umbra ta care o apasă;
mocirlă se numeşte respiraţia ta!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină!
Râsu' plânsu'
Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
mă bufneşte când
spun
secundei vechi
putrezind în secunda
de-acum.
Nichita Stănescu a fost fascinat
de numere şi de cifre
„Şi iată-mi prietenii uitaţi şi-ntâia mea iubire
şi anul şapte-al vieţii mele regăsit,
şi primul da şi primul nu
şi prima mea uimire
şi aerul de-atunci
în vârful unei raze-nţepenit”

(Îndoirea luminii –partea a II-a,N. Stănescu)


Altă matematică – N. Stănescu

„Ştim că unu plus unu fac doi


dar eu şi cu tine,
nu ştim, vai, nu ştim cât facem.
numai tu şi cu mine
înmulţiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi...”
Sunt un om viu
Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.
Îngerul cu o carte în mână

Trecea un înger,
pe un scaun negru aşezat.
Trecea prin aer, liniştit
şi mândru.
Gând 6
Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le
ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre
sentimente, dragostele noastre, patemile noastre,
urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la
capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară?
Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai
puţin de ură, întrucâtva de patemi dar... de
dragoste mai ales.
Şi totuşi, de ce e opera sa atât de diferită de a altor scriitori?
Ce a inventat Poetul?
Nichita însuşi ne răspunde:

 „A venit îngerul şi mi-a


zis: de atâta amar de vreme
te veghez ca să ajungi om de
ştiinţă şi tu până acum n-ai
inventat nimic!
 Cum să nu; am inventat;
numai că ştiinţa pe care am
creat-o este atât de subtilă,
încât uneori se confundă cu
firescul. Ea se numeşte
hemografia, adică scrierea cu
tine însuţi.”
Bibliografie
 Imaginile cu membrii familiei şi cu prietenii lui Nichita Stănescu sunt preluate din “Enciclopedia
Nichita Stănescu”
 Celelalte imagini sunt preluate de pe Internet
 Alexandru Condeescu
 Eugen Simion - http://caietecritice.fnsa.ro/wordpress/wp-content/uploads/2012/09/cc-3-4-5-
2007.pdf
 Cezar Ivănescu, în „Cu Cezar Ivanescu vorbind despre Nichita Stanescu (asa cum l-a cunoscut)”
– Vasile Proca, Oglinda literară, Nr. 67 iulie 2007 - http://pentrunichita.wordpress.com/isi-aduc-
aminte/pentru-copii/
 Remember NICHITA STĂNESCU - CU COLŢUL INIMII - carte de Niciolae Băciuţ; cronică de
Cezarina Adamescu; Postat de adamescu cezarina victoria în Decembrie 12, 2011 la 3:43pm -
http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/remember-nichita-st-nescu-cu-col-ul-inimii-carte-de-
niciolae-b
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Nichita_St%C4%83nescu
 http://www.istoria.md/articol/534/Nichita_St%C4%83nescu,_biografie
 Nichita Stanescu, boemul care a stiut sa iubeasca..., de Alexandru Stratan -
http://www.revistavip.net/Arhiva_RevistaVIP/Nichita_Stanescu_boemul_care_a_stiut_sa_iubeasc
a/22/1006/
 http://www.ipedia.ro/nichita-stanescu-poet-scriitor-si-eseist-roman-223/
 http://www.nichitastanescu.eu/
 http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/stanescu.php
 Internet
 ş.a.