pentru prima dată în psihologia socială de către Bruner şi Tagiuri în anul 1954. Originile cogniţiei sociale
două domenii fundamentale ale psihologiei:
psihologia dezvoltării cognitive şi psihologia socială promotorii teoriei dezvoltării cognitive au drept punct de referinţă lucrările lui Piaget - teoria privind originile judecăţilor morale la copil - modul în care copilul îşi schimbă percepţia asupra originii şi caracterului modificabil al regulilor sociale Kohlberg (1966) a contribuit la elaborarea unei teorii cu privire la rolul cogniţiei sociale în dezvoltarea comportamentului specific fiecărui sex Psihologia socială a sfârşitului secolului al XIX lea şi începutul secolului al XX lea a fost orientată, în special, spre abordarea problematicii Eu-lui importanţa interacţiunilor sociale, ca bază a dezvoltării noţiunii de Eu curentul behaviorist din anii ’40 şi ’50 - studiile s-au orientat către înţelegerea modului în care funcţionează grupul şi a fenomenului de influenţa în relaţiile interpersonale Cogniţia şi contextul social
Trei perspective diferite
1. Prima este dată de individul care se află într-un context social, subiectul social fiind cel care se expune la sau selectează o informaţie specifică - persoane aflate în locuri diferite primesc informaţii diferite şi participă la evenimente sociale diferite. - în fiecare caz, cunoaşterea se constituie diferenţiat 2. Un alt aspect important îl constituie “modelele specifice de interacţiune socială”. (Wasserman, 1994). - interacţiunile sunt asociate unor aşteptări privind evenimentele sociale viitoare, aşteptări care duc la apariţia unor influenţe/modificări pe plan cognitiv. 3. A treia perspectivă, poate cea mai importantă, - dată de poziţia socială a individului în cadrul grupului de apartenenţă (cadru de elaborare şi manifestare a cogniţiilor sociale), - respectiv procesele cognitive care sunt direct implicate în percepţia respectivei poziţii sociale. Definiţie
Modul în care “oamenii gândesc despre alţi
oameni, respectiv cum cred ei că gândesc despre aceşti oameni”
Fiske şi Taylor (1981)
La ce se referă conceptul?
Principalul obiect de studiu al cogniţiei
sociale îl constituie modalităţile în care oamenii îi percep pe ceilalţi şi pe ei înşişi. În ce constă paradigma cogniţiei sociale?
1. Comportamentul social este mai bine
înţeles dacă este privit ca o consecinţă a percepţiei oamenilor asupra lumii (Zajonc, 1980). În ce constă paradigma cogniţiei sociale?
2. Există un dublu determinism cognitiv în ceea
ce priveşte cauzele comportamentului social:
modul în care o persoană percepe prezenţa
celorlalţi modul în care aceeaşi persoană îşi imaginează prezenţa celorlalţi influenţează predicţiile acesteia privind comportamentul persoanelor percepute sau imaginate într-un context social dat. (Allport, 1954) În ce constă paradigma cogniţiei sociale?
