Sunteți pe pagina 1din 17

FUNCȚIILE DE RELAȚIE

SENSIBILITATEA ȘI MIȘCAREA

• Sensibilitatea este proprietatea organismului de a răspunde prin reacții adecvate la stimuli. La plante,
răspunsurile la modificările mediului sunt relativ simple și particulare. La animale au apărut și s-au
perfecționat organele de simț, care ”culeg” informații din mediu și sistemul nervos care le prelucrează și
asigură comanda și controlul reacțiilor de răspuns.
• Mișcarea determină modificarea poziției în spațiu a organismelor sau mobilitatea unor părți ale
acestora. La plante, diferitele tipuri de mișcări nu au anvergura celor pe care le execută animalele,
deoarece sunt organisme fixate. Pe scara evoluției animalelor s-a perfecționat sistemul locomotor.
SENSIBILITATEA ȘI MIȘCAREA LA PLANTE
Mișcarea și sensibilitatea sunt însușiri esențiale ale materiei vii.
Sensibilitatea este proprietatea organismelor de a reacționa la informațiile primite din mediu.
Plantele răspund la stimuli prin mai multe tipuri de mișcări active: tropisme, tactisme și nastii.
Tropismele: sunt mișcări orientate ale plantelor superioare sau organelor plantelor superioare determinate
de direcția și sensul de acțiune ale unor excitanți precum: lumina, apa, gravitația, substanțe chimice. Se
clasifică în: fototropisme, geotropisme, hidrotropisme, chemotropisme.
Tactismele: sunt mișcări orientate ale celulelor libere determinate de direcția și sensul de acțiune ale unor
excitanți precum lumina, substanțele chimice, ș.a.
Nastiile: sunt mișcări neorientate ale plantelor superioare determinate de variațiile de intensitate ale unor
excitanți precum lumina, temperatura, factorii mecanici.
SENSIBILITATEA LA ANIMALE

