Cogniţia socială

Scurt istoric

Expresia “cogniţie socială” a fost introdusă

pentru prima dată în psihologia socială de
către Bruner şi Tagiuri în anul 1954.
 Originile cogniţiei sociale

 două domenii fundamentale ale psihologiei:

psihologia dezvoltării cognitive şi psihologia
socială
 promotorii teoriei dezvoltării cognitive au drept
punct de referinţă lucrările lui Piaget - teoria
privind originile judecăţilor morale la copil
- modul în care copilul îşi schimbă percepţia
asupra originii şi caracterului modificabil al
regulilor sociale
 Kohlberg (1966) a contribuit la elaborarea unei
teorii cu privire la rolul cogniţiei sociale în
dezvoltarea comportamentului specific fiecărui
sex
 Psihologia socială a sfârşitului secolului al XIX
lea şi începutul secolului al XX lea a fost
orientată, în special, spre abordarea
problematicii Eu-lui
 importanţa interacţiunilor sociale, ca bază a
dezvoltării noţiunii de Eu
 curentul behaviorist din anii ’40 şi ’50 - studiile
s-au orientat către înţelegerea modului în care
funcţionează grupul şi a fenomenului de
influenţa în relaţiile interpersonale
 Cogniţia şi contextul social

Trei perspective diferite

1. Prima este dată de individul care se află într-un
context social, subiectul social fiind cel care se
expune la sau selectează o informaţie specifică
- persoane aflate în locuri diferite primesc
informaţii diferite şi participă la evenimente
sociale diferite.
- în fiecare caz, cunoaşterea se constituie
diferenţiat
2. Un alt aspect important îl constituie “modelele
specifice de interacţiune socială”. (Wasserman,
1994).
- interacţiunile sunt asociate unor aşteptări
privind evenimentele sociale viitoare, aşteptări
care duc la apariţia unor influenţe/modificări
pe plan cognitiv.
3. A treia perspectivă, poate cea mai importantă,
- dată de poziţia socială a individului în cadrul
grupului de apartenenţă (cadru de elaborare şi
manifestare a cogniţiilor sociale),
- respectiv procesele cognitive care sunt direct
implicate în percepţia respectivei poziţii sociale.
 Definiţie

Modul în care “oamenii gândesc despre alţi

oameni, respectiv cum cred ei că gândesc
despre aceşti oameni”

Fiske şi Taylor (1981)

 La ce se referă conceptul?

Principalul obiect de studiu al cogniţiei

sociale îl constituie modalităţile în care
oamenii îi percep pe ceilalţi şi pe ei înşişi.
 În ce constă paradigma cogniţiei sociale?

1. Comportamentul social este mai bine

înţeles dacă este privit ca o consecinţă a
percepţiei oamenilor asupra lumii
(Zajonc, 1980).
 În ce constă paradigma cogniţiei sociale?

2. Există un dublu determinism cognitiv în ceea

ce priveşte cauzele comportamentului social:

 modul în care o persoană percepe prezenţa

celorlalţi
 modul în care aceeaşi persoană îşi imaginează
prezenţa celorlalţi influenţează predicţiile
acesteia privind comportamentul persoanelor
percepute sau imaginate într-un context social
dat.
(Allport, 1954)
În ce constă paradigma cogniţiei sociale?

Primele studii desfăşurate sub cupola

cogniţiei sociale s-au axat pe percepţia
persoanei, respectiv modalităţile prin care
aceasta îşi formează impresiile despre
sine, celălalt sau societate în general.
 Elemente
1. Schema socială
- intervine în procesul înţelegerii de sine şi a
celorlalţi
- o structură cognitivă care reprezintă
cunoştinţele generale pe care le are o
persoană cu privire la un concept sau stimul
(Fiske şi Taylor, 1981)
ex: schema unui concept conţine atât însuşirile
relevante, cât şi relaţiile dintre aceste însuşiri
 Elemente

2. Categoria

o structură abstractă a cunoaşterii pe

care grupurile cred că o împărtăşesc în
virtutea coerenţei din cadrul acestora
 Elemente

Procesul categorizării sociale creează şi

activează categorii şi scheme care
evoluează şi se schimbă cu vârsta, fiind
totodată influenţate de particularităţile
individuale
 Elemente

Categorizarea socială constă în diviziuni

ale oamenilor făcute de oameni, care
comportă o varietate de conotaţii cognitive
şi afective, determinând măsura în care
este pregătit individul să se apropie sau să
evite membrii acestui grup (Tajfel, 1978).
 Elemente

