Evolutia Serviciului Diplomatic

Francez
Sajin Tatiana
Grupa 304,RI
 Diplomaţia franceză a stat la baza diplomaţiei
mondiale contemporane. Astăzi Franţa este a doua
ţară din lume după numărul de Misiuni Diplomatice
acreditate peste hotare (prima este SUA). Încă din
timpurile lui Rishelieu diplomaţia pentru Franţa a
rămas o activitate de stat permanentă în albia
intereselor de stat.
Evolutia Serviciului Diplomatic Francez- CERCETATORI

•De-a lungul secolelor , francezii s-au dovedit a fi de mari profesionisti cu

abilități diplomatice ,capacitatea de a exploata oportunitățile de diplomație
creșterea în influență pe arena internațională. Un mare specialist în istoria
diplomației R.Zallet a remarcat că " Ministerul afacerilor externe și serviciul
diplomatic al Franței au o istorie de secole si o tradiție geniala . Nici o altă
țară se poate lăuda cu așa ceva în acest domeniu ".
•Un alt cercetător bine-cunoscut G.Nikolson a scris că în secolele XVII – XVIII
ale diplomației franceze, Franta " a dat un exemplu de urmatpentru toate
celelalte state europene ". Serviciul diplomatic francez , a fost în acele
timpuri cel mai dezvoltat în comparație cu serviciile diplomatice ale tuturor
celorlalte țări , și franceză a devenit , în timp , limba de comunicare
diplomatica , înlocuind latina.
•Diplomatie franceza a modelat o galaxie mare de personalităţi remarcabile-
oameni de stat, politicieni, cercetători, scriitori, poeţi, si anume diplomati
ilustri, care au facut ca diplomatia franceza timp de secole, sa fie diplomatia
lumii. Naștere al diplomației franceze se datorează inceputului procesului de
creare a Statului francez centralizat și conectarea Franța catre afacerile
internaționale ca principala pirghie de dezvoltare a statului francez si
afirmarea lui pe arena internationala.
Nobilii au fost lezati dreptul de a activa direct în arena internaţională;
şi întreţinere a relaţiilor dintre Franţa cu alte ţări devine prerogativa
excluv pentru rege.
Regii francezi pentru mult timp au dus direct dus politica afacerilor
externe . În mediul lor nu existau specialisti responsabili pentru
punerea în aplicare a politicii externe . Astfel de persoană apare pe
timpul lui Henry III, care a decis printr-un decret, sa-l numeasca pe
Louis Revoliu Secretar de stat, responsabil pentru realizarea politicii
externe, astfel Louis Revol′ este numit primul Ministru al Afacerilor
Externe din Franţa.
În prima jumătate a secolului al XVII-lea, Cardinalul Richelieu a fost un
politician francez, prim-ministru al regelui Louis XIII-o lungă perioadă de timp
(din 1624- 1642), care a marcat prin luciditatea si profesionalismul sau intreaga
diplomatie franceza ceea ce a permis lui Nicholson sa vorbeasca despre
"Sistemul francez" ca despre o şcoală diplomatica lider în lume, în secolele XVII
si XVIII. Riclelieu credea că scopul diplomaţia nu ar trebui să fie nu semnarea
unor acorduri intimplatoare, ci construirea relatiilor puternice intre state.
Richelieu a fost de parerea că interesele statului întotdeauna trebuie să vină
primul şi rămân intact, altfel toata activitatea diplomatica ar fi in zadar.
