Acest capitol va evidenția câteva dintre

principalele abordări pe care analiza

rețelelor sociale le-a dezvoltat pentru a
studia puterea și conceptul legat de
centralitate.
 Gândirea în rețea a contribuit cu o serie
de informații importante despre puterea
socială. Poate cel mai important,
abordarea rețelei subliniază faptul că
puterea este în mod inerent relațională.
Un individ nu are putere în abstract, are
putere deoarece poate domina pe alții -
puterea eului este dependența lui alter.
Deoarece puterea este o consecință a
modelelor relațiilor, puterea în structurile
sociale poate varia.
 Dacă un sistem este cuplat foarte slab
(densitate scăzută), nu se poate exercita
prea multă putere; în sistemele cu
densitate mare există potențialul pentru o
putere mai mare. Puterea este atât o
proprietate sistemică (macro) cât și
relațională (micro). Cantitatea de putere
dintr-un sistem și distribuția acesteia între
actori sunt legate, dar nu sunt același
lucru.
 Două sisteme pot avea aceeași putere, dar
puterea poate fi distribuită în mod egal într-unul
și distribuită inegal în altul. Puterea în rețelele
sociale poate fi privită fie ca o proprietate micro
(adică descrie relațiile dintre actori) sau ca o
proprietate macro (adică una care descrie
întreaga populație); ca și în cazul altor concepte
sociologice cheie, macro și micro sunt strâns
legate în gândirea rețelei sociale.
 Analiza rețelei a adus contribuții
importante în furnizarea de definiții
precise și măsuri concrete ale mai
multor abordări diferite ale noțiunii de
putere care se leagă de pozițiile din
structurile relațiilor sociale.
 Pentru a înțelege abordările pe care
analizele de rețea le utilizează pentru
a studia puterea, este util să ne
gândim mai întâi la unele sisteme
foarte simple. Luați în considerare
cele trei grafice simple ale rețelelor
din figurile 1, 2 și 3, numite "stea",
"linie" și "cerc".


Figura 2, rețeaua ”linie”

Figura 1, rețeaua ”stea”

Figura 3, rețeaua ”cerc”

 Analizând cele trei figuri putem spune că
actorul A are o poziție ușor avantajată în
rețeaua stea, asta dacă rețeaua descrie o
relație cum ar fi schimbul de resurse sau
partajarea resurselor.
 Trebuie să ne gândim de ce locația
structurală poate fi avantajoasă sau
dezavantajoasă actorilor. Să ne concentrăm
atenția asupra motivului pentru care actorul
A este atât de evident într-un avantaj în
rețeaua de stele.
 Grad: În rețeaua de stele, actorul A are
mai multe oportunități și alternative decât
alți actori.
 În rețeaua cerc fiecare actor are exact același
număr de parteneri comerciali (sau de grad),
astfel încât toate pozițiile sunt la fel de
avantajate sau dezavantajate.
 În rețeaua linie, în general, actorii care sunt mai
”centrali” pentru structură, în sensul că au un
grad superior sau mai multe conexiuni, tind să
aibă poziții favorizate și, prin urmare, mai multă
putere.
 Apropiere: Cel de-al doilea motiv pentru care
actorul A este mai puternic decât ceilalți actori din
rețeaua stelară este că actorul A este mai aproape
de mai mulți actori decât oricare alt actor.
 În rețeaua circulară fiecare actor se află la diferite
traiectorii de la ceilalți actori, dar toți actorii au
distribuții identice de apropiere și, din nou, par a fi
egali în ceea ce privește pozițiile lor structurale.

