Sunteți pe pagina 1din 20

Elaborat de studenta:Stratan Maria

,anul III,Mk.15.02
Metodologia, în care este bazat chestionarul, ajută la studierea orientării
studenților și persoanelor de orice vîrstă la un stil de viață sănătos,
laschimbarea atitudini față de obiceiurile proaste. Am efectuat o analiză
statistică a orientării spre activitatea sportivă și îmbunătățirea sănătății și
performanțelor sportive.
Sondajul a fost realizat cu acordul corespondenților.. Sondajul a implicat
doar 166 de persoane
- studenții universității de Stat, studenții din Universitatea de Medicina din
Chișinău, Republica Moldova,precum și persoane din mediul online,care a fost
reprezentat de - 101 femei (61%) și 65 de bărbați (39%).
Vârsta respondenților este de la 20 -35 ani.
Scopul cercetării reiese din titlul lucrării noastre; constă în scoaterea în
evidenţă a
eficienţei practicării sportului recreativ în promovarea activă a sănătăţii şi în
îmbunătăţirea
integrării sociale, prin conceperea unor programe sportive, de timp liber, astfel
încât acestea să conducă la obţinerea unor efecte pozitive în planul parametrilor
somatici, funcţionali şi motrici.
Obiectivele sunt fixate în aşa fel încât să conducă la îndeplinirea
scopului acestei lucrări. Obiective derivate ale cercetării, obiective
specifice, care conduc prin realizarea lor la îndeplinirea obiectivelor
generale sunt;
1. Identificarea modului în care studenţii preferă să îşi petreacă timpul
liber şi locul practicării sportului în cadrul acestor preocupări
2. Identificarea principalelor motive care îi determină pe studenţi să
practice activităţii sportive
3. Identificarea principalelor lucruri care i-ar putea motiva pe studenţi
să practice mai des activităţi sportive;(cu regularitate)
4. Identificarea tipurilor de activităţi sportive practicate şi preferate;
5. Identificarea frecvenţei de participare la orele de educaţie fizică şi
sport
6. Determinarea frecvenţei cu care studenţii practică activităţi sportive,
în timpul liber;
7. Evaluarea sănătăţii subiecţilor prin înregistrarea şi prelucrarea
răspunsurilor la chestionarul privind stilul de viaţă şi factorii de risc.
Chestionarul a fost organizat prin intermediul site-urilor de socializare
,precum și prin intermediul interviurilor directe.
Sportul si miscarea sunt activitati recomandate in general oricarei persoane, indiferent de
varsta. Insa una dintre categoriile pentru care ar trebui sa prezinte interes maxim o reprezinta
tinerii. Sportul imbunatateste calitatea vietii acestora si ii disciplineaza inca de la varste fragede.
Probabil cel mai important argument in favoarea practicarii unui sport il reprezinta
distractia. E amuzant, ocupa timpul si ofera subiecte de discutie si dezbatere. In plus, tânărul isi
formeaza un grup de prieteni cu interese si valori commune, grup care va evolua si se va
inchega din ce in ce mai tare odata cu trecerea timpului.
Un alt efect pozitiv pe care sportul il are asupra tinerilor este acela ca reduce șansele
ca acestia sa dezvolte obiceiuri periculoase, precum fumatul sau consumul de alcool. Un tânăr
educat de mic in spiritul sportiv va intelege mult mai ușor ca aceste vicii nu doar scad
performantele atletice, ci chiar pun in pericol viata.
De asemenea, tinerii care practica sporturi inteleg mult mai usor ce inseamna sa
castigi sau sa pierzi si faptul că pentru a caștiga trebuie sa muncesti din greu alaturi membrii
echipei. De aceea, mai tarziu in viata, se vor integra mult mai usor si vor face tot posibilul
pentru a fi cei mai buni.
Sportul dezvolta capacitatile mentale și gandirea strategica .
Acestea sunt doar cateva dintre beneficiile practicarii sportului in randul tinerilor.
 Daca e sa facem un sondaj de opinie in randul adolescentilor, sporturile practicate de
majoritatea sunt fotbal, baschet, handbal, volei, dans, arte martiale si acolo unde este