A plasa pe cineva într-o categorie socială

presupune a face inferenţe privind această
persoană în baza informaţiilor pe care le
avem cu privire la caracteristicile
categoriei căreia îi aparţine persoana.
 Procesul categorizării
Fiecare categorie are la bază un prototip sau un
exemplar al categoriei care are caracteristicile cel
mai des întâlnite în rândul membrilor categoriei

Apoi se face apel la o schemă care ajută la

procesarea informaţiei şi la “simplificarea
informaţiei sociale prin direcţionarea atenţiei
observatorului către informaţiile consistente cu
schema” (Lungu, 2003)
 Elemente

Cel care observă va fi influenţat de

schema activată, comportamentul
persoanei fiind filtrat prin aceasta.
 Elemente

Un rol important în categorizare îl au

teoriile pe care le are o persoană cu
referire la un stimul dat şi raţionamentul
cauzal la care aceasta face apel.
 Elemente

Procesele de categorizare sunt facilitate de

asemănările evidente, de suprafaţă, cum
sunt culoarea pielii sau vorbirea unei limbi
străine (Rothbarth şi Taylor,1992).
 Elemente
3. Procesele cognitive

Stadii ale procesării informaţiei sociale:

 contactul cu stimulul şi codificarea acestuia ca o

reprezentare internă a lumii externe - ce stimuli ne
atrag cel mai des atenţia
 stocarea în memorie - cum se organizează informaţia în
memorie, care este conţinutul acesteia şi ce relaţii
există între memorie, raţionament şi scopuri? ;
 inferenţa, modul în care oamenii evaluează informaţia
care trebuie folosită în scopul emiterii unei judecăţi sau
luării unei decizii - se constituie ca proces şi produs
social.
 Interrelaţiile dintre psihologia cognitivă şi cea
socială se reflectă în modul în care teoriile
(privind atenţia, memoria şi inferenţele) şi
metodele cognitiviste au contribuit la obţinerea
unor rezultate spectaculoase în studiul cogniţiei
sociale.
 Etichetarea la clasă

Persoanele care au o anumită autoritate

(părintele, cadrul didactic) emit etichete care
prin repetare se fixează, fiind preluate şi de alte
persoane.

Unii oameni pot să accepte eticheta, să o adopte

şi să considere că ea îi caracterizează.
 Etichetarea la clasă

Ca urmare a etichetării, oamenii au

anumite aşteptări în privinţa
comportamentului individului, astfel încât
o persoană va fi influenţată pe parcursul
vieţii ei de sensul şi aşteptările ataşate
acestei etichete.
 Etichetarea la clasă
Din punct de vedere al educaţiei
“procesele prin care noi etichetăm copiii se
pot dovedi mai influente în a genera
dificultăţi de învăţare decât orice alte
activităţi în care sunt angajaţi profesorii”.

Pachet de resurse UNESCO pentru instruirea

profesorilor. Cerinţe speciale în clasă,
UNESCO, 1993
 Etichetarea la clasă
Un copil va adopta eticheta în funcţie de:

 Cât de des este etichetat;

 Cât de importantă este pentru el persoana
care atribuie eticheta;
 Câte alte persoane aplică aceeaşi etichetă;
 Cât de public este caracterul etichetei.

(Mykytyn, 2004)
 Etichetarea la clasă
Pentru prevenirea efectelor negative ale
etichetării, cadrul didactic poate:

 Să numească comportamentul necorespunzător, şi nu

elevul. Dacă elevul îşi îmbunătăţeşte comportamentul,
cadrul didactic îl laudă, încurajează etc.

 Să reflecteze asupra etichetelor pe care le utilizează şi

modul în care acestea influenţează relaţiile cu elevii.
 Etichetarea la clasă

 Să reacţioneze la fenomenul etichetării

familiei, pornind de la eticheta asociată
unuia dintre membrii acesteia.
 Să găsească şi să aprecieze calităţile şi
contribuţiile la activitatea şcolară ale
fiecărui elev.
 Să aprecieze progresul individual al
fiecărui elev.
 Exerciţiu

Citiţi cuvântul de mai jos:

FEMEIE

 Scrieţi caracteristicile pe care le asociaţi

acestui cuvânt.
 Exerciţiu

 Citiţi propoziţia:

Acest elev este leneş.

 Cum vă imaginaţi acest elev?

 Cum se comportă acest elev la clasă?