 În rețeaua linie, actorul mijlociu (D) este mai
aproape de toți ceilalți actori decât setul C, E,
setul B, F și setul A, G. Din nou, actorii de la
capătul liniei sau de la periferie sunt dezavantajați.
 Interconectare: Al treilea motiv pentru care
actorul A este avantajat în rețeaua stelară este
că actorul A se află între perechi de actori și nu
există alți actori între A și alți actori.
 În rețeaua cerc, fiecare actor se află între
fiecare pereche de actori. Din nou, toți
actorii sunt avantajați sau dezavantajați în
mod egal.
 În rețeaua linie, punctele finale (A, G) nu se află
între nicio pereche și nu au putere de brokeraj.
Actorii apropiați de mijlocul lanțului se află pe
mai multe căi între perechi și sunt din nou într-o
poziție avantajată.
 Concluzie: Este mult mai probabil ca analiștii
rețelelor să-și descrie abordările ca descrieri ale
centralității decât ale puterii. Fiecare dintre cele
trei abordări (grad, apropiere, interconectare)
descrie locațiile indivizilor în ceea ce privește cât
de aproape se află de ”centrul” acțiunii într-o
rețea - deși definițiile a ceea ce înseamnă a fi în
centru diferă. Este mai corect să descriem
abordările din rețea în acest fel - măsuri de
centralitate - decât ca măsuri de putere. Dar,
așa cum reiese din cele prezentate, există mai
multe motive pentru care pozițiile centrale tind
să fie poziții puternice.
 Gradul de centralitate:

O măsură foarte simplă, dar adesea foarte

eficientă a centralității unui actor și a puterii sale
potențiale este gradul său.
În datele nedirecționate, actorii diferă unul de altul
numai prin câte conexiuni au. Cu ajutorul datelor
direcționate se poate distinge centralitatea bazată
pe gradul intern de centralitatea bazată pe gradul
extern.
 Dacă un actor primește multe legături se spune
adesea că este proeminent sau că are un
prestigiu ridicat. Cu alte cuvinte, mulți alți actori
încearcă să-și creeze legături directe cu acel
actor, ceea ce indică importanța lor.
 Actorii care au un grad extern neobișnuit de înalt
sunt actori capabili să facă schimburi cu mulți
alții sau să facă pe mulți alții conștienți de
opiniile lor. Actorii care afișează un grad extern
înalt de centralitate sunt adesea considerați a fi
actori influenți.
 Centralitatea prin apropiere:
Măsurile de centralitate ar putea fi criticate
deoarece iau în considerare doar legăturile
imediate pe care un actor le are sau legăturile
vecinilor actorului, mai degrabă decât
legăturile indirecte cu toate celelalte. Un actor
ar putea fi legat de un număr mare de alţi
actori, dar aceste persoane ar putea fi mai
degrabă deconectate de la reţea ca un întreg.
Într-un caz ca acesta actorul ar putea fi destul
de central, dar numai într-un zonă locală.
 Abordările centralității prin apropiere
subliniază distanţa unui actor față de
toți ceilalți din reţea concentrându-se
pe distanţa fiecărui actor față de toți
ceilalți. În funcţie de cum vrea fiecare
să înțeleagă ce înseamnă a fi
”aproape” de alţii, un număr de
măsuri uşor diferite pot fi definite.
 Căile distanțelor:

Network>Centrality>Closeness oferă o serie

de modalități alternative de a calcula
”depărtarea” (far-ness) fiecărui actor de toate
celelalte. Far-ness este suma distanțelor (prin
diferite abordări) de la fiecare ego la toate
celelalte din rețea.

”Far-ness” este apoi transformat în ”nearness”

(apropiere) ca și varianta reciprocă a
depărtării. Astfel, apropiere = 1/depărtare
”Apropierea” poate fi mai departe
standardizată prin normalizarea contra
apropierii minime posibile pentru un grafic
de aceeași dimensiune și conexiune.
Fiind dată o măsură a apropierii sau
depărtării pentru fiecare actor, putem calcula
din nou o măsură a inegalității în distribuția
distanțelor între actori și exprima
”centralizarea graficului” în raport cu cel al
rețelei ”stea” idealizate.
 Apropiere: Rază de Acțiune