posibil, inotul."i recunosc faptul ca, desi unii dintre ei au fost la inceput reticenti cu
privire la beneficiile sportului, acum vad diferenta pe care o face practicarea unui sport
in viata noastra.
 Stiulul sport a început sa se formeze la începutul secolului XIX lea în
momentul în care sporturile au început sa aiba mare popularitate.
SPORTUL: este o activitate cu specific de intrecere, de valorificare a
practicii exercitiilor fizice, individuale sau collective, o competitive prin
care se urmareste depasirea adversarului, a unui record sau o
autodepasire.
Practicarea exercitiilor fizice in COMUNA PRIMITIVA:
• Miscari si exercitii utilitare legate de munca si procurarea hranei: mers,
alergari, sarituri, catarari, tarare, inot, transport de greutati etc.
• Miscari si exercitii utilitare legate de aparare sau atac: alergari, loviri cu
diferite arme, aruncari cu piatra, lancea, bumerangul, lupta cu pumnii si
lupta corp la corp.
• Jocurile cu mingea, practicate de aproape toate popoarele in toate
zonele globului
• Exercitiile fizice s-au nascut odata cu omul, viata insemnand miscare.
• Gimnastica: cuprindea elemente analitice, statice,
acrobatice, de echilibru, piramide , jocuri in doi sau trei.
• Lupta si boxul- exercitii extrem de raspandite
• Exercitiile atletice: cele mai raspandite erau alergarile pe
distante lungi
• Sporturile acvatice: barbatii foloseau un stil asemanator
cu craul ul de astazi, iar femeile un stil asemanator
procedeului bras.
• Jocurile
• Dansurile
• Vanatoarea
• Armata
Stiati ca ...
 Fotbalul este cel mai indragit si vizionat sport din intreaga lume?
 Boxul a devenit un sport legal in anul 1901?
 Jean Genevieve Garnerin a fost prima femeie parasutist din lume, ea sarind din balonul
cu aer cald in anul 1799?
 În 1975, Junko Tabei din Japonia era prima femeie din lume care ajunsese pana in varful
Everestului?
 Recordul pentru cele mai multe medalii olimpice obtinute il detine gimnasta de origine
rusa Larissa Latynina? Ea a castigat 18 medalii olimpice pe parcursul a 3 olimpiade
desfasurate intre anii 1956 - 1964.
 Prima editie a jocurilor olimpice antice a fost castigata de Corubus?
 Prima editie a jocurilor olimpice moderne a avut loc in Grecia la Atena in anul 1896?
Atunci au participat 311 barbati dar nici o femeie!
 În 650 de meciuri de tenis din campionatul Wimbledon sunt folosite 42.000 de mingi de
tenis?
 Golful este singurul sport ce a fost jucat pe Luna? Prima minge de golf a fost lovita pe
Luna pe 6 februarie in anul 1971 de Alan Shepard.
 Voleiul a fost inventat de William George Morgan din Massachusetts in 1895?
 Ferenc Szisz din Romania a fost castigatorul primei editii de Formula 1, desfasurata in
Franta in anul 1906? Ferenc Szisz a condus atunci o masina Renault
 Conceperea chestionarului reprezintă o activitate de
maximăimportanţă pentru orice ce cercetare bazată pe o
anchetă prin sondaj.
 Crearea unui chestionar este o activitate complexă care,
în esenţă,urmăreşte obţinerea informaţiilor primare
necesare cercetării, cu un nivelminim de erori.
 Conceperea unui chestionar adecvat obiectivelor
cercetării ştiinţifice a fenomenelor de marketing,
trebuie să răspundă la o serie de cerinţe exprimate prin
întrebări ușoare.
 Un chestionar adecvat scopurilor cercetării trebuie să
fie relevant şi să dispună de acurateţe. Un chestionar
este relevant atunci când sunt culese numai datele
necesare rezolvării problemei de marketing avute în
vedere. Acurateţea chestionarului presupune ca
informaţia obţinută să fie fidelă, validă şi precisă
La întrebarea "Ce este un stil de viață sănătos pentru dvs?", unde a fost posibilă
selectarea mai multor răspunsuri, 90% dintre corespondenți au notat
următoarele răspunsuri:
 sportul
 absența obiceiurilor proaste
 somnu sanatos
 igiena personală
 alimentație corectă
 respectarea rutinei zilnice

