Sunteți pe pagina 1din 70

Curs 7 (4.04.

2017)
Limba română literară în perioada de
tranziţie spre epoca modernă (1780-
1830)

Şcoala ardeleană
Rodica Zafiu: Istoria limbii române literare
(Curs, III)
1. Şcoala ardeleană
1.1. Afirmarea latinităţii limbii şi a romanităţii etnice
1.2. Scrierea cu alfabet latin şi grafie etimologică
1.3. Elaborare conştientă a unei variante a limbii
“înalte”, “superioare”
1.4. Opera
Ţiganiada

2. Gramatici, retorici, reguli de


versificaţie
1. Şcoala ardeleană

- centrul cultural – în Transilvania


- preocupare constantă pentru normarea şi
modernizarea limbii
- produsul Unirii de la 1700 cu Biserica Catolică –
greco-catolici, uniţi (mulţi, feţe bisericeşti)
- accesul la şcoli din Viena, Roma = contact cu
cultura latină
• principali reprezentanţi : Samuil Micu (Klein)
[călugăr, profesor, teolog], Gheorghe Şincai
[călugăr, director al învăţământului greco-catolic din
Transilvania, Petru Maior [protopop greco-catolic],
Ion Budai Deleanu [consilier la Curtea de Apel,
Lvov]
• alţii : Paul Iorgovici, Radu Tempea, Ioan Molnar-
Piuariu, C. Diaconovici-Loga
Contribuţia la dezvoltarea limbii literare :
idei, teorii & practică

(a) Afirmarea latinităţii limbii


(b) Scrierea cu alfabet latin şi grafie etimologică
(c) elaborare conştientă a unei variante “înalte”,
superioare
- Încercări de normare : gramatici şi dicţionare
- Modernizarea limbii – îmbogăţirea lexicului
(d) Scrisul lor (manuale, dicţionare, traduceri,
scrieri ştiinţifice şi literare, scrieri bisericeşti)
1.1. Afirmarea latinităţii limbii şi a
romanităţii poporului
- susţinută sistematic; şi scop politic – afirmarea
etnică
- exagerări puriste, polemice: puri romani, fără
element dacic şi alte influenţe
ex. Petru Maior (Istoria...) : « însăşi strălucirea
sângelui roman încă destul era a împedeca pre
romani, ca să nu se căsătorească cu unele varvare
cum erau muierile dache »
- observaţia lui Petru Maior că la baza limbii
române a stat (la fel ca în cazul celorlalte limbi
romanice) latina populară, nu cea clasică
1.2. Scrierea cu alfabet latin şi grafie
etimologică

Micu publică în 1779 o Carte de rogacioni cu litere


latine (la sfârşit, unele explicaţii ortografice)

S. Micu & Gh. Şincai, Elementa linguae daco-


romanae sive valachicae, 1780 (ed. a 2a
1805)
- este scrisă în latină, iar exemplele în română sunt
transcrise în alfabet latin
- reguli etimologice
• siesse
• si = ....... • siepte
• di = ........ • oct
• diece
• ss = ......... • doa dieci si un
• o suta
• a = ......, ........ • doa sute
• ct = ............
• angel’
• hom
• crescere
- P. Maior, 1819 – Orthographia romana
sive latino-valachica (reprodusă în Lexiconul
de la Buda, 1825)
- P. Maior, Dialogul asupra limbii române... :

De câte ori nu mi s-a întâmplat mie, de


îndoindu-mă de vreun cuvânt, oare latinesc
este, cât l-am scris cu slove sau litere latine,
îndată cu strălucire i se văzu latina lui faţă, şi
părea că râde asupra mea de bucurie că l-am
scăpat de sclavie şi de caliceştile ciriliceşti
petece…
• practic, principalele opere au fost scrise (cele
istorice, rămase în manuscris) şi publicate cu
alfabet chirilic (cele religioase, care riscau
acuzaţii de erezie – şi cele didactice, care
trebuiau să fie accesibile)
• Gheorghe Şincai, Catehismul
cel mare cu întrebări, şi
respunsuri alcătuit, şi
întocmit pentru folosul, şi
procopsala tuturor Şcoalelor
Normăleşti a Neamului
Rumânesc, Blaj, 1783
• Petru Maior, Istoria
Besearicei Românilor
atât acestor din coace,
precum şi acelor din
colo de Dunăre, Buda,
1813.
1.3. Elaborare conştientă a unei variante a
limbii “înalte”, superioare
1.3.1. Idei generale
- evocă o corupere, stricăciune a limbii > propun
îndreptarea, perfecţionarea, normarea

