Sunteți pe pagina 1din 19

FACULTATEA DE MEDICINA SI FARMACIE ,,NICOLAE

TESTEMITANU”
CATEDRA PLANTE TOXICE SI BOTANICA FARMACEUTICA

Ricinul
Ricinus communis

2017
Ricinul.
Ricinuscommunis.
Клещевина.
Castor Bean
Fam.Euphorbiaceae
DESCRIEREA BOTANICA A PLANTEI
PRODUCATOARE.
 În climatul său natural, ricinul
poate ajunge până la 15 – 20 m
înălțime,în climatul temperat
nu depășește 2 – 2,5 m. Tulpina
este suplă, glabră (fină, lipsită
de perișori) cu o grosime la
bază de 3-5 cm, de culoare
verde sau roşiatică. Frunzele
sunt mari, de aprox. 30 – 40
cm. diametru, palmate, lung
pețiolate, lucioase. Frunzele
tinere sunt de un roșu intens,
iar pe măsură ce se maturizează
se colorează în verde.
 Înflorirea se produce sub
formă de inflorescențe
terminale, în care florile
femele, de culoare roșie, sunt
dispuse în partea superioară a
inflorescenței erecte,
verticale, în timp ce florile
mascule, de culoare gălbuie,
sunt dispuse la baza acesteia.
Înfloreşte din luna iulie până
la venirea frigului. Fructul
este o capsulă spinoasă,
conținând 3 semințe, de
culoare roșcată sau cenușie.
Semințele sunt foarte
asemănătoare, prin formă,
boabelor de fasole, de culoare
crem, cu puncte brun închis.
RASPINDIREA GEOGRAFICA A PLANTEI.
 Ricinul este foarte răspândit în Orient, unde este cultivat la scară
largă pentru proprietățile sale oleaginoase. Este cultivat și în Europa,
pentru extragerea uleiului de ricin, și, pe alocuri, în scopuri
ornamentale. La noi în țară se cultivă,in Romania la fel,în
regiunile sudice – Banat, Bărăgan, Dobrogea, Câmpia Dunării. În
plus, a devenit o specie des întâlnită prin curțile oamenilor, datorită
atractivității sale ornamentale, a portului exotic, culorilor intense ale
foliajului, caracterului interesant și neobișnuit al florilor și fructelor.
ORGANUL OTRAVITOR AL PLANTEI.
 Semintele de ricin.
COMPOZITIA CHIMICA A PLANTEI.
 Ricina, o toxină vegetală care se
găsește în semințele de ricin,
constituie una dintre cele mai
periculoase otrăvuri de origine
vegetală de pe glob, având
proprietatea de a aglutina
globulele sângelui. Comparând
un gram de ricină, cu câte un
gram din alte otrăvuri letale, s-a
descoperit că ricina este de până
la 6 000 de ori mai otrăvitoare
decât cianura și de până la 12
000 de ori mai toxică decât
veninul de șarpe-cu-clopoței. Se
estimează că 0,035 mg de ricină
pură pot ucide un om adult (până
la 4 semințe).
COMPOZITIA

