Prof. Dr.

Sorin Andrian
Definiţie:
Boala carioasă agresivă manifestată prin leziuni rapid
progresive care implică numeroşi dinţi si interesează
suprafeţe dentare care în mod normal prezintă un risc
cariogen scăzut.

Alte denumiri:
 “caria de biberon” (pentru dentiţia deciduală);
 “rampant caries”,
 “carii violente”,
 „caria explozivă”
Aspecte clinice orale
Numeroase leziuni carioase dentare cu aspect acut
(>10 leziuni noi/an la adult; >2 incisivi superiori cariati la
copil); leziuni pe dinti si suprafete cu risc cariogen scazut.

Pot fi asociate cu:

 Gingivite sau parodontite marginale;
 Modificări organice sau funcţionale ale glandelor salivare;
 Modificări ale aspectului mucoaselor orale secundare
hiposalivatiei;
 Igiena orală deficitară.
Aspecte clinice dentare
 Sunt prezente leziuni carioase multiple aflate in diverse stadii de
evolutie;
 Predomină leziunile acute;
 Pot fi prezente şi leziuni cu aspect cronic, rezultate din episoade
anterioare ale bolii carioase;
 Leziunile acute pot apare pe dinţi cu risc cariogen scăzut cum sunt
incisivii inferiori;
 Leziunile apar frecvent pe dinţi recent erupţi;
 Leziunile acute pot apare pe zone considerate imune la carie cum
sunt suprafeţele vestibulare ale dinţilor frontali;
 Sunt prezente leziuni complicate cu distrucţii coronare extinse,
complicaţii pulpare si periapicale si edentaţii consecutive acestor
complicaţii;
 Multiple leziuni recurente sau un istoric recent de reluare a
tratamentului pentru mai multe restaurari
Particularitati clinico- morfologice
 Modificările de culoare care variază in funcţie de
factorul etiologic si durata bolii,
 Consistenţa ţesuturilor dure este foarte redusă
deoarece predomină ţesuturile necrozate si
demineralizate,
 Lipsesc manifestările clinice ale reacţiilor de
apărare: nu se observă dentină sclerotică sau smalţ
remineralizat,
 Leziunile sunt frecvent hipersensibile.
Leziuni de suprafeţe netede
o Leziuni necavitare de smalţ de
tip “white spot”;
o Leziuni cavitare de smalţ;
o Leziuni necavitare si cavitare de
dentină
Caractere:
Leziunea de smalţ: culoare deschisă,
aspect opac; consistenţa scăzută; suprafaţă
rugoasă
Leziunea de dentină: culoare deschisă,
consistenţa scăzută; umiditate crescută.
Leziuni fisurale
o Leziuni necavitare în care afectarea dentinară este extinsă
o Leziuni cavitare extinse

Caractere:
 Leziuni necavitare:
-smalţ de culoare deschisă, opac, rugos;
-smalţ de culoare gălbuie sau brun-cenusie, dur, lucios
atunci când este subminat de carie;
 Leziuni cavitare: dentina foarte moale, galbuie sau maron-deschis.
 Carii radiculare

Apar întotdeauna pe zonele cu recesiuni parodontale

Debutează sub forma unor leziuni mici de demineralizare cu

apect galbui sau maron-deschis care se extind lateral rapid si
confluează, inconjurand dintele

Ţesuturile sunt foarte moi la palpare

Extinderea laterală este mai rapidă decât extinderea pulpară.

Factori etiologici
Nu există dovezi care să arate ca mecanismele etiopatogenice ale cariei
rampante sunt diferite de mecanismele incriminate in etiopatogenia
cariei dentare: ceea ce diferă este intensitatea unui factor implicat
etiologic!!!
Caria rampantă poate să apară brusc la dinţi care au fost ani de zile
relativ imuni la agresiuni. La un moment dat, unul sau mai mulţi
factori se exacerbează si accelerează evoluţia bolii astfel incât aceasta
devine incontrolabilă.
Cariile rampante se caracterizează prin dishomeostazia ecosistemului
oral, caractarizată de dezvoltarea unei plăci bacteriene puternic
cariogene in condiţiile:
 unui substrat nutritiv favorabil reprezentat de o dietă cariogenă;
 unui habitat favorabil caracterizat:
 de un fluid oral ale cărui funcţii de apărare antibacteriene sunt insuficiente
( hiposalivatie);
 de un control insuficient al plăcii bacteriene prin mijloace externe ( igiena
deficitară).
Factori favorizanti ai cariei rampante
socio-economici
culturali
extrinseci geografici
Factori nutriţionali

