Sunteți pe pagina 1din 90

Tema 1: Economia mondială ca ştiinţă.

Obiectul de studiu. Sistemul economiei


mondiale

1. Obiectivele şi sarcinile cursului „Economie


Mondială”.
2. Economie mondială – definire, etape de
constituire, caracteristici.
3. Sistemul economiei mondiale – concept,
structură, evoluţie, caracteristici, indicatori.
Istoria si evolutia economiei Mondiale
1870-1913 : Prosperitate si crestere economica rapida, deschiderea reciproca a
tarilor
1913-1929: Primul razboi mondial, frineaza cresterea economica…regres economic
1929-1950 : Perioada nefavorabila : tensiuni la nivel global
1950-1970 : Crestere economica considerabila: PIB mondial s-a dublat fata de
perioada precedenta, deschiderea economiilor, amplificarea procesului de
globalizare, internationalizare, anul Africii:
procesul de reconstrucţie postbelică ;
instituţionalizarea relaţiilor economice international;

diminuarea progresivă a barierelor din calea fluxurilor comerciale şi financiare international;


 reducerea costurilor de transport şi comunicaţii;
evoluţia tehnică a modalităţilor de transport;
extinderea activităţii societăţilor transnaţionale

1970-1980 : Socurile petroliere, Dezvoltarea comertului cu produse chimice,


comertul cu servicii, ISD
1980-2000 : Stagnare a cresterii economice, Destramarea URSS, Razboi Rece,
Societatea postindustriala, NTIndustrializate, tari in tranzitie, intensificarea
proceselor integrationiste,
2000-2008: Crestere economica inalta
2008-2015 : Criza financiara mondiala, Intensificarea conflictelor intre natiuni,
lupta polilor de dezvoltare globala, CHINA. Tari emergente

1.
Trasaturile actuale ale Economiei Mondiale

1. Deschiderea continua a economiilor nationale


2. Intensificarea concurentei mondiale
3. China____________SUA
4. Interdependentele economice – EFECTUL DOMINO
5. Emergenta economiilor globale
Tema 2: Internaţionalizare, transnaţionalizare, globalizare

1. Internaţionalizarea – esenţă şi formele principale.


2. Globalizarea – noţiune, nivele, impact.
Definirea Internationalizarii
Internaţionalizarea reprezintă ansamblul de metode, tehnici şi
instrumente puse în slujba demersului strategic al întreprinderii de a
activa în străinătate ;
Internationalizarea firmei este definită ca un proces de implicare a
firmei in operațiuni internaționale;
Internaţionalizarea firmei poate fi definită ca un proces obiectiv de
creştere a implicării firmei în operaţiuni internaţionale.
Stadiile internaționalizării și formele de
tranzacții internaționale

Internaționalizarea Operațiuni comerciale internaționale-


comercializării exportul/importul de mărfuri
Internaționalizarea producției Alianțe și cooperări internaționale-licențierea,
suproducția, societățile mixte
Internaționalizarea firmei Implantări în străinătate-investiții directe în
producție și comercializare
Sursa: Popa-Paliu L.Globalizarea economiei și internaționalizarea afacerilor.Seria economie , 2009
Etapele Globalizarii
1. Prima etapă (1870-1914)
Această perioadă ţine de apariţia economiei mondiale. Ea se caracterizează prin:
 Reducerea costurilor de transport
 Reducerea barierilor vamale
 Crearea reţelelor internaţionale de cale ferată şi ca consecinţă dezvoltarea comerţului internaţional
 Migraţia masivă a populaţiei, mai ales a forţei de muncă.
 A apărut un decalaj puternic între statele lumii; Cele mai bogate erau Statele Unite, Australia, datorită exportului de materii prime.
2 . A doua etapă (1945-1980)
Aceasta este perioada postbelică. Şi se caracterizează prin:
 Apariţia mai multor organisme financiare internaţionale ca Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, GATT, ONU care au stabilit o
nouă ordine mondială.
 Costurile de transport s-au diminuat continuu în anii 1950-1970
 Comerţul internaţional a crescut considerabil
 Pentru prima dată a apărut noţiunea de specializare internaţională
 Statele industrializate incepe a se orienta spre utilizarea avantajelor competitive, în detrimentul celor comparative
 Predomină comerţul cu produse manufacturate şi cel cu servicii
 Este în continuă creştere decalajul dintre statele slab dezvoltate şi cele dezvoltate, şi ca consecinţă se intensifică sărăcia:’’The effect on
inequality and poverty’’
Analizînd ceea ce am menţionat mai sus, observăm că perioada postbelică nu a fost o perioadă din cele mai înfloritoare pentru economia
mondială.
1. A treia etapă (1980-până în prezent – Globalizarea propriu-zisă
Din anii 80 ai secolului XX, procesul de globalizare devine un fenomen mai concret, mai profund şi mai spectaculuos.
Definirea Globalizarii

 După A. Giddens (1990) * procesul de globalizare este o consecinţă a procesului de


modernizare.* ;
 * Mondializarea – sat planetar*
 * Cea mai cuprinzătoare definiţie a fenomenului globalizării este indusă de cunoscuta
sintagmă a satului planetar, prin care Marshall McLuhan surprindea acum cîteva decenii
esenţa fenomenului din zilele noastre care a adus la răspîndirea lui ’Homo oeconomicus’’ ce
nu cunoaşte frontiere şi sentimente locale, făcîndu-şi apariţia ’’Homo globalus’’ :
• tehnologii ale informaţiei care ne pun mai rapid şi mai des în legătură cu alţii
• comprimarea distanţelor prin noi tehnologii
• interconectarea şi creşterea dependenţelor reciproce
• integrarea pieţelor financiare şi de capital
• internaţionalizarea crescîndă a producţiei prin intermediul firmelor transnaţionale
• apariţia unor fenomene planetare, care necesită abordări globale (protecţia mediului, încălzirea globală, migraţia masivă
ilegală)*;
 * Globalizarea reprezintă procesul prin care distanţa geografică devine un factor tot mai
puţin important în stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor transfrontaliere de natură economică,
politică şi socioculturală. Reţelele de relaţii şi dependenţele dobîndesc un potenţial tot mai
mare de a deveni internaţionale şi mondiale. * ;
 Martin Albrow consideră că * globalizarea se referă la toate acele procese prin care
popoarele lumii sunt încorporate într-o singură societate mondială, societate globală.* ;
Globalizarea intre DA si NU

NEGATIVE POZITIVE

- Decalajul puternic între state din punct + Datorită procesului de globalizare mai multe
de vedere socioeconomic. state şi-au sporit considerabil nivelul de trai.

- Procesul de globalizare a avut un impact + Noile tehnologii aduc progres în toate ţările
negativ asupra tradiţiilor, obiceielor şi a lumii.
valorilor naţionale.
+ Apariţia măsurilor de securitate cu privire
- Ca consecinţă a forţei de muncă ieftine din la lupta împotriva terorismului.
ţările slab dezvoltate, persoanele din statele
dezvoltate riscă să devină şomeri. + Apariţia organismelor economicofinanciare
internaţionale, care au un rol decisiv în
- Societăţile transnaţionale iau locul statului. economia mondială.