Budai-Deleanu, Dascălul românesc pentru


temeiurile gramaticii românești (ms., cca 1815-
20):
• „limba muselor”, care „să află la toate neamurile
politicite” [= civilizate]
• “este în sine tot aceieşi limbă a norodului de
obşte, numa cît este mai curată şi curăţită de
toate smintelile ce să află la limba de obşte a
gloatei, cu un cuvînt, este limba lămurită şi
adusă la regule gramăticeşti, apoi şi înmulţită cu
cuvinte obicinuite la învăţături, care nu să află la
vorba de obşte”
(Budai-Deleanu, Dascălul românesc pentru temeiurile gramaticii
românești )
• ierarhie a registrelor
• model raţionalist
“Diacul: Aşadar noi vorbim şi am vorbit până
acum rău?
Dascalul: Deacă vom socoti limba noastră
românească cum să vorbeşte de obşte şi nu vom
pune alt scopos al voroavei fără numa ca să ne
slujască spre înţelesul unui cu altul, atunci cu
adevărat că am vorbit bine după vorba
obicinuită.” (Budai-Deleanu)
“Dar, luând aminte, de altă parte, că, aflându-ne în vreo
soţietate aleasă unde thema voroavei este asupra
osăbite meşterii sau pentru vreo ştiinţă, ba unde
trebuie câte o dată cu voroavă bine tocmită a face
cuvânt înainte unor persoane de frunte, iar
materia de care grăim nu este de lucruri
obicinuite în vorba cea de toate dzilele, atunci, de bună
samă, nu putem vorbi cum vorbeşte Oprea cu Bucur în
pădure, ci ne caută a pune toată silinţa ca voroava
noastră să fie aşa dreasă şi rînduită, ca din period în
period şi din cuvânt în cuvânt să aibă nu numa
legătura firească, ci şi măsura după care s-au aşezat
graiul omenesc.” (Budai-Deleanu)
- limba bisericească ? – parţial
“Putere-ş eu aici aduce prea multe pilde de smintele
ce să află la toate cărţile besericeşti...”
Ex.: L-au chemat pre el; mi-au dat mie
• Diacul: „Mie-m pare că aceste să dzic bine
româneşte şi nu ştiu, nice am audzit, ca să să dzică
într-alt chip”
• Dascalul: „aceste chipuri de vorbă şi dziceri sint
foarte smintite”
(Budai-Deleanu)
- criteriul raţionalităţii vs. criteriul uzului
1.3.2. Încercări de normare : gramatici şi
dicţionare

• prima gramatică tipărită şi cunoscută de străini:


Micu & Şincai, Elementa linguae daco-romanae
sive valachicae, 1780 (ed. a 2a 1805)
- uz didactic
– primul dicţionar ştiinţific, modern:
Lexiconul de la Buda (1825) = Lesicon
românescu-latinescu-ungurescu-nemțescu, care de
mai mulți autori în cursul a treizeci și mai multor
ani s-au lucrat...
• cca 10.000 cuvinte - ortografia lui S. Micu
• pune în circulaţie neologisme latino-romanice, în
forme care se vor impune : conversaţie, examen,
modă
• indică genul, formele de plural, femininul
adjectivelor; la verb – prezentul, infinitivul,
participiul
• conţine unele forme populare şi regionale
(ardeleneşti)
Budai-Deleanu, Lexicon românesc-nemţesc,
manuscris, 1818
1.3.3. Modernizarea limbii – îmbogăţirea
lexicului

• indică drept sursă principală latina şi limbile


romanice
• recomandă eliminarea cuvintelor nelatine
neintrate în uzul general
• s-au ferit de exagerări
• recomandă calcuri (din care multe nu se vor
impune)
Paul Iorgovici , Observaţii de limbă
rumânească, 1799

• recomandă ca mod de a introduce în limbă şi de


adaptare folosirea rădăcinilor latine păstrate
• ex. pornind de la parte (moştenit) se introduc
particular, parţial, repartiţie etc.
• va fi un principiu fundamental : modelarea
împrumuturilor târzii după modelul cuvintelor
moştenite
(ex.: destinde – după fr. détendre)
(fr. dépendre: depinde vs. depandă)
1.4. Opera

- numeroase scrieri şi traduceri religioase


- scrieri istorice
- lucrări de popularizare
- scrieri filologice
- scrieri literare
1.4.1. Numeroase scrieri şi traduceri
religioase
- episcopul Petru Pavel Aron: o traducere
românească a Bibliei, prin anii 1760-1761,
pornind de la Vulgata – ms.
Ediţie modernă 2005