generali intrinseci
genetici
vârsta
sex
rasă
stare de sănătate generală

dieta
Factori extrinseci igiena orală

loco- saliva
fluid crevicular
regionali intrinseci dinţi
arcade dentare
Introducere
 Radioterapia este una din cele trei tipuri principale de
tratament al cancerelor şi se situează pe al II-lea loc, după
exereza chirurgicală a tumorii, mult înaintea chimioterapiei.
 În radioterapie se ştie că beneficiul iradierii depăşeşte cu
mult riscurile pe care le poate antrena, cu toate că aceste
riscuri sunt destul de importante, mult mai mari decât în
radiodiagnostic.
 Dozele necesare iradicării unei tumori sunt de obicei
ridicate, de la 30 Gy la 80 Gy şi în majoritatea cazurilor nu
este posibil să se iradieze numai tumora, fiind afectate şi
ţesuturile sănătoase.
 Pentru a reduce riscul apariţiei complicaţiilor post-iradiere.
doza primită de ţesuturile sănătoase trebuie să fie cât mai
mică posibil, (Wang C.C,1990)
 Deşi radioterapia (RT) joacă un rol important în
managementul pacienţilor cu tumori ale capului şi
gâtului(TCG), ea este asociată cu unele reacţii nedorite.

 Câmpul de expunere al RT include frecvent glandele

salivare, mucoasa orală, tegumente, muşchi şi oasele
maxilare, afectarea acestora conducând la efecte secundare
variate:
 hiposalivaţia,
 xerostomia,
 mucozitele
 pierederea gustului
 fibroza subcutanată
 trismus
 disfuncţii tiroidiene
 stenoză esofagiană
 afectarea urechii interne sau mijlocii
 Pacienţii iradiaţi au un risc crescut pentru dezvoltarea unor
procese carioase rapide, rampante, cunoscute sub forma de carii
post- iradiere. Leziunile tind să se dezvolte la 4 săptămâni după
terminarea RT şi afectează zone atipice ale dinţilor, cum ar fi
suprafeţele linguale, marginile incizale şi vârful cuspizilor.
 Clinic, au fost identificate 3 tipare de evoluţie.
 Cel mai comun (tip 1) afectează zona cervicală a dinţilor şi se
extinde de-a lungul joncţiunii smalţ/cement. Se dezvoltă o
leziune circumferenţială şi adesea apare amputarea coroanei.
 Al doilea tipar(tip 2) prezintă zone de demineralizare pe
toate suprafeţele dentare. Nu sunt neobişnuite nici
eroziuni generalizate şi uzuri ocluzale şi incizale.
 Al treilea şi cel mai puţin obişnuit(tip 3) se prezintă ca
modificări de culoare în dentină. Coroana devine maron
închis sau neagră şi se pot vedea uzuri ocluzale.
Acelaşi individ poate prezenta unul sau mai multe tipuri
de leziuni; chiar şi dinţii localizaţi înafara ariei de RT sunt
cu risc!!!
Modificări după radioterapie (RT)
A. DENTIŢIA
 Au fost publicate studii contradictorii privind efectul iradierii
asupra dinţilor şi natura exactă a lezării directe prin iradiere.
Unele stadii de demineralizare pe dinţii iradiaţi sunt caracterizate
din punct de vedere histologic de pierdere totală a structurii
prismatice: smalţul va fi mai puţin rezistent la atacul acid după
iradiere!!!
 Franzel şi colab. (2006) au găsit că iradierea scade dramatic
parametrii mecanici ai smalţului.
 Dimpotrivă, alţi autori susţin că nu există diferenţe semnificative
între structura şi compoziţia smalţului între dinţii sănătoşi şi cei
iradiaţi.
 S-a demonstrat că iradierea nu influenţează demineralizarea in
vitro sau remineralizarea in situ a dinţilor umani (Kielbassa AM, Beetz I,
1997)
 Similar cu cariile de smalţ, cariile post-iradiere dentinare de
obicei încep cu disoluţia apatitei.
 Modificări în componentele organice ale dentinei promovează
instabilitatea joncţiunii smalţ/dentină, inducând pierderea
capacităţii acesteia de a susţine smalţul.
 Astfel, deteriorarea dintelui secundar forţelor masticatorii poate
conduce la formarea de goluri la JSD, favorizând colonizarea