Ricinul conține:
în frunze: proteine, grăsimi,
carbohidrați, fibre, calciu,
fosfor.
în semințe: proteine,
uleiuri, fosfor, acid
ricinoleic, acid linoleic, acid
oleic, acid stearic.
MECANISMELE ACTIUNII TOXICE.SIMPTOMELE.
 Simptomele intoxicării cu ricină
sunt: vărsăturile, durerile
abdominale acute, diareea,
convulsiile. Ricina produce
aglutinarea (agregarea) celulelor
roșii ale sângelui. Dacă este
ingerată, accidental, pulbere
obținută din astfel de semințe,
efectul este devastator. De aceea,
se recomandă precauție maximă
în manipularea plantelor în
general, dar a acesteia, în special.
Pentru această toxină nu există, în
momentul de față, antidot.
PRIMUL AJUTOR MEDICAL.
O parte dintre persoanele intoxicate accidental, supraviețuiesc – cu
condiția ca:
a) doza ingerată să nu fie prea mare;
b) vărsăturile să apară (sau să fie auto-provocate, dacă se
conștientizează problema) cât mai repede posibi.
ETIMOLOGIA DENUMIRII PLANTEI.
 Ricinul (Ricinus communis) este un arbust
oleaginos, din familia Euphorbiaceae și singurul
reprezentant al genului Ricinus. Este originar din
regiunile tropicale și subtropicale (India și Africa),
unde trăiește ca plantă sempervivescentă. În
climatul temperat este cultivat ca plantă anuală.
Denumirea științifică de ricinus provine din latină și
înseamnă ”căpușă” (”ixodes ricinus”) – nume
inspirat de forma tipică a semințelor
sale. Communis, tot în latină, înseamnă comun.
INTREBUINTAREA IN MEDICINA
STIINTIFICA.
 În medicina homeopată, ca și în cea populară,
uleiul de ricin a fost și este folosit ca: laxativ,
calmant, bactericid, vomitiv, emolient, expectorant,
galactagog, tonic, vermifug, antiartritic.
 De menționat este faptul că, în procesul de
prelucrare în vederea obținerii uleiului de
ricin, ricina, substanță toxică letală conținută în
semințe, este distrusă. Totuși, chiar dacă uleiul de
ricin nu este toxic, ingerarea necontrolată și
iresponsabilă poate induce moartea, prin efectul
laxativ violent.
 Extractele de ricin cunosc o largă utilizare, atât în medicină,
cât și în industrie. Uleiul de ricin, deshidratat, este prelucrat și
transformat în vopsele și lacuri care au proprietatea de a se
usca foarte repede. Mai este folosit și pentru tăbăcirea
hainelor din piele, producerea de nylon și alte fibre textile,
component de bază în producerea unor uleiuri de motor de
înaltă performanță și a lichidului de frână. Un alt derivat al
uleiului de ricin – ceara de ricin, este utilizată pentru lustruit,
fabricarea condensatorilor electrici, indigoului și ca lubrifiant
solid.
 O parte dintre compușii esterici folosiți pentru producere
esențelor artificiale (iasomie, piersică, prună, lămâie,
trandafir, caisă) sunt extrași din acidul ricinoleic – una dintre
cele mai importante substanțe extrase din plantele de ricin.
Uleiul de ricin mai este folosit în industria săpunurilor,
cernelurilor, plasticelor.
DIN ISTORICUL PLANTEI.
 Semințe de ricin au fost descoperite în mormintele
egiptene, datarea lor fiind stabilită până la 4000 de ani
î.e.n. Se pare că arderea lentă a uleiului de ricin a
determinat preferința utilizării sale ca ulei pentru lămpi.
Herodot și alți învățați greci ai lumii antice (Strabo,
Dioscorides,) au consemnat folosirea ricinului pentru
fabricarea uleiului lampant, creme și unguente corporale,
loțiuni pentru îmbunătățirea creșterii părului. Întru-unele
dintre papirusurile egiptene descoperite, despre care se
crede că datează din anii 1500 î.e.n., uleiul de ricin este
menționat ca laxativ.
Dovezi ale folosirii ricinului au fost descoperite și în India, cele
mai vechi datând din anii 2000 î.e.n., unde este descris ca
laxativ, purgativ și ca leac împotriva afecțiunilor artritice.
Semințele de ricin au fost folosite, de veacuri, și în medicina
tradițională chineză, pentru uz intern sau în pansamente. La un
moment dat, în evul mediu, ricinul a fost importat în Europa, ca
plantă medicinală – este consemnat în secolul XIII e.n., ca fiind
cultivat de către episcopul Albertus Magnus
 Multumesc

S-ar putea să vă placă și