- Este o mare diferenţă între persoanele care s- + Accesul liber la piaţa mondială, dispariţia
au putut adapta uşor la acest proces şi care nu. barierelor vamale.

- Noile tehnologii înlocuiesc munca manuală. + Globalizarea a adus democraţia, accesul la


învăţămînt, la cunoştinţe, dreptul la asistenţă
- Statele puternic dezvoltate devin monopol şi socială.
domină celelalte state mai puţin dezvoltate.
+ Ţări precum Taiwan, China au devenit
bogate datorită transferului de capital.
Actorii Globalizarii
Instituţiile globale sunt: Banca Mondială
Fondul Monetar Internaţional

Organizaţia Mondială a Comerţului


Grupul statelor dezvoltate

Organizaţia Naţiunilor Unite

Organizaţia Mondială a Sănătăţii


Regii globalizării sînt nişte persoane care sunt simbolul acestui fenomen. Cei mai importanţi sunt:
Antonio Guterresi – secretarul general ONU
Pascal Lamy – directorul general OMC
Jim Yong Kim - preşedintele Băncii Mondiale
Kristine Lagard - directorul Fondului Monetar Internaţional
Milton Friedman – economist, laureat al premiului Nobel
Bill Gates – preşedintele companiei Microsoft şi Gates Foundation
Osama bin Laden – om de afaceri, lliderul organizaţiei teroriste’’Al Quaeda’’
Tema 3. Organizaţii economice internaţionale

3.1. Definire şi clasificări ale organizaţiilor


internaţionale
3.2. Sistemul Naţiunilor Unite
3.3. Instituţiile financiare internaţionale: Fondul
Monetar Internaţional şi Grupul Băncii Mondiale
Organizaţiile economice internaţionale sunt
instituţii ale relaţiilor interstatale, având scopuri
de coordonare între ţările participante,
competenţe, organizaţiile sale permanente,
statutul său, care determină modul de activitate,
drepturile şi obligaţiile, procedura luării
deciziilor etc. Ele pot convoca diferite adunări
internaţionale, conferinţe, congrese pentru a
discuta anumite probleme.
Tipologia OEI
Scopul şi funcţiile organismelor economice internaţionale, atât la
nivel global, cât şi nivel regional sunt:

1. studierea şi rezolvarea celor mai importante probleme în


domeniul relaţiilor economice internaţionale;
2. asigurarea stabilităţii valutare;
3. depăşirea barierelor comerciale şi contribuirea la dezvoltarea
comerţului între state;
4. alocarea mijloace în adaos la capitalul privat pentru a ajuta
sporirea progresului tehnologic şi economic;
5. stimularea ameliorării condiţiilor şi relaţiilor de muncă;
6. prezentarea anumitor recomandări în legătură cu crize şi
deprecierea economică etc.
Scopurile ONU 193 state membri
1. Mentinerea pacii
2. Dezvoltarea relatiilor amicale intre natiuni
3. Ajutorul reciproc intre tari privind eradicarea saracirii,
bolilor, analfabetismului, si incurajarea fiecarei
persoane de a respecta drepturile semenilor sai
4. Coordonarea actiunilor economiilor nationale privind
asigurarea atingerii scopurilor propuse
Structue
Contributiile tarilor la bugetul ONU, ianuarie 2016

SUA 22.00%
Japonia 10.83%
Germania 7.14%
Franta 5.59%
Anglia 5.17%
China 5.14%
Italia 4.44%
Canada 2.98%
Spania 2.97%
Banca mondială (BM) – - 188 de tari, create in
1945, Conferinta de la Bretton Woods- reprezintă o
organizaţie de creditare, ce include în componenţa
sa alte organizaţii strâns legate între ele care întră în
sistemul ONU, având un scop comun – eradicarea
saraciei prin acordarea ajutorului financiar ţărilor în
curs de dezvoltare din contul ţărilor dezvoltate.
Grupul Băncii Mondiale include
1. Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), creată în
anul 1945 cu scopul de a oferi credite ţărilor în curs de dezvoltare.
2. Asociaţia Internaţională de Dezvoltare (AID), creată în 1960 cu scopul
de a oferi credite preferenţiale ţărilor sărace în curs de dezvoltare.
3. Corporaţia Internaţională Financiară (CIF), creată în 1956 cu scopul
de a contribui la dezvoltarea economică a ţărilor în curs de dezvoltare
prin acordarea ajutorului sectorului privat.
4. Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor (AMGI), creată în
1988 în scopul protejării investiţiilor în ţările în curs de dezvoltare, dând
garanţie investitorilor internaţionali, în caz de pierderi, ca rezultat a
riscurilor comerciale.
5. Centrul Mondial de Reglementare a litigiilor (contraverselor)
Investiţionale, creat în 1966 cu scopul de a contribui la sporirea
fluxurilor Investiţionale, acordând servicii de arbitraj la rezolvarea
litigiilor (contraverselor) dintre Guverne şi investitorii străini.
Funcţiile principale ale FMI, 188 tari
1. susţinerea sistemului general a conturilor de plăţi, conform
regulilor specifice de împrumut reciproc;
2. monitorizarea stării sistemului valutar internaţional;
3. contribuirea la stabilitatea cursului de schimb valutar şi
reglementarea operaţiunilor valutare internaţionale;
4. acordarea creditelor pe termen mediu şi de lungă durată;
5. completarea rezervelor valutare ale ţărilor-membre repartizând
drepturi speciale de stingere reciprocă;
6. acordarea consultaţiilor şi participarea la colaborare etc.
Participarea RM la OEI
Tema 4. Clasificări şi caracterisitci ale
economiilor ţărilor lumii ca elemente de
bază a economiei mondiale
4.1 Clasificări ale ţărilor lumii în accepţia instituţiilor specializate ale
ONU
4.2 Caracteristica generală şi potenţialul economic al ţărilor
dezvoltate. TRIADA, OCDE, G8
4.3 Diversitatea şi principalele tipuri de ţări în curs de dezvoltare.
Tarile subdezvoltate. Tarile in tranzitie.
Clasificarea tarilor lumii
Clasificarea ţărilor lumii propusă de Programul Naţiunilor Unite pentru
Dezvoltare (PNUD), IDU
Ţări cu Indicele dezvoltării umane foarte înalt (IDU) – 0.805-
0.955: În această categorie intră 47 de state din cele 186 analizate. Ţări cu cel
mai înalt IDU sunt: Norvegia şi Australia, cu IDU de 0.955 şi, respectiv, de 0.938,
după care urmează SUA, Olanda, Germania, şi încheie lista Croaţia – cu IDU de
0.805.
Ţări cu Indicele dezvoltării umane înalt (IDU) – 0.712- 0.796: Din
această categorie, fac parte asemenea state ca: Polonia, Mexic, Chile, Bulgaria,
România.
Ţări cu Indicele dezvoltării umane mediu (IDU) – 0.536-0.710:
Aici intră 76 de state. Lista începe cu Tonga, Belize, Thailanda, cu un IDU de
0.708-0.657, şi încheie categoria India, Butan, cu IDU – 0.540. Din această
categorie face parte şi Republica Moldova, plasându-se pe locul 113, cu un IDU
de 0.660.
Ţări cu Indicele dezvoltării umane scăzut (IDU) – 0.534 şi mai
puţin: Această categorie include 24 de state. Ţările cu cel mai slab Indice al
dezvoltării umane sunt Mali, Benin, şi încheie lista, adică statul cu cel mai slab
IDU este Niger (0.340).
Principalii indicatori macroeconomici
raportaţi la indicatorii globali (2016)