bacteriană.
 Ca urmare a atacului bacterian asupra ţesuturilor dure, se
instalează degradarea enzimatică a componentelor dentinare
organice.
 În plus, radicalii liberi de hidrogen şi peroxidul de hidrogen
prezenţi în dentină îi vor denatura componentele organice şi îi
vor altera microduritatea.
 Activarea metaloproteinazelor matriciale poate deasemeni juca
un rol în patogeneza cariilor dentinare de iradiere!!!!!!
 Al-Nawas (2000) utilizând viteza de transmitere a ultrasunetelor
a apreciat că iradierea a avut numai un efect minor asupra
proprietăţilor mecanice ale dentinei.
 Proprietăţile mecanice au fost afectate numai după doze
experimentale mai mari, ceea ce a sugerat că lezarea directă
radiogenică fără alţi cofactori nu afectează semnificativ
ţesuturile dure dentare!!!!
 Fără îndoială că trebuie evaluat şi efectul negativ asupra
componentelor organice ale dentinei, matricei colagenice şi
prelungirilor odontoblastice.
 Dentina iradiată, datorită afectării lanţurilor peptidice de colagen,
poate să prezinte o structură neregulată (de zmeură),.
 Literatura susţine puternic că în patogenia cariilor de
iradiere, modificările dentinare induse de RT sunt mai puţin
importante decât modificările în smalţ.
Când dinţii vitali sunt localizaţi în câmpul de iradiere,
hipovascularizaţia conduce la scăderea circulaţiei în
ţesutul pulpar!!!!!
Se instalează alterări pulpare incluzând fibroză, hialinizare şi
calcificări intrapulpare.
Springer şi colab (2005): modificări semnificative în
colagenul pulpar al dinţilor iradiaţi, inclusiv cantităţi
crescute de fragmente de colagen induse prin distrucţii
directe radiogenice.
Dimpotrivă, iradierea cu Cobalt-60 într-o doză de 70 Gy
(Grays)(700 razi) nu a avut un efect advers demonstrabil
asupra pulpelor dentare ale dinţilor maturi de maimuţă.
B. SALIVA
Iradierea are un efect rapid asupra glandelor salivare!!!!!!
 Saliva devine mai vâscoasă şi filantă, provocând dificultăţi în
masticaţie şi vorbire, pierderea gustului şi creşterea riscului
cariogen.
 În absenţa salivei, demineralizarea este mult mai predictibilă
şi deasemenea este mult mai dificil de a o stopa sau de a o
inversa(remineralizare).
 În primele 2 săptămâni, cu o doză cumulativă de 20 de Gy, în jur
de 80% din funcţia salivară este pierdută.
 Imediat după finalizarea RT, se poate instale o reducere a fluxului
salivar până la 95%.
 Someya şi colab (2003) au evaluat relaţia între fluxul salivar şi
doza de iradiere: o doză de 58 de Gy a produs o pierdere totală a
funcţiei glandei salivare, chiar şi după o eventuală stimulare
ulterioară.
Xerostomia constituie o sechelă particulară
invalidantă a RT, care produce adesea o sialadenită,
afecţiune cu caracter inflamator a parenchimului
acino-canalicular, cu un efect distructiv asupra
glandelor salivare (fibrozarea lor şi reducerea
capacităţii funcţionale).

Glandele parotide sunt mai sensibile la radiaţiile

ionizate, iar pentru celelalte glande sensibilitatea
scade (glande submandibulare, sublinguale, mici
mucoase).
Prin radioterapie se afectează parenchimul salivar
(celulele acinare), se produce moartea celulelor
mitotice şi interfazice, se produce afectarea directă a
ADN-ului sau prin acţiunea metaboliţilor secundari,
sunt afectate celulele progenitoare sau se alterează
expresia genetică.

Doza radiaţiei aplicate şi volumul ţesutului glandular

expus sunt cei doi factori „cheie” în determinarea
gradului de hipofuncţie glandulară independent de
tipul secretor al glandelor atinse de radiaţii
 În plus, alături de modificările cantitative, saliva suferă în timpul
RT deasemeni şi modificări calitative.