- Biblia de la Blaj din 1795 (Biblia lui Micu) =


cea de-a doua traducere integrală tipărită în
limba română
http://www.history-cluj.ro/Biblia/pag4.htm
Ediţie modernă 2000
- influenţă mare
1.4.2. Scrieri istorice

Gh. Şincai, Hronica românilor și a mai multor


neamuri, ms. cca 1780-1811
Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în
Dachia, Buda, 1812
1.4.3. lucrări de popularizare
Ex. Petru Maior:

• Învățătură de a face sirup și zahăr din mustul tuleilor de cucuruz,


după ce s-au cules cucuruzul de pre ei, întocmită de Ioan Nep.
Neuhold, Buda, 1812;
• Disertație a lui Ioan Burger - M. D. despre zahăr, carele din must
de tulei de cucuruz și de jugastru se face, Buda, 1813;
• Învățătură despre agonisirea viței de vie și despre măiestria de a
face vin, vinars și oțet, întocmită de autorii Saptal, Rozier,
Parmentier și Dussieux și întru acest chip scurtată de abatul
Ludovic Mitterpaher, Buda, 1813;
• Învățătură pentru ferirea și doftoriia boalelor celor ce se încing
prin țeară și a celor ce se leagă și a unor boale sporadice, adică pe
ici pe colo îmblătoare ale vitelor celor cu coarne precum și a
cailor, a oilor și a porcilor, Buda, 1816.
1.4.4. Scrieri filologice

Petru Maior, Disertație pentru începutul limbei


românești și Disertație pentru literatura cea
vechie a românilor

Petru Maior, Ortographia româna și latino-


valachica una cum clavi qua penetralia
originationis vocum reserantur, Buda, 1819, cu
anexa: Dialog pentru începutul limbii române
întră nepot și unchiu, Buda, 1819
Ion Budai-Deleanu – manuscrise

• Temeiurile gramaticii românești


• Dascălul românesc pentru temeiurile gramaticii
românești, lucrare neterminată
• Teoria ortografiei românești cu litere latinești,
• Fundamenta grammatices linguae romanicae
seu ita dictae valachicae
• Lexicon românesc-nemțesc și nemțesc-românesc
1.4.5. scrieri literare

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada


- capodoperă rămasă în manuscris – n-a influenţat
dezvoltarea limbii literare
- var. I cca 1800, II cca 1812
- publicate: I 1876-77; II 1925
Interes lingvistic: „teoretizare”, metatext - în
Prolog şi în note, practica diferenţierii stilistice
(polifonie); cuvinte explicate, jocuri de cuvinte,
indicaţii de registru, parafraze
Prolog:

 „neajungerea limbii cu totul mă desmântă”


[=descurajează]
 scopul demonstrativ
caracterizare (toposul modestiei, ironie, spirit
ludic): „jucăreauă”

• Preocuparea pentru limbă şi stil


“Cu toate aceste, răpit fiind cu nespusă poftă de
a cânta ceva, am izvodit această poeticească
alcătuire, sau mai bine zicând jucăreauă, vrând
a forma ș-a introduce un gust nou de
poesie romănească, apoi și ca prin acest
feliu mai ușoare înainte deprinderi să se
învețe tinerii cei de limbă iubitori a cerca și
cele mai rădicate și mai ascunse desișuri a
Parnasului, unde lăcuiesc musele lui Omer și a
lui Virghil!...”
“Fiindcă Florescu, ca un om bine născut și cu
bune învățături, nu vorbește așa de obște ca
țiganii, ci cu un stil mai ales și rădicat, pentru
aceasta am socotit să tălmăcesc gândurile lui
pentru unii, care doară nu-l vor înțălege. Deci,
zice el că...”

- teoria clasică a celor trei stiluri – jos, mediu, înalt


“Întâi caută a lua aminte că poetul, în voroava sa
de obște, să țâne pretutindene de chipul vorbei
de obște și întrebuințază cuvinte obștite între
țărani, afară de tâmplări când vorbește altcineva,
căci atunci așa-ș chibzuiește voroava, ca să fie
cuviincioasă persoanei care vorbește”

- alternează stilurile în funcţie de temă şi


personaje
Ah! căruntă vechie cinstită! Într-acea Găvan pe Ghițul omoară,
Unde-s a tale sânte tocmele?... Cocoloș pe Titirez dăcúlă,
Ce urgie-acum lumea-întărâtă Coastea lui Zăgan capul zboară;
Ș-o-înneacă-întru cel noian de Iar' Peperig a Dodii căciulă
rele? Tăiè-în doao și capu-i despică
Din creștet pănă-în tufoasa piică.