PIB-ul global Exportul Mondial Intrări ISD globale


74 600 701 mln. $ 18 417 705 mln. $ 1 451 965mln. $

Exportul total al statelor Intrări ISD al statelor


PIB-ul statelor dezvoltate:
dezvoltate: dezvoltate:
44 179 172mln. $
9 578 866 mln. $ 565 626 mln. $

Sursa: www.unctad.org/statisticbook2016
Principalele caracteristici ale ţărilor dezvoltate sunt:
 Orientarea spre societatea postindustrială, bazată pe inovaţii şi informaţii;

 Tip intensiv de creştere economică. Ţările dezvoltate posedă o economie bazată pe cunoaştere ce se caracterizează prin:

 proces amplu de cercetare-dezvoltare,

 ritm rapid de dezvoltare a cunoştinţelor şi tehnologiilor,

 sistem informatic performant, ca bază tehnică de asigurare a accesului la cunoştinţe şi a comunicării electronice,

 Veniturile per locuitor sunt printre cele mai ridicate din lume. De exemplu, cel mai mare PIB/c.loc în aceste ţări depăşeşte de 5,4 ori nivelul mediu pe
glob; şi ţara cu cel mai mare PIB/c.loc este Luxemburg, cu 112 893 $, în anul 2014;

 Pieţele financiare de referinţă se află în ţările dezvoltate;

 Aceste ţări înregistrează cele mai mari realizări în sfera cercetării şi dezvoltării;

 Ponderea sectorului secundar şi terţiar depăşeşte categoric sectorul primar. Agricultura deţine o pondere între 2 şi 5% din PIB, industria între 20 şi 30%,
iar sectorul serviciilor depăşeşte 60% în PIB;

 Nivelul de trai este cel mai ridicat din lume:

o gradul de alfabetizare este de 100% sau aproape de 100%,

o accesul la asistenţă sanitară şi la alte servicii de bază este asigurat pentru majoritatea populaţiei,

o speranţa de viaţă depăşeşte 70 de ani,

o rata de şcolarizare primară şi secundară este de peste 90%;

 În structura exporturilor, predomină produsele cu grad sporit de prelucrare. De asemenea, exportul de servicii are o pondere ridicată, fiind în creştere;

 Acest grup de ţări a determinat transnaţionalizarea vieţii economice, fiind ţări de origine, dar şi ţări-gazdă ale celor mai multe STN-uri (societăţi transnaţionale).
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) s-a format oficial la 30
septembrie 1961 şi are sediul la Paris, Franţa. Iniţial, din organizaţie făceau parte 19
state, în prezent, OCDE numără 34 de ţări membre dezvoltate
Bugetul OCDE în 2016 – 357 de
Scopurile OCDE milioane euro
 promovarea unei creşteri
 69,4% din PIB mondial (USD);
economice durabile;
 60,4% din comerţul internaţional;
 creşterea nivelului de viaţă;
 18% din populaţia mondială;
 menţinerea stabilităţii financiare;
 95,9% din ajutorul public pentru
 susţinerea economică a ţărilor dezvoltarea lumii;
nemembre;  44,9% din emisiile mondiale de
CO2;
 contribuţia la creşterea şi
dezvoltarea comerţului mondial;  45,7% din producţia mondială de
energie;
 îndemnul către societatea civilă să
 56,2% din consumul mondial de
profite din plin de avantajele pe electricitate.
care le oferă globalizarea.
În ţările în curs de dezvoltare, locuiesc 75%
din populaţia mondială, ce produc 26% din
PIB-ul mondial, 30% din producţia agricolă
mondială; comerţul exterior constituie 15%
din comerţul mondial; acestor ţări şi le revin
18% din fluxul investiţiilor străine de intrare.
Trăsăturile specifice ale ţărilor în curs de dezvoltare sunt:
 indicatorii macroeconomici medii şi mici;
 instabilitatea macroeconomică şi politică, ceea ce duce la un climat investiţional
nefavorabil;
 sectorul financiar slab dezvoltat, ca o consecinţă a penuriei de resurse financiare;
 veniturile scăzute şi distribuţia inegală a veniturilor, gestionare incorecta a resurselor
financiare;
 piaţa internă cu greu stimulează activitatea economică; infrastructura slab dezvoltată, în
unele ţări, practic, inexistentă;
 posibilităţile minime de angajare a populaţiei în activităţi economice;
 cota mică a comerţului exterior în comerţul mondial;
 unele ţări în curs de dezvoltare se confruntă cu datorii externe foarte mari;
 dependenţa puternică de factorul exterior;
 rata mare a sărăciei;
 gradul de alfabetizare redus;
 speranţa de viaţă variază între 50 şi 70 de ani.
Singapore -52604$ Burundi -238$ c.l
Subdezvoltarea reprezintă o situaţie economică în care
persistă niveluri scăzute ale standardului de viaţă, sărăcie
absolută, rate de creştere economică scăzute, un nivel redus
al consumului, servicii de asistenţă sanitară precare, rate
înalte ale mortalităţii şi natalităţii, dependenţa de exterior,
posibilităţi reduse de satisfacere a nevoilor oamenilor.
>1,25$ pe zi
UNCTAD identifică 43 de state subdezvoltate. 35 sunt din Africa, inclusiv: Burundi, Sierra Leone,
Lesotho, Somalia, Ciad, Liberia, Sudan, Congo, Madagascar, Togo, Djibouti, Uganda. Opt state
subdezvoltate sunt asiatice: Afganistan, Bangladesh, Bhutan, Cambodgia, Laos, Myanmar,
Nepal,Yemen.
Tarile in tranzitie
Metodele depasirii tranzitiei

 „Terapia de şoc” – presupune  „Terapia gradualistă” – prevede


realizarea rapidă a principalelor îndeplinirea obiectivelor legate de
obiective ale tranziţiei, tranziţie, într-un timp îndelungat, dar
cu costuri sociale mai reduse. Aceasta a
liberalizarea bruscă a preţurilor şi
fost aplicată în Ungaria, care a pornit
a schimburilor comerciale, pe calea reformelor radicale cu mult
privatizarea şi demonopolizarea înaintea celorlalte ţări socialiste.
economiei. O asemenea reformă a Totuşi, ţara de referinţă este China, iar
fost posibilă în Polonia, datorită gradualismul chinez constă în
susţinerii puternice a guvernului îmbinarea controlului macroeconomic
din acea perioadă; asupra economiei şi menţinerea unui
puternic sector de stat cu procesul de
liberalizare în sectoarele marginale:
comerţ, agricultură, servicii.
UNCTAD include în categoria ţărilor în
tranziţie următoarele state:
Asia: Armenia, Kazahstan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Kârgâzstan,
Uzbekistan, Georgia, Tadjikistan;
Europa: Albania, Moldova, Belarus, Federaţia Rusă, Macedonia, Bosnia-
Herţegovina, Serbia, Muntenegru, Ucraina.
Tema 5: Circuitul economic mondial

