Sunteți pe pagina 1din 14

ȘCOALA POSTLICEALĂ “BETEL” ORADEA

DOMENIUL SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ


CALIFICAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL GENERALIST


ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU BRONHOPNEUMONIE

COORDONATOR
PROF. INSTR.: ANTON LIDIA

ABSOLVENT:
BOANTA ANAMARIA

ORADEA
2017
Argumentul lucrării
• Timp de trei ani de zile, ani în care am făcut luni de
stagiu în Spitalul Județean, nu am putut să nu remarc
suferința laică, cât și suferința psihică a bolnavilor de
bronhopneumonie, bolnavi care, datorită principalelor
simptote ale bolii, sunt condamnați la o existență
marcată de evoluția acestei boli care are tendința de
agravare.
• Ceea ce m-a preocupat în acordarea îngrijirii nursing la
acești pacienți a fost asigurarea unui climat adecvat în
salon, psihoterapia pacientului, îmbunătățirea
respirației și circulației, asigurarea unui regim igienio-
dietetic corespunzător și a unei educații sanitare
adecvate.
ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR ȘI
A PLĂMÂNULUI
• Aparatul respirator este
alcătuit din căile respiratorii
(aeriene) şi plămâni.

• Plămânii sunt organele


principale ale aparatului
respirator, realizând
schimbul de gaze (O2 și
CO2) între aerul atmosferic
si sânge. Sunt aşezați în
cavitatea toracică, fiind
separați de mediastin –
spațiu ce găzduieşte inima,
vasele mari, traheea,
esofagul, timusul, canalul
toracic, nervii vagi și frenici.
Definiția Etiologie
bronhopneumoniei
• Agentul etiologic este, în general,
• Bronhopneumonia este acea formă bacterian : stafilococul, streptococul,
clinică de pneumonie bacteriană ale Haemophilus influenzae, proteus,
cărei procese inflamatorii Escherichia coli.
multinodulare afectează
concomitent bronhiile şi alveolele
unor teritorii limitate, de obicei
lobular, şi se caracterizează clinic
prin concordanţa dintre semnele
funcţionale şi obiective pulmonare
şi întinderea leziunilor pulmonare.
Face parte din pneumopatiile
dispneizante şi este caracteristică
sugarului şi copilului mic.
Tablou clinic Simptomatologie
• Debutul poate fi și brusc, însă În perioada de stare
mai frecvent, debutul este lent,
insidios, ca o continuare a unei •febra crește și devine renitentă
infecţii a căilor respiratorii sau continuă, însoțită de frisoane
superioare cu coriză, febră (care •starea generală se alterează
creşte progresiv), frisoane •dispneea este progresivă cu
repetate (adeseori pot lipsi), cianoză a buzelor si extremităților
transpiraţii ale frunţii (semn de •durerea toracică – mai putting
anoxie), tuse uscată chinuitoare, tipică
astenie şi adinamie pronunţată,
dispnee cu caracter polipneic. •tuse – initial uscată, ulterior
umedă
•expectorație – după 2-3 zile,
• În perioada de stare, care apare cantitate mica, mucoasă,
cam dina doua zi pot fi prezente mucupurulentă, hemoptoică
3 sindroame.
• inapetență, vărsături
• sindromul respirator (al
insuficienţei respiratorii); •adinamie, confuzie.
• sindromul cardio-vascular;
• sindromul toxico-septic.
Forme clinice

• După simptomatologie: forme


prelungite, hipertoxice, forma
supurată.
• După etiologie :
o Streptococică - debut mai
puțin brutal
o Stafilococică – la organisme
tarate
o Klebsiella
o Haemophylus – mai frecvent la Bronhopneumonie cu Klebsiella
pacienții cu BPCO
• După teren: copil, bătrâni,
alcoolici, imunodeprimați (DZ,
alcool, HIV) .
Diagnostic Diagnostic diferențial
• Diagnosticul pozitiv se bazează pe
simptomele clinice, examenul
radiologic şi datele de laborator. • Diagnosticul diferenţial se
• Examenul radiologic are o face cu:
deosebită valoare, imaginile • bronşita acută
radiologice, de cele mai multe ori,
transpun fidel procesele • laringita acută
patologice pulmonare. • pneumonia interstiţială
• Radiologic există următoarele
aspecte: • stafilococia pleuro-pulmonară
• forma paravertebrală – mai • atelectazii pulmonare
frecventă la prematuri, distrofici, • bronhopneumonii cu altă
nou-născuţi.
etiologie(bronhopneumonia
• forma diseminată macronodulară.
tuberculoasă).
• forma diseminată micronodulară.
• forma hilo-bazală.
• forma „pseudo-lobară” sau
segmentară.
Tratamentul
Tratamentul bronhopneumoniei este complex, cu îngrijiri mai
deosebite, datorate vârstei şi terenului.

Vizează:

Tratamentul igieno-dietetic.

Tratamentul sindromului respirator (al insuficienţei respiratorii acute)

Tratamentul sindromului cardio-vascular - În cazul apariţiei semnelor şi


simptomelor insuficienţei cardiace se modifiică poziţia corpului, se reduc
lichidele, regimul va fi desodat sau hiposodat şi se vor administra diuretice şi
tonicardiace.

Tratamentul simptomatic - Tratamentul sindromului toxi-infecţios include


medicaţia antiinfecţioasă şi a manifestărilor toxice (sindromul neurotoxic).
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA
PACIENTULUI CU BRONHOPNEUMONIE

1. Participarea asistentului medical la examenul obiectiv


• Asistenta medicală :
• - trebuie să cunoască etapele examenului clinic , pentru a putea explica
pacientului în ce constau tehnicile ;
• - asigură confortul psihic şi fizic al pacientului ;
• - poziţionează pacientul conform indicaţiilor medicului sau etapei de
execuţie ;
• - asigură instrumentarul necesar efectuării tehnicilor .