........................
Și zicând: „Na mâncă-ți-l, o, câne!
Dacă-i mâncași pe dragul tătucă!..."
Bunul voievod ș-uitasă de sine
Și-i părea că vede o nălucă,
Răsturnat de-alungul pe pământ
Trezindu-să cu nasul frânt
Sân Spiridon prin o tâmplare
Din raiu privind, să mai vadă
Ce fac muntenii, „au, váileo!" tare
Strigă-înspăimântat, iar' o grămadă
De sfinți ce cânta psalmi ș-antifoane
L'întrebară: „Ce-ți e, Spiridoane?“
(C.IV)
- elemente arhaice (sânt „sfânt”), populare şi
regionale: a dăcula „a deşela în bătaie”, clisă
„slănină”, curechi „varză” etc.

Ex.: Mulțămim... mai vîrtos pentru mălai și clisă

- neologisme, cultisme: democraţie, deputăţie,


republecă
Vocile din note (c. XI):
- Aceasta-i bună!... Toate adevărate! Eu n-am să zic
nimica de împrotivă. Crit.
a) Unul ca acesta-i afurisit de trii sute noaozăci și noao de
s. părinți de la Sfeata Gora, și!... și!... de S. Păresemi! P.
Nătăr.
b) Hoho! frăția-ta, că cu noaozeci și noao de părinți l-ai
pre îngenuncheat!
- Bine că-l curmă Goleman, că doară ne spunea el și mai
multe. Dar, de cumva n-or fi mai multe, mai bine să
tăcem. P. Mustru.
- Mă tem, vere, de s-or sfădi mai mult țiganii, să nu ne
ajungă și la noi rândul! Onoch.
a) Fericiți care nu înțeleg! De-ați fi luat samă, pănă acum
doară de o sută de ori sunteți pomeniți. P. Mustrul.
De-abea în urmă, cu multă trudă, • Dintr-aceste doao strofe să
Ajunsăm la poarta ha dă raiu, cunoaște fără îndoială că
Iar Sân Pietru căutând pă o hudă, țiganul bârfește, căci socotește
Așa zisă cu sântul său graiu: că raiul e îngrădit, ca și casa
„Dar tu, măi țigane, ce cauți aici țăranilor. C. Criticos.
În cămeșă cusută cu-arnici? a) Acea n-ar fi nemic, căci prin
hudă va să zică ferestruică,
Nu știi tu că-în trupul păcătos dar de cuvintele lui Sân
Pietru este întrebare, că
Nu este slobod a-intra nimărui
adiafor este ori în ce hai
Aici în raiul nostru frumos?...“ merge cineva la rai!
Eu îngenunchind mă-închinai lui Simplițian.
Și zisăi: „Să mă ierți, sânția-ta,
Eu n-am venit aici dă voia
mea...[28] • ADIÁFOR, -Ă, adiafori, -e, adj. (Înv.) Nepăsător, indiferent. [Pr.:
di-a-] – Ngr. adiaforos