 Modificările în compoziţia salivei includ modificări în

proprietăţile sale antibacteriene şi în concentraţia ionică, cu o
reducere consecutivă a capacităţii tampon şi a pH-ului.

 Ph-ul mediu de repaus post iradiere scade de la 7.0 la 5.0,

care în mod clar este cariogenic.

 Din cauza pH-ului scăzut şi a capacităţii tampon reduse,

mineralele din dentină şi smalţ pot, după RT, să se dizolve
mult mai uşor!!!!!
C. MICROFLORA ORALĂ
 La pacienţii cu RT, fluxul salivar redus provoacă modificări
semnificative ale florei orale.
 Aceste modificări apar odată cu declanşarea RT până la 3 luni după
finalizarea acesteia şi rămân mai mult sau mai puţin constante după
aceea; are loc o creştere a microflorei acidogene şi cariogene(Str.
Mutans, Lactbacili şi speciile Candida) odată cu reducerea în
microorganismele non-cariogene cum ar fi Str. Sanguis, Neisseria şi
Fusobacterium.
 În ciuda unei igiene orale intense, la pacienţii cu TCF iradiați, nu
s-a observat nicio reducere a patogenilor cariogeni, ceea ce
conduce la un risc carios mare chiar şi după 12 luni de la RT!!!!
 Şi alte efecte secundare ale RT, pot avea şi un efect indirect în
microflora orală: mucozitele, trismus-ul şi hipersensibilitatea
dinţilor pot afecta în mod negativ igiena orală şi controlul
plăcii drept consecinţă crescând riscul cariogen
D. DIETA
 În cazul acestor pacienţi preocuparea majoră este
menţinerea unui status nutriţional adecvat!!!!
 Pierderea semnificativă de greutate şi deteriorarea statusului
nutriţional sunt ulterior agravate de durere în timpul
masticaţiei şi deglutiţiei, de pierderea de apetit, de greaţă şi
discomfortul fizic.
 Cu scopul de a menţine un status bun nutriţional fără a face
necesară o hrănire parenterală, sunt indicate modificări
nutriţionale în ce priveşte alimentele aderente, moi,
non-detersive şi bogate în carbohidraţi: consumul lor
foarte frecvent, va contribui la declanşarea cariilor.
 Efectele secundare acute ale RT, cum ar fi mucozitele, vor
conduce deasemeni la modificări în compoziţia şi frecvenţa
aportului alimentar.
 Alterarea gustului este deasemeni un răspuns precoce la iradiere.

 Pierderea gustului rezultă nu numai ca un efect al iradierii asupra

mugurilor gustativi ci este în legătură şi cu hiposalivaţia.

 Senzaţia de gust scade exponenţial cu o doză cumulativă de 30 de

Gy.
 Această modificare a gustului afectează în mare măsură şi
susceptibilitatea la carie, deoarece aportul de carbohidraţi va
fi în multe cazuri crescut!
Prevenirea şi managementul cariilor
post - iradiere
 Deşi acest tip de carii reprezintă o patologie multifactorială,
riscul său major la pacienţii cu TCF este determinat de reducerea
fluxului salivar indusă de RT.

 Astfel, abordarea ideală în prevenirea cariilor post- iradiere

va fi să se evite hiposalivaţia!!!!!

 Aceasta ar putea fi declanşată prin excluderea glandelor salivare

majore şi minore din câmpul de iradiere.