Primele studii desfăşurate sub cupola
cogniţiei sociale s-au axat pe percepţia persoanei, respectiv modalităţile prin care aceasta îşi formează impresiile despre sine, celălalt sau societate în general. Elemente 1. Schema socială - intervine în procesul înţelegerii de sine şi a celorlalţi - o structură cognitivă care reprezintă cunoştinţele generale pe care le are o persoană cu privire la un concept sau stimul (Fiske şi Taylor, 1981) ex: schema unui concept conţine atât însuşirile relevante, cât şi relaţiile dintre aceste însuşiri Elemente
2. Categoria
o structură abstractă a cunoaşterii pe
care grupurile cred că o împărtăşesc în virtutea coerenţei din cadrul acestora Elemente
Procesul categorizării sociale creează şi
activează categorii şi scheme care evoluează şi se schimbă cu vârsta, fiind totodată influenţate de particularităţile individuale Elemente
Categorizarea socială constă în diviziuni
ale oamenilor făcute de oameni, care comportă o varietate de conotaţii cognitive şi afective, determinând măsura în care este pregătit individul să se apropie sau să evite membrii acestui grup (Tajfel, 1978). Elemente
A plasa pe cineva într-o categorie socială
presupune a face inferenţe privind această persoană în baza informaţiilor pe care le avem cu privire la caracteristicile categoriei căreia îi aparţine persoana. Procesul categorizării Fiecare categorie are la bază un prototip sau un exemplar al categoriei care are caracteristicile cel mai des întâlnite în rândul membrilor categoriei
Apoi se face apel la o schemă care ajută la
procesarea informaţiei şi la “simplificarea informaţiei sociale prin direcţionarea atenţiei observatorului către informaţiile consistente cu schema” (Lungu, 2003) Elemente
Cel care observă va fi influenţat de
schema activată, comportamentul persoanei fiind filtrat prin aceasta. Elemente
Un rol important în categorizare îl au
teoriile pe care le are o persoană cu referire la un stimul dat şi raţionamentul cauzal la care aceasta face apel. Elemente
Procesele de categorizare sunt facilitate de
asemănările evidente, de suprafaţă, cum sunt culoarea pielii sau vorbirea unei limbi străine (Rothbarth şi Taylor,1992). Elemente 3. Procesele cognitive
Stadii ale procesării informaţiei sociale:
contactul cu stimulul şi codificarea acestuia ca o
reprezentare internă a lumii externe - ce stimuli ne atrag cel mai des atenţia stocarea în memorie - cum se organizează informaţia în memorie, care este conţinutul acesteia şi ce relaţii există între memorie, raţionament şi scopuri? ; inferenţa, modul în care oamenii evaluează informaţia care trebuie folosită în scopul emiterii unei judecăţi sau luării unei decizii - se constituie ca proces şi produs social. Interrelaţiile dintre psihologia cognitivă şi cea socială se reflectă în modul în care teoriile (privind atenţia, memoria şi inferenţele) şi metodele cognitiviste au contribuit la obţinerea unor rezultate spectaculoase în studiul cogniţiei sociale. Etichetarea la clasă
Persoanele care au o anumită autoritate
(părintele, cadrul didactic) emit etichete care prin repetare se fixează, fiind preluate şi de alte persoane.
Unii oameni pot să accepte eticheta, să o adopte
şi să considere că ea îi caracterizează. Etichetarea la clasă
Ca urmare a etichetării, oamenii au
anumite aşteptări în privinţa comportamentului individului, astfel încât o persoană va fi influenţată pe parcursul vieţii ei de sensul şi aşteptările ataşate acestei etichete. Etichetarea la clasă Din punct de vedere al educaţiei “procesele prin care noi etichetăm copiii se pot dovedi mai influente în a genera dificultăţi de învăţare decât orice alte activităţi în care sunt angajaţi profesorii”.
Pachet de resurse UNESCO pentru instruirea
profesorilor. Cerinţe speciale în clasă, UNESCO, 1993 Etichetarea la clasă Un copil va adopta eticheta în funcţie de:
Cât de des este etichetat;
Cât de importantă este pentru el persoana care atribuie eticheta; Câte alte persoane aplică aceeaşi etichetă; Cât de public este caracterul etichetei.
(Mykytyn, 2004) Etichetarea la clasă Pentru prevenirea efectelor negative ale etichetării, cadrul didactic poate:
Să numească comportamentul necorespunzător, şi nu
elevul. Dacă elevul îşi îmbunătăţeşte comportamentul, cadrul didactic îl laudă, încurajează etc.
Să reflecteze asupra etichetelor pe care le utilizează şi
modul în care acestea influenţează relaţiile cu elevii. Etichetarea la clasă
Să reacţioneze la fenomenul etichetării
familiei, pornind de la eticheta asociată unuia dintre membrii acesteia. Să găsească şi să aprecieze calităţile şi contribuţiile la activitatea şcolară ale fiecărui elev. Să aprecieze progresul individual al fiecărui elev. Exerciţiu