Ci, iacă! tot ahăstă mă dusă


Pă unde eu n-am fost niceodată !"
(C IX)
- Dar știi ce, vere Idiotisene, oricum îți pare, dară mie-m
începe a plăcea poeticul, și mai vârtos ce zice aici!
Onoch.
a) Gândurile și mie-m plac, vere, dar stihurile cele
lungi și împletecite, acele nu-mi plac; dar, de oi avea
vreme, tot aceastaș cântare voi să fac cu vierșuri de a
noastre, ca să ne o cânte apoi țiganul nostru; atunci
îi vedea că altmintrele sună. Idiotiseanu.
- De au cântat așa Parpangel, atunci bine zice poeticul că
au fost iscusit cântăreț, ba încă și poet. Simpl.
a) Curios lucru! Cum să nu fie cântat, când se află
scris așa! Onoch.
- Viie. Trebuie a ști că este verbul viu sau viez; deci să viie
va să zică să viază, să trăiască! Această vorbă este și la
Biblie, unde să zice: vie Dumnezieu! adecă viază
Dumnezieu! trăiește Dumnezieu! M. P.
Stihul acesta nu-i întreg; eu însuș' am cercat la izvodul, dar' n-am
aflat altă fără, în loc de doao silabe, numa doao slove, f și l, și între
acele, doao punturi. Însă stihul, de să va ceti cum zace, nu are nice
un înțăles, căci ce va să zică: veniți curund... în piică? Trebuie dar
să fie fost acòlo, un cuvânt care au legat aceste doao cuvinte. Cu
adevărat că să vede acolo o răsură, dar' cum s-ar putea împlini,
aceasta este întrebarea. S-află la izvod de-o parte, la margine,
însemnat de înțăleptul părintele Tălălău, adecă că lui i să pare că
acolo, de bună samă, au fost cuvânt prost și de rușine, care
cetindu-l doară vreun evlavnic părinte călugăr l-au șters, ca să nu
fie cuiva de scándală. Iar după lungă batere de cap și
desputăciune, încheie într-acest chip: „S-arată dar' lămurat că n-
au putut fi alt cuvânt, numai cel prost țărănesc futu-l, din pricina
că cetind stihul cu acest cuvânt, are înțălesul întreg. Apoi arată
vederat și slovele ce-s denainte, f, și denapoi, l, care nu să lovesc
cu alt cuvânt". P. Filologos. (C.II)
- „dalba ţigănie”, „O, mândră ţigănie cernită”
(Vlad)
- mozaic lexical
- onomastică: Aordel, Bambu, Baroreu, Bălăban,
Boroşmândru, Bumbu, Burda, Burla, Ciormoi,
Ciuciu, Ciuntul, Cocoloş, Cocordel, Cucavel
Simpliţian / Onochefalos / Adevărovici
- hiperbat: „Mare într-adevăr făcuşi greşeală”
- diminutive: „în pielcuţa goală-golişoară”
- joc de cuvinte: „Falca dreaptă / o făcu strâmbă”
Occisio Gregorii in Moldavia Vodae
tragice expressa
- cea mai veche piesă de teatru
- probabil a lui S. Vulcan
- manuscris, cca 1777-1780
2. Gramatici, retorici, reguli de
versificaţie
1. Gramatici
- mai întâi manuscrise, cu scop didactic
- descriptive, nu normative
- compilaţii, adaptări (după slavonă, latină,
greacă)
- oscilaţii terminologice
1700-1800
1757 Eustatievici, Dimitrie, Gramatica rumânească, Braşov,
ms.
cca 1770 Institutiones linguae valachicae, Trans., ms., ed.
Gh. Chivu, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2001.
 1772 gramatica ieromonahului Macarie – Moldova, ms.
1780 Micu, Samuil, Şincai, Gheorghe, Elementa linguae
daco-romanae sive valachicae [ed. M. Zdrenghea, Cluj-
Napoca, Dacia, 1980.]
1787 Văcărescu, Ianache, Observaţii sau băgări-dă-seamă
asupra regulelor şi orânduelelor gramaticii rumâneşti,
Râmnic [în Poeţii Văcăreşti, Opere, ed. C. Cîrstoiu, Bucureşti,
Minerva, 1982].
1788 Molnar, I., Deutsch-Walachische Sprachlehre, Viena
(ed. a II-a, Sibiu, 1810, ed. a III-a 1822).
1789 Toader Şcoleriu, Lectione, Iaşi, 1789
1797 Tempea, Radu, 1797: Gramatică românească, Sibiu
1800-1850
1805 Gh. Şincai, Elementa... [ed. M. Zdrenghea, Cluj-Napoca, Dacia, 1980.]
 cca 1815-1820 Budai-Deleanu
1810 De Marki, Anton, Auszug..., Cernăuţi, 1810
1821 Clemens Andreas, Walachische Sprachlehre für Deutsche, nebst einem
Kleinem Walachisch-Deutsch and Deutsch- Walachischen Wörterbuche, Ofen,
1821, ...1823;... 1836,
1822 Diaconovici-Loga, C., 1822: Gramatică românească, ed.
Olimpia Şerban şi Eugen Dorcescu, Timişoara, Facla, 1973.
1826 Alexi, Ioan, Grammatica daco-romana sive valachica, Viena, 1826.
 1827 Margela, Şt., Gramatică Russască şi Rumânească, St.Petersburg.
1828 Heliade Rădulescu, Ion, 1980: Gramatică românească, ed.
Valeria Guţu Romalo, Bucureşti, Eminescu.
 1833a Seulescu, Gheorghe, 1833a: Grammatică românească seau observaţii
grammaticeşti asupra limbei româneşti, Partea I-ia etimologică, Iaşi,
Tipografia S. Mitropolii.
 1833a Seulescu, Gheorghe, 1833b: Grammatică românească seau observaţii
grammaticeşti asupra limbei româneşti, II. Partea sintactică, Iaşi, Tipografia S.
Mitropolii.
 1834 Seulescu, Gheorghe, 1833: Gramatică românească pentru clasele
elementare
1837 [Iarca, D.], Gramatica româno-germană, Braşov, 1837/1838
1840 Golescu, Iordache, Băgări de seamă asupra canoanelor
gramaticeşti, Bucureşti, Tipografia lui Eliad, 1840.
1840 Laurian, August Treboniu, Tentamen criticum..., Viena, 1840;
ed. de K. Dumitraşcu....
 1841 Heliade Rădulescu, Ion, Paralelism...
1844 Blazewicz [Blajevici], Th. Th., 1844: Theoretisch-
praktische grammatik der dacoromanischen, das ist: der
moldauischen oder wallachischen sprache, nach ganz neuen
grundsätzen und einer leichtfasslichen methode.; ed. a II-a,
Theoretisch-praktische Grammatik der romanischen
Sprache, ..Lemberg, 1856
1846 Iszer Andreas, Walachische Sprachlehre für Deutsche,
Kronstadt, 1846; Iszer Andreas, Walachische oder
romänische Sprachlere für Deutsche Zweite verbesserte
Auflage, Kronstadt, 1855.
 1848 Câmpeanu, P. M., Gramatică românească, Iaşi, 1848.
1848 Măcărescu
1848 Bălăşescu, N., Grammatică română..., Sibiu, 1848.
1848 Codru Drăguşanu, Ion [Ioan Germaniu Codru],
Rudimentele gramaticei romane, Bucureşti, Tipografia
Colegiului Sfântu-Sava, 1848
1850-1900
1854 Massim, I.C., Elemente de gramatică română –
multe ediţii
1855 Cipariu, Timotei, Compendiu... 1855, 1869-1877,
Opere, II, ed. C.-G. Pamfil, Bucureşti, Editura Academiei
Române, 1992.
1863 [V. Alecsandri] V. Mircesco, Grammaire de la
langue roumaine, Paris, Maisonneuve.
1869 Cipariu, Timotei Gramatica limbei române, I,
Bucureşti; în Opere, II
1877 Cipariu, Timotei Gramatica limbei române, II,
Bucureşti; în Opere, II
1881 Ahn F., Noua methodă practică pentru
învăţământul repede a limbei române. Prelucrată
dupe... F. Ahn, Galatz, 1881.
1897 Philippide, Al., 1897: Gramatică elementară a limbii
române, Iaşi, Kuppermann.
Eustatievici, Dimitrie, Gramatica rumânească, 1757, ed.
N.A. Ursu, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1969.