 În acest context integrarea tehnicilor de radioterapie cu

intensitate modulată va fi de mare ajutor pentru pacienţi
 Dacă nu este posibilă protecţia glandelor şi se instalează
hiposalivaţia radio-indusă, opţiunile curente de tratament sunt
limitate la stimularea fluxului salivar rezidual (gustativă,
mecanică sau farmaceutică) sau utilizarea substituienţilor
salivari.
 Gumele de mestecat pot stimula fluxul salivar, capacitatea
tampon şi clearence-ul glucidic: adăugarea de xylitol le-ar putea
creşte efectele cariopreventive.
 Din nefericire, stimularea mecanică a secreţiei reziduale este
adesea insuficientă pentru a ameliora acuzele pacienţilor.
 S-a demonstrat că substanţele acidice pot creşte secreţia de
salivă. Totuşi, ele nu sunt recomandate deoarece aciditatea
contribuie la demineralizarea dentară!!!!!.
 În concluzie, literatura pare să indice că stimularea mecanică
a salivei pentru a preveni cariile de iradiere nu este
convenabilă şi frecvent conduce la o colaborare scăzută a
pacientului!!!!!
 Saliva artificială (substituenţi salivari) este capabilă să crească
lubrefierea tisulară, hidratarea, clearence-ul salivar şi
neutralizarea pH-ului.
 Substituienţii salivari conţin substanţe capabile de a inhiba
creşterea bacteriană şi enzime care stabilizează mediul oral.
 Saliva artificială are aparent un potenţial de remineralizare care
nu poate fi ignorat.
 Olsson şi Axell (1991) au comparat saliva artificială cu apa: cu
saliva artificială, media duratei de ameliorare a fost de 2 ori mai
mare decât cu apă.
 Epstain şi colab (1999) au evaluat fluxul salivar, xerostomia şi
microorganismele cariogene la pacienţii care au utilizat saliva
artificială: a fost raportată îmbunătăţirea lubrefierii orale dar nu
au fost identificate efecte limitative asupra colonizării orale cu
microrganisme cariogene.
 După Tusii şi colab(2006), substituenţii salivari pot asigura o
remineralizare parţială a leziunilor: adiţia de substanţe
anorganice cum ar fi calciu, fosfaţii şi ionii de fluor, poate
stabiliza cariile prin reducerea solubilităţii apatitei.

 Bazându-se pe datele din literatură, utilizarea salivei

artificiale reprezintă o opţiune viabilă împotriva xerostomiei
indusă de RT, deşi eficienţa prevenirii cariilor post-iradiere
rămâne dubitabilă.

 Avantaj: are efecte secundare minore.

 Dezavantajul major rezidă din durata scurtă a acţiunii lor ceea ce

obligă pacienţii ca să utilizeze frecvent aceste produse.
 Sialogogele sistemice reprezintă a treia opţiune pentru a stimula
fluxul salivar
 Printre sialogoge, pilocarpina este considerată o opţiune
terapeutică eficientă pentru tratamentul hiposalivaţiei provocată
de iradiere.
 Johnson şi colab. (1993) au evaluat 5 mg de pilocarpină de 3 ori
/zi, timp de 12 săptămâni la pacienţii iradiaţi anterior: s-a instalat
o reducere semnificativă a xerostomiei la 54% din pacienţi.
 Rieke şi colab. (1995) au verificat efectele pilocarpinei , fiind
obţinute o creştere a fluxului salivar şi reducerea xerostomiei.
 Dezavantajele medicaţiei sistemice includ potenţiale reacţii
adverse şi pierderea efectului odată ce medicamentul este
întrerupt.
 În plus faţă de obiectivul de a creşte cantitativ saliva, este
important deasemeni de a manageria şi factorii în legătură cu
modificările calitative.

 Fluorurile aplicate topic au fost folosite cu succes pentru a inhiba

formarea cariilor dentare:

 Sunt preferate soluţiile neutre de fluor deoarece soluţiile acide pot

provoca lezarea mucoasei orale care şi aşa a fost sensibilzată prin
iradiere.
 Preparatele cu NaF sunt preferate datorită efectelor secundare mai
mici şi cu o complianţă mai mare din partea pacienţilor.
 Bazându-se pe experienţa clinică de 10 ani pe 935 de pacienţi,
Horiot (1983) a demonstrat că aplicarea zilnică timp de 5 minute
de gel cu fluor(5000 ppm) a fost metoda cea mai convenabilă
pentru a preveni cariile de iradiere.
 Dreizen şi colab (1977): aplicarea de gel neutru de fluorură de
sodiu zilnic, în gutiere ar putea reduce semnificativ cariile la
pacienţii iradiaţi.
 Meyerovitz şi colab(1991): o clătire zilnică cu apă de gură ce
conţine 0.05% NaF a prevenit demineralizarea şi a crescut
remineralizarea smalţului la pacienţii iradiaţi.
 Spak şi colab (1994) au comparat aplicarea de gel cu NaF 0.42%
şi 1.23% în gutiere individualizate şi au găsit că primul produs
este suficient pentru a inhiba formarea de carii.
 Bonan şi colab. (2006) au sugerat ca mod de utilizare aplicarea
zilnică de gel cu NaF 1.23% printr-o tehnică de periaj corectă.
Au fost studiate şi alte alternative: un studiu clinic a
comparat eficienţa prevenirii cariilor a unei soluţii de apă de
gură ce conţinea derivaţi de caseină cuplaţi cu fosfaţi de
calciu(CD-CP) împreună cu o apă de gură ce conţinea
fluorură de sodiu 0.05%; s-a găsit că preparatele CD-CP au
avut un efect cariopreventiv la indivizii cu sindromul de
„gură uscată”.