1. Circuitul economic mondial – definire, principalele fluxuri economice


internaţionale.
2. Particularităţile comerţului international – Fluxul comercial
3. Fluxul investitional –ISD si Corporatiile Transnationale
4. Migratia Internationala – Fluxul uman
Circuitul Economic Mondial-totalitatea fluxurilor internationale
Notiuni
1. Fluxul economic international = formă concretă de manifestare a interdependentelor dintre
unităti economice din diferite tări, dintre state şi organisme internationale în cadrul
circuitului economic mondial
2. Comertul international este definit drept schimbul de bunuri sau servicii intre 2 sau mai multe
tari, reglementate de institutiile internartionale, in special OMC
3. Export= operatiune comercială de vânzare a unor bunuri materiale şi/sau servicii către persoane
fizice sau juridice dintr-o altă tară în schimbul unei sume dintr-o valută convenită; cuprinde
exportul de mărfuri (bunuri corporale, stabile) şi exportul invizibil (servicii);
4. Import = operatiune comercială de cumpărare din străinătate a unor bunuri materiale şi/sau
servicii contra unei cantităti de monedă convenită
5. Balantă comercială = tablou statistico-economic în care se înscriu şi prin care se compară
importul şi exportul de mărfuri ale unei tări, pe o perioadă determinate de timp, de regulă un an;
din punctul de vedere al rezultatelor relatiilor comerciale externe, b.c. poate fi:
activă(excedentară), pasivă(deficitară) şi echilibrată(soldată)
Evolutia si trasaturile comertului international
 scade ponderea produselor agricole de la 37% la 12% în totalul
comertului mondial, în expresie valorică;
 mentinerea ponderii de 13% a produselor industriei extractive
 creşteponderea produselor manufacturate de la 47% la cca. 71% din
comertul mondial -13% pentru chimie şi 9% pentru textile
 în perioada anilor ‘80-2000 are loc expansiunea comertului cu servicii.
Ponderea exporturilor de servicii în totalul exporturilor mondiale a
crescut de la 17% la 30%.
 Mentinerea unei ponderi ridicate a tarilor dezvoltate in comertul mondial
 Cresterea ponderii societatilor transnationale in totalul comertului mondial
 Polarizarea fluxurilor comerciale in jurul SUA, UE, Japonia, China
Participantii in CI
2016 EXPORT mil.$ BUNURI IMPORTmil.$
BUNURI
Total 18 817 705 18 797 776
Tari in curs de dezvoltare 8 432 934 7 981 063
Tari dezvoltate 9 578 866 10 198 026
3. SUA 1 579 593 2 329 060
Japonia 715 097 833 166
1. UE 6 266 400 5 902 911
2. China 2 209 007 1 949 992
Rusia 523 294 342 980
Moldova 2 399 5 493
Politicile comerciale
Bariere in calea comertului international
Investiţia este o plasare de fonduri banesti intr-o actiune, proiect sau activitate efectuata în prezent în scopul obtinerii unor
efecte viitoare adesea incerte, acest risc fiind strins legat de functionarea intregului sistem economic şi al decalajului de
timp intre momentul investirii şi momentul obtinerii efectului.

Investiţia straina directa(internationala) reprezinta totalitatea cheltuielilor efectuate în


afara tarii în industrie, agricultura, transporturi, diferite organizatii, fie direct, fie indirect prin intermediul bancii.

Investitia de portofoliu sint investitiile care includ valori mobiliare de natura actiunilor si valori
mobiliare de natura datoriei-obligatiuni.
A nu se confunda!!
Centru ONU privind STN, constituit în 1975, a evidențiat următorii indici ai unei
STN:

1. volumul cifrei de afaceri să fie mai mare de 2


mlrd. $ ;
2. prezența filialelor nu mai puține de 6 țări ;
3. ponderea activelor peste hotare să constituie 25%
- 30% din volumul total al activelor companiei ;
4. 20%- 30% din volumul cifrei de afaceri să revină
vânzărilor efectuate peste hotarele țării de
origine.
Relația STN- țară de origine –parteneriat -----promarea brandului de tara
Implicațiile STN asupra țărilor – gazdă
Efecte pozitive Efecte negative
 STN au contribuit la transferul de noi  reprimarea firmelor autohtone de
tehnologii în aceste țări; către STN prin aplicarea forței
 STN pot furniza mijloace financiare și de sale;
producție pentru modernizarea industriei
locale;  stabilirea prețurilor de monopol;
 STN asigură cu locuri de muncă populația  nerespectarea legislației ( de ex.
băștinașă; evaziunea fiscală);
 STN au contribuit la ridicarea calificării  poluarea mediului ambiant;
unor categorii socioprofesionale și la mai
bună folosire a unor capacități de  destabilizarea situației pe piața
producție locale; muncii prin atragerea forței de
 STN contribuie atragerii producătorilor muncă de la firmele autohtone la
autohtoni în procesul de specializare filiale STN prin intermediul
internațională; salariilor înalte;
 Investițiile STN în economia acestor țări
au permis reducerea cererii de credite  posibilitatea STN de a influența
externe. politica guvernului țărilor – gazdă..
Prin migraţie internaţională a forţei de
muncă se înţelege mişcarea populaţiei apte
de muncă peste hotarele propriei ţări cu
scopul de a fi antrenată în relaţii de muncă
cu angajatorii din alte state
Cauzele migratiei internationale
• intensificarea internaţionalizării vieţii economice;
• dezvoltarea inegală a economiilor naţionale,;
• procesele integraţioniste din economia mondială care stimulează mişcarea forţei
de muncă între statele integrate;
• lărgirea sistemului economic internaţional prin interacţiunea dintre cele două
blocuri antagoniste până în anii ´90 ai sec. trecut: capitalist şi socialist;
• îmbunătăţirea sistemului de transport mondial, care permite ca informaţia,
mărfurile, serviciile şi persoanele să se deplaseze rapid şi liber în orice colţ al
lumii;
• relaţiile sociale, exprimate prin internaţionalizarea căsătoriilor, culturilor;
• factorul demografic, exprimat prin creşteri inegale a numărului populaţiei în
statele lumii şi, corespunzător, completarea pieţelor forţei de muncă inegal;
Conform clasificării OMM, deosebim 5
fluxuri internaţionale ale migraţiei
Efectele migraţiei internaţionale a forţei de muncă

Pentru statele recipiente Pentru statele donatoare


Pozitive
1. Stimularea concurenţei produselor naţionale ca rezultat 1. Transferurile băneşti în valută convertibilă în ţară
al diminuării costurilor de producţie, prin utilizarea forţei 2. Diminuarea presiunilor din partea resurselor de forţă de
de muncă mai ieftine muncă în surplus şi a tensiunii sociale
2. Efectul multiplicator (stimularea de către forţa de 3. Instruirea şi pregătirea profesională gratuită a forţei de
muncă străină a producţiei şi a ocupării în ţara de adopţie) muncă proprii, cunoaşterea acesteea cu formele de
3. Economii ce ar fi trebuit să fie făcute la instruirea şi organizare a muncii avansate
pregătirea profesională a forţei de muncă (la importul 4. Primirea finanţărilor şi a ajutoarelor din partea statelor
forţei de muncă clificate) recipiente şi a organizaţiilor internaţionale specializate
4. Menţinerea stabilităţii sociale prin plata impozitelor pentru programele de dezvoltare social-economice,
orientate către crearea locurilor noi de muncă