- profesor la şcoala românească din Şcheii Braşovului; din 1786


director al şcolilor neunite
- terminologie slavo-grecească; multe calcuri

slove glasnice
pentru în loc de numele
Căderi: numitoare, născătoare, dătătoare,
pricinitoare, chemătoare, luitoare
Grai: lucrători / pătimitori; vreme, înjugare
împărtăşirea vremii cei trecute
Informaţii despre normă: aux. au = pentru singular şi plural
imperfect –desinenţa -a = singular şi plural
Metodos prea folositori şi prea trebuincios, întărit cu
pilde prea folositoare, aşezat cu rînduială dreaptă şi
izvodit în Bolgaria Braşovului.
Prea înălţate şi prea milostive doamne, bine cinstirea
înălţimii tale cea pururea arătată întru cele duhovniceşti,
aşezarea tuturor orînduielelor celor încuviinţate întru
stăpînire, îmbunătăţirea cea îndurătoare întru
îndireptarea norodului, îmblînzirea cea îndireptătoare
întru putere, măsurarea cea dreaptă întru prisosinţă,
îndurarea întru alegerea îndireptărilor adevărului şi
bunătăţii, binevoinţa cea întreagă întru cele bine
cinstitoare, cugetul cel slobod al înălţimii tale întru cele
folositoare, îndrăzneală arătînd pre îmblînzirea
binevoinţei cei drept povăţuitoare, arătîndu-m pildă pre
silinţa cea bine osîrguitoare a înălţimii tale întru
scoaterea norodului rumânesc din ceaţa întunerecului
întru lumina adevărului,
• mă sileşte a mă apropia cătră covîrşirea bunătăţii şi
milostivirii cei mult şi întru destul arătate obştimii de la
înălţimea ta cu această prea puţină roadă a minţii mele cei
slabi şi ticăloase, pre ceea ce a o afierotisi, căutînd loc întru
toate asămănările vrednicilor, nu am aflat mai odihnit şi
mai liniştit loc decît pre razele cele luminătoare prin
strălucire întru toate covîrşirile vredniciilor ale
îmbunătăţirii şi milostivirii cei îndurate a înălţimii tale,
după adeverinţa cea dintru întîi a afierotisirii, precum un
métodos al măcar căriia învăţături mai cu cuviinţă şi mai
cu alegere nu este a-l afierotisi altiia feţe fără decît
apărătoriului şi întăritoriului de osebirile învăţăturilor prin
care înălţimea ta cu ştiut şi luminat dovod te slăveşti prea
ales întru vrednicie apărători şi întăritori învăţăturilor
celor adevărate şi drept măritoare. (Eustatievici)
Însă a toatei învăţături începutul este gramatica,
de ceea ce pînă în ceasul de acum în rumânescul
dialect lipsire au fost, neauzindu-să, nepovestindu-să,
necercîndu-se pentru folosul ei.