2. Tehnica oxigenoterapiei – oxigenoterapia este tratamentul


prin îmbogăţirea în oxigen a aerului inspirat. Constituie unul dintre
tratamentele hipoxiei cauzate de o insuficienţă respiratorie.

3. Asigurarea igienei corporale și generale - - în funcţie de starea generală


a bolnavului , asistenta medicala va efectua toaleta pacientului pe
porţiuni , respectând intimitatea acestuia şi măsurile de igienă.
4. Participarea asistentei medicale la explorările paraclinice, recoltărilor de
produse biologice și patologice

•Rolul asistentei medicale constă în pregătirea pacientului pentru executarea


investigaţiilor paraclinice şi chiar efectuarea unora dintre acestea precum şi asistarea
medicului .
•În cadrul vizitei medicale , asistenta medicală are îndatorirea :
•- de a explica pacientului în ce constă aceasta , a-l sprijini , a-l linişti şi ai explica cele
ce se vor petrece ;
•- de a dezbraca pacientul pentru consultaţie - dacă este necesar , în funcţie de
starea sa fizică şi psihică ;
•- de a poziţiona pacientul conform etapei de investigare;
•- de a prezenta medicului evoluţia stării pacientului şi intervenţiile efectuate.
•Anamneza: - reprezintă un interogatoriu la care este supus pacientul în vederea
depistării cauzelor ce au dus la îmbolnăvire, momentul apariţiei primelor simptome şi
tipul acestora , a atitudinii adoptate de pacient în aceste circumstanţe .
• Recoltarea sângelui pentru hemoleucogramă - Este folosit pentru a
determina starea generală de sănătate a unui individ sau pentru a
monitoriza o varietate de disfuncţionalităţi. Consta într-o mostră de
sânge prelevată din vena braţului, din deget sau, în cazul nou-născuţilor,
din călcâi.

• Recoltarea sângelui pentru VSH - Determinarea rapidităţii cu care se


produce sedimentarea hematiilor pe fundul eprubetei din sângele
necoagulabil lăsat în repaus.

• Recoltarea urinei pentru examenul sumar de urină - Scopul este


explorator – informează asupra stării funcţionale a rinichilor, cât şi a
întregului organism.

• Urina pentru urocultură - Este important ca recoltarea să se facă înainte


de începerea unui tratament antibiotic. Pentru controlul eficienţei
tratamentului antibiotic, urina se recoltează după 5 zile de la ultima doză
de antibiotic administrată.
• Pregătirea şi asistarea bolnavilor la explorările radiologice
Situaţia organelor intratoracice permite o examinare radiologică fără
pregătirea lor prealabilă.
Examinarea se face în poziţie ortostatică, bolnavul stând în picioare în
dosul ecranului, cu mâinile aşezate pe şolduri. Dacă acest lucru nu este
posibil, examenul se face şezând.
Bolnavii care trebuie sprijiniţi de asistentă, vor fi aduşi în timpul
radiografiei în poziţiile cerute de medic, poziţii pe care asistenta trebuie
să le cunoască.

• Recoltarea sputei prin expectoraţie pentru examene de laborator -


Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se
expulzează din căile respiratorii prin tuse.
5. Urmărirea funcțiilor vitale
Se urmăreşte – respiraţia
- temperatura
- tensiunea arterială
- pulsul

6. Administrarea medicamentelor - Se realizează cu mare punctualitate,


strict la indicaţiile medicului, tratamentului realizându-se la pat, asistenta
având pregătite şi medicamente pentru eventualele complicaţii.
•Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie
•Administrarea medicamentelor pe cale orală
•Administrarea medicamentelor pe cale parenterală
•Administrarea medicamentelor pe cale rectală
Bibliografie
• CURS DE MEDICINĂ INTERNĂ PENTRU ASISTENȚII MEDICALI - COSTIN ANCA, CORUGĂ ANA-
MARIA - EDITURA PIM, Iaşi, 2008
• ANATOMIE PATOLOGICĂ, Volumul II, Ediția a-III-a Revizuită și adăugită –
• GEORGE SIMU, ELENA ROȘCA, SORIN SELEGEAN, MIHAI TURCU – Editura Universității din Oradea,
2000
• SEMIOLOGIE MEDICALĂ – SINDROAME – ADRIANA ALBU, SIMONA REDNIC, DANIELA FODOR,
SIAO PIN SIMON – Casa cărții de Știință, Cluj Napoca, 2005
• TRIFAN N. NICOLAE – PUERICULTURĂ ȘI PEDIATRIE – Editura Medicală, Bucureşti, 1997
• MIRCEA GEORMĂNEANU – PEDIATRIE – Volumul I - Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti,
1997
• Lucreţia Titircă – „Tehnici de evaluare şi îngrijire acordate de asistenţii medicali”, Editura Viaţa
Medicală Românească, 1997 (vol. I)
• Lucreţia Titircă – „Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de asistenţii medicali”, Editura
Viaţa Medicală Românească, 1998
• G. Blată, coordonator – „Tehnici de îngrijire generală a bolnavilor”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983
• http://www.pathologyatlas.ro/bronhopneumonia-pneumonia-lobulara.php
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Pneumonie
• http://cursuriamg.blogspot.ro/2012/07/recoltarea-produselor-biologice-si.html
• http://salvezidacastiisaactionezi.blogspot.ro/2013/07/oxigenoterapie.html