Organele de simț ale mamiferelor


Recepția informațiilor din mediul de viață începe la nivelul organelor de simț.
Fiecare tip de receptor este sensibil la un anumit stimul: ochiul recepționează energia solara, urechea- energia
sunetelor, etc.
Receptorii transformă diferitele energii exterioare organismului în impulsuri nervoase.
• Ochiul la mamifere
Ochii sunt organe pereche adăpostite în orbite și înconjurate de organe anexe care le asigură protecția și mișcarea.
Globul ocular este format din tunici (învelișuri), sistem optic și sistem receptor.
Tunicile
1.Sclerotica – se găsește la periferie; are rol de protecție; în partea anterioară prezintă corneea transparentă
2.Coroida – se găsește la mijloc; are rol în nutriție; prezintă în partea anterioară corpul ciliar și irisul care are în centru un
orificiu cu diametru variabil numit pupilă.
3.Retina – tunica internă; conține celulele fotoreceptoare; prezintă o zonă de acuitate vizuală maximă numită fovea
centralis situată pe axul optic al globului ocular în pata galbenă.
Sistemul optic
- Cornee – partea anterioară a scleroticii
- Umoare apoasă – lichid din camera anterioară a globului ocular
- Cristalin – lentilă biconvexă elastică
- Umoare sticloasă (corp vitros) – în spatele cristalinului
Aceste componente funcționează ca o lentilă convergentă având rolul de a proiecta razele luminoase direct pe retină,
unde se formează o imagine reală, mai mică și răsturnată a obiectului privit.
Sistemul receptor – are rolul de a transforma energia luminoasă în impulsuri nervoase fiind format din:
a) Celule cu conuri – sunt răspunzătoare pentru vederea diurnă și perceperea culorilor. Sunt de trei tipuri: sensibile la
culoarea roșie, sensibile la culoarea albastră și sensibile la culoarea verde. Se găsesc în pata galbenă și îndeosebi în
fovea centralis.
b) Celule cu bastonașe – sunt răspunzători pentru vederea nocturnă, crepusculară. Predomină spre periferia retinei.
Celulele fotosensibile fac sinapsă cu neuroni bipolari, iar aceștia fac cu neuroni multipolari ai căror axoni formează
nervul optic care se îndreaptă spre creier.
În anumite situații razele luminoase nu sunt proiectate pe retină manifestând defecte sau deficiențe de refracție
reprezentate de:
1. Miopie – razele luminoase se focalizează în fața retinei; este determinată fie de alungirea axului anteroposterior al
globului ocular, fie de puterea crescută de refracție a cristalinului. Se corectează cu lentile divergente, biconvexe.
2. Hipermetropia – razele luminoase se focalizează în spatele retinei; este determinată de turtirea globului ocular sau
de o putere de refracție scăzută a cristalinului. Se corectează cu lentile convergente, biconvexe.
3. Astigmatismul – razele luminoase focalizează difuz pe retină. Este determinat de neuniformitatea de curbură a
corneei sau a cristalinului. Se corectează cu lentile groase, cilindrice.
Acomodarea vederii se poate realiza pentru distanță și pentru intensitatea luminii.
• Urechea la mamifere
Asigură recepționarea undelor sonore transmise prin aer sau apă și a informațiilor privind poziția capului și mișcările de
rotație, contribuind la menținerea echilibrului. Este formată din trei componente:
1. Urechea externă (pavilionul urechii) – captează undele sonore și le dirijează spre membrana timpanică; aceasta începe
să vibreze.
2. Urechea medie – conține un lanț de trei oscioare care preiau vibrațiile timpanului și le diminuează sau le amplifică. Ea
comunică prin trompa lui Eustachio cu faringele, astfel asigurându-se aceași presiune a aerului pe ambele fețe ale
timpanului.
3. Urechea internă – are săpat în osul temporal labirintul osos ( plin cu perilimfă) și labirintul membranos ( cu endolimfă),
alcătuit din utriculă, saculă, trei canale semicirculare membranoase și melcul membranos.
Receptorii auditivi sunt celule senzoriale cu cili așezate în șiruri de-a lungul melcului, unde se găsește organul Corti.
Receptorii vestibulari sunt celule epiteliale senzoriale cu cili, grupate asfel:
- În utriculă și saculă, ele alcătuiesc aparatul otolitic, cili acestor celule sunt excitați de atingerile otolitelor, care se mișcă
odată cu mișcarea capului; acești receptori contribuie la menținerea echilibrului corpului în cazul deplasării lineare.
- La baza canalelor semicirculare, celulele senzoriale alcătuiesc creste receptoare; receptorii sunt excitați de mișcările
circulare ale capului.
Mecanismul auzului:
Undele sonore sunt captate de pavilionul urechii și conduse prin conductul auditiv extern până la nivelul timpanului.
Vibrațiile timpanului determină mișcări ale lanțului de oscioare din urechea medie care determină vibrații ale
membranei ferestrei ovale. Vibrațiile ferestrei ovale determină formarea de unde în lichidele din urechea internă care,
la rândul lor, duc la ridicarea organului Corti.
Cilii celulelor auditive ating membrana tectoria, se îndoaie și determină inițierea unor potențiale de acțiune ce se
transmit pe căile auditive până la creier, unde se formează senzația auditivă.
• Pielea
Îndeplinește funcții multiple: de protecție, de reglare a temperaturii, de excreție și ca organ de simț.
Conține numeroși receptori și variați ce deservesc mai multor tipuri de sensibilități:
- Sensibilitatea tactilă
- Sensibilitatea termică
- Sensibilitatea dureroasă.
Receptorii din piele sunt reprezentați fie de terminații nervoase libere, fie de diferitele tipuri de corpusculi.
Informațiile de la receptorii tegumentari sunt conduse sub formă de impulsuri nervoase spre măduva spinării și creier.
• Limba
Conține numeroși receptori tactili, termici, pentru durere dar și receptori pentru gust ce fac parte din categoria
chemoreceptorilor.
Receptorii pentru gust sunt reprezentați de mugurii gustativi.
Un mugure gustativ este alcătuit din: celule de susținere alungite; celule chemosensibile în formă de fus care la polul
apical prezintă cili ce ies printr-un por gustativ, iar la polul bazal sunt înconjurate de dendritele unor neuroni.
Mugurii gustativi sunt grupați de regulă în formațiuni de forme diferite numite papile gustative care pot fi:
circumvalate, fungiforme, foliate, etc.
• Nasul
Cuprinde, în interior, cavități nazale căptușite cu mucoasă respiratorie cu rol în condiționarea aerului și cu
mucoasă olfactivă situată în partea superioară a acestora.
Mucoasa olfactivă reprezintă receptorul olfactiv și face parte tot din categoria chemoreceptorilor.
Este alcătuită din:
- Celule de susținere alungite
- Celule chemosensibile reprezentate de neuroni fusiformi, bipolari
Cilii neuronilor olfactivi sunt stimulați de diferite substanțe odorante volatile și solubile în stratul de mucus
de la nivelul cavităților nazale.
Mirosul permite detectarea diferitelor substanțe din mediul care prezintă o anumită semnificație.
SISTEMUL NERVOS LA MAMIFERE
• Are rolul de a integra organismul în mediul de viață și de a coordona activitatea organelor interne.
Dpdv topografic se clasifică în:
- Sistem nervos central format din: maduva spinării și encefal
- Sistem nervos periferic format din: nervi periferici și ganglioni nervoși.
Dpdv funcțional se clasifică în:
- Sistem nervos somatic ( al vieții de relație)
- Sistem nervos vegetativ
Activitatea sistemului nervos se realizează prin acte reflexe sau reflexe. Reflexul este răspunsul rapid și adecvat dat de către SN
stimulilor externi sau interni. Baza anatomică a reflexului este arcul reflex, acesta cuprinde 5 componente:
- Receptor
- Cale aferentă
- Centri nervoși
- Cale eferentă
- Efector
MĂDUVA SPINĂRII