Gramatica este începutul tuturor învăţăturilor,


pentru că a te tinde cu priceperea şi cu silinţa
cătră învăţătura ritoricii, filosofiei, teologhiei şi
altor învăţături fără ştiinţa gramaticii a te folosi
cum este trebuinţa nu vei putea şi te vei îndulci
unde este amărăciune, şi te vei amărî unde este
dulceaţă. fără de ajutoriul acestui métodos nu vei
putea dezlega nici un feli de period şi nu vei putea
afla pre cunoştinţa şi pre adevărul cel ascuns
întru period şi întru alte încheieri sintacticeşti,
piiticeşti şi altele.
• Măcar că din norodul nostru foarte puţini au
cercat învăţăturile dialecturilor celor streine, cei
ce din părţi streine ca nişte albine adunînd
dulceaţă au adus luminare norodului rumânesc
multe cărţi din limbi streine au prefăcut întru
rumînescul dialect, dar nefiind gramatica
limbii rumîneşti multe întunecate cuvinte
întru multe cărţi s-au aşezat, pentru că la
lucrul tălmăcirii dreaptă armă şi unealtă
este gramatica, prin a căriia rînduială ori în
Sfînta Scriptură, ori întru istorii să dezleagă
cuvintele şi să cunosc osebirile cuvintelor
(Eustatievici)
De cîte feliuri sînt părţile voroavei? De doao
feliuri: plecătoare şi neplecătoare. Ce sînt cele
plecătoare? Cele plecătoare cresc prin căderi,
schimbîndu-să şi plecîndu-să. Cîte sînt cele
plecătoare? 4: numele, în loc de numele, graiul,
împărtăşirea. Ce sînt cele neplecătoare? Sînt
cele ce cum să găsesc aşa să aşază întru
voroavă. Cîte sînt cele neplecătoare? 4: înainte
punerea, spregrăirea, în mijloc aruncarea,
împreunarea. (Eustatievici)
- Exemplu de terminologie ştiinţifică produsă
prin calc
1787 Ianache Văcărescu, Observaţii sau
băgări-dă-seamă asupra regulelor şi
orânduelelor gramaticii rumâneşti, -
prima tipărită în română
- şi terminologie din latină, italiană (pronume,
verb, partiţipie)
- consideră că „limba românească dă la anul 1688
s-au început”
- Norma: pot preferabil lui poci; (eu) lucru
preferabil lui lucrez etc.
1822 Diaconovici-Loga, C., 1822: Gramatică
românească, ed. Olimpia Şerban şi Eugen
Dorcescu, Timişoara, Facla, 1973.
- bănăţean
- calc + împrumut latin/neoromanic
litere buzoase, dinţoase, gâtoase, năsoase
multoratec / singuratec
nominativ / ghenitiv
stăpânitoriu (posesiv); arătătoriu (demonstrativ)