Negative
1. Creşterea tensiunilor pe piaţa forţei de muncă locală 1. Pierderile economice ca rezultat al diminuării
2. Intensificarea, ca consecinţă a creşterii cererii pe piaţa potenţialului uman şi în special al segmentului
forţei de muncă, tendinţa de scădere a costului forţei de populaţiei în vârstă de muncă
muncă 2. Pierderile de pe urma instruirii şi pregătirii
3. Provocarea conflictelor naţionale şi etnice dintre profesionale a emigranţilor
populaţia locală şi imigranţi, tensiuni sociale manifestate 3. riscul demografic exprimat prin diminuarea
prin discriminări şi aversiune faţă de imigranţi potenţialului de reproducere a populaţiei şi
4. Creşterea ratei şomajului erodarea institutului familiei
4. emigrarea ilegală lipseşte de orice drept social,
politic sau economic individul
Tema 6: Integrarea economică
internationala

 6.1Aspecte conceptuale ale procesului de integrare economica.


Avantajele si dezavantajele integrarii economice

 6.2 Formele integrarii economicegrupari integrationiste

 6.3 Principalele grupari integrationiste: Uniunea Europeana si


NAFTA
Integrarea economica desemneaza,in general, constituirea de catre doua sau mai multe
tarii a unui spatiu economic comun, care asigura:
-dezvoltare schimburilor reciproce;
-interdependente economice si intrepatrunderea economiilor nationale.
Procesul de integrare economica are la baza acorduri,intelegeri intre tarile
participante,presupune constiuirea unor organizatii economice corespunzatoare.
Integrarea economica este un proces determinat de numerosi factori de ordin economic,tehnic si
social-politic.
Principalii factori care au stat la baza pocesului de integrare economica sunt:
-crearea unor conditii care sa stimuleze schimburile economice intre diferite tari;
-progresul tehnico-stiintific contemporan,care necesita resurse financiare din ce in ce mai
mari;
-posibilitatile restranse ale pietelor nationale;
-cresterea concurentei pe piata mondiala:
Factorii determinanţi ai integrării.
1. Nivelul apropiat al dezvoltării economice şi al gradului de maturitate a
economiei de piaţă a ţărilor integrate;
2. Prezenţa hotarelor comune, prohimitatea geografică, legăturile
economice, tradiţiile istorice ale relaţiilor economice;
3. Existenţa unor probleme comune în faţa statelor membre (comerciale,
financiare, ecologice, militare, politice etc.);
4. Voinţa politică a populaţiei;
5. Compatibilitatea valorilor de bază;
6. Efectul demonstrativ;
7. Efectul domino.
Avantajele si dezavantajele integrarii economice
+ -
 permite membrilor săi să participe mai activ la schimburile
economice internaţionale, valorificarea mai eficientă a pieţe
comune şi proprii;  Abandonul suveranitatii nationale
 rezolvarea mai legeră a problemelor de politică comercială;
 Efectul deturnarii de comert
 integrarea accelerează reformele economice şi procesele de
macrostabilizare;
 Supunerea la unele principii si
 integrarea oferă accesibilitate mai mare a agenţilor reguli impuse de alte state
economici la resursele economice care sunt repartizate
neuniform; membre.
 grupările regionale sunt mai atractive pentru investiţiile
străine decât economiile luate individual. ISD-urile sunt
însoţite de transferul de tehnologie şi de tehnici de
management moderne;
 depăşirea subdezvoltării;
 intensificarea concurenţei;
 crearea unor medii favorabile de politică externă, asigurarea
securităţii comune;
 consolidarea democraţiilor.
 Efectul crearii de comert;
 Largirea pietii consumatorilor
Formele/Etapele integrarii economice
Principalele grupari integrationiste
Tema 7. Evoluţia integrării economice europene
1951: Instituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului de către cei şase membri fondatori :Franta, Italia, Belgia, Olanda,
Germania, Luxemburg.

1957 : Tratatul de la Roma instituie o piaţă comună

1973 : Comunitatea se extinde (numără acum nouă state membre) şi dezvoltă politici comune : Danemarca, Irlanda şi Regatul
Unit.

1979 : Primele alegeri prin vot universal direct pentru Parlamentul European

1981: Prima extindere în patial mediteranean: Grecia

1986: Urmatoarea extindere: Spania, Portugalia

1993: Realizarea pieţei unice

1993: Tratatul de la Maastricht instituie Uniunea Europeană

1995: UE se extinde la 15 membri : Austria, Finlanda şi Suedia

2002: Introducerea monedei euro


2004: 10 ţări noi aderă la Uniune : Republica Cehă, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria,
Malta, Polonia, Slovenia şi Slovacia.

2007 : Extindere estica : Romania si Bulgaria

2008 : Cipru şi Malta adoptă moneda euro. Elveţia devine membră a zonei Schengen

2009 : Slovacia adopta moneda euro


2011 : Estonia devine membra in Zona Euro.
2013 : Croatia devine al 28-lea membru al UE
ADERAREA LA UE
E valabil si pentru Moldova????????????
Ce ţări pot adera la Uniunea
Europeană?
Tratatul privind Uniunea Europeană
prevede că orice ţară
europeană poate depune cererea de
aderare dacă respectă valorile
democratice ale UE şi se angajează
să le promoveze.
Criteriile de aderare:

 politic – trebuie să dispună de instituţii stabile care să garanteze democraţia,


statul drept şi respectarea drepturilor omului
 economic – trebuie să aibă o economie de piaţă funcţională şi să poată face
faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii
 juridic – trebuie să accepte legislaţia şi practica UE - în special obiectivele
majore care ţin de uniunea politică, economică şi monetară.
Cum se realizează aderarea?

Procesul are 3 etape (toate trebuie aprobate de statele membre):


ţării în cauză i se oferă perspectiva aderării. Cu alte cuvinte, când va
fi pregătită, i se va acorda oficial statutul de ţară candidată
ţara în cauză devine oficial candidată la aderare, ceea ce nu
înseamnă că au fost deschise negocierile oficiale.
ţara candidată demarează negocierile oficiale de aderare, proces
care implică, în mod normal, reformele necesare adoptării legislaţiei
UE în vigoare.
Odată negocierile şi reformele aferente încheiate, ţara poate adera la
UE, cu acordul tuturor statelor membre.
Criteriile de convergenţă
 stabilitatea preţurilor: rata inflaţiei nu poate depăşi cu mai
mult de 1,5% ratele medii de inflaţie ale celor trei state
membre cu cea mai scăzută rată de inflaţie;
 rata dobânzilor: rata dobânzilor pe termen lung nu poate
varia cu mai mult de 2% în raport cu ratele dobânzilor medii
ale celor trei state membre cu cea mai scăzută rată de
inflaţie;
 deficitele: deficitele bugetare naţionale trebuie să fie sub
3% din PNB;
 datoria publică: nu poate depăşi 60% din PNB;
 stabilitatea cursului de schimb: ratele de schimb trebuie
să rămână în limitele marjei de fluctuaţie autorizate pentru
cei doi ani anteriori.
Care ar putea fi următoarea ţară
membră?