Recent a fost investigată eficienţa pastelor de dinţi

remineralizante (care deasemeni eliberează calciu solubil şi
ioni fosfaţi), demonstrându-se că această pastă poate preveni
cariile radiculare la pacienţii iradiaţi.
Pentru a preveni cariile post-iradiere a fost recomandată deasemeni
metoda chimioterapeutică cu medicamente bactericide sau
bacteriostatice aplicate topic.
Clorhexidina a avut efecte benefice asupra controlului plăcii la
pacinţii iradiaţi.
O combinaţie între fluor şi clorhexidină utilizată zilnic s-a
demonstrat că are efecte benefice pentru pacienţii cu risc mare de a
dezvolta carii post-iradiere.
Joyston-Bechal şi colab (1992) au studiat efectele aplicării unui
gel cu clorhexidină 1%, în combinaţie cu utilizarea zilnică a unor
clătiri cu fluor demonstrând că acestea au fost suficiente pentru a
preveni cariile post-iradiere.
Pentru a preveni deshidratarea ulterioară a mucoasei orale deja
deshidratate prin iradiere , când utilizăm clorhexidina, este foarte
important să evităm aplicarea unei formule alcoolice!!!!!!
Din nefericire, nu este întotdeauna posibil să
împiedicăm dezvoltarea cariilor de iradiere!!!!

Restaurarea cariilor de iradiere reprezintă o provocare

extremă din mai multe motive:
Accesul dificil la leziunile cervicale poate conduce la o excavare
incompletă a ţesuturilor cariate.
Ulterior, prepararea cavităţii pentru a asigura o minimă retenţie
mecanică poate fi dificilă.
În plus la impedimentele tehnice, selectarea materialului de
restaurarea este dificilă datorită provocărilor mediului oral al
pacienţilor.
În mod ideal, materialul ales trebuie să posede o adeziune
optimă, să prevină cariile secundare şi să reziste la
deshidratare şi eroziune acidă!!!!!
McComb şi colab (2002) au confirmat eficienţa materialelor
ce eliberează fluor în prevenirea cariilor recurente la
pacienţii iradiaţi.
 Atunci când timpul este limitat, cimenturile glasionomere
par să fie materialele tranzitorii cele mai eficiente.
 Hu şi colab(2002): CGI au putut preveni dezvoltarea
cariilor secundare, chiar şi atunci când restaurările au fost
pierdute.
Totuşi, lipsa tamponării salivare la pacienţii xerostomici
poate conduce la o reducere a pH-ului normal al plăcii şi la
formarea de acid hialuronic şi eroziunea CGI.
 CONCLUZII

1.RT conduce la modificarea dentiţiei, salivei, microflorei orale şi a

nutriţiei la pacienţii cu TCF.
2.În ciuda unei etiologii multifactoriale, cariile post-iradiere sunt în
primul rând consecinţa hiposalivaţiei.
3.De aceea, cariile de iradiere vor fi prevenite în mod ideal prin
protejarea glandelor salivare de iradiere.
4.Atunci când aceasta nu este posibilă, prevenirea se obţine printr-o
îngrijire dentară comprehensivă înainte, în timpul şi după RT.
5.În acest context, motivarea pacienţilor, controlul adecvat al plăcii,
stimularea fluxului salivar, utilizarea fluorului şi orientarea
nutriţionistă sunt esenţiale pentru a reduce cariile de iradiere şi în
mod global îmbunătăţesc calitatea vieţii.
Strategii pentru managementul oral şi dentar
în legătură cu RT în TCG
Terapie Observaţii
Înainte de Rx-terapie

Diagnostic definitiv Tipul şi mărimea tumorii

Istoricul medical Istoricul înaintea afecţiunii, factorii de risc
Istoricul dentar Nivelul de îngrijire dentară trecut şi
prezent
Igiena orală Gradul actual de igienă
Examinarea SSG Mucoase, dentiţie, parodonţiu, ATM
Examinarea Rx Panoramice, bite-wing, periapicale
Fluxul salivar De repaos (> 0.1ml/min)
Stimulat (> 1.0 ml/min)
Teste paraclinice Pulpatest, culturi specifice (fungice, microbi,
virale)
Prognostic(curativ sau paliativ)
Rx terapia propusă Timing, doză, câmp de iradiere
În timpul Rx-terapiei