Norma: - pasiv: eu mă laud


- aux.: el/ei au fost
- imperfect: el era / ei erau
1828 Heliade Rădulescu, Ion, Gramatică
românească, Sibiu, 1828 [ed. Valeria
Guţu Romalo, Bucureşti, Eminescu,
1980]
- simplificarea ortografiei
- impunerea unei terminologii
Norma: era / era
a / au
Prefaţa
• Ei! dar ce fel' de carte e asta?!!! Uite-te minune!!! aci
lipsesc’ o grămadă de slove! aștia vor' să ne lase săraci!
Aci fălosul' și purtătorul' de Ortografie и, lipsește;
mărețul' și îngâmfatul' ѡ, asemenea: ѹ cel' bogat' în loc‘
nu se-mai vede! în loc' de ѣ, unde și unde se vede ea; în
loc de ю, iȣ! Vai de mine ce grosime și mojicie!!! ia te
uită că ăștia și pe delicatul' și plinul' de dulceață Ѳ' l-au
scos'! nu zău, ăștia sânt' Rumâni groși bădărani
de la țară, nu vor' să aibă cât' de puțină
Evghenie pă dânși! dar ce văz'! ei în loc' de ѯ, pun кс;
în loc' de Ѱ, пс! Sântu vrednici de răs' întru adevăr'!
Vedeți lucruri copilerești! vedeți eresuri! vedeți
nesocotinți! toată lumea se-silește din-ce mai are să mai
adaoge și să se-mai înbogățească, dar ei! ia uitați-vă că și
din ce mai avem' vor' să mai lepede!.... Ait'! s'a
stricat'!! s'aaa-duuus' acum și limb'a!! ei au
lepădat' și oxiile! și psili! și! și dasia!!! o drăguțele, ca de
ele de nimic' nu'mi pare așade rău, că par'că era niște
floricele! oamenilor' fără gust', fără leac' de Ortografie!
dar, ? cine v'a-pus' pe voi să vă arătați mai iscusiți de cât'
atâțea înțelepți bătrâni? voi v'ați găsit să stricați aceea ce
au găsit cu cale atâțea inșii, și nu ca voi, ci alt' fel' de
învățați!
1840 Golescu, Iordache, Băgări de seamă
asupra canoanelor gramaticeşti, Bucureşti,
Tipografia lui Eliad, 1840.
Ci pururea întîiu să zămisleşte limba fără canoane,
fără regulă sî fără cea mai mică ştiintă de grămatică
(din care pricină să şî află la toate limbile multe
cuvinte neregulate) şî în urmă se canoniseşte, în
înformările ei, după vorba ce se obicinuieşte, care să şî
închipuieşte ca un meşteşug învăţător către cei ce
vorbesc acea limbă, cum ar trebui să o vorbească şî să
o scrie cu mai bună împodobire şi mai frumoasă
frumuseţe. Şî acest meşteşug să numeşte Grămatică.

- diferenţe dialectale
De aceea şî ştiinţele scrise cu acest mijloc nu să pot
publicui deobşte la toţi cei ce înţeleg această limbă,
făcînd şî un folos foarte mic.
Enigmă (ce pă rumînie putem numi „ghicitoare") să
zice cînd facem o întrebare întunecoasă, cu care
înţelegem un obraz sau altceva ce să aseamănă cu
acea întrebare, cum, cînd întrebăm, zicînd „Ghici
ghicitoarea mea: ce dobitoc este acela carele dă
dimineaţă umblă în patru picere şî la prînz, în dooă,
iar spre seară, în trei?", ne răspunde că „Omul este
acel dobitoc, pentru că, cînd este mic, umblă d-a
buşile, adică cu mîinile şî cu picerele, iar cînd să
măreşte uinblă drept în dooă picere, şî, la bătrîneţe,
cam plecat, în dooă picere şî într-un baston“
(Golescu)
2. Retorici
- capitole în gramatici
1798 Ion Monar-Piuariu, Retorică, adecă învăţătura şi
întocmirea frumoasei cuvântări, Buda, 1798
- locuri ritoriceşti, dovediri, tropuri sau shimata, epilogos
- [calităţile stilului]: scurtarea de cuvânt, curăţenia, dulceaţa,
înduplecarea

1834 – S. Marcovici, Curs de retorică, Bucureşti, Tipografia lui


Eliad
ex. de oratorie: Kiseleff, B. Ştirbei etc.

1852 – D. Gusti, Ritorică română pentru tinerime, Iaşi.

(ediţii şi studii de M. Frînculescu, A. Sasu ş.a.)


3. Preocupări de versificaţie
- în gramatici
C. Conachi, Meşteşugul stihurilor româneşti, cca
1800-1830, ms.
„este de mare podoabă a fi trăgănată noima în mai multe
şiruri”
„noima nu este încheiată într-aceste două şiruri şi gustul
cititorului să gâdilă aşteptând încheierea noimei ce să
trăgănează”

Heliade, Curs întregu de poesie generală, 1868


- împotriva ingambamentului:
„asemenea săltăture cărora francezii le zic enjambements
(crăcănătură) de la un vers la altul”