In prezent, UE a oferit perspectiva aderării unui număr de 9 ţări:


Albania, Turcia şi toate ţările fostei Iugoslavii (cu excepţia Sloveniei,
care este deja membră a UE).
Patru dintre acestea au primit oficial statutul de ţări candidate:
a.Turcia

b.Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei


c.Muntenegru

Au fost demarate negocierile oficiale cu trei ţări: Islanda şi Turcia.


Tema 8. Cadrul instituţional al Uniunii Europene

1. Consiliul European
2. Consiliul Uniunii Europene sau Consiliul de ministri
3. Parlamentul European
4. Comisia Europeana
5. Curtea de Justitie a Uniunii Europene
6. Curtea de conturi europeana
7. Banca Central Europeana
UE beneficiază de un cadru
instituţional unic în lume, în care:

• priorităţile generale sunt stabilite de Consiliul European, care reuneşte liderii


naţionali şi europeni
• deputaţii europeni, aleşi prin vot direct, reprezintă interesele cetăţenilor în
cadrul Parlamentului European
• interesele Uniunii în ansamblu sunt promovate de Comisia Europeană, ai cărei
membri sunt desemnaţi de guvernele naţionale
• guvernele promovează interesele statelor membre, în cadrul Consiliului
Uniunii Europene.
Consiliile
 Consiliul European stabilește direcția Consiliul UE, reprezintă forul în care se reunesc
politică generală a UE, însă nu are putere de miniştrii din statele membre pentru a adopta acte
legiferare. Este condus de un președinte (în legislative şi pentru a coordona politicile europene.
prezent, de Donald Tusk-mandatul 1
decembrie 2014- 31 mai 2017.) și este Adoptă legislația europeană.
format din șefii de stat sau de guvern și
Coordonează politicile economice generale ale statelor
președintele Comisiei. Se reunește pe
membre.
parcursul câtorva zile de cel puțin 2 ori într-
un interval de 6 luni. Semnează acorduri între UE și alte țări.
 Herman Van Rompuy 2009-2014 Aprobă bugetul anual al UE.
 Consiliul European şi-a început activitatea Elaborează politicile externă și de apărare ale UE.
în 1974, ca forum de discuţii între liderii
Coordonează cooperarea dintre instanțele judecătorești și
europeni. În 1992, a obţinut statut oficial,
forțele de poliție din țările membre.
iar în 2009 a devenit una dintre cele 7
instituţii ale Uniunii Europene.
Președințiile Consiliului UE în perioada 2015-2020

Letonia (ianuarie-iunie 2015)


Luxemburg (iulie-decembrie 2015)
Țările de Jos (ianuarie-iunie 2016)
Slovacia (iulie-decembrie 2016)
Malta (ianuarie-iunie 2017)
Regatul Unit (iulie-decembrie 2017)
Estonia (ianuarie-iunie 2018)
Bulgaria (iulie-decembrie 2018)
Austria (ianuarie-iunie 2019)
România (iulie-decembrie 2019)
Finlanda (ianuarie-iunie 2020)
Rezultat: 221 Membrii Parlamentului European
PPE
Rezultatele în procente: 29.43 %
Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat)

S&D Rezultat: 191 Membrii Parlamentului European


Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor Rezultatele în procente: 25.43 %
din Parlamentul European

Rezultat: 70 Membrii Parlamentului European


CRE
Rezultatele în procente: 9.32 %
Conservatorii şi Reformiştii Europeni

ALDE Rezultat: 67 Membrii Parlamentului European


Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa Rezultatele în procente: 8.92 %

GUE/NGL Rezultat: 52 Membrii Parlamentului European


Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică Rezultatele în procente: 6.92 %

Verzi/ALE Rezultat: 50 Membrii Parlamentului European


Verzi/Alianţa Liberă Europeană Rezultatele în procente: 6.66 %

EFDD Rezultat: 48 Membrii Parlamentului European


Grupului Europa Libertății și Democrației Directe Rezultatele în procente: 6.39 %

NI
Rezultat: 52 Membrii Parlamentului European
Deputați neafiliați - deputați care nu fac parte din niciun
Rezultatele în procente: 6.92 %
grup politic
Comisia Europeană este una dintre principalele instituţii ale Uniunii Europene. Reprezintă şi susţine interesele Uniunii în
ansamblul său. Propune acte legislative şi gestionează punerea în aplicare a politicilor europene şi modul în care sunt
cheltuite fondurile UE.

Reprezintă şi susţine interesele Uniunii Europene în ansamblul său. Monitorizează


şi pune în aplicare politicile UE:
1.propunând proiecte legislative Parlamentului şi Consiliului
2.gestionând bugetul UE şi alocând fonduri
3.aplicând dreptul european (împreună cu Curtea de Justiţie)
4.reprezentând Uniunea Europeană la nivel internaţional, de exemplu negociind
acordurile dintre UE şi alte ţări.
Alte institutii europene
Tema 9. Politici comunitare şi
economia europeană
1. Politica agricola comuna – PAC
2. Politica comerciala comuna
3. Politica industriala comuna
4. Politica monetara a UE
5. Politica bugetara a UE
6. Politica de vecinatate si extindere a UE
7. Politica sociala comunitara
8. Economia Uniunii Europene
PAC - este una dintre cele mai vechi politici ale UE care a apărut datorită nevoii de a se asigura
securitatea alimentară dupa cel de-al doilea război mondial şi datorită ocupării crescute a
populaţiei în cadrul acestui sector.

Principiile politicii agricole commune:


•Unitatea pieţei, definită prin articolul 7 al Tratatului CEE înseamnă liberul tranzit al produselor
agricole între statele membre.

2. Solidaritatea financiară. În principiu, cheltuielile pentru PAC sunt suportate în mod colectiv
de către statele membre şi finanţate prin FEOGA.

3. Preferinţa comunitară. Produsele Comunităţii ar trebui să aibă întâietate în faţa bunurilor de


import.
Lansată în 1962, politica agricolă comună (PAC) este un parteneriat între agricultură și
societate, între Europa și agricultorii săi. Obiectivele sale principale sunt:
PAC reprezintă 40,5 % din bugetul UE
• consolidarea productivității agriculturii, pentru a le garanta consumatorilor o
ofertă de alimente stabilă și accesibilă;
• asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru agricultorii europeni.
Cinzeci de ani mai târziu, UE trebuie să facă față unor noi provocări:
• securitatea alimentelor – la nivel mondial, producția de alimente va trebui să
se dubleze pentru a putea hrăni populația lumii, care se estimează că va fi de
9 miliarde în 2050;
• schimbările climatice și gestionarea durabilă a resurselor naturale;
• susținerea zonelor rurale din UE și menținerea vitalității economiei rurale.
PAC este constituită din doi piloni:

 a) organizaţiile comune de piaţă (măsurile


comune de reglementare a funcţionării
pieţelor produselor agricole)
 b) dezvoltare rurală - măsurile structurale
care vizează dezvoltarea echilibrată a
zonelor rurale.
Perspective ale Politicii Agricole Comune
La data de 12 octombrie 2011 Comisia Europeană a prezentat un set de propuneri
legislative menite să eficientizeze PAC cu scopul creșterii competivității și
sustenabilității agricole.
Elemente avute în vedere
- O mai bună sprijinire a veniturilor agricultorilor în vederea stimulării creșterii
productivității agricole
- Instrumente de gestionare a managementului crizei mai bine adaptate noilor provocări
economice
- Noi investiții în domeniul inovației și tehnologiei
- Crearea unui lanț alimentar mult mai avansat și competitiv
- Stimularea antreprenoriatului rural
- O politică agricolă comună mult mai simplă și eficientă.
CE PRODUC AGRICULTORII EUROPENI
ÎN FIECARE AN: 2015-2016, in medie
Cereale: 300 de milioane de tone
Zahăr: 17 de milioane de tone
Oleaginoase: 20de milioane de tone
Ulei de măsline: 2de milioane de tone
Mere: 10de milioane de tone
Pere: 2de milioane de tone
Citrice: 11de milioane de tone
Vin: 160de milioane de hectolitri
Carne de vită și vițel: 8de milioane de tone
Carne de porc: 20de milioane de tone
Carne de pasăre: 12de milioane de tone
Ouă: 7de milioane de tone
Lapte: 150de milioane de tone
Politica comerciala comuna – UE cel mai
mare actor commercial din lume
Triplul avantaj care decurge din deschiderea comerțului
Acţunile prioritare de sporire a eficienţei politicii industriale în UE

CARTEA ALBA, Comisia Europeană, 1994 AGENDA”2020”-industrie inteligentă, 2010

 Îmbunătăţirea cadrului regulatoriu;  Promovarea unei politici industriale integrate


 Asigurarea unei concurenţe eficiente; pentru era globalizării;
 Promovarea investiţiilor intangibile;  Promovarea politicii industriale spaţiale - motor
al inovării şi al competitivitătii;
 Dezvoltarea cooperării industriale şi în domeniul
cercetării;  Sporirea competitivităţii ramurilor industriale;
 Educaţia şi instruirea întreprinzătorilor;  Îmbunăţirea accesului la finanţare pentru
întreprinderi;
 Extinderea pe multiple pieţe;
 Dezvoltarea responsabilităţii sociale a
 Perfecţionarea sistemul fiscal şi a aspectelor financiare;
întreprinderilor;
 Consolidarea capacităţii tehnologice a întreprinderilor
 Promovarea modernizării industriale;
mici;
 Îmbunătătirea infrastructurii;
 Utilizarea modelelor e-business de succes şi asigurarea
unei asistenţe de calitate pentru întreprinderile mici.  Creşterea şi crearea locurilor de munca;
 Îmbunătătirea conditiilor-cadru în care operează
industria.
1. Strategia de dezvoltare a politicii industriale în Franţa se bazează pe:
promovarea programelor industriale pe termen lung în sectoarele cu grad ridicat
de inovare (Programe Mobilizatoare de Inovare Industrială - PMII);
adoptarea unui mod de abordare care se bazează pe parteneriat între firme şi
autorităţi publice (statul finanţează 50% din cheltuielile pentru realizarea de noi
proiecte industriale);
crearea unei noi agenţii pentru inovare industrială care să aibă sarcinile de a
selecta, evalua şi monitoriza PMII;
implicarea sistemului întreprinderilor mici şi mijlocii şi a sistemului cercetării.
Scopul primordial al strategiei constă în extindere a unei astfel de politici la
nivel supranaţional şi garantând coordonarea orientărilor comunitare privind
cercetarea şi dezvoltarea.
Politica monetara comuna. Moneda EURO
Prima fază, care debutează la 1 iulie 1990, implică:
•libertate totală de circulaţie a capitalurilor în cadrul Uniunii (anularea controlului de schimburi
valutare);
•sporirea mijloacelor destinate înlăturării dezechilibrelor între regiunile europene (fonduri
structurale);
•convergenţăeconomică, prin intermediul supravegherii multilaterale a politicilor economice ale
statelor membre.
A doua fază debutează la 1 ianuarie 1994. Aceasta prevede:
•înfiinţareaInstitutului Monetar European (IME) la Frankfurt; IME este compus din guvernatorii
băncilor centrale ale ţărilor membre UE;
•independenţa băncilor centrale naţionale;
•reglementarea privind reducerea deficitelor bugetare.
A treia etapă reprezintă naşterea monedei euro. La 1 ianuarie 1999, 11 ţări adoptă moneda euro,
care devine astfel moneda comună a Austriei, Belgiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Irlandei,
Italiei, Luxemburgului, Ţărilor de Jos, Portugaliei şi Spaniei. (Grecia li se alătură la 1 ianuarie
2001). Începând din acest moment, Banca Centrală Europeană înlocuieşte IME, devenind
responsabilă de politica monetară, care este definită şi pusă în aplicare în euro.
ŢĂRILE CARE AU ADOPTAT MONEDA EURO
Euro este moneda unică adoptată (până în acest moment) de 19 state membre ale Uniunii
Europene care, împreună, formează zona euro. Introducerea monedei euro în 1999 a
reprezentat un pas important pentru integrarea europeană. A fost, de altfel, şi unul dintre
succesele sale majore: aproximativ 330 milioane de cetăţeni europeni folosesc moneda
unică şi se bucură de avantaje care se vor extinde pe măsură ce şi alte ţări vor adopta
moneda euro.

BELGIA, GERMANIA, IRLANDA, SPANIA, FRANŢA, ITALIA, LUXEMBURG, ŢĂRILE DE JOS, AUSTRIA,
1999
PORTUGALIA ŞI FINLANDA

2001 GRECIA

2002 INTRODUCEREA BANCNOTELOR ŞI MONEDELOR EURO

2007 SLOVENIA

2008 CIPRU, MALTA

2009 Slovacia

2011 Estonia

2014 Letonia
Bugetul UE 2016
Gigantismul european exprimat în cifre:
 2.8 % din suprafaţa globului (4,2 milioane km2);
 7.5% din populaţia lumii (508 milioane locuitori);
 peste 29% din PIB-ul mondial;
 34.683 USD media, PIB/loc, cu Luxembourg în top - 112.000 USD/loc.(2013) şi
România cu Bulgaria la limita inferioară – în jur de 7.500 USD/loc;
 2 dintre primele 10 întreprinderi din lume sunt europene;
 126 dintre primele 500 companii din lume sunt europene;
 2 dintre primele 10 bănci din lume sunt europene (una este franceză, şi alta,
engleză);
 aproape o treime (319) dintre primele 1000 bănci din lume sunt europene;
 48% (după OMC) din comerţul mondial în 2013 (cei 28);
 33% din importul mondial de petrol;
 16% din consumul mondial de energie.
Europa 2020 propune trei priorităţi care se susţin reciproc:
 creştere inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare;
 creştere durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al
utilizării resurselor, mai ecologice şi mai competitive;
 creştere favorabilă incluziunii: promovar ea unei economii cu o rată ridicată a
ocupării forţei de muncă, care să asigure coeziunea socială şi teritorială.
UE a definit obiectivele principale care trebuie atinse pînă în 2020, şi anume:
o 75% din populaţia cu vîrsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani tre buie să aibă un loc de
muncă;
o 3% din PIB-ul UE investit în cercetare-dezvoltare (C-D);
o obiectivele „20/20/20” în materie de climă/energie ar trebui îndeplinite (inclusiv o
reducere a emisiilor majorată la 30%, dacă există condişii favorabile în acest sens);
o rata abandonului şcolar timpuriu trebuie redusă sub nivelul de 10% şi cel puţin 40%
din generaţia tînără trebuie să aibă studii superioare;
o numărul persoanelor ameninţate de sărăcie trebuie reduse cu 20 de milioane.
Aceste obiective sunt interconectate şi sunt cruciale pentru reuşita întregii Europe.
Obiectivele principale

- Creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă pentru populaţia cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani de la 69%, cât este în prezent, la
cel puţin 75%.
- Atingerea obiectivului de a investi în cercetare şi dezvoltare (C-D) 3% din PIB, în special prin asigurarea unor condiţii mai favorabile
pentru investiţii ale sectorului privat în C-D, şi stabilirea unui nou indicator pentru inovare.
- Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 20% faţă de nivelurile din 1990 sau cu 30% dacă există condiţii fav orabile în
acest sens, creşterea cu 20% a ponderii energiilor regenerabile în consu mul nostru final de energie şi creşterea cu 20% a eficienţei
energetice.
- Reducerea ratei abandonului şcolar timpuriu de la 15%, cât este în prezent, la 10% şi creşterea procentului de populaţie cu v ârsta
cuprinsă între 30 şi 34 de ani cu studii postuniversitare de la 31% la cel puţin 40%.
- Reducerea numărului cetăţenilor europeni care trăiesc sub pragul sărăciei cu 25%, astfel încât 20 de milioane de oameni să nu mai
trăiască în sărăcie.
Creşterea Inteligentă Creşterea Durabilă Creşterea favorabilă Incluziunii

INOVARE CLIMĂ, ENERGIE şI MOBILITATE LOCURI DE MUNCĂ ŞI COMPETENŢE


Iniţiativa emblematică a Uniunii Europene Iniţiativa emblematică a Uniunii Europene Iniţiativa emblematică a Uniunii Europene „O
„O Uniune a inovării”, menită să „O Europă eficientă din punctul de vedere agendă pentru noi competenţe și noi locuri
îmbunătățească condițiile-cadru și accesul al utilizării resurselor”, menită să sprijine demuncă”, menită să modernizeze pie țele muncii
la finanțare pentru cercetare și inovare, decuplarea creşterii economice deutilizarea prin facilitarea mobilită ții for ței de muncă și
astfel încât să se consolideze lanțul resurselor prin decarbonizarea economiei, dezvoltarea competențelor de-a lungul întregii vieți,
inovării și să se stimuleze nivelul sporirea utilizării surselor regenerabile, în vederea creșterii participării forței de muncă și a
investițiilor pe întreg teritoriul Uniunii. modernizarea transporturilor şi unei mai mari concordanțe între oferta și cererea de
EDUCAȚIE promovarea eficienţei energetice. pe piața muncii.
Iniţiativa emblematică a Uniunii Europene
„Tineretul în mişcare ”, menită să
sporească performan țele sistemelor
educaționale și atractivitatea pe plan
internațional a învă țământului superior COMPETITIVITATE COMBATEREA SĂRĂCIEI
european. Iniţiativa emblematică a Uniunii Europene Iniţiativa emblematică a Uniunii Europene „O
„O politică industrială adaptată erei platformă europeană de combatere a sărăciei”,
globalizării”, menită să îmbunătăţească menită să asigure coeziunea socială şi teritorială,
mediul de afaceri, în special pentru IMM - astfel încât avantajele creşterii şi ale creării de
SOCIETATEA DIGITALĂ uri, şi să sprijine dezvoltarea unei baze locuri de muncă să fie accesibile pe scară largă,
Iniţiativa emblematică a Uniunii Europene industriale solide şi sustenabile, iar cei care trebuie să facă faţă sărăciei şi excluziun
„O agendă digitală pentru Europa”, menită capabilă să facă faţă concurenţei globale. sociale să aibă posibilitatea de a avea o viață demnă
să accelereze dezvoltarea de re țele de și de a avea un rol activ în societate.
internet de mare viteză și să permită
gospodăriilor și întreprinderilor să
beneficieze pe deplin de avantaj ele pie ții
unice digitale.
Relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au fost lansate odată cu semnarea la 28 noiembrie
1994 a Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC), care a intrat în vigoare la 1 iulie 1998 pentru o perioadă
iniţială de 10 ani cu posibilitatea prelungirii tacite.
Următorul pas în apropierea RM-UE a fost reprezentat de Planul de Acţiuni Moldova – UE, , elaborat în
cadrul Politicii Europene de Vecinătate şi adoptat la Consiliul de Cooperare din februarie 2005. Acest Plan
de Acţiuni a fost înlocuit în 2014 de Agenda de Asociere, agreată în baza Acordului de Asociere RM – UE.

În mai 2004 Republica Moldova a fost inclusă în Politica Europeană de Vecinătate (PEV) a UE
Începând cu 07 mai 2009 Republica Moldova participă la iniţiativa Parteneriatului Estic ca contribuind activ
la dezvoltarea dimensiunii bilaterale si celei multilaterale. Sprijinul financiar suplimentar al UE, care
pentru 2012 a constituit 28 mln Euro, pentru 2013 – 35 mln Euro, iar în 2014 - 30 mln Euro.
Cadrul unic de asistență (CUA) în sprijinul UE pentru
Pachetul Uniunii Europene de sprijin anual (Programul
Republica Moldova, anual
înde acțiune 2014) a oferit suma de 101
2014-2017
milioane € drept alocare bilaterală pentru Republica Moldova. Finanțarea a fost acordată prin
intermediul Instrumentului european de vecinătate (IEV) pentru două acțiuni:

1.Sprijin pentru Reformele politice ale Finanțelor Publice din Republica Moldova (37 de milioane €):
pentru a ajuta Ministerul Finanțelor, Parlamentul și Instituția Supremă de Audit a Republicii Moldova în
procesul de consolidare a bunei guvernări, politica fiscală eficiență, politica transparentă și responsabilă
a finanțelor publice și consolidarea sistemelor de management financiar public.
2.Programul european de vecinătate pentru agricultură și dezvoltare rurală (ENPARD) Republica
Moldova - Sprijin pentru agricultură și dezvoltare rurală (64 milioane €): destinat pentru sporirea
dezvoltării rurale prin ameliorarea dialogului politic, guvernării și a serviciilor de livrare a suportului înn
conformitate cu necesitățile fermierilor privați în scopul creșterii competitivității în sectorul agricol. O
parte din a doua acțiune va fi destinată intensificării în continuare a dialogului între autoritățile centrale
și regionale (cum ar fi Găgăuzia).

Sprijin suplimentar în 2014


La 2 mai 2014, Comisia Europeană a aprobat un program de sprijin în favoarea Republicii Moldova (30
milioane €), care vizeaza competitivitatea business-ului mic, dezvoltarea legislației naționale în
conformitate cu standardele de calitate ale UE și promovării exporturilor și oportunităților de investiții,
comunicare și campanii de informare cu privire la acordul comercial ZLSAC cu UE.