Un alt mod de a gândi cât de aproape este

un actor față de toți ceilalți este acela de a
afla ce parte din toate celelalte ego-uri poate
acesta atinge într-un singur pas, doi pași,
trei pași etc. Network>Centrality>Reach
Centrality calculează câteva dimensiuni utile
referitoare la cât de aproape este fiecare
actor de toți ceilalți.
  Apropiere: Eigenvector de distanțe
geodezice*
Măsura centralizată a proximității descrisă anterior
se bazează pe suma distanțelor geodezice de la
fiecare actor la toate celelalte (farness/depărtare).
Abordarea vectorului propriu este un efort de a găsi
cei mai importanți actori centrali (adică cei cu cea
mai mică distanță față de alții) în ceea ce privește
structura ”globală” sau ”generală” a rețelei și să
acorde mai puțină atenție modelelor mai ”locale”.

*Linie geodezică = curbă a cărei lungime reprezintă distanţa minimă între două
puncte de pe o suprafaţă
Metoda utilizată pentru a face acest lucru (analiza
factorilor) depășește domeniul de aplicare al textului
actual. În general, ceea ce face analiza factorilor
este de a identifica "dimensiunile" distanțelor dintre
actori.

Locația fiecărui actor referitoare la fiecare

dimensiune este denumită ”eigenvalue”, iar
colectarea unor astfel de valori se numește
”eigenvector”. De obicei, prima dimensiune captează
aspectele ”globale” ale distanțelor dintre actori;
dimensiunile secundare și ulterioare captează sub-
structuri mai specifice și locale.
 Rutina UCINET Network>Centrality>Eigenvector
calculează centralitatea actorului individual și
centralizarea grafică.

 O limitare a acestei rutinei este că nu calculează

valori pentru datele asimetrice. Deci, măsurile
noastre în cazul de față se bazează pe noțiunea
de ”orice legătură”.
 Interconectare: Abordarea lui Freeman
asupra relațiilor binare

Network>Centrality>Betweenness>Nodes se poate
folosi pentru a calcula interconectarea lui Freeman
pentru actori.

Un alt mod de a gândi interconectarea este de a

pune întrebarea care relații sunt cele mai ”centrale”
decât care actori. În UCINET, acest lucru se face cu
Network>Centrality>Betweenness>Lines.
 Rezumat:
 Metodele de analiză a rețelelor sociale oferă câteva
instrumente utile pentru abordarea uneia dintre cele mai
importante (dar și una dintre cele mai complexe și mai
dificile) aspecte ale structurii sociale: sursele și
distribuția puterii.

 Perspectiva rețelei sugerează că puterea actorilor

individuali nu este un atribut individual, ci rezultă din
relațiile lor cu alții. Întreaga structură socială poate fi, de
asemenea, văzută ca prezentând niveluri ridicate sau
niveluri scăzute de putere ca urmare a variațiilor în
tiparele legăturilor dintre actori. Iar gradul de inegalitate
sau de concentrare a puterii într-o populație poate fi
indexat.
 Puterea provine din ocuparea unor poziții
avantajoase în rețelele de relații. Trei surse
de bază ale avantajului sunt: gradul ridicat,
apropierea mare și interconectarea ridicată.
 În structuri simple (cum ar fi steaua, cercul
sau linia), aceste avantaje tind să
covarieze. În rețele mai complexe și mai
extinse poate exista o disjuncție
considerabilă între aceste caracteristici ale
unei poziții - astfel încât un actor poate fi
situat într-o poziție care este avantajoasă în
unele moduri și dezavantajoasă în altele.
 cele tocmai expuse am evidențiat faptul
 În
că metodele de analiză a rețelelor sociale
ne dau, în același timp, opiniile indivizilor,
dar și ale populațiilor întregi.

 Cu toate acestea, una dintre temele cele

mai durabile și mai importante în studiul
organizării sociale umane este importanța
unităților sociale care se află între cei doi
poli ai indivizilor și ai populațiilor întregi.