Pe timpul lui Richelieu, serviciul diplomatic francez dobândeşte un sistem armonios,
constând din două principale componente: · sediul Central de Departamentul
Afacerilor Externe adica Ministerul de externe, · o reţea de misiuni diplomatice
permanente. Sediul central nu era deloc numeros sunt informatii ca in 1661 de
exemplu el era alcatuit din 5 functionari, dar in acelasi timp reprezentantele din
strainatate erau foarte dezvoltate, Nicolson scrie ca in 1685 Franta avea
reprezentatnte permanente la: Roma , Venetia, Constantinopol, Viena, Londra ,
Madrid, Lisabona, Munchen, Copenhaga. Reprezentanţii francezi au fost împărţiti în
categorii de ambasadori extraordinari, de ordinari ambasadori, trimişii şi rezidenţi. În
cursul evoluţiei serviciul diplomatic tuturor ambasadorilor le-a fost atribuit titlul de
"extraordinar".[
De la Richelieu și până la Revoluția Franceză activitatea diplomatică franceza este
considerat un model pentru Europa. Experienta acumulata in domeniul diplomatic de
catre Franta a servit ca un imbold pentru lucrarea „Modele de negociere intre state”,
scrisa de Fracoi Chalier, fost ambasador a lui Ludovic al XIV in 1716 in care afirma ca :
„Diplomatul trebuie sa-si aminteasca ca increderea se construieste pe o politica
deschisa, un diplomat trebuie sa fie direct, cinstit altfle nu vor avea incredere in el.” În
timpul Revoluției Franceze era complicat de monitorizat activitătile diplomatice, astfel a
fost creata Adunarea Constituanta la 1790, care continua pirn intermediul Comitetului
diplomatic monitorizarea activitatilor diplomatice pe timp de criza in frunte cu Marchizul
Mirabeau, numele de Ambasador a disparut, fiind inlocuita cu cea de „Nuntiu al Frantei”.
In departamentul de Relatii Externe au fost create doau departamente politice, si 6
diviziuni din punct de vedere geografic, adica zonele care reprezentau un interes
deosebit pentru Statul Francez, totodata a fost instituita functia de Director General al
Afacerilor Externe, care avea functia sa controleze relatiile cu cele 6 regiuni.
În timpul guvernării lui Charles Maurice Talleyrand ca Director la postul de
ministru al afacerilor externe El a jucat un rol important în perioada de schimbare
de la diplomaţia monarhiei absolutiste la diplomatia burgheze din Franţa.
Talleyrand era un diplomat cu cele mai bune calitati: bun-simţ, cinstit, orator si
previzibil in evenimetele politice, fiind unul dintre principalii reprezentati si la
Conventia de la Viena din 1814-1815, in care si-a demonstrat calitatile de
diplomat. Diplomaţia celei de-a treia republici a fost profund controversat. La
sfârşitul al 19-lea un grup de intelectuali care sunt fratii Paul si Jules Cambon,
Barrère şi Jusserand au creat şcoală diplomatiei franceze, fiecare dintre acestia
detinind perioade indelungat functii de ambasadori in locurile cheie pentru politica
externa a Frantei : in Washington, Londra, Madrid, Roma , Berlin. Perioada intre
cele două războaie mondiale politica externă a Frantei a fost marcata de lupta
dintre două tendinţe: · suporterii politicii tradiţionale din Franţa, în Europa, bazate
pe protejarea intereselor naţionale ale ţării ; · si tendinta progermana care a dus
la destramarea celei de-a III-ea Republici Franceze.
Serviciul diplomatic al Frantei in timpul celei de-a IV-a republici isi recapata
popularitatea prin intermediul diplomatiei aduse de Charle de Gaulle. Franţa este
parte la Coalitia anti-Hitler. În 1944 de Gaulle, a facut o vizita la Moscova, in
Uniunea Sovietică și a încheiat un tratat de prietenie și asistența reciprocă. Cu
această ocazie, el a spus: "pentru Franța și Rusia a fi unite înseamnă a fi
puternice, separate este de a fi la risc, dezvoltind relatii de buna prietenie cu
Rusia, o alta mare putere si o scoala diplomatica cu traditii in instruirea cadrelor
diplomatice. Astăzi serviciul diplomatic francez activează în baza Constituţiei
Franţei din 1958. Decizia în politica externă a Franţei îi aparţine preşedintelui.
Şeful Guvernului informează legislativul despre activitatea politică externă a
Guvernului. Tot el este responsabil de corespondenţa Ministerului Afacerilor
Externe.