Se întinde de la baza encefalului până în dreptul vertebrei a doua lombare. Este protejată de un înveliș format din trei
meninge care are și rol nutritiv. În secțiune transversală, MS prezintă:
1. substanță cenușie
- Dispusă la interior
- Are forma literei H prezentând: două coarne posterioare cu neuroni senzitivi, două coarne anterioare cu neuroni
motori și două coarne laterale cu neuroni vegetativi.
- Conține corpi neuronali care constituie centrii nervoși cu rol în realizarea funcției reflexe a MS.
2. substanță albă
- Dispusă la periferie
- Formată din axoni ai neuronilor grupați în fascicule
- Îndeplinește funcția de conducere a impulsurilor nervoase
Centrii nervoși din MS sunt conectați cu receptorii și efectorii trunchiului și membrelor prin intermediul nervilor spinali.
Un nerv spinal cuprinde: rădăcină posterioară – senzitivă, rădăcină anterioară – motoare, trunchi comun și ramuri.
Funcțiile măduvei:
1. reflexă
Este realizată de centrii nervoși din substanța cenușie
Reflexele care au centrii nervoși în măduvă se numesc reflexe medulare și se clasifică în: reflexe somatice și reflexe
vegetative.
2. de conducere
Este realizată de substanța albă prin căi ascendente și căi descendente.
ENCEFALUL

Este adăpostit în cutia craniană. Protejat la fel ca și MS de meninge. Este format din: trunchi cerebral,
cerebel, diencefal, emisfere cerebrale.
• Trunchiul cerebral – are formă de trunchi de piramidă fiind situat în prelungirea măduvei. Este alcătuit din: bulb rahidian,
puntea lui Varolio și mezencefal. Prezintă substanță cenușie și substanță albă. Centrii nervoși din trunchiul cerebral sunt
conectați cu receptori și efectori de la nivelul capului prin 10 perechi de nervi cranieni. Reflexele care își au centrii
nervoși la nivelul trunchiului sunt înnăscute și nu pot fi modificate.
• Cerebelul este situat dorsal față de trunchiul cerebral de care se leagă prin trei perechi de cordoane de substanță albă
numite pedunculi cerebeloși. Este format din două emisfere cerebeloase cu suprafața brăzdată de numeroase șanțuri
unite printr-o formațiune numită vermis. Funcții: în menținerea echilibrului, reglează tonusul muscular și asigură precizia
mișcărilor.
• Diencefalul este dispus în continuarea trunchiului cerebral fiind parțial acoperit de emisferele cerebrale. Este format din
mai multe mase de substanță cenușie ce formează nuclei.
• Emisferele cerebrale sunt cele mai voluminoase componente ale encefalului. Sunt în număr de două, separate printr-un
șanț interemisferic, dar unite prin punți de substanță albă. Scoarța cerebrală este centrul activităților nervoase
superioare, la nivelul ei închizându-se reflexele condiționate.
BOLI ALE SISTEMULUI NERVOS

• Parkinson – deteriorarea mișcărilor, rigiditatea feței, tremurături caracteristice, modificări psihice. Apare datorită
lipsei unei substanțe chimice – dopamină, care are rol în controlul mișcărilor involuntare și al tonusului muscular.
• Epilepsie – pierderea cunosținței, apariția de convulsii, spumă rozacee la gură. Existența unor modificări
bioelectrice la nivelul unui grup de neuroni care încep sa descarce impulsuri puternice și ritmice.
• Scleroza în plăci – diverse tipuri de tulburări, leziuni ale substanței cerebrale datorate de distrugerii mielinei.
Ipozete care nu s-au confirmat
Prevenire: practicarea unui regim de viață sănătos, evitarea consumului de droguri, asigurarea unei alimentații
corecte, evitarea surmenajului