Menţinerea unei igiene corecte Periaj 2-4/zi cu o perie moale, flosing zilnic
Fluor topic zinic În gutiere individualizate, pastă cu fluor
Clătiri frcvente cu ser fiziologic
Umectant de buze(fără vaselină)
Exerciţii pasive de deschidere a
maxilarelor pentru a reduce trismusul

După Rx-terapie

Se finalizează terapia odontală ce a fost

suspendată în timpul Rx
Menţinerea integrităţii dentare
Şedinţe de reevaluare
Se controlează igiena orală, xerostomia,
decalcifierele, cariile, ORN, metastaze ,
noi boli malignizante
Terapia patologiei asociate cu RT în TGC
Terapia Doză Contraindicaţii

Sialogoge sistemice

Pilocarpină(Salagen), 5 mg 3-6 tab. zilnic Astm, glaucom, disfuncţie

hepatică
Bethanechol(Urecholine), 25 mg 1 tab de 3x/zi Astm, ulcer peptic,
infecţii ale vezicii urinare
Anethole dithiolethione(Sialor),25mg 1 tab de 3x/zi Hipersensibilitate
Cevimeline(Evoxac), 30 mg 1 tab de 3x/zi Astm, glaucom,
disfuncţii hepatice,
boală cardiovasculară

Înlocuitori de salivă
Soluţii: Saly-Synt, Hypermellox, Vaoralube
Spray: Saliva Ortana, Glandosane Orex, Xero Lube; drajeuri: Polyox
Unimist(Westons Health)
Mouth Kote(Parnell Pharmaceuticals)
Oral Balance Gel(Laclede Pharmaceuticals)
Agenţi antifungici
Sistemici
Fluconazole(Diflucan), 100mg
Amfotericină B, 0.1 mg/ml(compuşi)
1 tab pe zi Disfuncţii hepatice,
renale, warfarină
5 ml, clăteşte> 1min Hipersensibilitate la
apoi scuipă(x3/zi) această grupă de medicam.

Topici
Nistatin suspensie, 100.000U/ml 5-10 Ml, clăteşte şi Altă medicaţie topică
scuipă(x3/zi)
Nistatin cremă, unguent, 100.000 U/g aplicaţii pe proteza Hipersensibilitate
uscată: x3/zi
Clotrimazole cremă, 1% aplicaţii pe proteza Hipersensibilitate
uscată: x3/zi
Clotrimazole tablete, 10 mg se dizovă în gură Hipersensibilitate
x5/zi, 14 zile
Ketoconazole, 200 mg 1-2 tb p.os, x4/zi Disfuncţie hepatică
Clorhexidină soluţie(Peridex), 0.12% 5-10 ml, clăteşte> 1min Hipersensibilitate
apoi scuipăx3/zi
Agenţi de protecţie mucozali
Suspensie cu magneziu(Malox)
Difenilhidramină(Benadryl)
12.5 mg/5 ml
Sucralfat, 1g/10 ml
Anestezice şi analgetice topice
Benzidamină hidroclorid(Tantum)
Lidocaină vâscoasă, 4%
Doxepin suspensie, 0.5%
Benzocaină, 20%(Oranjel)
Sucralfat, 1g/10ml
15-30 ml p.os x4/zi
5-10 ml, clăteşte > 1min
apoi scuipă, x4/zi
5-10 ml, clăteşte > 1min
apoi scuipă, x4/zi
5 ml, clăteşte >1 min
5 ml. Clăteşte > 1 min
5 ml, clăteşte> 1 min
se aplică topic pe zona
dureroasă
5-10 ml, clăteşte>1 min
apoi scuipă sau înghitex4/zi
Hipersensibilitate
Disfuncţii renale
Astm, glaucom, boli
cardiovasculare, pulmo.
Hipersensibilitate
Disfuncţii renale
Hipersensibilitate
Hipersensibilitate
Hipersensibilitate,
glaucom, retenţie
urinară
Hipersensibilitate
Hipersensibilitate
disfuncţie renală