 Rangurile Diplomatice
Rangurile diplomatice in practica diplomatica franceza. Rangurile diplomatice
in serviciuldiplomatic Francez reprezintă treptele în ierarhia diplomatică în
cadrul administraţiei centrale a Ministerului Afacerilor Externe şi în cadrul
misiunii diplomatice în străinătate. Stabilite pentru prima dată de Congresul
de la Viena (1815), rangurile agenţilor diplomatici au fost clasificate astfel: -
ambasador extraordinar şi plenipotenţiar; - trimis extraordinar şi
plenipotenţiar; - însărcinat cu afaceri. Protocolul de la Aachen (1818) a
adăugat o clasă nouă: ministru rezident, situat între clasa ministrului
plenipotenţiar şi clasa însărcinatului cu afaceri. Convenţia de la Viena (1961)
cu privire la relaţiile diplomatice a modificat rangurile şefilor misiunilor
diplomatice, prin eliminarea ministrului rezident.
 Articolul 14 al Convenţiei prevede următoarele ranguri ale şefilor misiunilor
diplomatice: - ambasador (sau nunţiu papal), acreditat pe lângă şeful statului
străin; - ministru (sau internunţiu), acreditat pe lângă şeful statului străin; -
însărcinat cu afaceri, acreditat pe lângă ministrul afacerilor externe al statului
acreditar; - consilier, secretar I, secretar II, secretar III, ataşat. Clasele sau
rangurile şefilor de misiuni diplomatice interesează, în special, ceremonialul şi
precăderea diplomatică. La rang egal are precădere diplomatul unei ambasade
faţă de diplomatul unei legaţii şi în cadrul fiecărei instituţii, diplomatul cu vechime
mai mare în acest rang în ţara de reşedinţă. Ordinea de precădere a membrilor
personalului diplomatic al unei misiuni se notifică de către şeful misiunii
Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditar, ori, conform indicaţiilor
acestuia, altui minister. Rangurile sau clasele diplomatice se determină în acordul
dintre Franta si un alt stat , cu prilejul stabilirii relaţiilor diplomatice, putându-se
modifica, însă, ulterior. Ierarhia între rangurile diplomatice instituită în trecut
exprimă, de fapt, ierarhia statelor după mărimea şi forţa lor. Schimbul de
ambasadori se făcea numai între marile puteri, în prezent Franta isi stabileste tot
mai des relaţii diplomatice la rangul ambasadelor si consulatelor, indiferent de
puterea statelor, în temeiul egalităţii suverane şi a dezvoltării colaborării dintre
state avind la etapa actuala una dintrele cele mai mari retele de reprezentante
diplomatice din lume.
 CONCLUZIE
Interes în studiul diplomației Franței este faptul că o mare parte
din ea s-a dezvoltat în știința diplomatic și artă , a devenit o sursă de
principii și metode de activitate diplomatică universale . Mai mult decât
atât ,organizarea serviciului diplomatic francez a devenit modelul original
pentru serviciilor diplomatice a unui număr mare de alte state , în special
, independente, state care au apărut în urma lichidării imperiului colonial
francez . În final ,serviciul diplomatic francez continuă să evolueze rapid ,
in încercarea de a găsi soluții adecvate la problemele de activitate
diplomatică in contextul globalizarii relatiilor internationale.
 BIBLIOGRAFIE
1. В.И.Попов, Современная дипломатия, теория и
практика. М.2000 стр.275.
2. Г.Никольсон, Дипломатическое искусство. М.1962,
стр.74.
3. В.П.Петров и Ю.В.Владимиров, указ. соч. стр.56.
4. Петров В.А., Владимиров Ю.В. Краткий очерк
дипломатической службы Франции. М., 1966.
5. «Baillou J. et Pelletier P. Les Attaires Etrangeres»,
Paris, p.58
6. http://www.ambafrance-md.org/-Ambasada-
Ambasada Frantei in RM- Ministere des Affaires
Etrangeres. (vizitat 17.02.2018)
7. http://www.crispedia.ro/Rang_diplomatic- Rangurile
diplomatice in serviciul diplomatic francez. (vizitat
17.02.2018)