La întrebarea "Ce faci pentru a vă întări sănătatea?" Mai mult de 90%
dintre bărbați au ales primele trei răspunsuri:
Încerc să fiu mai mult în aer liber
încerc să lupt cu obiceiurile rele,
70% dintre ei au adăugat,, Eu urmez dieta și sport "
și doar 3% au remarcat răspunsul : ,, Încerc să nu abuzez lucrul la calculator "
"Mai mult de 90% dintre fete au remarcat: ,,Încerc să dorm și să nu muncesc
prea mult "
Doar 14% dintre fete au adăugat"Încerc să nu abuzez cu lucrula calculator ".
La întrebarea: "Cât de activ sunteți implicat în cultura fizică și sport?" Au fost
primite următoarele date: implicate constant în educația fizică și sport- 71%
dintre tineri și 47% dintre fete, "de la caz la caz" 21% dintre băieți și 49%
dintre fete și 8%, respectiv 4%- nu sunt implicați deloc în educația fizică.
 1.Vă rugăm să specificaţi care este sexul
dumneavoastră:
Chart Title
Masculin Feminin

Procente%, Masculin,
39, 39%
Procente%, Feminin, 61,
61%
Nu, din păcate Procente, Sunt un Procente % uneori fregventez piscina, sala de foră
sportivDa,
Da, mă antrenez regulat profesionist, 6, 6% Da, sportul este viața mea
Sunt un sportiv profesionist

Procente, Da, sportul este Procente, Nu, din păcate,


viața mea, 12, 12% 19, 19%

Procente, Da, mă antrenez Procente, Da, uneori


regulat, 32, 32% fregventez piscina, sala de
foră, 31, 31%
De doua ori pe zi О dată pe zi Două-trei ori Procente%
pe saptămînă O dată pe săptămînă
Procente, De Fără un program clar
doua ori pe zi,
600%, 6%

Procente, Fără un program Procente, О dată pe zi, 18,


clar, 29, 29% 18%

Procente, Două-trei ori pe


saptămînă, 42, 42%
Procente, O
dată pe
săptămînă, 5,
5%
Aceasta este profesia mea Îmi place asta Vânzări,
Vreau să Procente%
O scap
altă de Vânzări,
greutate Aceasta
Vreau să-mi păstrez forma
este O altă posibilitate

Vânzări, Vreau să-mi posibilitate , 6, 6% profesia mea, 7, 7%


păstrez forma, 8, 8%

Vânzări, Îmi place asta, 36,


36%

Vânzări, Vreau să scap de


greutate, 43, 43%
alergatul înot bicicletă role/patine Procente%
Sporturi extreme Arte marțiale surfing Altele
Vânzări, surfing, 2, 2% Vânzări, Altele, 7, 7%

Vânzări, Arte marțiale, 6,


6%
Vânzări, Sporturi
extreme, 8, 7%

Vânzări, alergatul, 32, 30%

Vânzări, role/patine, 7, 7%

Vânzări, bicicletă, 17, 16%

Vânzări, înot, 27, 25%


da nuProcente%
Din când în când

Vânzări, Din când în când,


21, 21%
Vânzări, da, 32, 32%

Vânzări, nu, 47, 47%


Da NuChart
acordTitle
atenția Nu

Procente%, Da, 22, 22%

Procente%, Nu, 54, 54%


Procente%, Nu acord
atenția , 24, 24%
Nu Chart Title
Da(care sunt acestea)

Procente%, Nu, 45, 45%

Procente%, Da(care sunt


acestea), 55, 55%
Singur/Singura
Procente% Cu cineva În grup
Vânzări, În grup, 1.4, 1%

Vânzări, Cu cineva, 32, 36%

Vânzări, Singur/Singura,
56, 63%
400-500 lei 500-700 lei Chart Title lei
700-1000 De la 1000 lei în sus

Procente%, De la 1000
lei în sus, 12, 12%
Procente%, 400-500 lei, 27,
27%

Procente%, 700-1000 lei, 23,


23%

Procente%, 500-700 lei, 38,


38%
Activitatea sportivă constituie o necesitate care condiţionează, în mare măsură
randamentul solicitat individului, indiferent de vârsta şi profesie. Prin rolul pe care îl are
în societate, activităţile sportive recreative depăşesc dimensiunile unor activităţi de
agrement, înscriinduse în amplul program de pregătire şi formare a cetăţeanului pentru
munca şi pentru viaţa socială.
Întrega paletă a activităţilor sportive organizate în scop de fortificare, compensare,
destindere şi agrement, cunoaşte o extindere din ce în ce mai mare. Integrate în viaţa
omului contemporan, ele constituie preocupări constante pentru toţi factorii ce se ocupa
de pregătirea sportivă, de crearea cadrului adecvat asigurării şi păstrării unui echilibru în
dezvoltarea fiinţei umane.
Prin formarea unei noi viziuni asupra sportului recreativ şi a aspectelor exclusiv
pozitive pe care le implică, încercăm asigurarea unei profilaxii primordiale, atât de puţin
exploatată şi totuşi de o importanţă majoră în menţinerea stării de sănătate a populaţie
Problema unui stil de viață sănătos sa maturizat la forma națională:
80% dintre corespondenți vizează un mod de viață sănătos din cauza concentrării
intenționate asupra succesului vieții.
3. Din Raspunsurile la întrebările chestionarului, referitoare la mijloace, metode de
consolidarea a sănătății, accentuarea diferențelor de gen între băieți și fete. observăm că
mai mult de 70% dintre tineri și aproximativ jumătate dintre fetele intervievate se implică
în mod regulat în cultura fizică și sport.

S-ar putea să vă placă și