SISTEMUL SOLAR

• Sistemul solar este format din Soare împreună cu sistemul

său planetar (care cuprinde opt planete împreună cu sateliții
lor naturali) și alte obiecte non-stelare.

În afară de cele opt

planete, oamenii de
știință au emis ipoteza
existenței unei alte
planete, denumită
provizoriu A noua
planetă. Această
ipotetică planetă
gigantă s-ar afla la
marginea Sistemului
Solar.
• Formarea și evoluția sistemului solar este estimată că ar fi început acum
4,55 - 4,56 miliarde ani în urmă, prin colapsul gravitațional al unei mici
părți dintr-un uriaș nor molecular. Cea mai mare parte din materia
apărută în urma colapsului s-a adunat în centru, formând Soarele, în
timp ce restul materiei s-a aplatizat sub forma unui disc protoplanetar
din care s-au format planetele, sateliții, asteroizii și alte mici corpuri
cerești din Sistemul Solar.
• Componentul principal al
sistemului solar este Soarele, o
stea de tip G2 din secvența
principală ce conține 99,86% din
masa cunoscută a sistemului și îl
domină din punct de vedere
gravitațional. Cele mai mari patru
corpuri ce orbitează în jurul
Soarelui, giganții gazoși, constituie
circa 99% din masa rămasă, Jupiter
și Saturn deținând împreună mai
mult de 90%.
• Majoritatea planetelor din sistemul solar posedă un
sistem secundar propriu, fiind orbitate de obiecte
planetare denumite sateliți naturali, sau luni (dintre
care două sunt mai mari decât planeta Mercur) sau, în
cazul giganților gazoși, de către inele planetare (benzi
subțiri de particule mici care gravitează în jurul
planetei la unison). Majoritatea celor mai mari sateliți
naturali se află în rotație sincronă cu perioada lor de
revoluție, una dintre fețele lor fiind totdeauna îndreptată
către planeta orbitată.
 PLANETELE INFERIOARE
Cele patru planete interioare sau telurice /
terestre au o compoziție densă, de roci, cu
puțini sau chiar fără sateliți și fără sisteme
de inele. Ele sunt compuse în mare parte
din minerale refractare, cum ar fi silicații,
care formează scoarțele și mantalele
planetelor, și metale ca fierul și nichelul,
care formează nucleele planetare. Trei din
cele patru planete interioare (Venus, Terra
și Marte) au o atmosferă destul de densă
pentru a genera vremea; toate au cratere de
impact și caracteristici tectonice de
suprafață, cum ar fi rifturi și vulcani.
Termenul de „planetă interioară” nu trebuie
confundat cu termenul de „planetă
inferioară”, care desemnează planetele mai
 PLANETELE EXTERIOARE

Cele patru planete exterioare sau giganții gazoși

(uneori numite planete joviene), dețin împreună 99%
din masa care orbitează în jurul Soarelui. Jupiter și
Saturn au, fiecare, o masă de zeci de ori mai mare decât
cea a Pământului și sunt formate preponderent din
hidrogen și heliu; Uranus și Neptun sunt mai puțin
masive (având sub 20 de mase terestre) și sunt compuși
mai mult din ghețuri. Din această cauză, mulți astronomi
cred că ei fac parte dintr-o categorie aparte, „giganții
de gheață”. Toți cei patru giganți gazoși au inele, deși
doar sistemul de inele al lui Saturn este ușor de
observat de pe Pământ. Termenul de planetă exterioară
nu trebuie confundat cu cel de planetă superioară, care
desemnează planete din afara orbitei Pământului și
include, astfel, atât planetele exterioare cât și pe Marte.